De ce domnul Patriciu preferă politica economică a domnilor Băsescu sau Antonescu


 

ARTICOLUL A FOST PUBLICAT ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ ŞI ON LINE a Business Standard, din data de 16 noiembrie 2009. A reprezentat un avertisment. Din păcate, am avut dreptate. Iată articolul :

 „Odată cu revenirea economiei, intenţionez să iau măsuri puternice pentru reducerea deficitului pe termen lung al Statelor Unite, pentru că o creștere susţinută prin îndatorare este incompatibilă cu prosperitatea pe termen lung.” Susţine cineva contrariul? Dacă da, înseamnă că tocmai l-aţi contrazis pe președintele american Barack Obama. Pentru că declaraţia îi aparţine și a fost făcută în contextul în care SUA au încheiat anul fiscal 2008-2009 cu deficitul bugetar cel mai mare de după al Doilea Război Mondial – 1.417 miliarde de dolari (sau 10% din PIB).

Odată cu revenirea economiei, nu intenţionez să fac absolut nimic, pentru că oricum își va reveni de la sine și s-a dovedit că nefăcând absolut nimic, chiar dacă sunt cârcotașii ăia de nemţi care ne plasează pe penultimul loc la măsuri anticriză, ne revenim. Nu? Ei bine, nu. Deși prima parte a frazei este cam ceea ce spune Președintele României, care vede reluarea creșterii în prima jumătate a anului viitor, de revenit nu ne vom reveni prea ușor. Chiar dacă semănăm cu America la ponderea deficitului. În 2009 ajungem aproape de 8% din PIB, iar la anul ne îndreptăm spre 9%, dacă nimic nu se schimbă. Și noi, și americanii am fi la valori istorice de deficit. Diferenţa este că ei chiar au făcut ceva. TARP, TALF, cash for clunkers, capitalizări ale lui Freddie și Fannie, cumpărări de active toxice, participaţii în bănci care, altfel, ar fi fost zombie sau moarte definitiv – acestea sunt doar câteva programe în care SUA au pompat bani pentru a pune economia în mișcare.

3.000 de case, majoritatea vechi, prin programul Prima Casă, este programul anticriză al Guvernului României. Rezultatul? Ca procentaj, aproape același deficit bugetar. Diferenţa? Americanii îl finanţează la 1%, noi – de la 5% în sus pentru valută și la peste 10% în lei. Statelor Unite le trebuie câteva zeci de ani pentru a-și dubla datoria publică, la actualul nivel de dobândă. Noi, în 7,5 ani, la actualul nivel de dobândă, ne dublăm datoria bugetară. Ce vor prezidenţiabilii noștri, odată ce economia își va relua creșterea? Prognoza FMI arată creștere debilă (0,5%) în anul 2010. Și, eventual, una ceva mai mare în 2011. Întrucât nu văd decât foarte greu o evoluţie pozitivă a PIB-ului în 2010 (creditul rămâne scump, consumul se diminuează în continuare, rata șomajului va continua să crească), să presupunem că anul de reluare a creșterii ar fi 2011.

Ce vrea președintele prezidenţiabil? În urmă cu vreo două săptămâni, voia cotă unică de 14% sau chiar 12%. Acum, a zis doar despre 14%. Prin urmare, o măsură de accentuare a deficitului bugetar. “Nu putem urma aceleași politici care au dus la creștere dezechilibrată. Dacă vom face acest lucru, vom continua să trecem din criză în criză”, a mai spus Obama. Acum, fie greșesc el și bunul-simţ, fie România este altfel decât toată lumea. O reducere a taxării este o modalitate de a ajuta criza să se tempereze, dar pe termen foarte scurt și dacă ai de unde. Gândiţi-vă că România ajunge la cel mai mare deficit bugetar de după 1990, nereducând nicio taxă, ba chiar majorând contribuţiile sociale și, în avans, accizele. Vă daţi seama ce ar însemna în acest moment o reducere a taxării? Deficit de peste 10% anul următor, urgent. Am văzut propunerea domnului Patriciu de cotă unică de 10%, înghiţită pe nemestecate de prezidenţiabilul liberal. În primul rând, domnul Patriciu, în opinia mea, știe foarte bine un singur lucru: să cumpere o rafinărie pe 51 milioane de dolari, cu datorii de 200 milioane de dolari pe care și le asumă, pe care nu le plătește în totalitate, soldul datoriilor crește la 600 milioane de dolari (diferenţa fiind în principal din bani încasaţi și neplătiţi bugetului). După care dânsul știe să convingă Guvernul României să îl împrumute mai ieftin decât se împrumută America și să nu plătească decât cuponul (dobânda) aferent obligaţiunilor respective. Apoi, știe să vândă la kazahi. Și să transforme 17 milioane de dolari (despre care unii spun că reprezintă mai puţin decât banii pe care statul român îi avea de primit de la compania Repsol în urma creanţei libiene, încasaţi tot de firmele domnului Patriciu) în câteva sute de milioane de dolari. Asta știe foarte bine domnul Patriciu. Doar că nu este suficient să aibă know-how-ul. Trebuie să aibă și mediul, conjunctura. Un stat debil, sleit de puteri, fomist de bani (deficit mare), disperat pentru a plăti salarii și pensii. Care este cea mai rapidă reţetă pentru a ajunge la așa ceva? Nu știu. Dar una dintre reţete este cota unică de 10%, promisă de președintele PNL. O a doua reţetă, ceva mai târzie, este cota unică de 14% sau de 12 %, aplicabilă – pusă în discuţie de actualul președinte – din anul 2011. O a treia, sunt convins, ar căuta-o domnul Patriciu la oricare președinte ar veni.

Domul Patriciu știe să facă bani doar cu un stat slab, eventual corupt. Nu uitaţi că banii lui vin în principal din afacerea Petromidia, care a pornit așa: în anul 2000, când cumpăra de la FPS-ul condus de Radu Sârbu (ţărănist) pachetul de acţiuni la Petromidia. Până în 2003, când datoriile asumate de 200 milioane de dolari s-au făcut 414 milioane de dolari. Ar fi trebuit executat silit. A fost eșalonat. Și reeșalonat: puterea PSD de atunci îi transformă datoria – ajunsă la 600 milioane de dolari – în obligaţiuni. Doar că guvernul PSD a căzut și nu a apucat să facă totul. Ordonanţa de eșalonare ţintită spre domnul Patriciu nu a fost semnată. Dar a venit la guvern prietenul Călin, la Cotroceni – dușmanul Traian, iar președintele a promulgat înlesnirea. După promulgare, la doi ani, domnul Patriciu marchează profitul. Ce perioade i-au fost cele mai utile domnului Patriciu? Toate. Dar în special cea în care a luat rafinăria (CDR) și cea în care a vândut-o (Alianţa DA). S-a descurcat și cu guvern monocolor. Dar poate că mai scump. Prin urmare, credeţi că pe domnul Patriciu îl deranjează instabilitatea economică? Eu cred că o iubește. Și îi iubește și pe cei care o generează. Prin urmare, gândiţi că domnul Băsescu îi displace din punct de vedere economic domnului Patriciu? Doar dacă îi displace să lucreze pentru el.

Inapoi în 30 septembrie 2010 : din păcate, în ultimii 7 ani din care 6 a fost la conducerea României preşedintele actual, domnul Traian Băsescu a patronat situaţia de faţă. Şi nu cred ca domnului Patriciu i-a displăcut ca însuşi Preşedintele să lucreze, indirect, pentru el. Statul a rămas cu pierderile. Patriciu, cu profitul. Şi, dacă l-a ascultat pe părtaşul moral şi promulgator de legi care îi transformau datoriile în obligaţiuni al domniei sale, care i-a urat scâncind : „Să-ţi fie ruşine Dinu Patriciu”, cu un pic de ruşine. Celebra sintagmă „Privatizarea profiturilor şi naţionalizarea pierderilor” a găsit cel mai bun exemplu: cazul Rompetrol

Anunțuri


Categorii:Editoriale

Etichete:, , , , , , ,

3 răspunsuri

Trackback-uri

  1. Cum a pierdut statul roman 570 de milioane de EURO şi a primit în schimb 44,69% dintr-o societate cu pierderi « Soviani's Blog
  2. Președintele este încă rațional. Cam instabil totuși, dar rațional. « Soviani's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: