Viitorul. Cam asta mai are România de vânzare


Acest articol l-am publicat in ziarul Business Standard, din data de 1 septembrie 2009. Atunci, tineti minte, se spunea ca FMI este doar o centura de siguranta, ha ha ha. Iar datoria publica se majora ingrijorator.

Astazi, domnul Lazea de la BNR, vine si ne calculeaza cum a ajuns datoria Romaniei la 100 de miliarde de Euro (datoria externa). Datoria publica este si ea la circa 40% din PIB (35% declarat + 5% arierate ale companiilor de stat). Mai bine va invit sa lecturati articolul scris in urma cu aproape 3 ani:

Pornesc de la deficitul bugetar la şapte luni: 3,3%, în condiţiile unei prognoze de peste 8%. Cu ajustări, ar trebui să ne încadrăm în ţinta agreată cu FMI: 7,3%. De fapt, ce este deficitul? Pe scurt: datorie. Mai elaborat – diferenţa dintre veniturile statului şi cheltuielile lui, în defavoarea primelor. Iar ea se acoperă, pe termen lung, fie prin majorări de taxe, fie prin tipărire de bani.

Prima gâtuie economia. Cea de-a doua refulează în inflaţie (avem deja cea mai mare rată a inflaţiei din Uniune, 5%, în condiţiile în care preţurile în zona euro scad cu 0,2%). Dacă ne uităm la căderea economică mare şi la rata inflaţiei mare, în condiţiile în care preţurile cresc când peste tot în jurul nostru scad, ajungem la atributele celei mai păcătoase stări: stagflaţia. Acolo unde producătorii nu produc, pentru că nu găsesc consumatori. Îşi taie producţia, pentru a limita pierderile. Dau oameni afară, care nu mai câştigă şi, prin urmare, nu mai consumă. Adâncim cercul vicios. Apoi, contracţia consumului ar trebui să conducă la reduceri de preţuri. Nu se întâmplă aşa. Şi avem situaţia în care economia cade, iar distorsiunile funcţionale ale economiei limitează efectul de reducere a preţurilor.

Putem majora taxele acum? E cea mai rapidă soluţie de restrângere a deficitului, dar momentul nu este oportun. Ar gâtui şi mai mult economia şi ar contribui suplimentar la majorarea preţurilor. Şi atunci, ce facem? Din păcate, mai nimic. Pasăm problema, poate trece de la sine, şi ne împrumutăm.

O perioadă, deficitele au fost reduse. Am vândut cam tot ce mai aveam. Am “cesionat” resursele naţionale. Am vândut la preţuri interesante companii create din taxe şi impozite trecute: Petrom, Petromidia, BCR. Noi, ca stat, am marcat pierderile. Ei, ca investitori, au marcat profiturile. Clasica deja sintagmă “naţionalizarea pierderilor şi privatizarea profiturilor”. Mi-ar fi plăcut să avem “autostrada BCR” – cea făcută cu mai mult de două miliarde de euro, cât a încasat statul prin vânzarea băncii către Erste. Mi-ar fi plăcut să avem „calea ferată de mare viteză Petrom” – cea în care s-ar fi investit banii din cesionarea resurselor naţionale. Mi-ar fi plăcut să avem „reţeaua de spitale Petromidia” – cea care s-ar fi construit dacă statul român ar fi încasat cele peste 1,6 miliarde de euro marcate de domnul Patriciu. Mi-ar fi plăcut să avem „şcolile Dobrogea” – cu banii obţinuţi din cesionarea perimetrelor de energie eoliană. Nu avem nimic din astea. În plus, am acumulat o datorie uriaşă.

Şi cam ce mai are România de vândut? Ar mai fi Nuclearelectrica, ar mai fi Hidro, ar mai fi dreptul de dezvoltare ulterioară (cota de poluare pe care nu o folosim şi vrem să o vindem). Din păcate, dacă nu vom fi atenţi, va veni şi timpul lor. Deocamdată, se pregăteşte terenul. Cum? Vânzând cam ce mai are România de vânzare. Şi anume, datorie.

Beneficiind de o pondere a datoriei externe redusă în PIB, dar în îngrijorătoare creştere, acum, apar tot soiul de indivizi care caută garanţii guvernamentale: să cumpărăm avioane pe garanţii guvernamentale, să ne împrumutăm pentru toate prostiile pe garanţii guvernamentale şi la preţuri mari. Pentru că, în fapt, cheltuirea ne­chib­zuită a sumelor împrumutate pe garanţii guvernamentale nu duce decât într-un singur loc: taxe şi impozite majorate şi dezvoltare zero. De ce ne-ar împrumu­ta toţi? Pentru că suntem cea de-a şaptea naţiu­ne, ca dimensiune, a Europei. 20 milioane de români înseamnă tot atâția plă­titori la datorie. Clasic, nu? Să nu punem toate ouăle în acelaşi coș. Între timp, fon­durile europene zac. Zac dubios de mult.



Categorii:Stiri

Etichete:, , , ,

39 de răspunsuri

  1. In Romania chiar e stagflatie numai ca acest termen nu prea le suna bine la ureche la masoni….de asta refuza sa-l aduca in discutie.

    Nivelul de trai, in perioada 2009-2012 a cam scazut cu vreo 40% daca ne uitam la ce mai putem cumpara cu aceeasi bani. De aceea, aceasta asa-zisa „revenire” de salarii si pensii la nivele istorice (care oricum erau in 80% din cazuri penibil de mici inainte de taieri) este praf in ochi, nu reprezinta revenire reala de putere de cumparare ci doar o usoara indulcire a saraciei care a atins cote grave in Romania.

    Cresterea abrupta a gradului de indatorare s-a facut pentru a elibera capitalurile migratoare ale bancilor straine ca acestea sa poata fi repatriate. Practic cetatenii s-au imprumutat la FMI pentru a furniza imediat acei bani. Spatiu pana la 60% datorie publica (cat e prevazut in Pactul fiscal) va fi rezolvat, repede, de noua guvernare, care n-are pe teremen scurt alte solutii decat noi imprumuturi.

    • Tot ce se intampla la Romanica se cheama FURT: primitiv, de cea mai joasa speta, prin metode pe care le intelege si o gaina beata; de vina este populatia (din pacate, in afara de limba comuna, nu prea are calitati de popor) care nu este in stare sa-si inlature cozile de topor din zona de decizie.

      • Straine,

        La cati draci au trecut pe-aici timp de milenii, pana si pe Dumnezeu ar fi reusit ca sa-l prosteasca = converteasca, daramite pe niste oameni amarati !

      • Tu crezi ca unui om normal i-ar veni usor sa zica „eleftheria i thanatos ! ”

        Asta nu poate s-o zica cu usurinta, nici macar unul nascut in libertate, daramite unul nascut in incubator !

  2. Cristian,

    Nivele ISTORICE, sau mai bine zis ISTERICE …….. de ambele parti ?

  3. Pentru ca SALARIATII le considera prea MICI, in timp ce PATRONII le considera chiar DEGEABA = O MARE POMANA !

  4. Macar Ponta a spus clar ca n-ar bani decat pentru 3 luni de restituiri de pensii dupa care… apel la camatari, frate. ANAF va primi, probabil, sarcini de lucru, de luat la puricat toate buticurile posibile….

  5. Cristian,

    E cel mai rau cand nu mai ai de ales nici macar cel mai mic rau dintre doua rele !

    Sau, cum ar zice rumanul:

    „E rau cu rau, dar e mai rau fara rau ! „

    • Ba da, se mai poate alege revolutia ! Nationala, de data asta ! Desi romanii isi merita din plin soarta ! Au dat din mina, urlind isteric, facind spume la gura, TOATE drepturile pe care le avea , alimentind jaful furibund ce nu se mai sfirseste. Asadar, cind mortii de foame si de boli vor sta cu zilele pa strazi, cu viermii colcaind sub soarele verii, abia atunci se vor fi ispasit pacatele savirsite de acest popor necopt ! Trebuie sa piara toti cei care fac degeaba umbra pamintului, de fapt niste brute preistorice cu telefon mobil si straie ”nemtesti”, pentru a porni pe un drum nou !

  6. Rumanul e co_nationalul din ochii lui Ion Tiriac !

  7. Nu va mai zic cum il vede Gigi Becali !

  8. De catre CINE este condusa MASS-MEDIA ?

    Pun aceasta intrebare, deoarece constat faptul ca:

    1) in mass-media a inceput ca sa se vorbeasca despre evenimente produse in Republica Moldova ca si cum ele s-ar fi intamplat in ROMANIA;

    2) astfel incat „PACE VOUA CITITORILOR” sa aveti aceeasi IMPRESIE = ILUZIE = HALUCINATIE ca:

    2.1) Moldova s-ar fi re_integrat in Tara Muma Romania;

    2.2) tot asa dupa cum Romania s-ar fi integrat in Tara Ciuma Uniunea Europeana !

  9. Iata un exemplu de, hai sa-i zic Programare Neuro_Lingvistica in loc de TENTATIVA DE MANIPULARE A PERCEPTIILOR

    http://ro.stiri.yahoo.com/exclusiv-ac%C5%A3ionarii-b%C4%83ncii-economii-cer-la-stat-daune-041041617.html

  10. Adevarul e, ca daca n-ajungi ca sa CREZI CEVA, atunci ACEL CEVA nici n-are cum sa se INTRUPEZE = MATERIALIZEZE vreodata !

    Tot asa – PERSUASIV – s-a ajuns mai mult ca sigur si ca – PRIN MESAJE SUBLIMINALE REPETATE INSISTENT – francmasonii sa le in_oculeze oamenilor CREDINTA:

    1) ca ar avea ORIGINEA in MAIMUTA evoluata din TRI_LOBITI UNIFICATI (mai de mila, mai cu sila);

    2) si ca n-ar fi nicidecum „CAZUTI DIN CER” !

  11. Oricum,

    dracii de francmasoni cam au dreptate sa procedeze astfel, pentru ca:

    1) viata este oricum mult prea scurta;
    2) ca sa ne-o mai si uratim cu AMANUNTE privitoare la ORIGINI;
    3) asa ca mai bine „sa ne veselim” cu vestile bune in speranta ca ZVONURILE vor deveni vreodata STIRI.

  12. Lui Euro ii merge inca mult prea bine, chiar daca peste noapte i-a mai cazut – „crescut” – nasul si mai jos (ca lui Pinocchio) fata de Usd !

  13. Nu pot insa sa nu ma intreb:

    de ce n-or proceda francmasonii la fel de OPTIMIST si cu DATORIA MONEDIALA = GLOBALA ?

    Adica, sa promoveze in masa IDEEA:

    1) ca DATORIILE SE VOR ACHITA SINGURE ODATA SI ODATA;

    2) INDIFERENT DE MARIMEA = DIMENSIUNEA LA CARE VOR AJUNGE !

    Si sa nu ne mai bage in cap = tot scoata ochii cu: AUSTERITATEA = BUGETELE DEFICITARE !

  14. In opinia mea:

    1) Sarkozy n-a fost niciodata aliatul sincer = onest al lui Obama si/sau al Americii, ci a fost impreuna cu Germania in_amicul lui Obama si al Americii (ca daca ar fi fost, atunci nu l-ar mai fi criticat asa cum o face chiar astazi);

    2) Hollande se va dovedi ca este aliatul sincer = onest al lui Obama si al Americii, care „INTOARCE ARMELE IMPOTRIVA GERMANIEI NAZISTE” !

    http://www.money.ro/obama-critica-europa_1220466.html

  15. Se pare ca nemtii astia s-au nascut niste LOOSERI, adica LOAZE cum ar zice Caragiale !

  16. ….. ca s-ar exprima Vanghelie !

  17. Firmele inchise odata cu forfetarul lui Pogea nu si-au mai reluat activitatea. Increderea in stabilitatea fiscala e greu de restabilit in conditiile in care Codul Fiscal se modifica lunar la cerinta FMI sau dupa cum ii taie capul pe cei din Guvern. Daca nu se iau masuri imediate de incurajare FISCALA reala a mediului de afaceri… economia nu-si va reveni.

    Eu nu am inteles de la Jeffrey Franks cum crede el ca o economie poate trece direct din austeritate in crestere economica? Pana acum nu s-a mai auzit in teoria si practica economica de asa ceva… sa tii o gaina flamanda si ea sa-si tripleze numarul de oua… din ambitie.

    Domnule Soviani.. daca mai aveti invitati de seama, precum Lucian Isar, sau Vasilescu de la BNR, poate ii intrebati unde au mai pomenit ei ca o tara sa treaca din austeritate direct in crestere economica durabila.

  18. Radu,

    Viitorul Romaniei e iar ROSU, asa cum pre_vesteste si CAZINOUL cu aparenta de PIATA DE CAPITAL.

    Domnu` Tiriac, tot nu ti-ai lichidat INCA biznasul ?

    Tii neaparat ca sa ti-l „nationalizeze” Ponta si Mazare iar ?

  19. Cristian,

    Ho mai omule, nu fii disperat, pentru ca:

    OUALE EXISTAU INAINTEA GAINII, NUMAI CA ELE ERAU PITITE SUB „CLOACA” (ca sa se imparta la mai putini)

    Scientists Develop ‘Harry Potter’ Invisibility Device

  20. Cristian,

    Eu zbier de 7 ani – adica cu 3 ani inainte = in avans = cu anticipatie fata de criza – faptul ca:

    CRIZA NU E NIMIC ALTCEVA DECAT UN:

    ” CLOACKING DEVICE ” !

    Adica: UN SIFON pe romaneste si/sau UN SMEN in limba rromani !

  21. Cristian,

    Statul POLITIENESC – adica DE DREPT – a fost in mod pre_meditat MINIMIZAT pana la FALIMENTARE:

    TOCMAI PENTRU CA PATRONII SA POATA DORMI LINISTITI CHIAR DACA AU FURAT !

  22. De ce nu vin americanii sa construiasca baraje in Romania daca -i atrage sistemul energetic ?

    Noi nu suntem in stare sa facem o amarata de sosea .
    Credeti ca vom mai putea face vreodata baraje ?
    Cu ciment de monopol Holcim scump si de proasta calitate si otel pentru armaturi scump de la Sidex Galati?

    In SUA se tin cursuri pentru femeile din cartierele mai dubioase in care li se explica cum sa se poarte sa nu inspire senzatia de victima . Atunci cand te porti ca o victima ai sanse mari sa devi o victima .

    In urma deciziilor din ultimii ani ale gastii Basescu daca tara ar fi ca o familie atunci din pacate avem deja casa ipotecata la banci , sotul traieste din pensia parintilor fara perspective de reangajare , sotia e la produs prin Spania , iar copii au trecut pe etnobotanice .

  23. Cristian,

    Nu-i asa ca e misto CIRC_uitul asta economico-francmasonic:

    COMUNISM – CAPITALISM – COMUNISM ?

    Adica:

    1) dupa ce ai furat

    – adica te-ai indatorat fara sa platesti, ca doar erai sarac abia iesit din COMUNISM –

    de-ai capiat;

    2) scapi de toate durerile de toate cap spalandu-l:

    CU SAMPONUL NATIONALIZARII – etatizarii – DATORIILOR, respectiv prin:

    TRANSFERUL FURTULUI (neinsotit insa de corpul delict) INDIVIDUAL = PRIVAT, IN „BENEFICIUL” COLECTIV = PUBLIC !

    BANCOREXUL – perioada 1993-1997 – REDI_VIVUS !

    Nu v-ati retras INCA economiile = rezervele din banci ?

  24. De-acum incolo SA TRAITI BINE bai, dar NUMAI DUPA PUTERILE VOASTRE, pentru ca:

    IO MI-AM LUAT DEJA GATUL, CA SA NU MAI AVETI DE GULERUL CUI SA VA AGATATI SI NICI IN SPINAREA CUI SA VA COCOTATI …….. pentru ca sa avansati fara sa va doara picioarele !

  25. Daca m-ati fi pupat din cand in cand pe cap, adica daca m-ati fi stimulat

    – in loc sa ma tot bateti la = in cap –

    ca sa merg mai repede, v-as mai fi suportat pentru inca vreo 2 decenii, dar pentru ca ati fost niste paraziti chitrosi, de-aia am si hotarat:

    ” CA SA MOR CU VOI DE = IN GAT ! „

  26. Prabusirea deosebit de abrupta a LEULUI fata de EURO arata cardasia BNR cu mafiotii in cresterea incasarilor din taxe si impozite din cresterea de curs de schimb, ca sa fie bani pentru restituirile catre pensionari.

    Daca Florin Georgescu crede ca ne putem fura caciula in felul asta se inseala. Nimeni nu pune botul.

  27. Ca asa-zisele reveniri de salarii si pensii sa nu fie „praf in ochi” omul va trebui sa calculeze cat mai exact cata benzina si cati EURO putea cumpara cu 100 de lei in 2010 si cati mai poate cumpara, acum, in 2012.

    Restul, este apa de ploaie la care lumea NU mai pune botul.

  28. Io v-am pre_zis – avertizat – ca EXPONENTIALA = ERECTIA NATURALA:

    1) nu poate fi nici prea DES si nici prea AMPLU modificata = ajustata = ZGALTAITA in SUS si-n JOS;

    2) FARA CA ONANIA ASTA (de-alde Elliott, Gann, Wyckoff, etc.) SA RISTE SA – sparga faianta – STINGA DEFINITIV LUMINA !

    http://www.money.ro/nu-mai-exista-cale-de-salvare–euro-va-disparea_1220487.html

  29. Alba neagra cu nivelul de trai al romanilor continua… difera doar metoda. Nu se mai lucreaza direct la salarii si pensii, se lucreaza la cursul de schimb si la preturile carburantilor…. Musai acciza din toamna trebuie calculata la un curs de minim 4.50 lei /EURO ca sa dea socotelile….. Asteptam relansarea consumului cu 8% nominal, calculat la nivele penibil de mici ale pensiilor si salariilor.

  30. Cristian,

    Cat timp Romania va umbla cu STANDARD DUBLU, adica si cu LEU, si cu EURO:

    1) nu va avea absolut niciun avantaj;
    2) ci va fi furata dublu = pe ambele parti = cand la un CAP, cand la celalalt CAP !

  31. …… cand nu te fura strainii – prin DEPRECIEREA LEULUI = prin INFLATIA importata – te fura ai tai – prin DEVALORIZARE = prin INFLATIA indigena – si viceversa, fara sfarsit , la infinit !

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.