Am aflat cu tristete astazi despre faptul ca Andrei Gheorghe nu mai e. Prea devreme a disparut Andrei Gheorghe – o referinta pentru mine si cred eu pentru intreaga mass-media din Romania in ceea ce inseamna sa fi un om total de radio si televiziune, un show-man, un om pentru care limitele profesionale nu exista si tinde tot mereu tot mai sus.
Andrei a facut performanta oriunde s-a aflat, tot timpul a fost in documentare si din fiecare experienta de viata iesea mai invatat. Si noi, publicul. Andrei Gheorghe facea lucrurile diferit, si le facea bine.
Dincolo de perspectiva de public admirativ pentru performantele sale, ca jurnalist economic m-am interesectat cu Andrei Gheorghe in doua situatii, inedite: cand a devenit consilierul pentru presa al lui Sebastian Vladescu (la acea data ministrul finantelor publice, care intr-un gest de PR, i-a atras consilieri atat pe Andrei Gheorghe cat si pe Dan Bittman), si apoi in 2012, cand am devenit colegi la The Money Channel. La fel ca si pe Pamant, atat la Finante cat si la The Money Channel, Andrei Gheorghe a stat prea putin.
La ministerul finantelor a facut intreaga mass-media sa vuiasca atunci cand a decis, non-conformist, ca site-ul ministerului de finante sa fie colorat in violet, culoare pe care site-ul o pastreaza si astazi:
La The Money Channel a facut inca o data intreaga presa sa vuiasca, dupa un interviu cu Dan Sova in care acesta a negat pogromul de la Iasi – in fapt interviul de unde a inceput decaderea ,,sperantei” Sova, ins condamnat acum in prima instanta pentru infractiuni economice. Inclin sa cred ca despre Dan Sova impartasea parerea pe care i-am spus-o: ,,Dan Sova este singurul ministru al Marilor Proiecte pentru care un mare proiect ar reprezenta sa invete sa se incheie singur la sireturi”.
Dar cu Andrei Gheorghe am mai avut o discutie la The Money Channel, pe marginea curiozitatii mele – cum a fost sa fie consilierul Ministrului Finantelor si mai ales, de ce a plecat. In conditiile in care, in epoca, facusem mare valva in urma insistentei mele de a afla comisionul platit de statul roman pentru o emisiune foarte proasta de eurobond-uri, pentru care ministerul de finante a refuzat sa imi spun CAT a a platit aranjorilor emisiunii de obligatiuni. Dar pe care l-am aflat in cele din urma. Scriam in 31 ianuarie 2012, AICI:
Raspunsul la intrebarea Presedintelui: „Ce lasam copiilor nostri, o casa sau o datorie?”
,, Romania a mai avut parte de inca un plasament prost: s-a imprumutat, in dolari, cu o dobanda de circa 7%, pe 10 ani, de un miliard si jumatate de dolari. Pe scurt, plasamentul este prost pentru ca atunci cand dobanda la dolar este la minim istoric (aproape de zero), tu reusesti sa atragi bani cu dobanda de 7%. Bani despre care sustii ca „nu prea ai nevoie” (voi reveni cu detalii). Bani pentru care platesti 7% si ii bagi in rezerva valutara in BNR, pentru ca Mugru Isarescu sa o ” fructifice” cu 0,2%”
Pentru Andrei Gheorghe, fost consilier al Ministrului Finantelor Publice, nu trecuse neobservată insistența mea în a afla dimensiunea comisionului plătit aranjorilor pentru un împrumut de stat nu prost, ci extrem de prost. Și am intrepretat raspunsul dat de el pe seama curiozitatii permanente pe care o demonstra si o inspira.
In loc de a imi oferi un raspuns privind plecarea sa, mi-a facut o sugestie: ,,ia sa verifici tu Soviani cum erau alese locatiile pentru road-show-urile de promovare ale obligatiunilor Romaniei pe piata din Elvetia: schimbau orasele elvetiene in functie de cum erau mai bune bordelurile”.
Am pus sugestia lui pe seama non-conformismului lui Andrei.
Și dacă totuși sugestia pe care mi-a dat-o a avut-o în vedere și la multitudinea lucrurilor cunoscute si invatate care au stat la orginea textului care a devenit astăzi viral, dupa disparitia sa, dar publicat pe facebook, în septembrie 2017?
,, Sint obosit. Am fost „generația de sacrificiu” si am crezut ca după un drum lung si greu o sa ajungem intr’o poiana cu soare si flori. Drumul nu ducea nicăieri si intr’o zi sătui de foame si mizerie ne’am revoltat, ne’am ucis conducătorii si am crezut ca după un alt drum lung si greu o sa ajungem la malul unei ape dulci. Apa însă e salcie, terenul mlăștinos si cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață in calești scumpe, copiii lor ni se urca in cap și dansează țonțoroiul iar părinții noștri mor încet de piocianic. Frății fug scirbiti si’si caută fericirea in alte zări. Speranta a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu imi număr firfireii și ma gândesc daca’mi ajung de o funie mai sănătoasă. In fata nu văd nimic decit bezna și întuneric, in jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscata si’n gura gust de cenușă. Va blestem conducători ai României si’n pușcărie dacă v’as bagă pe toți, cu nimenea nu as greși. Va blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, infumurarile și prostia voastră agresiva. Va blestem sa muriți stind la coada, sa trăiți din salariu și sa va petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuita, intr’un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți in sufragerie și cu părinții in întreținere pe veci. Sint obosit și drumul nu se mai zărește.”
Andrei, sa ai parte de odihna! #Respect pentru ceea ce ai insemnat si vei insemna pentru publicul tau, în care, cu bucurie, m-am regasit!
Categorii:Stiri
Blogul lui Radu Soviani 
Lasă un comentariu