De ce este deranjat Guvernul de dublarea alocației pentru copii, în condițiile în care alocă de 13,5 ori mai mult pentru un deținut.


Vreau să spun de la bun început  că m-am opus și mă voi opune unor măsuri intempestive fiscale sau de cheltuieli bugetare. Dublările sau triplările le-am considerat întotdeauna mai degrabă populiste, oportuniste, electorale decât măsuri abrupte de reparare a anumitor nedreptatăți. Nu și majorările până la un nivel realist. Nu îmi schimb părerea nici acum, când deputații au votat dublarea alocației pentru copii, dar această decizie este bună pentru că are în vedere un fapt incontestabil: alocația pentru copii este prea mică: 42 de lei/lună. Comparați nivelul alocației cu costul lunar al întreținerii unui deținut în penitenciarele românești: 2.397 de lei, din care 1619 lei sunt cheltuielile de personal iar 211 lei reprezintă veniturile proprii ale penitenciarelor (munca deținutului). Rămâne o alocare bugetară efectivă (pentru norme de hrană, etc) pentru fiecare deținut, de 567 de lei. O sumă de 13,5 ori mai mare decât alocația pentru copii.

Am făcut această defalcare tocmai pentru a nu fi populist. Am considerat cheltuielile de personal cu administrația penitenciarelor echivalente cu costul pe care statul îl suportă pentru învățământul gratuit. Și m-am ferit de a spune că  statul alocă pentru fiecare deținut de 57 de ori mai mult decât pentru fiecare copil, tocmai pentru acuratețea calculului, așa cum am explicat mai sus.

În opinia mea, statul ar trebui să aloce lunar pentru fiecare copil cel puțin o sumă egală cu cea alocată pentru întreținerea deținuților, respecitv 567 de lei/lună. Ceea ce ar însemna de 13,5 ori mai mult decât în prezent sau de 6,75 ori mai mult decât nivelul majorat de către Parlament, la 84 de lei. Iar pentru a nu încuraja facerea de copii în neștire de către părinți care nu au surse de finanțare în detrimentul responsabilizării lor, plafonul lunar pentru o familie, în privința alocațiilor pentru copii, ar trebui limitat la 567 de lei * 3 copii (deși familia medie în România are, statistic, ,,mai puțin” de 2 copii, tocmai pentru creșterea natalității într-o manieră sustenabilă, acest nivel al alocației ar trebui limitat la 3 copii). Prin urmare, după aceste principii pe care le-am descris, alocația familială pentru copii, lunară, ar trebui cuprinsă între 567 de lei (127 de Euro) și 1701 lei (383 de Euro). Nimeni dintre cei care cunosc cheltuielile reale legate de creșterea copiilor nu poate pretinde că o alocație lunară de 383 de Euro pentru familiile cu 3 copii și peste este una excesivă.

Prin urmare, dacă mă întrebați pe mine, alocația pentru un copil ar trebui să fie de 127 de Euro/lună, cuplat eventual cu plata acestor alocații până la împlinirea vârstei de 15 ani (0-14 ani), având în vedere că inclusiv Organizația Internațională a Muncii are în vedere în calcularea șomajului în rândul tinerilor persoanele cuprinse între 15 și 24 de ani (deci apte de muncă).

Persoanele cu vârstă între 0 și 14 ani reprezintă 15,67% din populația României (aproximativ 3 milioane de copii), iar efortul bugetar anual ar însemna, în raționamentul pe care îl propun, cel mult 381 de milioane de Euro/lună, respectiv 4,5 miliarde de Euro/an. În prezent, statul cheltuie de 10 ori mai puțin, având în vedere că potrivit cifrelor primului ministru o dublare a alocațiilor lunare de la 42 de lei la 84 de lei înseamnă un efort bugetar anual suplimentar de 1,8 miliarde de lei, până la 3,6 miliarde de lei (810 milioane de Euro). Potrivit raționamentului pe care l-am descris efortul bugetar maxim ar fi de 4,5 miliarde de Euro, dar în realitate, având în vedere că majoritatea familiilor au cel mult 2 copii, în final, efortul real ar fi de circa 3 miliarde de Euro anual. Vi se pare o sumă prea mare pentru a fi alocată pentru creșterea copiilor? Mie nu mi se pare, inclusiv în actualele condiții, în care o parte  mult prea mare din încasările bugetare este risipită. Dar, realist, dintr-o dată, acest lucru nu poate fi făcut (cu un guvern incoerent din punct de vedere fiscal). Dar până la orizontul anului 2020, acest lucru este realmente posibil, prin creșteri graduale ale alocației pentru copii și prin gândirea unui sistem care să încurajeze natalitatea. Este o altă discuție, dar ceea ce am propus acum este, în linii mari și perfectibile, o nouă modalitate de gândire a sprijinirii familiilor pentru creșterea copiilor.

Desigur, aceste preocupări sunt prea sus pentru un guvern cum este cel din prezent, în care furtul de cuvinte te propulsează în funcția de prim-ministru. Sau mai degrabă preocupările guvernului sau prea jos.

Și acum, de ce este deranjat guvernul de majorare alocației pentru copii

Incapabil de gândire proprie, domnul Ponta vine și spune: ,,susținem majorarea alocației pentru copii dar nu a fost indicată sursa de finanțare”. Comentarii:

1. Oare domnul Ponta realizează că dânsul este șef al executivului și că trebuie să execute mandatul pe care Parlamentul îl dă? Sau, prea obișnuit cu ordonanțele de urgență și cu majoritatea de venetici din Parlament, a uitat propriul rol?

2. Oare domnul Ponta, când a modificat ad-hoc TVA-ul, indicând surse năucitoare de finanțare ale găurii certe de la buget, și-a pus vreo secundă problema unei surse reale de finanțare, fundamentată corect și rațional? Înclin să cred că nu.

3. La punctul 3, nici nu mă mai întreb, ci afirm: este evident că domnul Ponta refuză majorarea alocației pentru copii pentru că în acest fel nu poate dânsul (și nu pot nici colegii domniei sale de guvern) să direcționeze o sumă consistentă (1,8 miliarde de lei anual) spre studii de fezabilitate pentru autostrăzi care nu există sau spre cheltuieli exorbitante prin așa numitele programe de dezvoltare (cheltuieli despre care condamnatul Liviu Dragnea ne asigură și îi asigură pe cei cărora le-a făcut diverse promisiuni, că vor continua, atât timp cât cuvântul unui condamnat are putere în fața primului ministru ba chiar și a unui Comisar European (teoretic neutru din punct de vedere al naționalității), astfel încât să își impună înlocuitorul în minister), sau spre aventuri fiscale. O astfel de atitudine reflectă comportamentul unora care consideră că alocația majorată pentru copii li se ia de fapt lor de la gură.

Înțeleg că în cele din urmă, premierul și-a dat seama că este executiv, și că trebuie să ducă la îndeplinire hotărârea Parlamentului, fără să cârctească. Dar rămâne faptul că s-a opus majorării alocației pentru copii, aflată la un nivel mizerabil în prezent (42 de lei) și majorată deasemenea până la un nivel mizerabil (82 de lei). Și când spun că nivelul de 82 de lei este mizarabil, am în vedere faptul că, dacă domnul Dragnea ar fi fost condamnat cu executare, și nu cu suspendare, suma de 567 de lei care i s-ar fi alocat pentru hrană, i s-ar fi părut probabil prea mică. După cum sunt convins că și cumantului domnului Ponta, cercetat pentru deturnare de fonduri europene și evaziune fiscală, a avut aceași convingere: prea puțini bani pentru deținuți.

Realitatea rămâne asta: chiar și la 84 de lei, statul român alocă pentru fiecare copil minor, ca alocație, de 6,75 de ori mai puțin decât pentru un deținut. Și fără o rezolvare inteligentă a acestei situații, pușcăriașii vor avea mult timp de acum încolo alocații mai semnificative decât nou-născuții.

 

 



Categorii:Editoriale

Etichete:, , , , , ,

4 răspunsuri

  1. Plate ar fi credibil daca s-ar aminti cat este alocatia in UK de exemplu,daca toti primesc aceeasi alocatie(de exemplu Prigoana) daca nu s-ar fi vrut de fapt atacarea lui Ponta. daca s-ar fi amintit ca pe langa alocatie familiile cu dificultati primesc si alte ajutoare(conform legii alocatia se aloca si celor super bogati.Cati se vor mai gandi sa lucreze daca le dati moca 150 euro.Alocatia trebuie sa fie un ajutor pentru familii care se implica in societatea romaneasca,nu in joc politic prin care sa -ti ataci adversarii.Chair crede cineva sant politicieni care nu doresc o alocatie decenta pentru copii? Daca prin acest articol se vrea puparea catorva dosuri si dand suturi adversarilor ,asta e,este o Tara libera dar personal cred ca este un article sponsorizat lucru care din pacate se antampla atat de des in presa noastra *INDEPENDENTA*.

    • Draga Viorel,
      Ti se pare ca la 42/84 de lei pe luna de copil, (7/14 lire pe luna respectiv 1,5/3 lire pe saptamana) trebuie sa mai mentionez ca alocatia pentru fiecare copil în UK este de 20,7 lire pe saptamana (83 lire pe luna) iar pentru fiecare copil dupa primul, alocatia saptamanala este de 13 lire pe saptamana? Daca ti se pare util, tocmai am facut-o. Eu am ales insa o alta abordare editoriala: sprijin copil vs cheltuiala neta (fara administratie) / detinut. Eu il atac pe domnul Ponta in masura care atac politica fiscala/economcia promovata de dansul. Si oricat de incredibil ti s-ar parea, DA, exista politicieni carora nu le pasa de alocatiile pentru copii decat in campanie electorala. Si anume 99,99% dintre ei (putere sau opozitie). Nu imi propun sa iti schimb perceptia, mai ales tie ti se pare un lucru deplasat atat atragerea atentiei asupra faptului ca statul aloca pentru un detinut de 13 ori mai mult decat pentru un copil, cat si faptul ca e nevoie de regandire urgenta a modului in care se aloca banii pentru cresterea copiilor, in contextul incurajarii natalitatii. Politica economica actuala arata ca sunt bani pentru orice (vezi recenta cheltuiala pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru o autostrada in zona Targu Mures, pentru 6 milioane de Euro, autostrada despre care se pune problema sa fie construita in 2023, iar studiul categoric va fi revizuit de 20 de ori pana atunci, pana la reducerea veniturilor bugetare prin scaderea intempestiva a TVA – in detrimentul altor cheltuieli care reprezinta in esenta ratiunea unui stat de a exista: strada, scoala si spital).

      • Foarte bine punctat raspunsul dvs. ! bravo ! nu inteleg de ce dl Viorel Marian aduce in discutie alocatia din UK. Am ajuns sa ne comparam cu Anglia ? doar la alocatii, ca de restul …

Trackback-uri

  1. Cati copii sunt in Romania. Cati elevi sunt în Romania. Cati copii s-au nascut în 2014. Se nasc mai mulți băieți sau mai multe fete? | Blogul lui Radu Soviani

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.