Exclusiv: Ce spune BRD despre declarațiile Alinei Bica (,,EU am cerut BRD-ului sa sesizeze cazul”) – Dosarul bancherilor. De ce ar minți Alina Bica?


Marți, 19 mai 2015, am participat la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena3 pe subiectul ,,Rețeaua Bancherilor”. Am acceptat cu plăcere invitația, avand în vedere că am fost primul jurnalist care am scris despre creditul doamnei Elena Udrea, în decembrie 2008. Deja cunoașteți subiectul: doamna Elena Udrea obținuse un credit de 3,2 milioane de Euro, de la BRD, neîndeplinind condițiile de bancabilitate (în calculele pe care le-am publicat în decembrie 2008, în Curierul Național, demonstram că doamna Udrea, cu veniturile dansei, se califica pentru un credit cu scadența la 2 ani, de numai 35.000 de Euro. Domnia sa a obținut însă de 91 de ori mai mult (3,2 milioane de Euro).

Concluzionam atunci, în decembrie 2008, că ,,este evident că doamna Udrea nu îndeplinește condițiile de bancabilitate pentru un credit de 3,2 milioane de Euro, și atunci, îndeplinește alte condiții. Am fost încantat să văd un material prezentat în Sinteza Zilei în care doamna Hossu (Șef interimar al DIICOT) spunea că rețeaua mafiotă care este investigată acum pentru obținerea de credite de la BRD, a fost formată în 2007-2008. Ceea ce m-a condus la ideea că, atunci cand atrageam atentia asupra aspectului că doamna Udrea a obținut un credit neverosimil de mare îndeplinind alte condiții decat cele normale, am semnlat din fașă acțiunile rețelei de acordare de credite pe alte criterii, rețea care, potrivit procurorilor îl includea pe Sorin Popa, fost director general Adjunct în BRD iar beneficiari erau inclusiv Truică, Roșca Stănescu, Sîrbu. Dealtfel, nici doamna Udrea nu și-a rambursat creditul, ci mai degrabă efectiv a scăpat de el, într-o manieră neuzuală, punandu-l pe numele altcuiva (acel altcuiva era dealtfel un alt venetic care nu îndeplinea condițiile de bancabilitate). Dar, probabil relațiile în care doamna Udrea a fost cu domnul Popa i-au asigurat încă de la început un lung șir de excepții de la regulă, culminand cu scăparea  într-un mod dubios si neuzual de creditul care a însemnat, în opinia mea,  începutul sfarșitul imaginii fabricate a doamnei Udrea în timp ce domnia sa spera că va reprezenta începutul onorabilizării dansei ca om de afaceri (daca îi ieșea, doamna Udrea fi pozat o viață întreagă în om de afaceri de succes). Nu i-a ieșit. Cei care au fabricat-o pe Elena Udrea s-au descotorosit de ea. Dar nu acesta este subiectul – cei curioși despre creditul domniei sale, pot reciti cazul AICI.

Ceva neobișnuit s-a întamplat la Mihai Gadea în emisiune. UN SMS DE LA ALINA BICA.

Destinatarul SMS-ului a fost Răzvan Savaliuc. Iar expeditorul a fost chiar Alina Bica, fosta șefă anti-mafie, arestată la domiciliu și cercetată într-un dosar privind fapte de corupție. SMS-ul a venit în contextul în care eram întrebat ce s-a întamplat de au ajuns cercetările la rețele mari – ai căror inițiatori sau beneficiari se presupun a fi de la Remus Truică pană la Sorin Roșca Stănescu. Iar explicația mea a fost simplă: din moment ce eu am sesizat neconcordanțele încă din 2008 (și am reluat insistent subiectul – la Realitatea TV, la The Money Channel, etc), este imposibil ca acest lucru să fi scăpat procurorilor. Nu ar fi trebuit să scape nici Directiei Antifrauda din BRD, nici macar BNR-ului (dar chiar si in octombrie 2011 domnul Isarescu era preocupat in loc sa chestioneze credibil modul în care a luat Udrea creditul, să o invite pe Elena Udrea ca speaker la BNR – pentru a ne vorbi…despre ce credeți? Despre economisire-creditare. Pe o tipă care a falimentat atat cu economisirea, cat si cu creditarea. De ce a simțit inclusiv domnul Isărescu nevoia sa o legitimeze si sa o onorabilizeze atunci, in 2011, domnul Isarescu, exact pe acest subiect, tocmai pe doamna Udrea??? Vom vorbi despre asta altadata.)

Ca sa revin la subiect – am afirmat in emisiunea lui Mihai că probabil că nu am văzut pană de curand persoane grele (Roșca Stănescu, Truică, Sîrbu, Udrea) investigate în dosarul bancherilor pentru că beneficiau de o anumită protecție. Protecție care a început să dispară. Context în care Alina Bica a simțit nevoia, din arestul la domiciliu, să trimită SMS către audiența impresionant de mare a lui Mihai Gadea. Iată și SMS-ul:

,,Sesizarea a fost făcută de către BRD în iunie 2013, pe timpul mandatului meu, cu viza și la solicitarea mea. Nu sunt sluga nimănui, eu am pornit cauza. Nu a fost închis dosarul, s-au făcut acte. Mulțumesc’‘.

Am sărit ca ars. Probabil că doamna Bica s-a obișnuit prea repede cu tipul de interlocutori de la Targsor despre care crede ca au memoria scurtă. Și am reiterat imediat faptul că primele arestări în dosarul bancherilor (inclusiv gen (r) DIE Dragos Diaconescu) au fost făcute în noiembrie 2012. Iar doamna Bica a fost unsă la DIICOT (scăpand aparent latura ei prezumtiv infracțională de membru al ANRP care acorda despăgubiri record atat serviciilor cat si ,,vigilenței” lui Basescu care a uns-o, sau ,,filtrului” lui Ponta care a numit-o numaidecat ce i s-a sugerat). Probabil ca inclusiv numirea la DIICOT a doamnei Bica s-a facut sub o anumita protectie (nici aceasta protectie nu mai este in prezent la capacitate maxima din moment ce doamna a fost la puscarie). Dar a pretinde ca tu ai inceput o ancheta in care s-au facut arestari cu 7 luni inainte ca macar sa fi numita in pozitia respectiva nu m-a dus cu gandul decat la o mare minciuna. Arestarile din noiembrie 2012 vs numirea in mai 2013 a Alinei Bica erau suficiente pentru a demantela aceasta minciuna. Dar, intrucat doamna Bica a fost totusi seful structurii anti-mafia, merita prezumtia de credibilitate, chiar si atunci cand circumstantele arata ca minte fara nicio nerusinare. Si am cerut BRD-ului (societate listată care are obligația de transparență) poziția referitore la afirmațiile doamnei Bica:

Iata întrebările (și mai ales răspunsurile pe care le-am primit în cursul zilei de astăzi, de la BRD):

* Cand si in ce conditii a descoperit BRD ca in banca functiona un mecanism pentru acordarea unor credite fara respectarea normelor prudentiale?

Răspuns: ,,Faptele au fost descoperite in 2012 de structurile de control ale BRD si Société Générale.”

* Cand a sesizat BRD DIICOT asupra acestor posibile fraude?

Răspuns: ,,Plangeri penale au fost depuse la sfarsitul anului 2012 si inceputul anului 2013”

* A facut BRD vreo sesizare la indicatia fostului șef al DIICOT, doamna Alina Bica, în luna iunie 2013?

 Răspuns: ,,BRD nu doreste sa participe la o polemica in raport cu doamna Bica. Vezi raspunsul la întrebarea 2”

Revenind, BRD afirmă, in limbaj neangajant de bancheri, că nu a facut sesizarile in iunie 2013, pe timpul mandatului doamnei Bica, cu viza si la solicitarea dansei, din moment ce plangerile penale au fost depuse cu 6-7 luni înainte ca măcar doamna Bica să fie autorizată să le citească.

Prin urmare, doamna Alina Bica pare că minte. De ce ar minți doamna Alina Bica (care ,,nu trage pe nas”), din arest la domiciliu, atunci cand se pune problema unei anumite conduite care îi era la îndemană să o impună, ca șef al DIICOT? De ce? Că doar nu trage pe nas.

POST SCRIPTUM:

Despre Sorin Popa: nu a fost pus sub cercetare penală pentru simplul motiv că nu i s-au adus la cunoștință acuzațiile. Dar, am întrebat BRD-ul care este situația lui Sorin Popa în grupul BRD. Iată și răspunsul:

,,Domnul Sorin Popa nu mai ocupă nicio funcție în cadrul diverselor entități GSG. Domnul Sorin Popa nu a mai deținut funcții executive la BRD din iulie 2012. El a părăsit grupul Societe Generale la jumatatea anului 2013”.

Anunțuri


Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , , ,

1 răspuns

  1. http://www.antena3.ro/actualitate/badea-basescu-udrea-bica-andronic-329672.html
    se incearca cumva reabilitarea „doamnei” diicot?
    v-am pus cele doua link-uri pentru a observa nonsalanta minciunilor etalate de ab si de omiterea (intentionat sau nu), celor semnalate de dumneavoastra in articolul de mai sus si de precizarile facute de domnul mircea badea in data de 14 dec. 2015.
    toate cele bune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: