Este întotdeauna simplu să refaci istoria, dar este evident că, dacă aș fi fost bancher central aș fi controlat mai mult explozia creditului de consum și creditul în monedă străină. Cu siguranță.

Cum explicați exuberanța băncilor comerciale de a da bani cu împrumut în monedă străină ?

Se explică prin faptul că, în această țară, din păcate, aveți o mare diferență între rata dobânzii pentru leu și cele pentru valută. Este evident că atunci când ai o diferență dă 5-7 procente, este mai simplu la prima vedere să te împrumuți în valută. Dar vreau să fac distincție între Euro și alte valute. Euro, poți accepta, unele împrumuturi pot fi făcute în Euro, spre exemplu creditele ipotecare, pentru că sunt operațiuni pe termen lung și putem bănui că în 20 de ani, sper de fapt că mai repede de atât, România se va alătura zonei Euro. Dar să dai împrumuturi în franci elvețieni spre exemplu, ceea ce noi nu am făcut vreodată la BRD, asta e o mare greșeală.

Care este perspectiva dumneavoastră legată de aderarea României la zona Euro? Credeți că 2015 este o dată înțeleaptă? Vedeți realizabil acest lucru?

În termeni economici, privind situația de acum, va fi dur, foarte greu. Pentru că sunt o mulțime de parametri care trebuie să se modifice.

Aproape toți…

Nu chiar. Deficitul extern, spre exemplu, este în regulă, inflația nu este prea departe, problema majoră este cu deficitul bugetar și nu aveți o curbă a randamentelor la datoria pe termen lung. Dacă aș fi comisar european, aș rămâne dedicat acestui traseu de aderare. Nu va schimba nimic în Euro. Cred că România, față de alte state, nu are o pondere foarte puternică și este foarte important pentru o țară să adopte Euro cât mai rapid posibil.

În termeni politici, sper că se va rezolva foarte rapid. Astăzi, după cum știți, jumătate din economie este euroizată. O mulțime de oameni primesc EURO, toate prețurile importante sunt calculate în funcție de Euro, cred ca face sens.

Care este opinia dumneavostră : este mai înțelept, mai bine, să aderăm la zona Euro cu un leu mai puternic decât astăzi sau un leu mai slab decât astăzi ?

Cred că în interesul României, un leu mai slab ar fi mai bun, în termeni de export și competitivitate.

Care a fost cel mai bun an pentru sistemul bancar românesc și pentru BRD și care a fost cel mai rău?

Anii buni ascund deseori ani răi. Trebuie să fim întotdeauna prudenți în ceea ce privește anii buni. În timpul anilor buni, faci greșeli. Și asta s-a întamplat în sistemul bancar. Dacă vă uitați la cifre veți vedea că anii 2005, 2006, 2007 au fost ani foarte buni pentru întreg sistemul bancar. Greșeli s-au făcut în această perioadă. Din fericire, pentru BRD, nu am avut ani răi, și chiar 2009 va fi un an corect și mulțumitor. Dar, încă o dată, nu ar trebui să explic istoria prin ani buni și ani răi, pentru că întotdeuana trebuie să fim pesimiști în anii buni și optimiști în ani răi.

În termeni de profit, credeți că anul 2009 va fi ca un an mediu? Adică mai prost ca 2008 dar mai bun decât 2010?

2008 a fost un an bun, pentru că în România criza a sosit destul de târziu. 2010 este un semn de întrebare. Nu avem vizibilitate pentru 2010, nu doar în România ci la nivel internațional. Astăzi avem foarte multă incertitudine în privința economiei în 2010. Sistemul bancar reflectă economia. Este greu să imaginezi o bancă ce va avea rezultate foarte bune într-o economie aflată în depresie. Anticipăm aceeași evoluție cu a economiei românești.

Am fost învățat că atunci când un bancher spune că vom avea incertitudini, asta înseamnă de fapt că suntem foarte siguri că lucruri rele se vor întâmpla în viitor. Sunteți de acord cu această interpretare?

Nu. Incertitudinea este atunci când nu știi deloc. Ceea ce îneamnă că ai o mulțime de presupuneri. Dacă ești sigur că răul se va întâmpla, atunci poți lua măsuri pentru a încerca să anticipezi criza. Când nu știi, sunt dificultăți mai mari. Când ți-e teamă de ceva, ți-e teamă pentru că nu știi de ce îți este teamă în fapt. Când știi care este problema de rezolvat, este mai ușor. Problema adevărată, pentru moment, este incertitudinea.

În ceea ce privește profitul în 2009, sunt analize care spun că fără profitul obținut de la statul român, prin împrumutarea statului român, profitul ar fi fost plat. Care este opinia dumneavoastră despre acest lucru, la nivelul întregului sistem bancar?

2009 sau 2010?

Amândouă?

În acest an, cererea pentru credit a fost plată, nemodificată. Cred că nu se pune problema că sistemul bancar nu vrea sa dea bani cu împrumut, ci cererea în sine este foarte scăzută. Singurul impuls al cererii a fost din sectorul public. Noi dăm bani cu împrumut oricui : persoanelor fizice, corporațiilor, companiilor public dar și sectorului guvernamental. Nu avem o problemă în a face asta. Singura problemă este că toate băncile internaționale au limite de expunere suverană (pentru un stat). Avem un plafon al împrumturilor către sectorul public.

Am citit recent că BRD a atins limita de expunere pentru România…

Categoric am atins limita pentru 2009, pentru 2010, limita este încă sub negociere.

Ați recomanda să majorați plafonul în cazul României?

Depinde care este scopul acestor împrumuturi. Dacă este doar pentru a înlocui FMI, nu cred că este rolul nostru. Dacă e vorba de finanțarea infrastructurii, proiectelor de mediu, asta face parte din rolul nostru și nu avem o problemă cu asta.

Comparativ cu 2001, nu vedeți mari proiecte de infrastructură implementate. Care este opinia dumneavoastră despre aceasta?

Asta este o mare slăbiciune a țării. Apropos, toți candidații la alegerile prezidențiale au observat asta. Este evident dar nu este normal că fondurile europene nu sunt utilizate decât într-o măsură foarte mică. Astăzi, din câte cunosc, România contribuie mai mult decât primește de la bugetul european. În ceea ce privește infrastructura, este o problemă de guvernanță, de proiecte, de stabilitate politică, de viziune pe termen lung, și chiar dacă lucrurile se vor îmbunătăți anul următor, nu văd nici un efect până în 2011. Va fi format un guvern, își va stabili prioritățile, dar va lua timp. Pentru a studia un proiect și pentru a îl dezvolta ai nevoie de câteva luni. Din păcate nu văd vreo schimbare majoraă în 2010, în această privință.

Domnule Gelin, ca bancher, când a fost evident pentru dumneavoastră că România nu poate scăpa de criza mondială, având propriile vulnerabilități?

Trebuie să mărturisesc că am făcut o greșeală : eram sigur în 2008, că va fi o recesiune în România. Asta categoric. Pentru că era o economie supraîncălzită și era normal. Dar mă așteptam la -1 până la -2% pentru 2009, și nu -7 sau -8%. În această privință am luat primele măsuri în ianuarie 2008 până în aprilie de reducere a cheltuielilor și așa mai departe. Dar în acel moment aveam impresia că România este o piață atât de mare, cu nevoi imense, și care nu depinde prea mult de piața externă, o țară care poate trăi de una singură fără probleme. Dacă privești exporturile raportate la PIB, reprezintă o pondere mică, comparativ cu alte state. Apoi, am crezut că România este protejată de problemele internaționale și aici am greșit, pentru că lucrurile s-au degradat foarte rapid.

De ce credeți că ați fost apt să previzionați recesiunea, nu și amplitutdinea ei, în timp ce autoritățile române spuneau că vom fi a șaptea mare putere economică a Uniunii Europene în următorii 4 ani. Ce părere aveți despre acest tip de declarații?

Fie este o țintă prin care vrei să îi motivezi pe oameni sau este doar o declarație politică într-o anumită conjunctură, dar nu cred că este posibil. Cred că România are, în mod evident tot potențialul să aibă o creștere economică susținută pe termen lung, care ar putea fi mai mare decât media Uniunii Europene, asta este sigur. Dar în anumite condiții. Cele mai importante acum sunt stabilitatea politică și viziunea afișată de autorități în următoarele luni.

Cât de diferit ar fi fost sistemul bancar românesc fără acordul cu FMI?

În primul rând, fără acordul cu FMI sunt convins că rata de schimb ar fi fost totalmente alta, cu consecințe mari pentru portofoliile pe termen lung, de credite în valută. Apoi, costul riscului, care este destul de ridicat astăzi, ar fi fost probabil mai mare și era probabil riscul, pentru anumite bănci, riscul – nu de faliment – pentru că toți suntem dependenți de bănci mamă, dar ar fi fost riscul unor probleme majore.

Vedeți acum aceste riscuri total rezolvate? Reduse la zero? Dispărute?

Nu. Riscurile nu au dispărut. Situația sistemului bancar astăzi nu este una bună. Trebuie să fim foarte categorici legat de asta. Costul riscului este foarte ridicat și nu vedem încheierea acestei situații. Nu vedem nici o îmbunătățire, și cu fiecare lună avem risc suplimentar în portofoliile bancare. Persoanele fizice, creditele de consum, au un risc destul de ridicat, la fel și pentru IMM-uri. Încă o dată, FMI a protejat în primul rând rata de schimb, și în al doilea rând a oferit protecție pieței. Când criza a început, piața era foarte pesimistă în privința României. Prea pesimistă, comparativ cu Ucraina și așa mai departe, dar situația era în fapt diferită. Situația era în fapt diferită. Iar FMI și Uniunea Europeană au adus o anumită stabilitate și lucrurile s-au îmbunătățit față de situația din urmă cu șase luni. Cred că a fost o mutare pozitivă.

În privința împrumuturilor neperformante, ați văzut o asemenea rată, ca în 2009, în vreunul din ceilalți ani ai dumneavostră, de bancher, în România?

Categoric nu în România. În alte țări, da, am avut unele crize în Franța dar a fost limitată doar la anumite sectoare, spre exemplu cel imobiliar a fost într-o formă foarte proastă la începutul anilor 90. Dar astăzi problema s-a răspândit practic în toate sectoarele, în special în cel ipotecar, dar acesta are o pondere destul de redusă în bilanțul băncilor. Situația este serioasă.

Credeți că toate împrumuturile neperformante au fost deja arătate sau unele dintre ele mai sunt încă ascunse în bilanțurile băncilor?

Diferă de la caz la caz. Dar, în general, nu aș spune că situația stă așa. Dar alte împrumuturi neperformante se pot întâmpla. Dacă recesiunea continuă anul viitor, -5% sau -6%, ne putem imagina asta, cred că vom avea consecințe.

Când spuneți -5% sau -6% vă referiți la România?

Da. Măcar pentru unele luni. Dacă vom avea asta, spre exemplu, în primul semstru, este evident că și alte companii vor avea dificultăți. Ceea ce nu știu astăzi… cele mai plăpânde companii au fost deja lovite de criză, problema este că unele companii solide sunt deasemenea lovite. Nu știu nivelul lor de rezistență, la IMM-urilor din România la criză. După cum știți, când o companie eșuează, furnizorii ei sunt în dificultate. Angajații sunt concediați, devin șomeri, nu pot să își plătească împrumuturile. Și astfel ai un efect al bulgărelui de zăpadă, cu consecințe care sunt greu de imaginat.

Care este scenariul dumneavoastră despre creșterea economică în 2010? Aveți un ”cel mai bun scenariu” și un ”cel mai rău scenariu”?

Întotdeauna avem astfel de scenarii. Bugetăm anul 2010. Presupunerea este creștere economică zero. Am putea avea -1 sau -2% în primul semestru, dar +1% sau +2% în al doilea semestru, ceea ce duce la o medie de zero.

Acesta este scenariul cel bun?

Este un scenariu mediu.

Dacă priviți rata de dobândă. Uitându-ne la rata de dobândă cheie a băncii centrale, de 8% este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană, una dintre cele mai ridicate din lume. Care sunt șansele pentru companiile românești de a concura cu alte companii din străinătate, la astfel de rate de dobândă?

În primul rând, companiile românești care exportă se împrumută în Euro. Toți clienții noștri care sunt expuși competitiției internaționale se împrumută în Euro la rate mai înalte decât în Europa de Vest, dar nu prea înalte. Astăzi, o companie se poate împrumuta în EURO la 5 sau 6%, spre exemplu. În Europa ar fi mai puțin cu 1-2%. Dar și ecartul dintre dobânzi s-a majorat semnificativ pentru că avem un cost mai ridicat al riscului în Europa de Est față de Franța, Germania, etc. Nu este o situație specifică României.

Unele companii din economii mai mici ar putea profita dacă moneda lor națională ar fi depreciată, devalorizată. Avem rate de dobândă ridicate și șanse reduse de devalorizare în 2009, am văzut EURO stabil în 2009. Cum puteam concura cu polonezii sau ungurii, care au rate mai reduse de dobândă.

Este evident că situația nu e ușoară, dar dacă ne uităm la trendul exporturilor, au mers relativ bine. Tendința a început în 2008 când exporturile au început să crească la o rată mai ridicată decât cea a importurilor și a continuat în tot acest an. Știu multe companii, spre exemplu în industria textilă. Când ai o specializare foarte bună, și reacționezi foarte rapid, ai o flexibilitate foarte bună în mod normal poți continua să faci afaceri bune și avem multe companii care performează chiar în domenii unde ne-am putea aștepta la dificultăți.

Credeți că 8% nivel al ratei de dobândă cheie este un nivel corect pentru România sau este loc suplimentar de reducere?

Întotdeauna este loc de reducere. Problema este legată de contextul mondial. Este evident că acum ROmânia este într-o poziție bună, iar dacă rata de dobândă merge în jos prea rapid, cred că ar putea fi consecințe asupra cursului de schimb și asupra încrederii pieței internaționale pentru România. Deocamdată este dificil să eviți ratele înalte de dobândă. Dar sunt sigur că aceste rate vor scădea în anul 2010.

Am văzut în 2009 acest acord neobișnuit între România, FMI și băncile comerciale, de menținere a expunerii pentru România. Cum a fost acest acord respectat de sistemul bancar românesc și dacă ați simțit momente dificile în menținerea expunerii pentru România?

Avem discuții cu FMI la fiecare 2-3 luni. Mărturisec că lucrurile merg destul de bine, există o bună înțelegere între FMI, banca centrală și noi, pe această temă. Dar e evident că avem o problemă : expunerea a fost calculată la un moment în care lichiditatea era redusă în țară. Astăzi situația este diferită, avem mai multă lichiditate, dar cererea pentru credite nu este acolo. Este dificil de la o perioadă la alta să prevezi ce fel de utilizare vei da lichidității.

Ați simțiti vreodată presiuni politice? Mă gândesc la președintele României, care în urmă cu 4-5 luni a spus că nu mai este un prieten al sistemului bancar, pentru că refuză tăierea ratelor de dobândă. Primul minsitru a vorbit despre o taxă Robin-Hood, dacă băncile nu vor reduce ratele de dobândă. Cum ați privit aceste declarații?

Fac o diferență între mesajele publice, care nu sunt specifice României și realitatea discuțiilor pe care le avem cu Banca Centrală sau cu autoritățile. În ceea ce mă privește, toate discuțiile pe care le-am avut cu autoritățile sau cu banca centrală au fost destul de constructive. Trebuie să facem diferența între ceea ce e declarat pentru o mulțime de motive. Dar, în afară de asta, cred că sistemul bancar din România nu poate fi comporat cu cele din SUA sau din Europa vestică. Noi nu am greșit deloc, cu excepția unor bănci care poate au fost puțin imprudente atunci când au dat bani cu împrumut. Noi nu avem active toxice în bilanțurile noastre. Nu ne-am jucat  și nu am speculat cu produse financiare care nu erau controlate. Astfel, situația este total diferită. Bilanțul nostru, integral, reflectă investițiile în România, nu avem credite în afara României sau expunere în afara României.

Înapoi la creditele neperformante, credeți că răul urmează să vină sau categoric răul este în spate?

Mi-ar plăcea să am răspuns la această întrebare. Dar nu știu. Este posibil ca lucrurile să se înrăutățească în viitorul apropiat. Este o posibilitate.

Am văzut unele bănci care, nu neapărat consmetizau bilanțurile, dar care exportă credite rele sau care exportau credite bune în vremurile bune. Cum apreciați aceste mutări din piață?

Asta aduce ceva confuzii. În ceea ce ne privește, noi nu facem asta. Totul este în registrele noastre. Toate neperformantele sunt trecute în contabilitataa din România, în bilanțul din România. Știu că unele bănci și-au transferat în afara României o parte a neperformantelor. Ceea ce nu știu este ce fel  de sistem contabil au folosit pentru asta, la ce preț și-au vândut neperfomantele, dacă garantează neperformantele, ceea ce înseamnă că transparența nu este acolo. De aceea pentru mine este dificil să compar rezultatele băncilor din România, pentru că situația este atât de diferită. Apare confuzia.

Întorcându-ne la experiența dumneavoastră de 8 ani, ca bancher, în România. Care a fost cea mai grea experiență a dumneavoastră?

Este foarte clar : octombrie 2008. Au fost zile foarte grele. Dar am avut un amortizor uriaș : compania mamă. Am avut toată lichiditatea de care aveam nevoie de la compania mamă. Asta este avantajul de a fi deținut de o bancă mare.

În acel moment, în urmă cu un an, fiecare bancă ridica rata de dobândă pentru depozite, exista teama că deponenții ar putea ”zbura” cu banii. Cum ați acționat, și, privind înapoi, ați fi acționat diferit?

Nu. Ar fi fost dificil să acționezi altfel. Când vorbim despre deponenți ne referim la două lucruri: primul cel pe care l-ați menționat dumneavoastră : dacă piața este la 10 procente, ești obligat să propui deponenților 10 procente, altfel riști să pierzi din depozite. În al doilea rând, clienții sunt pentru noi parteneri. Suntem o bancă de depuneri, avem 2,5 milioane de clienți și a fost în afara discuției să propunem rate de dobândă clienților standard, diferite de ceea ce oferea piața. Suntem obligați să urmărim piața. Și piața nu făcea distincție între bănci bune și bănci mai puțin bune. A fost o perioadă foarte dificiliă, iar costul depozitelor s-a majorat semnificativ.

Reprezentați cea de-a doua mare bancă din România. Probabil, în viitor, veți fi prima mare bancă. Vedeți această evoluție?

În primul rând, dacă se va întâmpla, nu va fi o mutare voluntară. Nu este ținta noastră. Dar se poate întâmpla pentru o mulțime de motive.

Mai devreme sau mai târziu?

Dacă se va întâmpla ar trebui să se înâmple în următorii doi ani. Depinde de modul în care băncile vor reuși să iasă din criză. Unele bănci vor ieși întărite, altele vor fi slăbite de criză. Sper că noi vom fi cu o situație mai bună.

Și în octombrie 2008 erați a doua mare bancă din România cu o comapnie mamă puternică, Societe Generale. Cât de greu a fost pentru băncile independente din România? Cum au suprviețuit ele lui octombrie 2008?

Am spus ce s-a întâmplat cu băncile mari. Cel mici, pe de altă parte, este o altă poveste. Spre exemplu, Banca Transilvania a fost deasemenea sprijinită de acționari, are acționari mari, gen BERD, care și-au jucat rolul față de subsidiara lor. Nu a existat nici o bancă semnificativă cu probleme de acționariat

INTERVIU pentru The Money Show, decembrie 2009

Categorii:Stiri

Etichete:Gelin