Știe România să devină ”mai” competitivă altfel decât prin deprecierea leului? Nu, nu și nu.


Știrea este că că la sfârșitul anului 2009 productivitatea muncii în România a atins doar 45% din media Uniunii Europene, potrivit celui mai recent studiu al Comisiei Europene  Asta este vestea rea, Vestea bună este că aceia care care spun că productivitatea muncii în România nu a crescut mint. În fapt, e a crescut constant din 2005 până în 2009.

Spre comparație, productivitatea în Cehia este de  60% din medie. În Grecia, productivitatea muncii/persoană angajată este peste medie, dar, productivitatea muncii calculată pe bază orară reprezintă 80% din productivitatea Uniunii. În Lituania, productivitatea este de 55%, iar în Ungaria, productivitatea reprezintă 70% din media Uniunii Europene. Concluzionând, România are aproape cea mai scăzută productivitate din Uniunea Europeană. Cum naiba să recuperezi decalajul? Glumind, poziția mea am exprimat-o mai demult. Altfel decât descoperind mult petrol pe care să nu îl mai cedezi aproape gratis lui OMV, aur, pe care să nu îl mai cedezi aproape gratis altora sau miracole, România nu are cum să crească în ritmurile previzionate de Guvernul României (anul trecut prognoză de +2,5%, în fapt, scădere de 7,1%; anul acesta prognoză inițială de +1,3%, la final, vom trage linie cu circa -2%)

Înapoi la România : productivitatea muncii a crescut din 2005 dar a atins doar 45% din media Uniunii, spune studiul pe care îl citam. Creșterile anuale de productivitate au depășit 5% în acest interval, insuficient însă. De ce?

Pentru că, deși productivitatea muncii a crescut, ea a fost mai mult decât anihiliată de pierderi enorme de competitivitate, pentru că prețul nominal al forței de muncă în sectorul manufacturier din România, s-a majorat din 2000 până în 2009 cu 261%. Este cel mai înalt ritm de creștere dintre statele membre, de mai mult de 10 ori decât media Uniunii Europene. Spre comparație, în Italia, costul nominal al unității de forță de muncă s-a majorat în același interval cu 45%. Media de creștere în Uniunea Eurpeană a fost de 19%.

Sunt mulți factori care au contribuit la creșterea nesustenabilă a costului forței de muncă.

a) Cota unică, este doar unul dintre ele. Unii îmi dau dreptate încă din 2005, când am început să scriu și despre efectele perverse ale cotei unice. Alții, au început să îmi dea dreptate prin 2008. Bugetarii îmi dau dreptate începând cu 1 iulie 2010 (de când lor, pe lângă cei 16%, li se mai aplică un forfetar de 25%. La întreaga sumă, nu doar ceea ce depășea un anumit nivel). Alții(privații) îmi vor da dreptate anul viitor, când își vor da seama că salariilor lor, care nu vor mai crește niciodată în ritmurile artificiale, nesustenabile din 2005-2008, sunt mizilicuri pe lângă creditele pe care le-au contractat, plătind dublu sau triplu pentru niște case al căror preț s-a majorat doar că, cineva iresponsabil, a aruncat negândit bani pe piață. Și peste tot, banii mulți care aleargă după bunuri puține, duc la scumpire. Așa au ajuns apartamente să coste de la 20.000 de EURO, la peste 100.000 de Euro. Alții nu îmi vor da dreptate niciodată. Lor le spun că în fapt, 16% nu mai există. Pentru că, pe lângă, TVA s-a majorat cu 5 puncte procentuale peste noapte. Salariile au fost tăiate. Accizele au fost majorate și paramajorate. CAS-urile au fost majorate. Impozitele pe dobânzi și dividende au fost majorate. Din 16% nu a rămas decât o vajnică și în creștere datorie națională.

b) Scăderea bazinului de forță de muncă. Probabil unii dintre cei mai apți și productivi români, au plecat să caute convergența reală peste graniță. Mai mult de 2 milioane de Români lucrează afară și nu mai așteaptă ca statul în care locuiesc să le ofere infrastructură, educație sau sănătate. S-au convins de ceea ce pot borfașii ăștia din România. Plecarea lor, a contribuit la scăderea bazinului de forță de muncă. Scăderea numărului de lucrători a majorat, artificial, costul forței de muncă, antrenând spirala salarii-prețuri, cu o creștere rapidă a salariilor care a deteriorat un ritm natural de creștere a productivității

c) Cei care au gestionat finanțele țării între 2005 și 2010 au știut un singur lucru: să supralimenteze cu personal sectorul public. Așa au apărut în plus 400.000 de bugetari. A căror apariție a condus la scăderi suplimentare în bazinul de forță de muncă disponibilă. Adică iar presiuni pe creșterea salariilor, nenaturale, în privat. Mai mult, salariile din sectorul bugetar au crescut în ritmuri amețitoare, punând presiune și pe creșterea salariilor din sectorul privat. Și uite așa….

… până când totul a crăpat. Factura salarială nu mai poate fi plătită de cei care au umflat-o. Sectorul privat este chinuit, mutilat, de bătaia de joc a unor neica nimeni care conduc destinele României. Sectorul privat nu poate genera eficient resurse pentru consum propriu, și din ce în ce mai puține pentru stat. Este, la rândul lui, un sector privat distorsionat (manageri care nu au ce căuta a acolo, forță de muncă necalificată, viziune canci). Cei care ne-au cârmit în porcăria asta, știu să rezolve problema? Nu. Ei știu să taie salarii de azi pe mâine, să majoreze TVA de azi pe mâine, eventual să îl reducă, dar din greșeală. Niște analfabeți economici. Cu ei ai la cârmă, România nu poate ajunge decât unde este Titanicul.

Și atunci, de unde poate să vină creșterea economică în România? Este simplu. Să devii mai productiv decât alții, pentru că acum ești printre cei mai puțini productivi. Simplific extrem pentru a face lucrurile mai clare, ungurul îți face dintr-un Euro – un Euro și 10 cenți. Polonezul la fel. Cehul la fel. Noi, reușim să facem dintr-un Euro 90 de cenți. În așa mod, România nu poate crește.

Și totuși, România a avut creșteri de productivitate. Cum am arătat mai sus, insuficiente. Care au fost cauzele lor? Simplu, cursul de schimb.

a) între 2000 și 2004, cursul de schimb s-a depreciat constant. Deprecierea leului a condus la un plus de competitivitate la export. Mânarea economiei de către export a condus la resurse mai multe care au fost gestionate cât de cât eficient. E economie mânată de exporturi a știut să câștige atât productivitate cât și competitivitate. Creșterea bazată pe exporturi nu mai poate exista. Ceea ce știam cel mai bine, să ne vindem aproape pe nimic forța de muncă (lohn), aproape că a dispărut. Persistă încă Dacia. Atunci când forța de muncă va deveni prea scumpă, noul Logan sau noul Duster vor fi fabricate pe alt continent. Lohnul se mută mai spre est, iar curând îl vom regăsi și pe el, în Africa.

b) între 2005 și 2007. Leul s-a întărit. Asta a ras competitivitatea României la export și a trebuit să genereze un alt motor. Singurul la îndemână a fost consumul. Și pentru că nu produceam suficienți bani, am consumat pe datorie. Euroii veneau în România mânați de stări conjuncturale. România a pierdut din competitivitate prin aprecierea leului, dar a câștigat productivitate pentru că, atunci când bani mulți aleargă după bunuri puține, ele se scumpesc. Și… surpriză…crește productivitatea. Nenatural și ineficient. Cei isteți, au folosit perioada cursului de schimb bun pentru importuri de tehnologie. Dacă au avut cash. Dacă nu, degeaba au fost isteți: au cumpărat strungul la 3,1 lei pentru un EURO și plătesc ratele la 4,3 lei pentru un Euro și la dobânzi triple decât în Uniunea Europeană. Și pierd din competitivitate. Și din profit.

c) între 2007 și 2010, cursul de schimb s-a deperciat de la 3,1 lei pentru un Euro la 4,3 lei pentru un Euro. În principal, aceasta este cauza ”revirimentului” exporturilor pe care lumea îl laudă. În fapt, având în vedere că după aterizarea forțată din 2009, deficitul de cont curent pare să se majoreze din nou, vedem că majorarea exporturilor nu compensează majorarea importurilor. Prin urmare, a declara exporturile motor de creștere atunci când știi că cea mai mare parte din ele reprezintă importuri de completare este doar  o beție cu apă rece.

Cum poate România deveni mai competitivă? Fără aplicarea singurei soluții eficiente, și anume absorbția pe bune a Fondurilor Europene, o șansă unică, România nu știe să devină mai competitivă decât prin una din următoarele două variante: tăieri de salarii sau depreciere de curs (în fapt, ambele înseamnă sărăcire). Dacă cineva își închipuie că se va produce simultan și revenirea economică și îmbogățirea, se înșeală amarnic. Și cum totuși salariile sunt încă mult sub media europeană, la fel ca și productivitatea, fondurile europene sunt mai mult obiect de ciordeală decât de investiţii în infrastructură, cel mai probabil, plusul de competitivitate va fi generat prin deprecierea leului. Când? Asta este întrebarea de cel puțin un milion de Euro. Dar poate ştie doaman Udrea, pentru că, nu-i aşa, potrivit propriilor declaraţii, face parte din cel mai bun şi reformator guvern, alături de (Băsescu?!?, Boc ?!?. Anastase?!?)

Anunțuri


Categorii:Editoriale, Macro

Etichete:, , , , , , ,

5 răspunsuri

  1. Bine punctat, domnule Soviani!
    Astept cu nerabdare fiecare postare a dumneavoastra.

  2. Dna Udrea cred ca a muncit foarte mult si de aceea e de parere ca face parte dintr-un guvern bun.

  3. Considerati ca dezvoltarea sustenabila este o alternativa viabila pentru iesirea din criza?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: