Mihai Tănăsescu: „Europa este privită ca un continent al riscului. În România se face prea multă gălăgie! Fiţi responsabili!”.


În urmă cu câteva ore, l-am intervievat pe Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional. Domnia sa a transmis un mesaj extrem de puternic clasei politice din România. Pe scurt, el sună aşa : „Încetăţi cu gălăgia. Fiţi responsabili”.

Sigur că mesajul cu fiţi responsabili l-aţi mai auzit în ultima perioadă. Atunci când el vine de la persoane necredibile, din punct de vedere economic, mă bufneşte râsul. Atunci când vine însă de la Mihai Tănăsescu sau Mugur Isărescu, singurele voci oficiale credibile care au fost auzite public în ultima perioada, el trebuie tratate ca atare. Pentru că nu sunt unii care fac apeluri la responsabilitate în plin dans al propriei iresponsabilităţi. Situaţia despre care scriu acum este diferită.

Europa este privită ca un continent al riscului”, mi-a spus Mihai Tănasescu. „Un continent în care vulnerabilităţile sunt mari, şi sigur, costurile pentru împrumuturi vor deveni din ce în ce mai mari”. „În momentul de faţă, lucrul cel mai important este să privim unde se află România în acest context european şi vedem tot astăzi, şi vedem de o bună bucată de vreme că percepţia investitorilor vis-a-vis de România, este mult mai bună din punct de vedere al riscului faţă de multe alte ţări din Europa, şi din zona Euro, dar şi din zona noastră. Acest indicator, CDS, care arată gradul de risc, este mult mai favorabil în cazul României decât în cazul Spaniei. Deci aceasta arată foarte clar că ceea ce s-a întâmplat în România în acest an şi jumătate, prin politicile acestea de austeritate, care sigur, creează anumite nervozităţi, creează anumite probleme, investitorii se referă la România ca o ţară care ale mult mai puţine riscuri decât ţările pe care vi le-am aminitit : Ungaria, Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania.

Mesajul meu, în acest moment de maximă turbulenţă în Europa este ca programul pe care România l-a început să fie implementat şi făcut cu seriozitate şi în ordine. Mă refer şi la legea pensiilor, şi la legea salariilor, şi nu în ultimul rând şi la legea bugetului. Cred că focalizarea pe aceste probleme ale României, care nu sunt ale unui partid sau unui alt partid, trebuie să fie prioritatea zero pentru clasa politică în aşa fel încât această turbulenţă enormă să afecteze cât mai puţin şi România în” săptămânile care urmează.

Pe înţelesul tuturor: cred că se face prea multă gălăgie”

Adică, mai pe înţelesul politicienilor, care pot imprima o anumită percepţie asupra României, ce NU trebuie să facă România?

„Cred că un tip de comportament mult mai responsabil, în ceea ce priveşte mesajul public, trebuie să fie o prioritate. Pe înţelesul tuturor, cred că se face prea multă gălăgie şi această gălăgie în general este percepută de către pieţe ca un lucru care nu este favorabil. De aceea cred că poate mai multă atenţie în discursul public, mai multă atenţie în mesajele publice, vis-a-vis de România este absolut imperios necesar, fiindcă din păcate privim prea puţin România în context european. România este angrenată în această percepţie europeană, şi din păcate Europa este privită în momentul de faţă destul de rău de către invesitori şi de către pieţe. Ceea ce putem noi face în momentul de faţă este să respectăm ceea ce ne-am propus”

Timpul nu ne iartă”. „Această necoordonare a politicilor este parte din ceea ce vă spuneam înainte. Coordonarea mai bună între politica executivului cu cea a legislativului este absolut necesară. Trebuie să privim atent cu toţii ce vrem să facem pentru România. Cred că, ancorele pe care le avem în momentul de faţă, FMI, CE, suntem ancore puternice cu care să putem face faţă acestor turbulenţe puternice cu care se confruntă Europa”

România are o şansă să treacă aceste turbulenţe numai dacă clasa politică în momentul de faţă este una responsabilă”

Finanţatorii externi reprezintă credibilitatea esenţială pentru ţara noastră”

Gălăgia pe care o face clasa politică este fondată sau nu?

„Orice clasă politică poate face demersuri, dar cred că în momentul de faţă trebuie să ne stabilim priorităţi. Iar prioritatea zero este ca România să dovedească în aceste context turbulent european că este capabilă să treacă şi să dezvolte acele legi pe care şi le-a propus şi pe care le-a agreat cu aceşti finanţatori externi care reprezintă credibilitatea esenţială pentru ţara noastră”

Anunțuri


Categorii:Stiri

Etichete:, , , ,

3 răspunsuri

  1. Tanasescu declara acum cativa ani ca statul are o prea mica parte din total economie, ca trebuie marite taxele pentru a ridca bunastarea tuturor!!!

    Cum poti sa ridici un astfel de om pe un pseudo pedestal al cunoasterii economice? A ajuns la FMI pe criteriu competenta? Nu, pe criteriu politic! Ca sa nu mai adaug ca FMI in intregul sau este departe de a putea fi considerat o entitate superioara in ale economiei.

    Saracia noastra este cauzata de ingerinta statului impotriva economiei libere; supra taxare, furt prin tiparire bani, legi care apara interese speciale si nu protejeaza economia autohtona de
    de competitie neloiala.

  2. Domnul Mihai Tanasescu a dat dovada de profesionalism atat ca ministru al finantelor publice, cat si ca reprezentantul Romaniei la FMI. O mare parte din clasa politica nu are notiuni elementare n legatura cu impactul declaratiilor politice asupra investitorilor. In aceste momente, cred ca media are un rol foarte important, prin prezentarea opiniilor unor specialisti precum Domnul Tanasescu. Cu ocazia aceasta poate si clasa politica va intelege, sau poate va invata, din bun-simt, elemente de baza ale economiei si modului in care investitorii percep mediul economic si politic din Romania. Felicitari Domnului Soviani pentru interviu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: