Replica lui Victor Ponta la declaraţiile lui Victor Ponta


Am fost printre cei care au scris/comentat declarația copilărească a domnului Ponta în faţa presei străine, cum că 75% din timpul petrecut în ședințele de guvern este alocat modului în care să răspundă miniștrii la atacurile venite din partea opoziției, și că, vezi Doamne, d’asta nu pot dânşii dă privatizeze.

Articolul l-am publicat AICIhttps://soviani.com/2012/06/24/dezvaluire-cea-mai-importanta-diferenta-dintre-guvernul-ponta-si-guvernele-boc-sau-ungureanu/

La 24 de ore, văd o replică din partea primului ministru către cei care au comentat drept nepotrivită şi neserioasă declaraţia domniei sale. Replica este dată, ca şi în situaţii precedente, ca şi când dânsul s-ar fi născut azi, iar ieri a fost un alt el însuşi. Nu aş sublinia răutăcios acest aspect, dacă nu aş considera că a devenit o practică: declaraţii neserioase urmate de poziţii aparent rezonabile. Atenţie, diametral opuse! Din punctul meu de vedere, o persoană potrivită nu ar avea ieri un principiu, iar azi unul total opus. Niciodată.

Concret, replica domnului Ponta sună aşa:

“Ajunge, a fost o săptămână cumplită, de războaie, de supărări, săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt așteaptă oamenii de la noi.Vreau să vorbesc cu colegii mei ce avem de făcut în zilele următoare din punct de vedere economic, asta am și făcut de altfel înainte de această întâlnire, m-am văzut cu miniștrii de resort pentru că vineri boardul FMI în unanimitate a aprobat scrisoarea noastră de intenție deci un semn pozitiv de care aveam foarte mare nevoie. La Hidroelectrica am dat toate mesajele foarte clare că acolo lucrurile se curăță de cele rele și va reveni în toamnă mult mai bine cotată, trebuie să ne ținem de cuvînt și să mergem cu restructurarea mai departe la societățile comerciale cu capital de stat, cu management privat, trebuie să vedem cum facem până joi să îmbunătățim tot ceea ce ține de absorbția fondurilor europene. Oamenii așteaptă de la noi să le spunem foarte clar că-și păstrează locurile de muncă, că vom crea noi locuri de muncă și că din toamnă România, spre deosebire de alte țări europene, are stabilitate și speranță din punct de vedere economic. Restul, bătălii, războaie, acum chiar trebuie să fac ceea ce așteaptă oameni de la mine ca premier, restul, decizii politice luăm la USL. Scandaluri, certuri, cu președintele, cu altcineva, nu vreau să discutăm”

Constat din replica domnului Ponta (îmi tot vine să îi spun Ungureanu, aşa că dacă mai găsiţi vreun Ungureanu în loc de Ponta prin text, să ştiţi că mă refer la domnul Ponta), următoarele:

a) pare să fi învăţat ceea ce şi eu îi transmiteam (în articolul de mai sus), că răspunsurile la atacurile politice se concep fie la PSD, fie la PNL, fie la USL, fie la şpriţ. Mă aşteptam ca şi declaraţia în faţa presei străine să reflecte ACEASTĂ atitudine

b) săptămâna asta vreau să ne ocupăm de ceea ce aşteaptă oamenii de la noi: nu ştiu ce aşteaptă oamenii în general, dar eu aş vrea să văd că domnul Ponta nu i-a uitat pe Udrea, Blejnar, Anastase, pe care îi considera drept infractori iar acum cred că nici nu îşi mai aduce amitne cum îi cheamă. Asta vreau să văd, pentru că acea atitudine a creat o legitimitate discutabilă  (a unui Parlament de trădători= cu susţinere majoritar populară: schimbarea unor incompetenţi cu alte persoane.

c) „M-am văzut cu colegii pentu că vineri FMI a aprobat în unanimitate”…. asta cu unanimitatea estea bull-shit. Ceea ce contează domnule Ponta este că din nou, acordul nu a fost respectat (e drept că de Boc şi Ungureanu). Din nou a fost nevoie de o dispensă – statul nu şi-a plătit datoriile. Restul e…. bunăvointa unui creditor faţă de un debitor care plăteşte dobânzi pe care are de unde să le plătască

d) „La Hidroelectrica am dat toate mesajele foarte clare….”… eu nu văd nimic clar în declaraţiile domnului Vulpescu. Ba din contră, o nebuloasă. Am scris despre asta aici: https://soviani.com/2012/06/19/declaratia-naucitoare-a-sefului-hidroelectrica-remus-vulpescu/ Cică nu e de atribuţia dânsului, ca manager, să maximizeze societatea. Mesajul clar era dacă domnul Vulpescu era dat afară urgent după o astfel de declaraţie. Ceea ce aţi dat clar la Hidroelectrica a fost doar o declaraţie de bune-intenţii. Care nu sunt echivalentul unor rezultate favorabile.

e) „trebuie sa mergem mai departe… cu management privat”. Pai la Hidroelectrica exact asta impiedicati. Aţi creat acolo premizele prin care un nene confundă Hidroelectrica cu Plafar-ul

f) multe alte elemente care arata bocizarea discursului…

Eu cred ca e imperios necesar ca domnul Ponta sa masoare de 10 ori ceea ce vorbeste. Pentru ca, va spuneam ca vad pentru a doua oara in mai puţin de 3 săptămâni o atitudine de tratare cu superficialitate a unor subiecte, după care, discursul de nou născut.

Prima oară a fost aici: https://soviani.com/2012/05/30/probabil-victor-ponta-vrea-sa-repete-toate-greselile-predecesorilor-sai-si-asta-foarte-repede/

Atunci, domnul Ponta vorbea in dodii de impozitarea diferenţitată a privaţilor faţă de angajaţii de la stat. A doua zi atragea miniştrilor atenţia să nu mai vorbească în dodii despre decizii economice, că sunt unii analişti străini răi care interpretează…

A doua oară a fost aici: https://soviani.com/2012/06/24/dezvaluire-cea-mai-importanta-diferenta-dintre-guvernul-ponta-si-guvernele-boc-sau-ungureanu/

A doua zi domnul Ponta zice că nu la guvern trebuie să se discute chestii de genul ăsta.

Şi ar mai fi…. dar pe moment nu stau să le mai caut.. că dau de discursul lui Boc, exact în pasajul în care domnul Ponta spune că „spre deosebire de alte ţări europene, România are stabilitate şi speranţă din punct de vedere economic”. Boc o dădea cu „am stabilizat cursul de schimb”. Domnule Ponta, ceea ce contează şi aici, este că România, spre deosebire de alte ţări europene este pe ultimul loc în privinţa PIB-ului pe cap de locuitor. ROmânia nu are speranţă şi stabilitate. Şi potenţial de speranţă şi stabilitate. Cu politici corecte. Şi concrete. Punct.

Reclame


Categorii:Editoriale

Etichete:, , , ,

39 de răspunsuri

  1. Hei Radu,

    N-am putut sa nu remarc, ce frumos – CLARA = LIMPEDE – poate decurge o discutie (analiza) intre 2 finantisti profesionisti – eliberati de SUBIECTIVISM = de PATIMILE POLITICE – asa cum a fost discutia din emisiunea de azi, dintre tine si domnul Theodor Stolojan.

  2. Radu,

    Nu l-ai intrebat pe domnul Stolojan, daca el crede ca UE ar fi vreodata in stare, ca sa acorde ajutor financiar Ciprului = unui paradis – unor evazionisti – fiscal ????

  3. Ce mai e de spus? In acelasi context de frecat duda, dna. Mariana Campeanu, ministru al Muncii a aparut pe un post TV sa ne spuna ca, in 2013, cresterea pensiilor este incerta, datorita sumelor mari pe care Romania le are de rambursat la FMI si a deficitelor la Fondul de Pensii.

    Adevarul este ca noi chiar nu stiam ca Romania e datoare vanduta la camatari si ca „nu-si poate permite”… Aveam nevoie de dna. Campeanu sa ne lumineze.

    Rostul astora este, asemeni incompetentilor condusi de Boc sa ne informeze operativ ca „nu se poate”… De asta sunt pusi acolo.

  4. Cristian,

    De-aia i-a fost si lui Caragiale indiferent unde moare, si a ales ca sa moara la Berlin in loc ca sa aleaga sa moara in tara = la el acasa – iar Brancusi la Paris – de prea mult ce-au fost pretuiti:

    1) nu doar de „pulimea” romana;
    2) ci mai ales de „coimea” romana !

  5. Cristian,

    Nu ne meritam STRAMOSII si GENIILE ! E vai de capul nostru ! De la Vladica pana la Opinca!

  6. Cristian,

    De-aia ne si iau la misto francezii, iar nemtii chiar se pisa pe noi !

    Circoteca cu Adrian Nastase nu dovedeste intradevar nimic altceva decat:

    INCOMPETENTA PUTERII = LIDERILOR de orice parte a spectrului politic !

  7. Cristian,

    Pe zi ce trece, mi se face din ce in ce mai greata de tot ceea ce vad si aud POLITIC in jurul meu in Romania – dar si in restul lumii – incat simt ca curand ma vor parasi toate puterile, pana si ca sa mai comentez vreodata ceva.

    Altfel mi-am perceput tara si conationalii pana la Revolta Pseudo-Spontana din Decembrie 1989, si altfel am perceput-o dupa acest moment si pana astazi !

    Aveam mari asteptari de la Romania. De-aia n-am emigrat imediat dupa Revolta, desi era cat p-aci s-o fac, deoarece ma pregatisem SISTEMATIC. Astazi imi pare rau ca n-am facut-o.

    As mai face-o, dar consider ca sunt totusi prea batran pentru a o mai lua de la capat la 50 de ani, in alta parte a lumii !

    Chiar ma minunam cand ii vedeam pe unii prieteni din tinerete, ca se mai gandesu totusi ca sa emigreze, chiar si dupa Revolta din 1989.

    Probabil ca eu am avut un ficat si/sau o bila mai sanatoase, si de-aia m-am scarbit foarte greu !

    Unii mai rautaciosi, ar zice insa ca mi-a placut sa ma scald in promiscuitate, si nu ca mai dadeam Romaniei o sansa …….. si inclusiv mie

  8. O alta CIRCOTECA este si scandalul dintre Presedinte si Primul Ministru !

    Orice om normal ar innebuni vazand doar = numai aceste 2 BALCIURI = 2 „TIGANII” de la nivelul puterii centrale, daramite daca ar mai tine cont de multe alte MIZERII LOCALE !

    Norocul majoritatii romanilor ca nu sunt oameni normali !

    Sau poate ca au fost, dar pana acum s-au ALIENAT si ei !

  9. ” Free Gigi ! „

  10. Mare pacat ca Adrian Nastase nu si-a cumparat si el TRIBUNAL PERSONAL si BODYGUARZI = POLITISTI PRIVAti care sa-l apere de:

    IN_AMICII = CONCURENTA POLITICA !

    Romania este garantat pe drumul AMERICII LATINE (Acolo unde-i place lu` Mazare ca sa se scalde) !

    In Romania n-ai ce altceva sa mai faci (deoarece nu intereseaza pe nimeni) decat:

    BASCALIE DE TRAGI_COMEDIE !

    P.S

    De curand am revenit din Siclia, si pe acolo am intrebat lumea ce parere mai are despre MAFIE.

    Am porimit in_variabil acelasi raspuns:

    ” Cine este ORB, SURD si TACE, traieste o mie de ani in pace ! ”

    TRAIASCA FRANCMASONERIA INTER_NATIONALA, CARE DECIDE (in secret si fara justificari) CINE ESTE PACATOS SI CINE NU !

  11. ……. dar mai ales care:

    STABILESTE PRIORITATILE DE DISCUTIE ALE SUBIECTELOR DE INTERES PUBLIC = GENERAL !

  12. N-ar discuta = dezbate atat de aprins si de mult = indelungat PE TOATE TELEVIZIUNILE:

    PROBLEMELE – prioritatile – ECONOMICO-FINANCIARE NATIONALE SI MONDIALE, nici macar sa-i pici cu ceara !

    Al dreaq` sa fiu, de nu gasesc acum – prin comparatie – mult mai interesante TRANSMISIILE SI EMISIUNILE FLUVIU de la Congresele si Plenarele Partidului Comunist Roman.

    Baremi ar fi invatat si pulimea – cetateanul – ceva PRACTIC = UTIL:

    1) atat pentru sine;
    2) cat si pentru colectivitate = comunitate !

    Politicienii – ACTIVISTII – de atunci, chiar se preocupau de VIITORUL ECONOMICO-SOCIAL AL TARII, si nicidecum de:

    CIRCOTECA = BARFE DE MASA !

  13. La vremea aia Romania:

    1) avea FLOTA DE PETROLIERE TRANS_OCEANICE;

    2) avea FLOTA DE PESCUIT OCEANIC;

    3) avea FLOTA DE AVIOANE

    4) avea FABRICI DE AUTOTURISME (Dacia si Oltcit);

    5) avea FABRICI DE MASINI AGRICOLE;

    6) avea AGRICULTURA INTENSIVA SI EXTENSIVA;

    7) avea TURISM NATIONAL SI INTER_NATIONAL;

    8) avea CULTURA (si populara si inalta, etc.)

    9) avea SANTIERE Iinclusiv NTER_NATIONALE;

    10) etc.

    • 11) uitam sa va spun ca Romania nu doar ca exporta Dacia, Oltcit, Aro, precum si CAMIOANE RO_MAN si TRACTOARE, ci importa la randul ei Skoda, Moskvich, Volga, Trabant, etc., din tarile partenere in cadrul blocului comercial comunist.

  14. Tinerii din Romania de astazi, habar n-au ca Romania Comunista a lui Nicolae Ceausescu – asa „prapadita” cum era comparativ cu alte state – ERA MULT MAI DEZVOLTATA ECONOMICO-SOCIAL DECAT ESTE IN ZIUA DE ASTAZI !

    Pe vremea lui Ceausescu nu doar ca mai existau tarani, ci atunci mai puteai vedea si TARANI FERICITI !

    Astazi, taranii aceia AU FOST VANDUTI CA SCLAVI PE PLANTATIILE STRAINILOR, ori au murit !

  15. Singurul repros pe care i-l fac regimului comunist este ca:

    1) a folosit abuziv cenzura = a impiedicat libertatea de exprimare si critica intemeiata adresata conducerii de partid si de stat;

    2) a promovat in mod insuportabil de gretos cultul personalitatii liderilor;

    3) a impiedicat libera circulatie a romanilor in lume !

  16. In timpul regimului comunist:

    ROMANIA CRESTEA

    – in primul rand INTERN = LA NIVEL NATIONAL, si daca-i era permis si EXTERN = LA NIVEL INTER_NATIONAL –

    ECONOMICO-SOCIAL, adica in PIB

    1) CU RATELE ANUALE CARE NU-I ERAU DICTATE DE CATRE STRAINI;

    2) PRE_VAZUTE IN PROGRAME:

    2.1) SUPRA-NUMITE ASTAZI „STRATEGIE DE DEZVOLTARE DURABILA”, dar mai bine (onest) zis IN_TERMINABILA [adica a la Mesterul Manloe(a)];

    2.2) CUNOSCUTE LA VREMEA RESPECTIVA SUB DENUMIREA DE PLANURI CINCINALE, SI CARE ERAU ADOPTATE – precum si verificata indeplinirea acestora – DE CATRE MAREA ADUNARE NATIONALA (actualul Parlament) CONDUSA DE CATRE LIDERII TARII = CONDUCEREA DE PARTID SI DE STAT !

    Regimul Comunist stia sa foloseasca MONEDA = BANCA NATIONALA = CENTRALA astfel incat:

    SA FIE ASIGURATA FINANTAREA PERMANENTA = NE_INTRERUPTA A TUTUROR OBIECTIVELOR ECONOMICO-SOCIALE STABILITE IN PLANURILE CINCINALE SI ANUALE!

    Regimul Comunist n-a stat decat o singura data cu mana intinsa la AJUTOR FINANCIAR EXTERN (contractat la catva timp dupa CUTREMURUL DEVASTATOR DIN MARTIE 1977 CARE AFECTASE MAJOR CAPACITATEA DE PRODUCTIE A TARII) dar s-a convins in foarte scurt timp de „BUNELE INTENTII” – spiritul caritabil – AL FRANCMASONILOR = MARII FINANTE INTER_NATIONALIZATE = GLOBALE, si a hotarat:

    1) O RESTITUIRE ACCELERATA A IMPRUMUTULUI = AJUTORULUI FINANCIAR EXETRN;

    2) AUSTERITATE ECONOMICO-SOCIALA TOTALA PE PIATA INTERNA, SI EXPORTAREA INTREGII PRODUCTII (industriale si agricole) IN SCOPUL PROCURARII RESURSELOR VALUTARE NECESARE ACHITARII CAT MAI RAPIDE A IMPRUMUTULUI EXTERN !

    Va rog sa tineti cont si de faptul ca:

    TARILE CAPITALISTE AU SABOTAT – boicotat = discreditat – INTOTDEAUNA PIETELE EXTERNE = CONCURENTA PE GLOB FACUTA DIN PARTEA TARILOR COMUNISTE !

  17. Actuala INTER_CONECTARE a economiilor nationale europene este pur si simplu O CACANARIE, deoarece cetatenii unor tari precum Grecia, Cipru, Portugalia, Ungaria, Bulgaria

    – ca de Albania si de Iugo_Slavia nu mai auzim nici macar noi vecinii lor NIMIC, adica CA ELE AR MAI EXISTA TOTUSI PE CONTINENTUL EUROPEAN, DARAMITE SA MAI EXISTE SI PE GLOB -:

    si Romania:

    1) nu sunt lasati sa munceasca la dezvoltarea tariore lor de origine, ci sunt dusi ca sa munceasca TEMPORAR si pe bani putini in CENTRUL IMPERIULUI TEUTONICO-EUROPEAN;

    2) dupa care – consecinta a SUPRA_PRODUCTIEI REALIZATE PE SPINAREA ACETOR SCLAVI – sunt trimisi ca sa moara de foame in tarile lor de origine, deoarece in aceste tari N-AU ABSOLUT (in mod intentionat = pre_meditat) NICIO PRE_OCUPARE ECONOMICO-SOCIALA, pentru ca IMPERIALISTII NU SUNT TAMPITI SA INVESTEASCA IN DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALA A TARILOR:

    CARE CONSTITUIE O SURSA DE SCLAVI = DE FORTA DE MUNCA – fortata de imprejurari – SA FIE IEFTINA = APROAPE GRATUITA !

  18. Io ma crucesc pur si simplu MA CRUCESC ori de cate ori ii aud pe Isarescu si Vasilescu spunandu-le romanilor – care-i asculta SIDERATI – ca:

    ROMANIA TREBUIE SA CREASCA CAT MAI LENT = CAT MAI INCET

    – cu rate cat mai mici –

    DEOARECE ASA ARATA CRESTERILE SANATOASE = „DURABILE” = IN_TERMINABILE !

    In caz contrar cica: AM CRESTE FALS !

    Adica ne-am prabusi sub propria „obezitate” = „osanza” !

    Asa ca mai bine sa murim de INANITIE, adica ca aia din HOLOCAUST !

  19. Dragele mele si dragii mei,

    Nu vreau sa ma intelegeti gresit, ca as fi vreun nostalgic, si ca mi-ar fi dor de comunism, ci vreau sa reusiti sa pricepeti doar faptul ca:

    LIDERII ROMANIEI DE AZI (indiferent cum s-ar numi ei, si de la ce gasca de profitori ar veni ei) A_SERVESC ROMANIA UNOR INTERESE IN EXCLUSIVITATE STRAINE !

    INTERESUL NATIONAL = ROMANESC IN GENERAL, NU MAI DOARE PE NICIUNUL DINTRE LIDERI !

    Integrarea europeana inseamna intradevar:

    PIERDEREA IDENTITATII NATIONALE !

    Dar ar putea insemna si CASTIGAREA UNEI NOI IDENTITATI „NATIONALE” – pe mapamond = intr-un context mult mai larg decat cel anterior – si anume:

    IDENTITATEA EUROPEANA !

    Dar asta se va intampla PENTRU EXTREM DE PUTINI CETATENI ROMANI !

    P.S

    Oricum, nu trebuie sa ne comprtam EGOSIT = MESCHIN, ci trebuie sa TRAIM PENTRU VIITOR ORICE NUME AR PURTA ACESTA !

  20. Din pacate, castigarea identitatii europene – unei alte viziuni a mapamondului despre noi – nu depinde de noi, ci depinde IN EXCLUSIVITATE de:

    INTELIGENTA GERMANILOR = TEUTONILOR !

    Daca inflexibilii astia ar fi suficient de destepti ca sa realizeze cand trebuie slabite haturile, si nu s-ar mai manifesta EGOIST = MESCHIN = NATIONALIST, ar avea TOATA EUROPA de castigat, si poate:

    1) LIMBA GERMANA N-AR MAI MURI =N-AR MAI DISPAREA DE PE GLOB;

    2) CI AR DEVENI CHIAR LIMBA UNICA – oficiala – EUROPEANA !

  21. Ma rog, UE ar putea deveni O NATIUNE BI_LINGVA, precum Canada, adica:

    1) GERMANA;

    si

    2) FRANCEZA !

  22. Dar ce facem cu SPANIOLII si cu ITALIENII ? Ar fi mai mare pacatul ca aceste limbi sa fie sacrificate = uitate !

    Sau LIMBA GREACA, care ar trebui protejata de UNESCO drept PATRIMONIU UNIVERSAL !

    Ce sa mai zic atunci de LIMBA ROMANA ?

    Nu, clar: FEDERATIA STATELOR EUROPENE a fost, este si ramane O UTOPIE = O FICTIUNE, adica:

    O MANIFESTARE CONTRA NATURII !

  23. Cand se face in interesul „pulimii”, „FEDERALIZAREA” asta se numeste „COMUNISM” !

    Dar cand se face in interesul „coimii”, se numeste „FASCISM” !

  24. Stimate domnule Prin Ministru Victor Ponta,

    Domnul Zegrean s-a antepronuntat, pentru ca solutia juridica constitutionala in conflictul Presedintie-Guvern-Executiv, era oricum la mintea cocosului. Exista deja un precedent.

    Oricum Presedintele Traian Basescu se duce degeaba la Burxelles, pentru ca de ani buni deja nimeni nu mai baga in seama Romania.

    De aceea, eu l-as incuraja sa te delege pe mata ca sa participi, ca oricum si mata te duci acolo DE DECOR (doar pentru poza de grup = „familie”)!

    Dupa cum corect am pre_vazut, va anticipez insa din nou asupra faptului ca:

    Daca chiar vreti ca Romania sa devina o Republica Parlamentara, in care Parlamentul – si nu Presedintele – sa dobandeasca PUTEREA SUPREMA – EXCLUSIVA – IN STAT, atunci:

    1) trrebuie sa declansati urgent procedura parlamentara de suspendare a presedintelui;

    2) si concomitent = simultan sa organizati REFERENDUM PENTRU CONSULTAREA POPORULUI:

    2.1) daca este de acord ca Parlamentul sa dobandeasca PUTEREA SUPREMA IN STAT ???

    2.2) adica daca este IMPLICIT de acord cu DESFIINTAREA CURTII CONSTITUTIONALE, adica a: ARBITRAJULUI IN CONFLICTELE DINTRE PUTERILE STATULUI ???

    2.3) respectiv daca este de acord ca: Constitutia sa fie modificata in acest sens ???

    Si abia atunci, Parlamentul va dobandi nu doar INITIATIVA

    – nu doar puterea UNICA de formulare –

    LEGISLATIVA, ci si PUTEREA – discretionara – DE A PROMULGA LEGILE IN CONFORMITATE CU INTERPRETAREA – la fel de discretionara = de subiectiva – A CONSTITUTIEI !

  25. Stimate domnule Victor POnta,

    Ma indoiesc insa ca POPORUL ROMAN ar putea fi chiar de prost incat sa voteze vreodata:

    1) SCHIMBAREA DICTATURII PREZIDENTIALE = PERSONALE;

    2) CU DICTATURA PARLAMENTARA = DE GRUP, DAR NU NEAPARAT COLECTIVA = UNANIMA !

  26. Domnule Prim Ministru Victor Ponta,

    Mie personal mi se pare EXTREM DE INEXPLICABIL faptul ca tocmai dumneata, nu doar absolvent, ci si practicant de drept:

    1) nu pricepi ca Primul Ministru este doar propus de Parlament, insa: ESTE UNS = IN_SCAUNAT – si/sau refuzat – de catre PUTEREA SUPREMA IN STAT = DE CATRE PRESEDINTELE STATULUI (cu toti subalternii = ministrii lui cu tot);

    2) asa ca MACAR DE BUN SIMT ar trebui ca:

    SA NICI MACAR NU PRETINZI VREODATA

    – in calitate de ultima spita – doar ca SIMPLU EXECUTANT – la caruta puterii –

    CEEA CE PRESEDINTELE STATULUI REVENDICA !

  27. Executivul = Primul Ministru, este doar UN APENDICE AL PARLAMENTULUI, si este chiar de neconceput sa vrea sa se substituie vreodata:

    VARFULUI SUPREM – CAPULUI „PULIMII”” – IN STAT !

  28. Stimate domnule Prin Minstru Victor Ponta,

    Nu Presedintele Republicii depune juramantul inaintea Primului Ministru, ci mata ai facut temenelele in fata Presedinteului Republicii !

    Manifestarea de TUPEU = OBRAZNICIE nici nu si-ar gasi vreodata locul in Constitutie, deoarece:

    RANGUL SUPREM AL PRESEDINTELUI ESTE IN_DISCUTABIL, adica:

    E LA MIONTEA COCOSULUI CA PRESEDINTELE ARE PRIORITATE IN FATA PRIMULUI MINISTRU:

    LA ORICE INTALNIEI EXTERNA CONSIDERA PRESEDINTELE CA TREBUIE CA SA PARTICIPE IN NUMELE = CA TRIMIS DIRECT AL POPORULUI ROMAN !

  29. Stimate domnule Prim Ministru,

    Te rog din suflet sa ma crezi ca:

    1) EU NU APARA PERSOANA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU;

    2) CI APAR DOAR INSTITUTIA PREZIDENTIALA;

    3) SI RESPECTAREA CONSTITUTIEI INCA IN VIGOARE !

  30. Antena 3 si invitatii Sandrei Stoicescu pe tema solutiei date de CCR:

    BAT CAMPII, din pacate !

  31. Stimate domnule Pri MInistru Victor Ponta,

    Mie mi se pare ca, la fel ca in Decembrie 1989:

    1) un grup de membrii ai conducerii statului incearca sa DEA O LOVITURA DE STAT = DE PALAT PREZIDENTIAL;

    2) cautand simultan = concomitent = totodata: SOLIDARIZAREA POPORULUI CU LOVITURA DE STAT = PALAT PREZIDENTIAL !

    Ceea ce este profund ANTI_DEMOCRATIC dar si ANTI_CONSTITUTIONAL !

  32. Incepeti domnule odata procedura de suspendare a presedintelui, incurajand = propunand poporului ca la REFERENDUM sa ceara:

    1) nu doar DEMITEREA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU;

    2) ci si modificarea Constitutiei Romaniei in sensul transformarii Romaniei din Republica Prezidentiala in Republica Parlamentara , precum si desfiintarea Curtii Constitutionale = Arbitrajului intre puterile statului, deoarece:

    DACA POPORUL VA INCREDINTA PUTEREA SUPREMA PARLAMENTULUI atunci:

    orice alta interpretare a Constitutiei care contravine interpretarii date de Parlement este:

    INTERZISA = EXCLUSA DIN START !

  33. Stimate domnule Prim Ministru Victor Ponta,

    Da` incepeti domnule odata REFERENDUMUL PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI, pentru ca:

    TRAIAN BASESCU – la fel ca orice DICTATOR INNASCUT, asemeni lui Nicolae Ceausescu – NU VA CEDA PSIHIC CA ADRIAN NASTASE, DECI NICI NU-SI VA TRAGE SINGUR UN GLONT IN CAP, CI:

    NICI NU VA CLIPI MACAR, CHIAR DACA IL VETI DUCE IN FATA PLUTONULUI DE EXECUTIE !

  34. Radu,

    Nu crezi si tu ca disciplina asta auto_intitulata Dreptu` Penal International

    – adica infractiunile comise de catre cetatenii unor state in alte state, respectiv DREPTUL EX_TRADARILOR –

    e o disciplina inrudita cu ASTRO_LOGIA = GHICITUL IN STELE ……….. VERZI ????

  35. Radu,

    Unde esti si ce mai zici omule ? Ai dat iar o fuga la munte ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: