Despre denaturarea caracterului unor magistrați judecatori/procurori in principal ,,de protocol” si in subsidiar, de nivel inalt


Cititorii mei stiu definitia coruptiei dupa care ma ghidez. Cea pe care am pomenit-o pentru prima data in 17 decembrie 2014, AICI, comentând discursul istoric al subsecretarului de stat pentru siguranta civila, democratie si drepturile omului, Sarah Sewall. SI anume:

,,Corupția este lipiciul care tine impreuna multe regimuri autoritare, care denatureaza caracterul celor care conduc in sensul de a favoriza sau a crea oportunitati de e expune ,,mizeria” amicilor de lunga durata, daca se dovedesc neloaiali.

Si atunci si acum am pus cuvantul ,,mizeria” în ghilmele. Iar ghilemelele se dovedesc mai importante decât oricând acum, în 2018, când știm că justiția în România s-a înfăptuit mai degrabă prin protocoalele ticăloase semnate de SRI cu instituții cheie și teoretic independente alte statului de drept: Parchete, ICCJ (și având în vedere că Justiția se înfăptuitește, potrivit Constituției, prin ICCJ și instanțele subordonate), Curți de Apel, Tribunale, Inspecția Judiciară, CSM.

Din acest punct de vedere, sistemul de justiție din România nu a fost corupt ci profund corupt, prin coruperea magistraților de nivel înalt semnatari sau curele de transmise lipsite de cea mai ușoară urmă de independență prin achesarea la protocoalele ticăloase, fie ei magistrați procurori sau magistrați judecători. Caracterul lor a fost profund denaturat, fie că vorbim despre acest Augustin Lazăr – procuror general al României, fie că vorbim despre președinții succesivi ai Inaltei Curți de Casație și Justiție.

Despre magistratul de nivel înalt, acest Augustin Lazăr, devenit procuror general al României în anul 2016 după ce încă din 1998 a fost curea de transmisie a SRI și SIE, nu ca o simplă manivelă ci ca șef al grupului operativ central în baza protocolului ticălos din 1998, am scris în EXCLUSIVITATE începând cu luna august 2018. Caracterul batranului procuror comunist Augustin Lazar a fost profund denaturat de catre ,,lipiciul care ține impreună multe regimuri autoritare” dar și a multor magistrați voluntariste, așa cum am reiterat, în exclusivitate, aici:

Episodul I – Multe DE CE-uri. Judecatori si procurori de ,,protocol” din civil și penal fac scut să-l apere de lustrație pe Augustin Lazăr.

Cu știința că a fost șef al grupului operativ central în baza protocolului din 1998 și cu știința că există un nou protocol, semnat chiar de domnia sa, între PICCJ-SRI, acest Augustin Lazăr mințea cu nerușinare în 17 ianuarie 2017:

,,Nu mai există niciun protocol care să prevadă echipe mixte sau nu știu ce (…) A existat un protocol (…) eu nu mi l-am însușit și nu mergem înainte cu astfel de inginerii, să zic așa, pentru că ele nu se găsesc în Codul de Procedură Penală. Doamne Dumnezeule, noi anchetăm iar dumneavoastră judecați după Codul de Procedură Penală. Nu există nimic altceva care să se numească echipă mixtă sau nu știu ce” mai mințea în declarații publice, acest Augustin Lazăr. În baza protocolului din 1998, chiar acest Augustin Lazăr

Acest Augustin Lazăr, denaturat, este cel care începând cu 1998, ca șef al grupului operativ central, se ocupa exact de echipele mixte privind activitățile informativ-operative SRI-SIE-SIPA.

Îl întreb public pe acest vechi colaborator al SRI/SIE, Augustin Lazăr: de câte ori a mușamalizat anchetele penale în baza informărilor primite la grupul operativ central pe care scria: ,,este fantoma noastră”? ȘI îl mai întreb public pe acest Augustin Lazăr: de câte ori a trimis în arest preventiv și în judecată, ca șef al grupului operativ central, oameni nevinovați cu știința că sunt nevinovați, în urma jocurilor operative puse la cale de grupul operativ central?

Acest magistrat de nivel înalt, profund denaturat de lipiciul care ține împreună multe regimuri autoritare este pe drumul ireveresibil al lustrației, drum pe care îmi voi permite să îl comentez, ,,etapă cu etapă”.

Astăzi scriu însă despre caracterul denaturat al unui alt magistratul la nivel înalt, doamna Cristina Tarcea, Președinte ICCJ, șef al Structurii de Securitate a ICCJ.

Despre ascensiunea doamnei Cristina Tarcea până la șefia ICCJ ca rezultat al pozițiilor obținute în urma deciziilor celor 3 miniștrii ai justiției sub care a activat și a crescut până a ajunge la ICCJ – (i) Ion Predescu, (ii) Valeriu Stoica (semnatar al protocolului ticălos din 1998), (iii) Rodica Stănoiu – ,,Sanda”, am scris pe larg aici:

Episodul IV. Cazul judecătorului Lavinia Coțofană. Va fi exclusă din magistratură doamna Cristina Tarcea, Președintele ICCJ?

O postare a judecătorului Nicoleta Lavina Coțofană în care amintea prezența mea la unul dintre termenele ale Completului de 5 condus de Cristina Tarcea, m-a făcut să rememorez acel moment. Iată postarea judecătorului Coțofană, în prezent doar avertizor de integritate în urma excluderii din magistratură de către doamna Tarcea:

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fnicoleta.lavinia.18%2Fposts%2F429860807545401&width=500

Rememorarea mi-a permis să fac următorul comentariu:

Imi aduc aminte perfect de ședința de judecată în care doamna Tarcea a comentat ,,n-ați avut noroc nici cu soțul”. Îmi amintesc și că după ședință am întrebat-o pe doamna Coțofană și ,,Cum poate fi un caracter atât de lepră încât să îi spună mamei și nu justițiabilului că nu a avut noroc cu tatăl a doi copii minunați? Se întâmplă asta des într-o sală de judecată?”.

Fusese doamna Tarcea învestită să se pronunțe dacă doamna Coțofană a avut sau nu a avut noroc cu soțul? Poate că da, în funcție de ,,șoptitul în ureche”, dar categoric nu fusese învestită de către doamna Coțofană.

Am mai scris la mine pe blog că pe baza modului în care doamna Tarcea a judecat cauza Coțofană chiar dânsa ar trebui exclusă din magistratură. Reamintesc că doamna Coțofană a fost exclusă din magistratură, de Președintele ICCJ (instituție aflată sub protocol cu SRI) în urma unei acțiuni disciplinare formulate de Inspecția Judiciară – instituție aflată sub protocol cu SRI, pe motivul că judecătorul Coțofană a sesizat de îndată CONFORM LEGII Parchetul – instituție aflată sub protocol cu SRI, pentru verificarea indiciilor de infracțiuni de care a luat la cunoștință în ședință de judecată și în exercitarea funcției publice (indicii despre furt din bani publici cu complicitatea unor avocați/judecători).

După ce a exclus-o din magistratură pe doamna Coțofană, doamna Tarcea însăși a sesizat Parchetul, de îndată, atunci când a luat la cunoștință că fostul Președinte ICCJ – Popa, nu își asumă semnătura de pe protocolul ticălos ICCJ-SRI. Desigur ,,n-ați avut noroc nici cu soțul” are relevanță pentru caracterul personal al magistratului judecător Cristina Tarcea.

Și am subliniat:

Mai există o consecință cel puțin la fel de gravă. Este chiar atitudinea Președintelui ICCJ, cea care are subordonat administrativ (și moral, poate chiar și ca ,,decan de vârstă”) și pe ceilalți magistrați de la ICCJ.

O astfel de atitudine este NEPERMISĂ la orice nivel dar mai ales la un asemenea nivel, întrucât, voluntarist, există riscul și ca alți judecători subordonați moral doamnei Tarcea să adopte și mai ales să manifeste subiectiv dispreț față de justițiabili, față de familiile justițiabililor (afectate oricum de demersul în justiție) și chiar față de probele justițiabililor respectivi.

Am văzut chiar săptămâna trecută și tot la ICCJ o doamnă judecător care adopta cam aceiași atitudine ca doamna Tarcea (probabil în urma apropierii fizice de doamna Tarcea în alte completuri din care au făcut parte împreună) spunându-i fățiș unui justițiabil că ,,ARE PROBLEME” și reproșându-i că, vis-a-vis de un document prezentat de adversar ÎN ACEA ȘEDINȚĂ, nu a prezentat contra-probe anterior prezentării documentului respectiv.

La remarca justițiabilului că ,,mă scuzați, nu am pregătire juridică”, doamna respectivă a continuat ,,lăsați, lăsați”.

Probabil că în așa mod au transformat protocoalele cu SRI judecători aparent integrii care s-au metamorfozat în judecători de protocol, în care probele și respectarea legii sunt substituite de ,,șoptit în ureche”.

Și am mai văzut într-o altă instanță un tupeu fără margini din partea unui magistrat-judecător, cu conduită CLARĂ DE judecător de protocol, care substituie probele din dosar cu șoptitul în ureche. În acea ședință de judecată, judecătorul ,,de protocol” a afirmat ,,Aaa… oricum ar fi trebuie să dăm termen pentru că noi avem două apeluri ȘI NU ȘTIU CUM LE RESPING”.

Vestea bună este că mai există și judecători corecți, chiar cu riscul de a fi excluși din magistratură pe motive pe care niciodată nu au fost chemate instanțele să se pronunțe, cum ar fi: ,,n-ați avut noroc nici cu soțul”.

CONCLUZIV:

Voi detalia mai multe pe blog în perioada următoare. Pana atunci, macar în procesele începand de astazi, magistrații de protocol ar trebui să se pazească de dorința de a face impresie, de trufie, de îngâmfare, de înfumarere, pentru că, nu prea departe de acest moment, cei care le șopteau în ureche că ,,n-ați avut noroc nici cu soțul” sau ,,respinge ambele apeluri”,  le vor șopti, în latinește, doar atât:

Sancte alde Tarcea, Sic transit gloria mundi. 

Sau, te hominem esse, așa cum li se șoptea în ureche, generalilor romani, după o victorie, de etapă, dar răsunătoare.

 

Reclame


Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: