Articolul pe care îl veți citi/reciti a fost scris, atenție, în urmă cu mai bine de 7 ani (în 5 februarie 2008) și publicat în Revista Money Express (mi-e dor de revista, de ce a însemnat ea, de Mona Dîrțu și de toată echipa). Articolul este extrem de actual, în contextul dezbaterii privind reducerea TVA. Vă invit să îl recitiți. Merită.
,,C-așa-i în tenis!”
“Stimati tenismeni, stimate tensimene, ingaduiti-mi sa va fac o noua confidenta, am o noua dragoste, iubesc tenisul”. Asa incepea marele Toma Caragiu una dintre cele mai acide critici la adresa “sistemului”. Permiteti-mi sa-l parafrazez.
“Stimati tensimeni, stimate tensimene, ingaduiti-mi sa va fac o noua confidenta, am o noua dragoste, iubesc tenisul”. De data aceasta nu mai este Caragiu cel care spune acest lucru, ci pare a fi chiar puterea guvernamentala. Doar ca ei iubesc puterea, cu orice pret, si o joaca precum la tenis. Numai ca nu sunt foarte buni jucatori de tenis. Iar deciziile economice pe care le iau, le trimit in fileu sau in tribuna.
Deciziile guvernementale s-au jucat cu economia ca intr-un meci de tenis prost. “A trimis o minge afara, a trimis a doua minge afara….. bine frate, dar toti out, toti out”. La noi, slaba gandire economica guvernamentala a trimis deficitul de cont curent afara, a trimis inflatia afara, a trimis cursul de schimb afara, a trimis deficitul comercial afara. Bine frate, dar toti out?
Sunt convins ca toate aceste elemente au fost avute in vedere si de cea mai recenta decizie a agentie de rating “Fitch” de a reduce perspectiva de rating a Romaniei de la “stabila” la “negativa”, urmatorul pas fiind scaderea ratingului de tara, sau, trimiterea Romaniei din categoria jucator (“investment grade”) in pozitia de “adjunct de baiat de mingi”. Remarc faptul ca aceasta reviziuire vine dupa ce, in luna aprilie, Standard and Poor’s a redus perspectiva de rating de la “pozitiva” la “stabila”. Luna aprilie. Tineti minte, atunci, leul era inca pe panta ascedenta, inflatia avea traictorie descendenta (0,07 in luna martie), deficitul de cont curent doar ameninta sa se majoreze, investitiile straine abia incepeau sa fie inhibate de scumpirea creditului, iar bugetul era pe excedent. Acum? Leul si-a inversat tendinta, inflatia s-a reaprins, investitiile straine directe acopera in proportie de doar 43% un deficit de cont curent mare, si in crestere, iar bugetul, a trecut in doua luni de la excedent la deficit de aproape 3%. Si e normal sa se intrebe si agentiile de rating : Bine frate, dar toti out?
Conteaza foarte mult raspunsul la intrebarea : cine e de vina pentru scaderea increderii in economia Romaniei. Sa privim : cine e responsabil pentru stabilitatea financiara? Mixul de politici economice e raspunsul acedemic. Pe de-o parte Banca Nationala (politica monetara), iar pe de alta parte, guvernul care are in mana mult mai multe parghii: politica fiscala, cea a veniturilor bugetare, politica de ajustare strucuturala si alte politici.
“Banca nationala nu este Dukadam”, spunea guvernatorul Mugur Isarescu intr-un interviu in urma cu vreo 2 ani. Și se oprea (să nu deranjeze). Eu știu că BNR nu poate salva toate loviturile de pedeapsa primite pentru ca executivul face hent in careu, sau pentru ca atacantii guvernului nu reusesc sa scrie pe tabela de marcaj decat zero : “azi zero, maine zero, poimaine zero, dar ce vor baietii astia sa stea toata viata la zero?” – spunea Toma Caragiu. Din pacate, asta a fost atitudinea guvernamentala : in loc sa joace pe teren, s-au plimbat. In loc sa alerge, au vrut doar sa fie vazuti si aplaudati, ajungand intr-o finala in care s-au dovedit “juniori” trimisi de popor – “seniorul”. Doar ca atunci cand juniorul nu serveste natiunea, seniorul ii ia serviciul. C-asa-i in tenis. Practic, juniorul (guvernul prin politicile sale) a facut o multime de prostii, mizand pe faptul ca Banca Nationala e acolo sa repare toate prostiile astea. Ceea ce BNR a facut (într-o oarecare măsură și cu alte costuri), doar ca, repet, “nu e Dukadam”.
Politica monetara a aparat penalty dupa penalty. Guvernul – hent dupa hent. Poltica fiscala – hent, politica veniturilor – hent, politica cheltuielilor – hent. Politica fiscala a inceput printr- o mare eroare : cota unica, aplicata prea tarziu si totusi, daca tot s-a decis aplicarea ei, negandita sufiecient (nivelul, directia, durata). Este o regula de aur a economiei : orice stimul economic se acorda directionat (pentru cei care au nevoie) si pe termen limitat. Astfel, e ca si in cazul drogurilor : pe teremn scurt – euforie, pe teremen mediu – dependenta, pe termen lung -dezastru.
Cand a fost aplicata cota unica, prinicipiul a fost “sa dam la toatea lumea si pe toate partile ca-i supra-oferta electorala”. Rezultatul? Cei cu bani putini au avut beneficii, dar reduse, pe care primele majorari de preturi administrate le-au anulat, cei cu bani multi au avut beneficii mari, nejustificate de un plus de productivitate. Nici unii nici altii nu au facut precum as fi facut eu sau dumneavoastra, care cititi acest articol : sa economisim – prima etapa a investitiilor viitoare. Cei cu bani putin nu au avut ce economisi (au consumat plusul de bani iar sporurile lor au fost anulate de scumpiri si alte taxe si impozite puse in loc inca din primul an), iar cei cu bani multi au mers pe ideea “easy come, easy go”. Consum.
Amplificarea consumului a venit in detrimentul economisirii. Productia interna nu avea cum sa se adapteze cererii, asa ca aceasta a fost acoperita din import. Neexistand economisire suficienta, plusul de consum s-a facut pe imprumuturi. Pe indatorare. Iar supra-expunerea a a stat la baza a tot ce a urmat si vedem acum : deteriorare a situatiei economice si revizuiri de perspectivede rating. Sa fie clar pentru toata lumea : deficitul inseamna indatorare, inseamna dobanzi, inseamna presiuni suplimentare. Iar cand nu creezi sursele de finantare a lor, inseamana ca esti “tot timpul contra serviciului”. Si cand esti asa, din tribune ti se ia serviciul. Cand orice minge pe care trebuie sa o fructifici o trimiti in out, vine momentul in care singur te vei duce dupa ea. C-asa-i in tenis.”
UPDATE iulie 2015: În septembrie 2008, României i s-a luat serviciul. Criza financiară mondială (pe care Isărescu, Tăriceanu, Băsescu nu au fost capabili să o vadă) a favorizat declanșarea sumei crizelor din România (criza de monedă – 2008, criza de balanță de plăți 2008-2009-2010, criza de lichiditate 2008-2010, incapacitatea de plată de facto din 2010 – când guvernul a recurs la majorarea intempestivă a TVA și la tăierea salariilor bugetarilor, criza economică 2009-2011). Toate crizele noastre au avut la origine dezechilibre interne. Pe care le-au construit cu migală Tăricenii, Băseștii și Isăreștii. Și pe care acum vor să le construiască Tăricenii, Ponții și, dacă nu ar fi fost apetența extraordinară a domnului Guvernator de a se da cu puterea oricare ar fi ea (iar Ponta, care nu mai e șef de partid deci nu mai reprezintă puterea), precum și dorința sa de a rămâne în istorie ca un economist impecabil (iar în opinia mea un economist impecabil nu poate fi cineva care în principal ne servește porții de înțelepciune doar post-factum), s-ar fi adaugat enumerării și Isăreștii. Revenind la Caragiu, cred că domnul Isărescu trăiește cu impresia că ,,este anunțat de arbitrul de scaun că e o minge match-ball” pentru SInE, domnia sa având o poziție foarte bună în clasament. Ce spunea Caragiu despre cineva cu o poziție bună în clasament? Iată: ,,Mi-aduc aminte într-o altă partidă, un jucător cu o pozitie foarte bună în clasament a trimis o minge afară, a trimis a doua minge afară, l-a trimis pe frate-său afară, pe cumnatu-său afară, pe soru-sa afară, bine frate dar toţi out, toţi out, toţi out?! S-a observat în tribune, respectivul a fost eliberat din lot şi numit arbitru pe tuşe, că aşa e în tenis”. Cum ar suna ca domnul Isărescu să își încheie cariera ca arbitru de tușe? Răspunsul la această întrebare reprezintă și explicația atitudinii ,,ferme” la adresa modificărilor Codului Fiscal. Ponta nu îl mai poate face arbitru de tușe. Alții da. Vreun proaspăt pasionat de tenis ar putea la un moment dată să îi ia serviciul. Și să îl facă arbitru de tușă. Asta ar fi mai rău pentru domnul Isărescu decât dacă ar pierde un milion de Euro.
Categorii:Editoriale, Stiri
Blogul lui Radu Soviani 
Lasă un comentariu