Am spus-o și o repet: legea dării în plată reprezintă pentru mine subiectul economic al anului 2015. Nici acum nu pot să îmi închipui cum atotinfluentul BNR, condus de academicianul Mugur Isărescu, supraviețuitor ca șef al băncii centrale al ultimilor 26 de ani și al tuturor celor 19 guverne post-decembriste, a fost prins în ofsaid de inițativa parlamentarilor privind legea dării în plată. Așa ceva a mai pățit domnul Isărescu o singură data: în 2008, când nu a văzut marea criză mondială (și națională) și când ne asigura că România nu are nevoie de bani de la FMI, că economia României va crește cu 5% pe an în următorii 10 ani de după 2008 și că, în general, mai degrabă traversăm ,,o criză de nervi’’ și nici vorbă de criză economică, deci ,,mai ușor cu criza pe scări’’. Fie nu a văzut criza, fie a mințit populația și companiile că nu va fi nicio criză.

Ca și atunci, post-factum, preocuparea domnului Isărescu este de a servi porții de înțelepciune, în unicul scop al denaturării efectelor lipsei de acțiune sau acțiunilor improprii. După ce s-a ascuns în timpul dezbaterilor de la legea dării în plată mai ceva ca Victor Atanasie Stănculescu la revoluție și i-a lăsat să se compormită definitiv pe Bogdan Olteanu sau Nicolae Cinteză, domnul Isărescu își folosește talentele academice ca un ecou al lobby-ul bancar la care opinez că este supus, și cred eu, pentru a cosemtiza înțelegerea fățișă cu reprezentanții străini ai băncilor privatizate, cum numai Mugur Isărescu și poate SIE (pentru că are în atribuții) pot spune cum și în ce condiții s-a făcut transferul de proprietate.

Am făcut această introducere mai lungă pentru a sublinia ceea ce voi susține în continuare: nimeni nu trebuie să se lase păcălit de noua strategie a băncilor, tolerată (și poate sugerată) de BNR. Este o suma de acțiuni cu scop, în opinia mea, de învrăjbire a populației/companiilor împotriva legii dării în plată. Un principiu despre care eu cred, spre deosebire de domnul Isărescu, că este unul pur economic și strict necesar a fi implementat, și nicidecum o lege socială. Desigur legea poate cunoaște îmbunătățiri de natură juridică față de prima variantă adoptată de Parlament.

De ce legea dării în plată este o lege pur economică. 5 motive.

Primul motiv: paradoxal pentru că este mult prea târziu, legea dării în plată de fapt consfințește în România ceea ce trebuie să însemene creditul ipotecar (mortgage loan). Credit iptotecar pe care domnul Isărescu&Co au ratat în ultimii 26 de ani să îl implementeze. Esența creditului ipotecar este următoarea: clientul care vrea să cumpere o locuință dispune de un avans pe care îl plătește băncii de la care se împrumută pentru diferență și îi dă acesteia actele de proprietate ale locuinței până la momentul la care achită creditul. Dacă acel client nu va achita/nu va dori/ nu va putea achita împrumutul, pierde avansul (plus ratele plătite între timp), iar banca rămâne proprietara imobilului ipotecat. Și atât.

Ceea ce a tolerat BNR a se practica în România este o struțo-cămilă menită să îi țină pe români sub amenințarea unei oarecare forme de sclavie modernă față de bănci: dacă nu îți plătești rata, îți luăm casa și te urmărim pentru restul de bani până la moarte. Ba chiar și după. Pe tine, proprietățile tale și veniturile tale. Cu alte cuvinte am avut de-a face cu instrumentul credit imobiliar cu garanții ipotecare și nicidecum cu creditul ipotecar, instrument modern și strict necesar pentru evaluarea corectă a bonității și bancabilității clientului, dar și riscurilor de către sistemul bancar. Iar faptul că BNR a omis permanent și cu bună știință atât în perioada anterioară bulei imobiliare din România și în timpul ei dar omite și acum să informeze populația/companiile despre diferențele esențiale dintre cele două tipuri de împrumuturi, în opinia mea reprezintă în principal o indiferență majoră față de perspectivele puterii de cumpărare a românilor și a toleranță majoră față de profitabilitatea acționarilor străini intrați din România prin procese de privatizare.

Post-factum, domnul Isărescu ne zice că ,,nu cred că o astfel de lege, socială, ar strica’’. De ce post-factum? Pentru că domnul Isărescu nu o mai poate da la întors: legea a fost votată într-o primă variantă de către Parlament și va fi adoptată într-o altă formă până la urmă, chiar dacă dl. Iohannis a tremurat TOT atunci când a reîntors-o în Parlament. Și asta după ce 4 bancheri europeni au considerat ineficientă garagara lui Olteanu&Co, au pus mâna pe pix și pe telefoane și l-au presat pe Iohannis să zică ,,la loc comanda’’. Domnul Isărescu e suficient de hâtru ca să își dea seama că într-o formă sau în alta, o lege trecută deja cu cvasi-unanimitate de voturi, nu poate pur și simplu să dispară și până la urmă (speră probabil la o formă ciuntită), această lege va trece. Ce mă intrigă este că mimarea ințelepciunii de către întâiul bancher central îmi lasă impresia că domnia sa dovedește o oarecare inconfortabilitate în a expune public diferența dintre o lege economică și o lege socială. Și zice că e socială.

Al doilea motiv: legea dării în plată oferă nu doar cazurilor sociale ci tuturor beneficiarilor de credite ipotecare (prezenți și viitori) un instrument indispensabil de negociere prin care debitorii pot echilibra predispoziția spre clauze abuzive și condiții defavorabile lor pe care băncile comerciale au manifestat-o în practică în România. Reamintesc pe scurt aici faptul că spre exemplu, în cazul creditelor în franci elvețieni (dar și în Euro), sub ocrotirea BNR, băncile creditoarea i-au transformat pe ,,beneficiari’’ în jucători de FOREX, la nivel național.

Băncile creditoare, sub scutul BNR (care tolera cheltuieli de subzistență subdimensionate), au supraestimat în mod necinstit, păgubos și pe care refuză să îl deconteze (probabil pentru bonusuri), capacitatea de rambursare a clientelei, careia i-au transferat și toate riscurile (de la riscul de depreciere pentru leu față de CHF/EUR și riscul de dobândă + marje mult peste dobânzile pieței până la garantarea cu proprietatea, alte proprietăți, venituri prezente și viitoare, co-debitori, etc).

BNR are o vină majoră pentru faptul că debitorii români s-au supraîndatorat în urma supraestimării artificiale a capacității lor de rambursare. BNR are o vină majoră pentru faptul că nu a limitat eficient și timpuriu ritmul de creștere a creditului în valută (spre exemplu prin teste de stress privind riscul de dobândă și de curs de schimb, calculate la un nivel adecvat). Deci BNR poartă o mare parte din vină pentru situația în care s-a ajuns: supraîndatorare și neperformanță majoră a sistemului bancar. Rețineți că înainte de externalizarea ,,neperformantelor’’, sistemul bancar din România avea o rată de neperformantelor de 22%, iar BCR, cea mai mare bancă din sistem, 29%. Și pentru că poartă o mare parte din vină, BNR ar trebui acum să fie prima care să caute o rezolvare rezonabilă a situației prin împărțirea facturii și nu să mârâie la Parlament (căruia BNR îi este subordonată) și practic să muște mâna stăpânului (independența BNR nu trebuie înțeleasă în niciun caz că Isărescu, Olteanu și Cinteză fac ce vor ei și nu răspund în fața nimăui).

Întrebat de mine, domnul Nicolae Cinteză, șeful supravegherii BNR, mi-a răspuns public și în direct la finalul anului trecut că, spre exemplu, în cazul creditului doamnei Udrea nu e treaba BNR să fi sesizat organele penale atunci când exista suspiciunea rezonabilă că dânsa a luat credit ca persoană fizică fără să respecte niciun criteriu de bancabilitate. Dar tot Nicolae Cinteză și Bogdan Olteanu (cel din urmă numit chiar prin votul parlamentului pe care îl vrea investigat de procurori), consideră că este normal ca BNR să sesizeze DNA împotriva inițiatorilor legii dării în plată (pentru o lege votată în cvasi-unanimitate). Având în vedere că eu am sesizat public încă din decembrie 2008 că doamna Udrea nu respecta cerințele de bancabilitate și că a luat credit de 3,2 milioane de Euro pe alte criterii, de ce nu a sesizat BNR DNA? Nu cumva i-a dat și un certificat de bună purtare pentru ceea ce abia acum procurorii investighează ca fiind criminalitate economico-finaciară? De ce a preferat BNR să o legitimeze pe doamna Udrea invitând-o în sediul BNR ca speaker într-un seminar de economisire-creditare, în loc să o invite direct la Parchet?

Pentru că dacă BNR ar fi sesizat Parchetul, cazul Truică (și altele) ar fi putut fi preîntâmpinat, iar prejudiciele băncii (și în cele din urmă ale bugetului de stat) ar fi putut fi evitate. Doarme liniștit BNR având în vedere că i-a acordat protecție Elenei Udrea?

Am făcut această paranteză pentru că recent doamna Udrea a scris pe facebook că a găsit o pisică maidaneză, a găzduit-o, apoi a fost zgâriată de această maidaneză și folosește o expresie de genul ,,a zgâriat mâna care a hrănit-o’’. Cam așa și cu BNR-ul care sesizează DNA-ul împotriva Parlamentului ale cărui legi trebuie să le pună în practică. Dar nimic despre Udrea. Nimic despre Truică. Nimic despre debitorii vădiți de rea credință (mi-a dat domnul Cinteză exemplul unui ,,milionar din Top 100’’ – care nu a plătit nicio rată la un credit pentru un mall, și pe care domnul Cinteză nu a considerat și nu consideră necesar să îl dea pe mâna Parchetului).

Al treilea motiv: efervescența din jurul legii dării în plată a creat deja efecte economice favorabile: țineți minte, în urmă cu un an, cât de obraznice erau unele bănci comerciale în privința creditelor în franci? Faptul că s-a vorbit despre legea dării în plată a pus spre exemplu Banca Transilvania (dar și alte bănci) să oferteze discounturi rezonabile pentru debitorii în valută, transformați la momentul contratării împrumutului în jucători FOREX. Cred că negocierea este un efect al faptului că legea dării în plată a fost dezbătută și că ea este în esență, economică și nu socială.

Totuși, BNR ar trebui să răspundă și aici dacă, așa cum este – autoritate de supraveghere a statului roman, consideră normal ca băncile comerciale să impună clienților, prin contracte de tranzacție sau altfel, la momentul conversiei creditelor în lei, renunțarea la toate procesele prezente (și viitoare care ar putea fi generate de aceste contracte). Limitarea accesului la justiție nu este o conduită pe care supraveghetorul național să o tolereze. Și uite că, deși știe, BNR nu ia nicio măsură, nici măcar la nivel de discurs. Așa cum a făcut și cu Elena Udrea. Această atitudine arată încă o data, în opiniea mea, mâna protectoare a BNR, pe creștetul băncilor comerciale și cât preț pune BNR pe statul de drept.

Al patrulea motiv: cu o astfel de lege în vigoare, băncile vor fi în sfârșit obligate să estimeze corect bancabilitatea clienților (nu ca la Elena Udrea, Nelu Iordache sau ca la șoferul lui Truică). Iar această bancabilitate determinată corect, nu va duce la dispariția creditului ci pur și simplu la situația pur normală din punct de vedere economic, adică fiecare să ia atâta credit cât îi permit condiițiile, premisele, istoricul, comportamentul financiar, presdispoziția spre delicvență financiară, sau să amâne decizia de a se împrumuta, în funcție de contextul economic, Toate aceasta nu vor elimina creditul și nici nu îl vor prăbuși spectaculos, ci pur și simplu îl vor face mai sănătos, cu condiția să existe o supraveghere/implementare a reglementărilor adecvate. Nu e nimic social aici, ci economie pură.

 Al cincilea motiv: băncile în sfârșit vor fi puse în fața situației să nu mai tolereze rețelele mafiote infiltrate/impuse în aparatul lor, pentru că nu se vor mai putea aștepta, pe termen mediu și lung, ca pagubele produse de aceste rețele să fie decontate, prin intermediul lobby-ului, tot de bugetul de stat și recuperate/fructificate de către acționarii privați. Și vor avea toate condițiile să devină ele însele mai sănătoase. Să devină bănci și nu ceea ce sunt acum. Deci tot benefic pe termen mediu și lung.

Am enumerat numai cinci motive care, în opinia mea, sunt relevante pentru a demonstra percepția mea că legea/principiul dării în plată este o lege/un principiu  economic și nu o lege socială, iar efectele pe termen mediu și lung vor fi mai degrabă benefice. Cei care se împotrivesc acestui principiu sau care o propovăduiesc ca fiind mai degrabă socială și nu economică sunt mai degrabă apropiați (și subordonați), din punctul meu de vedere, de factorii generatori ai neperformanței de până la 30% a sistemului bancar din România și spolierii bugetului de stat favorizată prin inacțiune sau prin acțiune improprie, în exercitarea preorogativelor lor.

La final vreau să remarc fără surprindere dar cu o anumită amărăciune față de așteptări, schimbarea strategiei de comunicare a băncilor (probabil în înțelegere cu BNR) în privința dării în plată: având în vedere că strategia inițială – de contestare la nivel public a legii e eșuat și a fost de natură mai degrabă să devoaleze public și nimicitor adevărata capacitate profesională și/sau conduită a unor funcționari precum Bogdan Olteanu sau Nicolae Cinteză, băncile acuma tac, iar Isărescu se face că nu înțelege ceea ce înseamnă un credit ipotecar. Pe ce se bazează băncile în această strategie? În primul rând se bazează pe cât de ușor reușesc să transforme BNR în purtătorul lor de vorbe.

BNR le tolerează și le amplifică mesajele. L-ați auzit pe Bogdan Olteanu spunând de avans de până la 50% dacă trece legea dării în plată? L-ați auzit pe Nicolae Cinteză cum spunea în Parlament, în zorii acestei legi, că 3 bănci vor da faliment dacă trece această lege? Mă întreb: de ce să nu aducă acționarii capital dacă evoluția economiei pe care au anticipat-o și pe baza căreia au creditat, s-a dovedit potrivnică? De ce nu să nu deconteze aceste management și pun întreaga factură pe cei îndatorați, și încă o data, pe bugetul de stat?

BNR a făcut deasemenea lobby la Banca Centrală Europeană, împotriva legii dării în plată. Având în vedere că BNR este partener instituțional al BCE, Banca Centrală Europeană a făcut ceea ce este normal și a preluat argumentele pe care BNR i le-a pus la dispoziție. Și le-a transmis mai departe. Este de datoria Parlamentului care în opinia mea, din punct de vedere strict juridic, trebuie să țină cont de sugestiile de îmbunățire a legii (care este perfectibilă), dar de aici până a susține că BCE se pronunță împotriva principiului dării în plată, este o distanță enormă. Pentru că BCE nu e BNR. Iar darea în plată este o lege economică.

BNR și băncile (mă refer la băncile mamă care l-au făcut să tremure pe Iohannis), probabil cu sprijin instituțional din România, au reușit să aducă și în fața Comisiei Europene punctul lor de vedere. Eu nu spun că nu are dreptate Comisia Europeană, atunci când afirmă că implementarea legii dării în plată va avea efecte negative. Va avea, tocmai din frustrarea și concertarea băncilor plus (auto)imposibilitatea/reticența de care dă dovadă BNR care are rețineri în a le cere să vină cu capital pentru a își acoperi pierderile generate de propria neperformanță (și mai degrabă apetența de a capitaliza băncile cu bani de la bugetul de stat, prin mecanismul ,,eliberării rezervelor minime obligatorii’’ sau prin modul în care BNR ,,răspunde ferm’’ atacurilor valutare – precum cel din septembrie 2008). Dar efectele negative pe termen scurt (înăsprirea creditării), într-o economie rațională, pe termen mediu și lung, ar trebui să fie mai mult decât compensate de efecte pozitive (limitarea predispoziției spre abuzuri a băncilor comerciale nu poate avea decât efecte pozitive și credit după posibilități, nu gambling sau rețele mafiote).

Cred că lobby-ul a funcționat la nivelul Comisiei Europene prin aceea că în final, autorul/autorii raportului (care în principal se documentează și de la economiști șefi ai băncilor comerciale din România + reprezentanți BNR), au alocat un spațiu mai consistent și mai prăpăstios legii dării în plată decât adevăratului motiv de risc macroeconomic pentru România – și anume criza bugetară către care ne îndreptăm (în raport Comisia menționează că în 2017, deficitul bugetar structural va fi de 4% (peste nivelul de 1% atins în anul 2014 și în condițiile în care noua guvernanță fiscală europeană prevede că abaterea de la deficitul structural poate fi de cel mult 0,5 pp în cel mult 2 ani).

Aceasta de fapt este principala problemă economică a României, și nu legea dării în plată (care așa cum am spus, pe termen scurt are efecte contracționiste ale creditului, dar pe termen lung este absolut necesară). Spre deosebire, criza bugetară spre care ne îndreptăm are efecte favorabile pe termen foarte scurt (creșterea consumului) dar efecte extreme de negative pe termen mediu și lung.

Sigur că îmi pun problema de blat între instituțiile statului. Sigur că atunci când am auzit-o pe doamna Gorghiu că vrea o comisie cu jdemii de specialiști care să analizeze observațiile domnului Iohannis de după scrisoarea celor 4 bancheri, mi-am pus serios problema că s-a ajuns cumva și la conducătorii clasei politice actuale astfel încât să pună batista pe țambal în cazul legii dării în plată. Sigur că atunci când domnul Isărescu zice că reacția băncilor nu este coordonată și nici nu e de răzbunare (reacție care din punctul meu de vedere este evident concertată și aduce mai degrabă cu presiunea și șantajul decât cu rolul băncilor într-o economie), îmi pot formula concluzia că BNR tolerează păgubos aceste forme de presiune.

Sigur că și domnul Isărescu preferă să își pregătească terenul pentru viitoare lecții post-factum de înțelepciune, preferând să arunce anatema pe Parlamentul căruia îi este subordonat și punându-i pe Olteanu și Cinteză să fluture sesizările la DNA în loc să avertizeze asupra politicii fiscale iresponsabile a tehnocraților, girată astfel și de BNR.

Sigur că și tehnocraților le convine, pentru că, atunci când, foarte curând, vor deconta factura propriei incompetențe, care este deja mare, vor încerca, pentru al 19-lea guvern consecutiv, să se ascundă după via guvernatorului, care va așteapta al 20-lea prim-ministru.

Problema este cine plătește acest lobby păgubos, îndreptat nu spre creșterea nivelului de trai în România, ci spre deteriorarea lui. Cine tolerează ca băncile să nu își deconteze propria neprformanță (și să aducă capital, dar nu aduc pentru că își externalizează creditele neperformante și limitează fluxul viitor de impozit pe profit pe care ar trebui să îl plătească)? Sunt aceleași entități care au tolerat/incurajat prin inacțiune creditarea iresponsabilă și triplarea datoriei publice în tipul crizei economice? Eu cred că da.

Mâine voi descrie pe larg o modalitate absolut de piață prin care decidenții din statul roman (Parlamentul, Guvernul, Președinția, dar chiar și BNR, ca autoritate a statului) pot și trebuie să se opună șantajului intermediarilor financiari sau formelor de presiune manifestate împotriva legii dării în plată. Așa că, să ne citim și mâine 🙂

Categorii:Editoriale, Stiri

Etichete:BNR, darea în plată, dna, Elena Udrea, isarescu, lobby, parlament