Rezultatele (finale) ale Referendumului din 29 iulie 2009. Reactia ambasadorului american


Potrivit Biroului Electoral Central, la referendumul din 29 iulie au votat 46,24% dintre romani, astfel: 87,52% au votat pentru demiterea presedintelui suspendat Traian Basescu, 11,15% au votat impotriva demiterii. Diferenta este reperzentata de voturi nule.

Procentul de 46,24% (rata de participare) reprezinta ponderea numarului total de voturi exprimate (8,459,053) raportat la numarul total de persoane inscris in listele de alegatori (18.292.464).

Din cele 8.459.053 de voturi exprimate, 7.403.836 au votat pentru demiterea lui Traian Basescu, 943.375 pentru mentinerea lui, iar 111.842 au fost voturi nule (1,32%).

Datele au fost facute publice la ora 10.30. La ora 14.00, astazi, 1 august 2012, Curtea Constitutionala se intruneste pentru a valida sau nu rezultatul referendumului. De data aceasta 6 dintre cei 9 judecatori trebuie sa se prezinte in sensul validarii referendumului. Cei 9 judecatori sunt numiti politic ( 3 de Camera deputatilor, 3 de Senat, 3 de catre Presedinte) si au mandat de 9 ani, nereinnoibil. Componenta arata astfel:

* Ion Predescu, 84 de ani, nominalizat de Senat in anul 2004 (guvernarea PSD),

* Aspazia Cojocaru, 65 de ani, nominalizata de Camera Deputatilor in 2004 (guvernarea PSD)

* Acsinte Gaspar, 74 de ani, numit in anul 2004 de catre Presedintie (Ion Iliescu)

* Tudorel Toader, 52 de ani, numit in anul 2007 de catre Camera Deputatilor la propunerea PNL

* Iulia Antoanella Motoc, 44 de ani, nominalizata in 2007 de PDL si independenti

* Mircea Stefan Minea, desemnat in 2010 de catre Camera Deputatilor, sustinut de PDL

* August Zegrean, 58 de ani, desemnat in 2007 de catre Presedintie (Traian Basescu). Zegrean este Presedintele Curtii Constitutionale si cel care, nefiind intrebat institutional de catre nimeni, s-a pronuntat ca Traian Basescu trebuie sa mearga la Consiliul European, si nu Victor Ponta. Ulterior, au venit interpelari institutionale si Curtea Constitutionala a spus ca Presedintele trebuie sa participe.

* Petre Lazaroiu, 59 de ani, desemnat in 2008 initial (pentru un rest de mandat) si ulterior in 2010, pentru un mandat intreg de 9 ani de catre Presedintie (Traian Basescu)

* Zoltan Valentin Puskas, 63 de ani, desemnat in 2007 de catre Senat, provenind din randurile UDMR.

Detaliile despre componenta Curtii Constitutionale, aici: http://www.mediafax.ro/social/analiza-validarea-sau-invalidarea-referendumului-depinde-de-voturile-a-sase-judecatori-ai-curtii-constitutionale-9914241

Judecand prin prisma nominalizarilor politice (desi judecatorii Curtii ar trebui sa isi piarda orice urma de personalitate politica atunci sunt numiti), constatam ca 4 judecatori sunt numiti de catre partidele+fostul presedinte Iliescu care au initiat sau imbratisat teza suspendarii lui Traian Basescu. Alti 4 din randurile PDL sau la propunerea directa a lui Traian Basescu. Zoltan Puskas (fost senator UDMR) ar face diferenta in cazul unui vot de 4 la 4. Ca amanunt, cetatenii romani de etnie maghiara au sprijinit in marea lor majoritate ramanerea

lui Traian Basescu (nu au participat la vot, determinand decisiv nerealizarea cvorumului). UDMR i-a sfatuit sa voteze sau nu cum vor, dar rezultatul il vedeti mai sus: neparticipare masiva.

Doar ca, pentru validarea referendumului, este nevoie, potrivit legii, de 6 judecatori. Sedinta incepe la ora 14.00. Rezultatul poate il vom afla azi: fie invalidarea referndumului, fie pasarea responsabilitatii spre Parlament.

In asteptarea deciziei, ambasadorul american Mark Gitenstein a transmis presei urmatorul comunicat:

Cunoaştem faptul că Biroul Electoral Central a anunţat rezultatul referendumului de duminică, iar acum acesta trebuie confirmat de către Curtea Constituţională.

Luna trecută, Curtea Constituţională şi Parlamentul au stabilit reguli foarte clare privind desfăşurarea referendumului. Acum, Curtea trebuie să decidă dacă aceste reguli au fost respectate.

Curtea Constituţională trebuie lăsată să ia o decizie bazată pe principii, în mod independent, fără niciun amestec din afară.

Este esenţial ca poporul român să aibă încredere că referendumul s-a desfăşurat în mod liber şi corect şi că regulile stabilite au fost aplicate.

Aşa cum a declarat ambasadorul Mark Gitenstein în data de 4 iulie, la sărbătorirea a 236 de ani de la Declaraţia de Independenţă:

În definitiv, nicio economie nu poate prospera şi nicio democraţie nu poate supravieţui în lipsa unui angajament ferm faţă de statul de drept şi a respectului pentru instituţiile democratice. Nimeni nu se poate îndoi că România are procurori curajoşi şi consecvenţi şi judecători neînfricaţi. Pentru ei, nimeni nu este mai presus de lege.”

Comunicatul integral il gasiti aici: http://romania.usembassy.gov/media/pr-08012012.html

 

 

Reclame


Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , ,

173 de răspunsuri

  1. Dupa ce si-au luat toti angajamente ferme, șmenaru’ statului a indemnat la boicot.

    O majoritate care s-ar fi impus la oricare dintre alegerile din 1990 incoace va obtine pana la urma ceea ce-si doreste.
    Nu e nevoie decat ca niste smenari consiliati de niste tocilari cretini, cu experienta de viata reala nula, sa o provoace.

  2. Radu,

    Stii vorba aia romaneasca:

    ” Cand fu Tache, nu fu Tica,
    Cand fu Tica, nu fu Tache,
    Cand fu Tache si fu Tica,

    NU FU ….. CVORUM ! ”

    Asa si cu centura de siguranta a Romaniei:

    1) trebuie sa restituim mai multi Euro;
    2) dar nu pentru ca a crescut Dolarul;
    3) ci pentru ca A CRESCUT DST_ul: Dreptul Special de Taiere ………. la septic/popa prostu`!

    http://www.money.ro/vom-achita-un-miliard-de-euro-in-plus-la-fmi_1225417.html

  3. Aveti incredere, Curtea Constitutionala VA VALIDA REFERENDUMUL !

  4. Alou`,

    BANU` n-are sub_diviziuni !

    BANU` e ULTIMA – cea mai mica sub_diviziune – oficiala = legala – a LEULUI !

    Nu mai tranzactionati-comunicati VARIATIILE DE RAHAT, drept ORNAMENT LA PRAJITURA !

    http://www.money.ro/leul-s-a-depreciat-in-fata-principalelor-valute-pentru-a-doua-zi-consecutiv_1225424.html

  5. Nu stiu de ce ,dar am impresia ca istoria se repeta.Cand a fost fugarit regele Mihai ,tot asa s-a adunat o gasca de””” si vrei nu vrei Grigore ia agheasma.Nu ca Basescu =majestatea.Nu!!nici pe departe!! Dar acum atata sfortzare sa fie dat la o parte,cu orice pret,imi da da impresia ca asist la acelasi asalt al comunistilor,Ma intreb si eu:-daca pana la urma Basescu ,satul de atatea suspendari,chichitze si hachitze ar abandona lupta cu lupiii lui Iliescu si ar propune sa-i dea si lui un tren in care sa-si incarce ce-ar crede el de cuviinta ca i se cuvine dupa 7.5 ani de domnie ,in schimbul renuntarii la tron,i s-ar da ??
    Eu cred ca astia i-ar da orice ,doar ,doar l-ar vedea ca renunta.
    Adevarul e ca poporul roman s-a saturat de porcariile tuturor politicienilor prapaditi si nu tre’ sa vina nimeni sa ne spuna daca sa votam sau nu,doar ca imbuibatii nu inteleg ca poporul nu-i mai vrea pe nici unii dintre ei.Astia sant ca gandacii de colorado cand apuca in cartofi:te duci sa-i aduni ,ei vad dar stau cu coltii infipti in frunza pana in ultimul moment:asa si politricii nostri nu lasa scaunul nici mortI.Astia toti sant comunistii mai vechi,mai noi, care au fost invatati sa se duca la servici, sa-si bea cafeluta sa treaca timpul,sa-si ia banii[acum mai nou sa se joace pe ipad-uri,sau sa doarma]ca altceva nici nu stiu nici nu vor sa faca.Romanii sant satui de jocurile lor,de ambitiile si porcariile pe care le fac ,acolo sus in fruntea tarii,pe banii nostri ,si nu-i mai ia in serios de aia nici n-au iesit la vot.Romanii sant prea buni cu puturosii astia,pentru ca ar trebui impuscati pentru ca nu-si fac datoria fata de noi care i-am pus acolo pe promisiuni mincinoase.Santem un popor de oameni harnici, cu bun simt si ei, cei din fruntea tarii ne fac de rahat peste tot.vorbesc de premierul neocomunist si de toti parlamentarii alesi de noi sa faca treaba pentru tara asta…si ei ce fac??Ambitiile lor si ticalosii de pe urma carora noi poporul avem de suferit atat ca tara cat si ca imagine in fata lumii.RUSINE SA VA FIE PORCI POLITICI!!

    • „Rusine sa va fie” nu-i totuna cu executarea porcului cu stampila cand ai ocazia s-o utilizezi.

      Regele a fost alungat de regimul impus de rusi in urma pierderii razboiului. Bine cunoscuta consecventa romaneasca… „treceti Prutu’… Treceti Tisa!” ne-a asigurat atat sprijinul occidentalilor cand si al stapanilor de ajunsesem o Coree de Nord ceva mai putin evoluata. 🙂

      S-o fi adunat o gasca, da’ majoritatea romanilor si-a facut cunoscuta optiunea, iar daca riscam vreo eroare istorica, sunt sigur ca mai gasim in Romania comunisti betivi, smecheri, cu look de plavani deshidratati. Asta e, in democratie se mai schimba… idolii. 🙂

  6. Anda,

    Nu te necaji niciodata, daca vezi ca randul judecatii nu vine atunci cand crezi tu c-ar trebui sa vina.

    Pentru ca Dumnezeu stie intotdeauna mai bine – decat oricine – care-i: DREPTATEA = care-i ORDINEA fireasca a lucrurilor !

    Deloc intamplator se spune ca: ” Fiecare pasare pe limba ei piere ! „, ori:

    „Ce-si face Dreaq` cu mana lui … ” … Dumnezeu nu agreeaza, dar nici nu impiedica !
    Ca deh, de-aia a si dat Dumnezeu tuturor LIBERUL ARBITRU, adica sanse egale cu ale Lui !

  7. Curtea Constitutionala va valida referendumul pentru ca:

    oficial con_sacrat CVORUMUL:

    1) nu este furnizat de catre Ministerul de Interne (deoarece MAI_ul nu are printre atributii efectuarea RECENSAMANTULUI POPULATIEI) ;

    2) ci este furnizat de catre Comisia Nationala pentru Statistica, in baza rezultatelor – fie ele si partiale – ale: ULTIMULUI RECENSAMANT AL POPULATIEI !

    • Folosirea inclusiv in 2012 a Listelor Electorale intocmite in 2003:

      NU INFLUENTEAZA CIFRA NOULUI CVORUM STABILIT IN BAZA ULTIMULUI RECENSAMANT AL POPULATIEI (din 2011) !

      8,5 milioane de votanti la referendum, inseamna deci ca CVORUMUL DE PESTE 50% A FOST INTRUNIT LEGAL, si ca referendumul poate fi VALIDAT !

      Chiar daca Biroul Electoral Central a folosit in comunicarea publica – oficiala – alta cifra de raportare = de referinta, decat va folosi Curtea Constitutionala pentru STABILIREA CVORUMULUI !

      Curtea Constitutionala are intotdeauna: ULTIMUL CUVANT IN STATUL DE DREPT, indifrent ce ar spune – si/sau ar face – ORICE ALTA INSTITUTIE = AUTORITATE A STATULUI !

      • Sigur,

        In motivarea ei, de VALIDARE A REFERENDUMULI ca urmare a CONSTATARII INTRUNIRII LEGALE – constitutionale – A CVORUMULUI, Curtea Constitutionala poate folosi:

        1) DREPT DOVADA A VALIDARII;

        2) ORICE ALTA PROBA – suplimentara – A LEGALITATII-CONSTITUTIONALITATII:HOTARARII = DECIZIEI DE VALIDARE !

  8. … adica inclusiv OUG_ul din Iulie 2012 – promulgat de prese3dintele interimar – in care Guvernul propunea:

    sa se joace fara cvorum,

    in cazul in care Curtea Constitutionala:

    1) ar fi considerat cvorumul IMPOSIBIL DE STABILIT;

    2) atat din cauza finalizarii partiale a RECENSAMANTULUI din 2011;

    3) cat si din cauza EXPIRARII VALABILITATII PENULTIMULUI RECENSAMANT !

    • Curtea Constitutionala ar putea decide VALIDAREA REFERENDUMULUI si pe motivarea ca:

      1) consecinta a unei eventuale imposibilitati DE STABILIRE PRECISA = EXACTA A CVORUMULUI;

      2) diferenta necesara pentru aceasta STABILIRE PRECISA = EXACTA A CVORUMULUI:

      2.1) este NE_SEMNIFICATIVA;

      2.2) PENTRU VOINTA – in_contestabila – A MAJORITATII POPULARE !

  9. I-ha,i-ha!!!Nu mi-e frica ca moare Basescu!!Mi-e frica de ceea ce poate veni dupa….
    Am zis si mai repet o data:-momentul e identic,palaria Mariei e alta…ah ,da!! si aia de atunci nu au apelat la referendum…L-au flituit si gata.
    Astia sant o majoritate formata din :-„fosti” cu nostalgii dupa posturile caldutze pe care le-au avut[cafeluta,somnicu’,stampila,spaguta],-actuali dati deoparte,-pensionari cu venituri babane,-si altii..Da! e posibil sa avem in tzara asta amarata,7 milioane de „fosti” si actuali care au dus-o bine datorita pupincuismului,spagii,invartelilor,…si chiar si a muncii..Dar cei mai multi nemultumiti sant cei ‘fosti’.
    Da! ai dreptate ! nu exista padure fara uscaturi..
    Dar de ce te-ai sifonat?-Cand am spus:-rusine sa va fie porci politici!m-am referit la toti cei care ne-au cersit voturile de-a lungul anilor,promitandu-ne minciuni,au ajuns in fruntea tzarii si in loc sa faca treaba ne fac viatza mizerabila,se ocupa de jocuri si rafuieli mai mult sau mai putin politice si personale,isi fac lor cuibul cald,si toate astea pe banii nostri!Poate ca de acolo de sus nu se vede asa[traind in lumea lor de sus, devin nemuritori si reci,nu?]
    Dar de la nivelul oamenilor de rand[de la cei care le-au dat odata votul pe incredere ]asa se vede:-LENE si NESIMTIRE,spaga si DOAR interes personal
    Nu poti sa astepti de la unul care a fost dat somer si fabrica lui a fost desfiintata sa aiva o conduita exemplara-poti cel mult sa speri ca n-o va lua pe calea bauturii,si putinii lui bani ii va duce acasa
    Dar de la unul cu scoala,cu pretentii,care a venit si ne-a cerut votul,promitandu-ne ca …luna si stelele,laptele si mierea…de la ala astept sa faca democratia asa cum mi-a propus si mi-a promis-ca de aia l-am ajutat cu votul meu sa ajunga acolo.
    Dar …ori cer prea mult,ori am mancat stricat.
    Si ca mine gandesc toti cei care nu s-au dus la vot,s-au care au votat ‘nu’…si tu sti asta,si sti ca am [avem toti ]dreptate.Pentru ca pe noi nu ne intereseaza luptele lor politice[nu pentru asta sant ei acolo] pe noi toti astia prosti [da’ multi] ne intereseaza sa ne apere si interesele noastre, sa avem o viata mai buna ,sa nu mai tot privim cu regret inapoi,cand aveai cui sa te plangi,cand primeai o locuinta ,cand serviciu era garantat,si copii iti cresteau langa tine ,si alte cele.Dar toti stim asta..nu??
    Da! ca uitam !Acum avem ce n-aveam atunci:avem televiziuni!care mai de care!!Se intrec sa ne prezinte evenimentele pe care le avizeaza si le agreaza patronul..
    Am dreptate…si sti asta nu???

    • Pai, imi servesti manipulare basistoida practicata prin gurile ‘telectualilor cretini ai neamului, dupa ce te pozitionezi in buricu’ Pamantului.

      Intr-o lume normala majoritatea impune directia. Asa e normal sa fie. Ca majoritatea romanilor sunt rupti in rect… pensionari, someri, comunisti, whatever, e meritul… societatii dezvoltate, zic eu rautacios, de noi, dar pragmatic, de securisti.

      Cei care n-au fost la vot n-au vrut sa sanctioneze comportamentul dictatorial al unui smenar nesimtit cu o cultura… de floarea-soarelui rapusa de seceta in urma betiilor de pe nava Biruinta 11.15%.

      Cei care n-au fost la vot si-au manifestat ignoranta si completa indiferenta fata de soarta acestei societati. Pe 29 iulie niciun politician nu ti-a cerut votul pentru el.
      Ai irosit sansa de a demonstra unui purtator de cuc ofilit ca soarta lui depinde de vointa ta. Ai ratat ocazia de-ai convinge si tu pe politrucii romani ca nu-si pot permite orice… in numele tau.

      Iar daca tu crezi ca vointa a 23,5 antreprenori si 69 de zdrente din mass-media poate prevala la infinit vointei majoritatii, fie ea alcatuita din… comunisti saraci, risti sa pierzi complet contactul cu realitatea.

      P.S. Citeste-l pe giurgea doar pentru a te distra de problemele psihice ale altora si urmareste-i pe de-al de Neamtu si Ungureanu doar pentru a constata cum pot niste comunisti cretini si nesimtiti sa se pretinda oameni de dreapta, in timp ce-o ard smechereste din postura de nerds.

      • Am dat din ’90 incoace voturi mereu si pe toti i-a durut in rect…Nu conteaza cand am dat votul…cert e ca cei cu voturile noastre pe 29 si-au punctat luptele lor politice ,nu interesele noastre..
        Si cred ca si eu si multi altii, le-am aratat multor purtatori de cuci ofiliti si politrici opariti ca soarta lor depinde de noi.Da!23.5 si whatever ,astia se dau cu rectul de pamant sa convinga toata natia de cat adevar e pe lumea asta si tocmai ei il spun…Daaaa????

  10. asta e raspunsul meu pentru toti, cu un tusheu ushor pentru Aristotelcostel ,dar tu Dorutzule mama,nerabdator cum esti….

  11. Anda,

    Nu mai trai – nu mai face alegerile in viata – cu FRICA !

    Ci da-le tuturor, ceea ce crede fiecare dintre ei ca merita, si fii fericita pentru ca poti face asta !

    Dar, fii fericita mai ales pentru faptul ca:

    1) spre deosebire de ei tu vei avea totusi constiinta fericirii;

    2) in timp ce ei – oricat le-ai da – vor ramane in vecii vecilor nefericiti = nesatui = nesatisfacuti de = in viata !

  12. Cu siguranta:

    1) ABTINEREA VOLUNTARA DE LA VOT e una;

    2) IAR VARAREA PUMNULUI IN GURA ALEGATORULUI, cu ordinul:

    CA SA \SE ABTINA DE LA VOT, e chiar:

    ANTI_CONSTITUTIONALA !

  13. anda 1 august 2012 la 4:35 pm

    Adica ,Doru! sa-i las sa ma ciuguleasca…pe la…Am sa ma gandesc….Da’ sa sti ca sant reticent…orice jiganie sa-mi umble pe la..

    Anda,

    Pai nici daca stai inchisa in turnul tau de fildes

    – pentru ca nu cumva sa te molipsesti cu vreo „mancarime” pe la …. –

    nu se cheama ca traiesti !

  14. Alo, dragi com_patrioti,

    Nu va mai certati in privinta cetatenilor romani care se afla din diverse motive mai des in strainatate decat in Romania, deoarece de-aia si face Comisia Nationala de Statistica RECENSAMANTUL, tocmai pentru ca:

    1) daca cetateanul roman a ales ca sa voteze (mai probabil NU) (d)in strainatate;

    2) ATUNCI SA NU MAI FIE TRECUT – in plus – PE LISTA ELECTORALA DIN ROMANIA !

  15. … pentru ca se ajunge la situatia aberanta ca:

    1) desi a ajuns ca sa-l doara-n cur de situatia economico-sociala din Romania, pentru ca ca altfel (fara hemoroizi) nici n-ar fi plecat;

    2) normal este sa fie trecut totusi PE O SINGURA LISTA ELECTORALA adica:

    2.1) ori doar in strainatate;
    2.2) ori numai in tara !

    De-aia si este EGAL CU ZERO CA VALOARE numarul votantilor „stabilit” de catre Ministerul de Interne, deoarece:

    1) chiar daca el emite actele de identitate;

    2) N-ARE NICIO EVIDENTA SIGURA = CERTA a stabiltatii acestor date = a STABILITATII – MIGRATIEI POPULATIEI !

  16. Cristian,

    Spune-mi ca inca mai poti sa faci haz de necaz !

    Pentru ca daca mi-as lua pastilele asa cum zici tu uneori:

    1) eu as deveni o leguma;

    2) iar nu te-ai mai caca pe tine de ras !

  17. Asa este doamna Abdreea Paul Vass, de-aia nici n-am fost accepptati inca in Spatiul Schengen, pentru ca Ministerul de Interne cndus de PDL:

    N-A ASIGURAT INTER_OPERABILITATEA INSTITUTIONALA !

    Adica:

    ROMANIA HABAR NU ARE CARE-I STABILITATEA-MIGRATIA PROPRIEI POPULATII, adica:

    CINE, CATI, SI PENTRU CAT TIMP INTRA si IES zilnic, lunar, anual, din Romania in cadrul UE!

  18. Ghisa e bolnav de ANARHIE !

    • Pentru Ghisa, institutiile statului sunt DECORATIVE !

      Dobitocul dreaqului nu realizeaza ca:

      1) FARA AUTORITATEA – certificarea = validarea – INSTITUTIILOR STATULUI;

      2) NICI NU EXISTA VREO SUVERANITATE A POPORULUI ROMAN;

      3) CI EXISTA NUMAI ARBITRARIUL = HAOSUL = DEZ_ORDINEA !!!!

      • Dar – apropos de ce zicea AristotelCostel pe aici despre „doctorii tocilari fara absolut nicio experienta reala de viata – oare lui Ghisa nu-i este inca clar = in_contestabil faptul ca:

        1) degeaba se manifesta SUVERAN poporul roman;

        2) DACA NU-I RECUNOASTE NICI MACAR PROPRIA AUTORITATE SUVERANITATEA ?????

  19. Oare Ghisa va intelege vreodata faptul ca:

    FORTA POPOARELOR AMERICII si/sau GERMANIEI:

    STA TOCMAI IN CURTEA CONSTITUTIONALA care:

    1) APARA POPORUL:

    1.1) nu doar COLECTIVUL;
    1.2) ci mai ales INDIVIDUL = CETATEANUL;

    2) DE POTENTIALELE ABUZURI ALE AUTORITATIILOR = INSTITUTIILOR = PUTERILOR STATULUI ???

  20. …. adica de potentialele abuzuri:

    1) ale PRESEDINTIEI;

    2) ale GUVERNULUI-EXECUTIVULUI;

    3) ale PARLAMENTULUI-LEGISLATIVULUI;

    4) si inclusiv de potentialele abuzuri ale JUSTITIEI ?????

    • Matematicianul – francmasonul = ELITISTUL = EXCLUSIVISTUL – asta de Ghisa:

      SA NU NE MAI BATRA CU PUMNUL IN MASA LA FEL CA FRANCMASONUL SILVIU BRUCAN !

      Pentru ca POPORUL ROMAN S-A DESTEPTAT = S-A TREZIT = EMANCIPAT si:

      nu mai face confuziii intre:

      1) ADEVARATELE AUTORITATI;

      si

      2) LIDERII TOTALITARI = DICTATORIALI !!!

      Ghisa sa retina faptul ca:

      1) PARLAMENTARII VOR DEVENI INSTITUTIA SUPREMA IN STAT;

      2) ABIA ATUNCI CAND EI VOR FI TRIMISI IN PARLAMENT CERNUTI PRIN SITA:

      VOTULUI UNI_NOMINAL IN DOUA TURURI;

      3) SI NU DOAR CU AJUTORUL LISTEI DE PARTID !

  21. Doua vorbe deci:
    1. Referendumul a fost in 2012, nu 2009, ca atunci l-am reintronat pe stimabilul deunazi suspendat.
    2. Populatia de de cca 19.5 mil.locuitori cu tot cu capsunari si cu cei din tara. Daca minorii numara putin peste 2 milioane de capete, de unde fratilor 18.5 milioane alegatori?

  22. La ora asta MAJORITATEA PARLAMENTARA A ROMANIEI este formata intradevar pre_ponderent – dar nu in totalitate – din DUBIOSI si PUSCARIABILI !

    Pentru ca daca ar fi fost format din OAMENI POLITICI INTEGRI, nu s-ar fi intamplat cacatul actual de la referendum !

  23. Alo, domnu` Alistar:

    1) unde dreaq` mai vezi dumneata SUVERANITATEA POPORULUI ????

    2) daca raportat la INTREGUL LUI ????

    3) ar decide doar O MAJORITATE DE CACAT – fara niciun prag – adica: O MINORITATE ?????

    Ce dreaq` oameni buni ????

    1) voi nici macar la ARTIMETICA nu va pricepeti ????

    2) ca doar nu v-a fortat nimeni ca sa faceti MATEMATICA ????

  24. Alo, doamnelor si domnilor,

    mai ales dobitocul de constitutionalist Emil Boc = clona doctorala a lui Victor Ponta !

    Doar pentru PROBLEME DE INTERES CURENT = BANAL nu este necesara INTRUNIREA CVORUMULUI, dar:

    – MAI ALES INTR-O SITUATIE EXCEPTIONALA -:

    1) orice propunere de IMPORTANTA = MAGNITUDINEA demiterii – si/sau si al ALEGERII – unui presedinte de catre popor;

    2) NU ESTE VALABILA FARA CVORUM = FARA PRAGUL MINIM DE 50 % +1 DIN INTREGUL

    – din INTEGRALITATEA sa –

    POPORULUI ROMAN !

  25. …. iar la actualul refrendum CVORUMUL = PRAGUL MINIM DE 50% + 1 este INTRUNIT REAL, chiar daca:

    DOCUMENTATIA PE BAZA CAREIA SE RAPORTEAZA

    – SE RELATIVIZEAZA –

    PRAGUL MINIM = CVORUMUL:

    NU A FOST – intentionat = pre_meditat obstructionat – ACTUALIZATA !

  26. Domnule Crin Antonescu,

    Nu pleca !

    Nu ne abandona !

    Nu abandona lupta impotriva DICTATURII FRANCMASONICE SUPRA_NATIONALE !

    Copiii = tineretul Romaniei:

    1) trebuie sa fie siguri de VIITORUL ROMANIEI;

    2) inauntrul si/sau in afara VIITORULUI UNIUNII EUROPENE !

  27. Domnule Crin Antonescu,

    Eu nu am copiii mei, dar ma gandesc la cateva nepoate

    – atat din familia mea, cat si din familia sotiei –

    precum si la fetele unor prieteni de familie, si al caror VIITOR nu as vrea ca sa fie sacrificat asa cum a fost sacrificat viitorul meu, doar pentru ca am aparut pe lume:

    INTR-UN LOC BLAMAT = BLESTEMAT, atat din interior, dar mai ales din exterior !

  28. Alo, domnu` Alistar,

    1) pai daca Curtea Constitutionala N-AR VALIDA si/sau N-AR IN_VALIDA ceva ??????

    2) ATUNCI CE CACAT AR MAI CON_SFINTI PARLAMENTUL …….. de capul lui ?????

    Incetati sa mai BAGATELIZATI ROLUL CURTII CONSTITUTIONALE !!!!!!!

    Incetati sa mai EXAGERATI ROLUL PARLAMENTULUI !!!!!!!!!

    Nu va mai prefaceti ca nu vedeti CARE-I ORDINEA = IERARHIA, si anume:

    ARBITRUL – Curtea Constitutionala – ESTE PUTEREA SUPREMA PE TEREN = IN STATUL DE DREPT !!!!!

    PARLAMENTUL – la fel ca si Presedintele, Executivul si Justitia – este doar UN JUCATOR ORDINAR care:

    POATE FI ELIMINAT DE PE TEREN !

    Dar niciodata n-ai sa vezi JUCATOR care sa scoata ARBITRUL de pe TEREN !!!!

  29. Validarea unui Referendum de o Curte Constitutionala e un cretinism in sine.

    Nu are cum sa valideze o „Curte”, de oricare tip ar fi ea, vointa poporului suveran exprimata prin vot.

    E o tampenie cretina pur romaneasca.

    • Cristian,

      Tu singur

      – daca nu esti MINIM 50% + 1 –

      esti doar SUVERANU` PROPRIEIPULI !

      • … asta este tampenia cretina romaneasca:

        1) ca chiar daca nu esti 50% + 1 ;

        2) sa pretinzi ca TU ESTI POPORU` ROMAN !

      • Cristian,

        Ce dreaqului va mai trebuie voua

        – ANARHISTILOR = DICTATORILOR = TOTALITARILOR –

        1) institutii ale statului ???

        2) liste electorale ???

        3) DACA TOT VA IGNORATI PERMANENT

        – negati = nu respectati – PREZENTA RESTULUI TURMEI ???

      • … adica:

        1) chiar daca nu esti NICI MACAR PE JUMATATE poporul roman

        – asa cum este Emil Boc –

        2) tu sa insinuezi ca esti INTREG = TOT poporul roman !

    • Cristian,

      Poporul fiind si el tot un JUCATOR

      – la fel ca Presedintia, Parlamentul, Guvernul si Justitia –

      nu de cand a intrat pe teren, ci chiar inca de-atunci de cand s-a antrenat ca sa devina JUCATOR PROFESIONIST = LEGITIM AL STATULUI ROMAN:

      A ACCEPTAT CA SA RECUNOASCA

      – si implicit ca sa se SUPUNA AUTORITATII –

      DECIZIILE ARBITRULUI = CURTII CONSTITUTIONALE A STATULUI ROMAN !

  30. …. cum loja dreaqului sa fie DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE:= ARBITRULUI

    1) CONSULTATIVA ????

    2) OPTIONALA ?????

    3) FACULTATIVA ?????

    pentru JUCATORI ?????

  31. Cristian,

    Daca Curtea Constitutionala este DECORATIVA = BUTAFORIE IN STAT, atunci:

    poti sa ta caci in ea de Constitutie, oricat ar fi ea de VALOROASA, deoarece:

    1) degeaba este VIRTUOASA;

    2) daca TOT N-O APLICA = RESPECTA = URMEAZA NIMENI !

  32. Cristian,

    Eu pricep ce spui tu, dar tu accepti diferenta in plus a ceea ce zic eu, si anume ca:

    1) este adevarat ca SUVERANITATEA ar parea UN NON SENS in cazul RECUNOASTERII = ACCEPTARII ei de catre cei din jur ;

    2) dar SUVERANITATEA – auto_proclamata – FARA RECUNOASTEREA = FARA ACCEPTAREA CELOR DIN JUR este doar:

    O SFIDARE = O SIMPLA MITOCANIE !

  33. ……… ” o provocare ordinara ” vorba Elenei Ceausescu !

  34. Sper ca domnul Mark Gitenstein sa citeasca din proprie initiativa tot ce am scris eu aici.

    Si sa fie incredintat ca Romania stie sa decida si singura – in lipsa conducatorilor ei – ceea ce este UNIVERSAL VALABIL !

  35. Alo, domnu` Boc,

    Chiar daca elibereaza cartile de identitate, si au evidenta persoanelor cu drept de vot, Ministerul de interne n-are cum sa stie daca:

    1) POPULATIA RESPECTIVA ESTE DE REGULA STABILA SI NU MIGREAZA;

    2) PE LUMEA AILALTA SI/SAU LA MUNCA IN STRAINATATE;

    3) BAGANDU-SI ASTFEL PICIOARELE IN EL DE CVORUM AL CELOR RAMASI IN TARA !

    Asa ca SINGURA INFORMATIE OFICIALA CREDIBILA PENTRU CURTEA CONSTITUTIONALA trebuie sa ramana

    – asa cum dealtfel s-a consacrat in mod stabil, adica IN_VARIABIL cat mai multa vreme = in timp –

    COMUNICAREA AUTORITATII NATIONALE PENTRU STATISTICA CU PRIVIRE LA DATELE ULTIMULUI RECENSAMANT !

    Aceasta CIFRA

    – si nu cea din LISTA ELECTORALA NE_ACTUALIZATA nici de MAI si nici de BEC –

    este confirmata si de evidentele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate !

  36. Din pacate in Romania anilor 2012, totul arata „romanesc” adica facut de mantuiala, ca sa fie, ca sa ne aflam in treaba.

    Hodorogii aia de la INS nu au avut timp, chef sau cu ce sa se ocupe de datele de la Referendum, cei de la MAI habar n-au care e populatia cu drept de vot in Romania, Casa de Asigurari de Sanatate dupa ce s-a chinuit ani de zile sa aiba o evidenta si a cheltuit o carutza de milioane de euro, habar n-are cine e asigurat cu plata la zi si cine nu, si pune oamenii pe drumuri…

    Totul miroase a amatorism la nivelul institutiilor statului, de asta o si balacarim asa…

    • Cristian,

      Stii din ce motiv, in Romania nu se stie niciodata nimic sigur ?

      Ca sa nu se poata afla niciodata: CINE – pe cine – si CAT FURA !

      • … indiferent ca-i vorba de STAT, si/sau de INDIVID !

        Mentalitatea de AFACERIST – si DIPLOMAT – este:

        O CONSTIINTA A DREAQ` !

  37. …….. si implicit COMPORTAMENTU` DREAQ` !

  38. Pacatul cel mai mare nu este ca omului ii se incalca niste drepturi de catre semenii lui, ci:

    pacatul cel mai mare este sa-i faci pe oameni sa creada intr-o iluzie = halucinatie cum este aceea ca:

    vor primi vreodata vreo reparatie = vreo compensatie de la cineva !

  39. Am afirmat cu un vocabular nervos cele de mai sus, pentru ca:

    dimensiunea si ritmul in care justitia face reparatii si obliga la acordarea de compensatii este:

    1) IN_SIGNIFIANT;

    2) comparativ cu ritmul ABUZURILOR !

  40. A instiga pe cineva sa creada ca i se va face o reparatie si i se va acorda o compensatie este::

    1) UN ACT DE BARBARIE = DE CRUZIME;

    2) MAI MARE DECAT NE_DREPTATEA INSASI !

    3) O PAGUBA AMANATA …. DOAR CA SA POATA FI CANDVA DUBLATA !

  41. Radu,

    Io propun, ca asa cum li se retrage DREPTUL DE A CONDUCE AUTO_VEHICULE:

    SENILILOR – scapatorilor de basini in public – SA LI SE INTERZICA INCLUSIV DREPTUL DE A LUCRA IN VREO INSTITUTIE – autoritate – A STATULUI !

  42. Dupa varsta de 60 de ani, UN SENIL ar trebui sa mai socializeze doar la „GRADINITA” = AZIL

  43. Alo, domnu` Sova,

    Isarescu – adica (s)cursu` birlicului – NU TINE CU REVOLUTIA SOCIALISTA = POPULARA !

    • Revolutia Socialista sa-si vada insa de CURSUL ei, deoarece

      -asa dupa cum dealtfel a si recunoscut chiar adineaori GUVERNATORUL SMENULUI –

      ACESTA SI ESTE CURENTUL MAJOR atat IN EUROPA cat si IN LUME !

  44. Alo, domnu` Isarescu,

    Scursu` Birlicului ar trebui sa fie calm – fara isterii – deoarece:

    1) in Romania nu s-a schimbat nimic concret;

    2) si nici in viitor nu se va schimba ceva curand !

  45. Domnule Soviani,

    Nu inteleg de ce atata lume proasta, in Romania, se bucura de decizia CCR, care e de fapt o diversiune securistica ordinara pentru a abate atentia de la problema principala a acestui referendum respectiv:

    „boicotarea acestuia de catre Basescu, in conditiile in care era clar ca fara 50%+1 nu va fi validat”

    Practic CCR a legiferat boicotul impingand trenul pe o „linie moarta”.

    Problema nu e cat morti sunt in liste, in mod sigur nu-s mai multi de 500.000 si ei nu vor avea niciun rol in ecuatia rezultatului.

    Cea mai importanta problema e ca escrocii lui Basescu au jucat la barbut acest referendum, boicotand votul… Daca presa uita acest lucru, concentrandu-se pe numarul mortilor diversiunea a reusit.

  46. Uneori ajung si eu la parerea = opinia ANARHISTILOR, si anume:

    E SINUCIDERE CURATA SA LASI:

    – vorba lui Mihai Eminescu –

    „saltimbancii si irozii”:

    1) nu doar ca sa VOTEZE;

    2) ci sa mai si NUMERE – „valideze” – VOTURILE !

  47. De-atunci i-a luat Dreaq` locul lui Dumnezeu:

    de cand Dumnezeu a lasat „maimuta darwiniana” sa VOTEZE !

  48. CCR a amanat verdictul referendumului pentru data de 12 septembrie, exact data la care are loc procesul lui Dan Voiculescu pentru ca a pacalit statul cu milioane de Euro in privinta Institutul de Cercetări Alimentare. Daca CCR in loc de 12 septembrie ar fi amanat verdictul pentru referendum pentru o data mai apropiata, ar fi insemnat ca Basescu ar fi fost din nou presedinte si ar fi comentat nefavorabil o eventuala musamalizare a pedepsei pentru Dan Voiculescu. Daca CCR in loc de 12 septembrie ar fi amanat verdictul pentru referendum pentru o data ulterioara, ar fi iscat si mai multe nemultumiri fata de aceasta amanare. Ziua de 12 septembrie este perfect aleasa de CCR pentru ca Antonescu sa fie la aceea data presedinte interimar si sa taca atunci cand tot pe 12 septembrie Dan Voiculescu va fi scos nevinovat. Toata graba aceasta de a pune mana pe justitie, presedintie, etc, este in legatura cu procesul din 12 septembrie al patronului Antenelor, Dan Voiculescu. Cu un Dan Voiculescu inchis si cu banii recuperati inapoi de statul roman, Antenele TV vor fi la pamant, fara bani si fara patron, iar USL are nevoie de Antene.

  49. Mario Draghi:

    De ce se menţine dobânda de politică monetară la 0,75 % ?

    http://www.money.ro/draghi–de-ce-se-mentine-dobanda-de-politica-monetara-la-0-75_1225523.html

    Ca sa nu mai poata castige nimic cei care: ECONOMISESC = FAC REZERVE IN = LA BANCI !

    Si astfel sa fie tentati – constransi – SA FACA RISIPA = SA ARUNCE CU BANII IN MANELISTII DIN ECONOMIE !

  50. Esti multumit de dedicatie domnu` ministru Lucian Isar ???

    • Cand BCE-ul va inceta finantarea PAGUBOASA a afacerilor DIN SURSE = CU COSTURI ARTIFICIAL – contra naturii = ne_ortodox – REDUSE, nu crezi ca vine

      RE_FLUXUL – tsunami_ul – INFLATIEI ……………. in valuri la fel de mari cum a venit si INUNDATIA = DEZ_INFLATIA ???

  51. Cat mai e Feizbuka ?

    Io zic s-o vindeti chiar si in lipsa – daca inca nici n-o aveti, sa nici n-o luati la pretul asta – deoarece 20 de dolari/ actiune este inca:

    UN PRET ASTRONOMIC = STIINTIFICO-FANTASTIC !

    http://finance.yahoo.com/news/zucked-again-biggest-losers-social-210035839.html

  52. Doru Stoian greseste cand spune ca nu poti reprezenta poporul decat cu 50% + 1 .

    Cei care prefera sa stea acasa , cedeaza drepturile lor de reprezentare celor care vin la vot .

    De aceea Basescu putea ajunge presedinte cu 11 voturi dintr-un total de 20 de voturi exprimate .

    In multe tari democratice daca nu-ti revendici un drept un anumit timp – risti sa-l pierzi chiar daca e proprietate , fiind considerate bunuri abandonate .

    Daca nu e nevoie sa participe 50%+1 la alegerea unui presedinte atunci nu trebuie 50%+1 la demitere deoarece cerinta de reprezentativitate e aceeasi la demitere ca la alegere .

    Europa occidentala nu e proasta cand nu solicita cvorum , Comisia de la Venetia a explicat clar logica .

    Mosii de la CCR nu pot pune conditii care nu exista in Constitutie deoarece conform Cconstitutiei poporul e siveran si nu poate fi cenzurat in CCR .

    • Sile,

      Io zic ca cetatenii aia care stau cu ochii – cat cepele – ca sa vada cand le cad celorlalti semeni ai lor drepturile din buzunar = din sacosa sunt:

      MACACI ……… comunisti, nu capitalisti !

      • Sile,

        In tarile civilizate, cu adevarat capitaliste

        – in care cetatenii ISI RESPECTA RECIPROC DREPTUL DE PROPRIETATE –

        nu-ti calculeaza nimeni dupa ceas: POSESIA !

        Ba chiar, daca tu nu esti acasa, iar vecinul surprinde vreun MACAC de-asta COMUNIST care calca pe proprietatea ta pentru ca cica:

        AR FI FOST INSUFICIENT SEMNALIZATA:

        il impusca pe loc FARA PROCES VERBAL = FARA CUVINTE = FARA AVERTISMENT !

    • Care popor e SYUVERAN Sile ???

      ALA – dovedit = asumat – MAI PUTIN DE JUMATATE PLUS 1 ?????

  53. Sile,

    Hai ca mai am de verificat vreo 2-3 cetateni daca sunt oameni sau macaci, si:

    DUPA ASTA, CRED CA O VOI TERMINA DEFINITIV CU ACEASTA LUME PLINA OCHI DE:

    MAIMUTE SUPER_POTENTE !

  54. …… inclusiv spiritual = intelectual, adica chiar si cu DOCTORATE !

  55. V-ati CANIBALIZAT cu totii !

  56. Sile,

    Si mai termina dreaq` cu DEZ_INFORMARILE

    – ori ai rabdare si citeste cu atentie pana la capat ce zice Comisia de la Venetia –

    pentru ca tocmai Comisia de la Venetia este cea care:

    SUSTINE = IMPUNE INTRUNIREA CVORUMULUI DREPT CONDITIE DE VALIDITATE PENTRU DECIZIILE:

    DE MARE IMPORTANTA = GENERALA = NATIONALA !

    Nicolaescu, Ghisa, precum si orice alti TEMBELI CA EI USOR DE RECUNOSCUT PANA SI DUPA MUIE:

    nu-s SIMETRICI LA CAP !

    Pentru ca traiesc cu impresia = iluzia – facatura satanica – A SUPER_POTENTEI = SUPER_VIRILITATII INTELECTUALE = PSIHICE !

  57. Bai, voi ma faceti ca sa ma intorc IMEDIAT de partea lui Traian Basescu daca nu incetati URGENT:

    cu DEMAGOGIA = cu IPOCRIZIA = cu BI_GOTISMUL, adica:

    daca vreti doar ca:

    1) sa schimbati = sa inlocuiti DICTATURA;

    2) cu TOTALITARISMUL !

    Al dreaqului sa fiu ca daca constat ca MA TRADATI = MA VINDETI si de data asta

    – si eu zic ca deja cam pot sa constat treaba asta –

    LAS ORICE PRE_VEDERE DEOPARTE si-mi bag si eu – INSA DOAR IN ULTIMUL RAND – cuvinte urate in gurile voastre de n-o sa puteti sa le duceti !

    Ca nu m-ati facut voi pe mine OM bai, ci M-A FACUT DUMNEZEU !

  58. Daca ma vindeti =ma tradati si de data asta:

    EU DECLAR PUBLIC – fara rusine – CA AM TERMINAT-O SI EU – la fel ca voi – CU PATRIOTISMUL !

    Toti cei care DEZBINATI = INVRAJBITI

    – in VIRTUOSI si in VICIOSI –

    ACEST POPOR,

    NICI NU MERITATI CA SA-L CONDUCETI !

  59. Toti cei care PROMOVATI ELIMINAREA CVORUMULUI:

    SUNTETI TRADATORII = VANZATORII NATIEI = POPORULUI = STATULUI ROMAN !

  60. Sa va sparg la portofele, de hoti cu aparenta de intreprinzatori !

  61. De cand ma stiu, eu am refuzat si voi refuza:

    CONFISCAREA SUB ORICE FORMA A DREPTURILOR COMUNE = COLECTIVE:

    sub pretextul ca eu as fi

    – atat INDIVIDUAL cat si IN HAITA = ASOCIERE –

    VREO ELITA = VREUN DOCTORU` PULII !

  62. Dar CE BUN SIMT SA AVETI VOI toti cei care:

    1) MERGETI LA FACULTATE = LA ACADEMIE TOT ASA CUM MERGETI LA SALA DE FITNESS;

    2) DOAR CA SA VA ANTRENATI MUSCHII MINTII IMPOTRIVA COM_PATRIOTILOR VOSTRI !

    ELITELE DRACULUI CE SUNTETI !

  63. Consumatorii NETI ai dreaqului ce sunteti toti astia care:

    1) NU MAI ECONOMISITI = NU MAI FACETI REZERVE DE TIMP CA SA PRODUCETI;

    2) DEOARECE VI-L OCUPATI IN INTREGIME CU CONSUMUL DIN PRODUCTIA = DIN MUNCA ALTORA !

    Bine va fac masonii ca v-au bagat in AUSTERITATE = la DIETA !

    • Bai, nici daca o sa tipariti si o sa aruncati oamenilor in cap cu bani cu nemiluita:

      1) n-o sa mai gasiti in vecii vecilor vreun prost care sa mai munceasca si sa mai economiseasca;

      2) doar ca sa aveti voi ce sa-i furati = sa-i confiscati !

      Doar daca veti REINFIINTA LAGARELE DE MUNCA SILNICA = FORTATA

      – de tip GERMAN = CAPITALIST SALBATIC, ori de tip RUSESC = COMUNIST –

      o sa reusiti sa mai „convingeti” pe careva SA MUNCEASCA FARA SA ECONOMISEASCA, dar nici asta nu va fi vreo viata nici pentru voi, ci:

      VETI TRAI SI VOI IN ACEEASI CRIZA = ADICA VA VETI MANCA SI INTRE VOI !

      Canibalilor ! Nemernicilor !

  64. Alo, domnu` Nicolaescu si domnu` Ghisa !

    Mie imi vine sa ma sinucid – deoarece ma apuca DEPRESIA = DISPERAREA – cand va vad:

    1) MANDRI;

    2) CA SUNTETI O NE_RUSINARE A RASEI UMANE !

  65. Nici nu mai imi trebuie – nici nu mai astept – CA SA MA RE_NEGATI VOI !

    Pun mana pe lama si imi tai singur = de buna voie cate vene imi gasesc !

    • Domnu` Nicolaescu si domnu` Ghisa,

      1) n-o sa accept in vecii vecilor sa procedez ca voi, adica:

      SA-MI PROVOC COM_PATRIOTII LA LUPTA = LA RAZBOI, ORI DE CATE ORI MI S-AU TERMINAT MIE PROVIZIILE = REZERVELE FURATE DE LA ALTII:

      2) in loc sa-mi vad de MUNCA = de PRODUCEREA CONSUMULUI PROPRIU !

      3) ci pur si simplu DACA VETI CONTINUA CA SA MA BATETI CA SA-MI LUATI MUNCA:

      VOI INCETA SA MAI MUNCESC VREODATA PENTRU VOI, CHIAR DE-AR FI ASTFEL SA MOR !

  66. ….. indiferent ce veti insinua voi !

    Si nici nu va voi lasa ca sa PROSTITI TINERETUL, chiar daca eu nu am proprii mei copii !

  67. Alo, domnu„ Antonescu si domnu` Ponta,

    Nu mai vistati mai oameni buni la START_UP_uri de noi afaceri !

    Voi nu vedeti ca DEJA

    – la cum concepeti voi ca:

    UNII SA PRODUCA – fie si subventionat – DOAR CA SA AVETI VOI CE SA CONSUMATI DAR FARA CA EI SA SE ALEAGA CU ABSOLUT NIMIC DIN TOT CEEA CE PRODUC –

    DIN ROMANIA – si chiar si din Europa – FUG TOTI OAMENII CARE:

    1) MAI SI GANDESC;

    2) NU DOAR MUNCESC = INVESTESC CA NISTE PROSTI ?????????

  68. De ce credeti ca:

    1) euro si implicit leul cad = se depreciaza ???

    2) comparativ cu dolarul american ???

  69. Gresiti COLOSAL = ENORM daca va imaginati vreodata faptul ca:

    1) europenii vor munci vreodata;

    2) CA NISTE PROSTITI, ASA CUM SE VOR TREZI – rascula = revolta – FOARTE CURAND PANA SI NEMTII = ROBOTII !

  70. Nicio disciplina din lume NU POATE TOLERA – functiona – LA INFINIT UN DEFECT DE CONCEPTIE !

    Pana si ROBOTII = MASINA DE RAZBOI GERMANA SE VA STRICA FOARTE CURAND !

  71. Mai Sile mai,

    1) nu-l lipsi tu pe un cetatean IN AVANS = CU NANTICIPATIE de dreptul sau de a VOTA si/sau A SE ABTINE DE LA VOT;

    2) insinuand ca NU SE PREZINTA, SI CA DE-AIA NICI N-AR FI NEVOIE DE INTRUNIREA CVORUMULUI !

    Ca uite tot asa ABUZIV, a vandut si Traian Basescu FLOTA ROMANIEI

    – si Adrian Nastase PSD Petromidia si Petromul –

    FARA SA FACA REFERENDUM – cu cvorum – CA SA VADA DACA SUNTEM DE ACORD !

  72. Basesecule,

    A dreaq` pielea pe voi LA TOTI POLITICIENII !

    Daca tot n-ati eliberat CARDURILE DE SANATATE, baremi eliberati CARDURILE DE VOT, si atunci:

    veti stii PERMANENT:

    1) cate carduri = LISTE ELECTORALE ati intocmit si eliberat vreodata;

    2) cine si cati au votat;

    3) cine si cati nu si-au trecut cardul prin POS !

    4) cine si cati AU INCERCAT SA VOTEZE CU DOUA MAINI = IDENTITATI, dintre care cel putin una FALSA !

  73. Basesculoe,

    Bagati CARDUL DE IDENTITATE cu CIP cu COD DE BARE, imposibil de clonat !

  74. Se va putea afla astfel foarte usor, MAI ALES LOCATIA EXACTA = PRECISA DE PE GLOB de unde cetateanul si-a exercitat votul !

  75. Lucrurile vor fi apoi extrem de simple:

    1) N-AI CARD ELECTRONIC DE IDENTITATE ????

    2) NU DOAR CA NU EXISTI ;

    3) CI MAI ALES: NICI NU VEI PUTEA FI VREODATA INVENTAT !

  76. Ce este pentru mine „OMU` PORC” (ori maimuta academica darwiniana) ?

    Este OMUL-BESTIE, adica:

    vorba lui Petre Ispirescu:

    „jumatate de om calare pe jumatate de iepure schiop ”

    O aparenta ANGELICA, dar in interiorul careia traieste O FIARA lipsita de CONSTIINTA, adica:

    1) CRUDA;

    2) FARA MILA, COMPASIUNE;

    3) PERMANENT MULTUMITA DE SINE SI DISPRETUITOARE FATA DE RESTUL LUMII;

    4) CHITITA DOAR PE DISTRUGERE !

  77. Da domnu` dottore POnta,

    Inchisoarea nu-i puscarie, pentru ca e o facultate = optionala !

  78. Exista locuri pe aceasta planeta unde:

    1) daca un individ si/sau mai multi debiteaza vreo prostie;

    2) murmurul firesc al audientei – comentatorilor simultani – inceteaza brusc, adica:

    SE CREEAZA O LINISTE MORMANTALA !

    In Romania, VACARMUL PROSTIILOR debitate de LIDERI se AMPLIFICA-MULTIPLICA continuu de catre AUDIENTA !

  79. Cica ca si la Recensamantul trecut:

    1) erai obligat sa primesti re_cenzorii;

    2) dar nu erai obligat sa le raspunzi la „ancheta” precum:

    3.1) care-i nationalitatea locatarilor ?;
    3.2) cine-i proprietarul de drept al locuintei ?
    3.3) daca si unde lucrezi, precum si cat castigi anual,

    si nici vecinii tai nu erau obligati sa te mai toarne !

  80. Ca sa nu credeti c-am vrut sa va iau vreodata ceva, si nici c-as fi vrut sa va dau vreodata ceva cu forta, astazi:

    Va multumesc pentru ca m-ati tolerat in casutele voastre ………. de email si/sau pe bloguri, dar va anunt ca pentru mine ….. A VENIT ZIUA !

  81. Ultima mea opinie, dar ULTIMA:

    1) ANULAREA REFERENDUMULUI este O TAMPENIE – adica o dovada de senilitate si nicidecum de serenitate – PURA !

    2) Curtea Constitutionala ar fi trebuit doar, CA SA CONSTATE CVORUMUL REAL in baza comunicarii oficiale a INS, fundamentate pe baza ULTIMULUI RECENSAMANT (din 2011), fie el si partial, dar totusi: VALABIL LA MOMENTUL SUS_TINERII REFERENDUMULUI; si nu pe baza CVORUMULUI FICTIV – expirat = ne_actualizat intentionat = pre_meditat – adoptat de catre BEC = AEP;

    3) ceea ce ar fi implicat automat si VALIDAREA REFERENDUMULUI !

  82. Doar daca n-am fi avut niciun fel de rezultate al RECENSAMANTULUI din 2011, abia atunci am fi fost CONSTRANSI – nu doar LEGAL = DE JURE, ci si DE FACTO – ca sa utilizam drept REFERINTA pentru validarea-in_validarea cvorumului:

    LISTELE ELECTORALE INTOCMITE IN BAZA RECENSAMANTULUI DIN 2002 (sau 2003) !

  83. Va dati seama de faptul ca:

    1) Basescu si PDL_ul – in disperarea lor de a ramane la putere – n-ar fi riscat sa se rezume = sa se limiteze doar la BOICOTAREA REFERENDUMULUI;

    2) ci au facut presiuni pentru RIDICAREA – prin orice mijloace – A PRAGULUI CVORUMULUI, asupra tuturor institutiilor = autoritatilor „responsabile” !

  84. Il ascult pe Mugur Isarescu, cu gura cascata, minunandu-ma de cat de arbitrare si superflue sunt datele din acel model „macro-economic” cu care lucreaza BNR.

    Atat premisele care au stat la baza proiectiilor din acest an, cat si cele care stau la baza unor proiectii viitoare sunt total, total, alunecoase… Din acesta cauza socoteala BNR de acasa nu se potriveste aproape niciodata cu cea din targ.

    • Cristian,

      Cata lume crezi ca se prinde, de faptul ca BNR-ul se pre_ocupa cu SCAMATORII = VRAJELI, adica ca:

      1) intr-un model stiintific – DETERMINIST – de pro_gnoza si pre_viziune;

      2) au fost introdusi mai multi factori de influenta NE_DETERMINISTI ???

  85. ……… pe care sa-i poata pre_determina BNR-ul post_factum, dupa propriile ei estimari !

    Tu cum crezi ca Ponta ar fi putut ajunge si el un „dottore”:

    1) daca n-ar fi fost la randul lui la fel de zdruncinat psihic de catre „factori” ca-n Modelul lui Isarescu ?????

    2) pe care a avut insa puterea de a-i stabiliza de unul singur ?????

    Ca-n bancul ala:

    ” Cand eram tanar, nu puteam s-o-ndoi nici macar cu ambele maini !
    Noroc ca puterea mi-a crescut odata = simultan = concomitent cu avansarea in varsta = cu batranetea ! „

  86. Cristian,

    Vad ca Cazinoul Sibex – la fel ca Ruleta Bursiera BVB – se-nvarte si el doar dupa propriile reguli, adica:

    dupa alti factori de influenta decat cei asumati in modelul HAOZULUI utilizat de catre Loteria Valutara a BNR !

    Incercati-va noroacele ! Pardon: Acoperiti-va – asigurati-va – ghinioanele !

  87. Doru, trebuie sa recunosti ca, din toti francmasonii cunoscuti, Mugur Isarescu le ivarte cel mai elegant din creion ca sa iasa.

    • Cristian,

      Daca le-ar fi invartit elegant, nici nu ne-am fi prins, si nici nu le-am fi comentat frustrati !

      Dialogul permanent solicitat de el de la politicieni, este vecin-ruda doar:

      1) cu MANTRELE = cu MPRECATIILE = cu LEGAREA = cu PRIPONIREA CAPREI VECINULUI DE PAR ….. SUSPENDAT;

      2) si nicidecum cu DEZ_CANTECELE = DEZ_LEGARILE = DEZ_TAINUIRILE ECONOMICO-FINANCIARE !

    • Cristian,

      Eu voi refuza sa accept vreodata o astfel de mentalitate si comportament RETROGRADE, ca cele ale lui Mugur Isarescu si Adrian Vasilescu, si mi-as asuma cu curaj:

      CARACTERIZARILE FARA NICIUN DUBIU – fara coada de peste – facute de catre Maestrul Ilie Serbanescu la adresa:

      1) atat a ECONOMIEI;
      2) cat si a FINANTELOR romanesti !

  88. De ce ?

    Pentru ca vorba Doctorului Parnassus:

    ” Nimic nu este permanent = vesnic = etern ! Nici macar moartea = esecul ! ”

  89. Cristian,

    E mai sanatos ca „Curu` sa bata gura ” ……. decat vicevercea ?

    • E mai sanatos:

      1) sa nu strigi ca esti sodomizat, pentru ca nu cumva sa afle lumea si sa te faci de rusine ????

      2) dar sa fii prins ca-ti place, si sa te faci de cacat ????

  90. Cristian,

    Auzi mai, dar SOMAJUL DIN AMERICA a ajuns ca sa varieze la fel de des si de amplu ca CVORUMUL DE LA REFERENDUMUL pentru demiterea lui TRaian Basescu ???

    Nici macar CLIMA N-ARE TIMP ca sa fie atat de IN_STABILA !!!!

  91. ……….. intoarsa cu spatele ???

  92. Cristian,

    Gata, va las in pace, defiinitiv ! Sunt curios cum va veti descurca de azi inainte fara mine !

  93. Da’ daca pONTA-japonezul european-in loc de harakiri ar organiza un puci aspra BNR???
    Sau NU!!ca daca nu i-a iesit asta il face tzutz si pe astalant..

  94. Destept nu este acela care stie foarte multe, ci:

    destept cu adevarat este doar acela care a invatat inclusiv faptul:

    ca se poate trai – incomparabil mai bine – si fara treburile destepte !

  95. Sigur ca:

    TOTI CETATENII ROMANI

    – inclusiv cei cu domiciliul TEMPORAR si/sau PERMANENT in STRAINATATE –

    FAC PARTE DIN CVORUM, dar:

    1) o singura data = IN MOD UNIC;

    2) si NU in mod DUAL, adica:

    2.1) ori pe LISTA ELECTORALA SUPLIMENTARA;
    2.2) ori pe LISTA ELECTORALA PERMANENTA,

    pentru ca altfel = in caz contrar:

    SE CRESTE ARTIFICIAL CVORUMUL !

  96. …. adica:

    CRESTE IN MOD FICTIV POPULATIA ROMANIEI ………… si cu, si fara DREPT DE VOT !

  97. Dati URGENT banii inapoi FMI+UE+BM din REZERVA BNR de 35 miliarde Euro, daca chiar vreti ca Romania sa-si re_castige:

    IN_DEPENDENTA ECONOMICO-SOCIALA si FINANCIAR-MONETARA!

    • Pentru ca oricum:

      1) PACTUL FISCAL EUROPEAN NU V-O FI INTERZIS EXPLICIT CA SA VA MAI IMPRUMUTATI DE PE PIETELE EXTERNE;

      2) DAR IMPLICIT V-A INTERZIS – v-a taiat pana la anulare – DEFICITUL BUGETAR !

  98. Recensamantul din 2011 – la fel ca REFERENDUMUL din 2012 – a fost si el:

    BOICOTAT = IMPIEDICAT !

    Va amintiti cum poporul era INSTIGAT:

    1) CA SA NU DESCHIDA USA RECENZORILOR ???

    2) SI SA NU LE RASPUNDA LA INTREBARI ???

  99. Domnu` Constantin,

    Romania are rezerve de cereale:

    1) tot asa cum are si rezerve de petrol si gaze ???

    2) precum si rezerve valutare ???

    Adica al caror pret fluctueaza – creste – spre PIZMA REZERVELOR ???

    http://www.money.ro/daniel-constantin–exista-rezerve-de-cereale-suficiente_1225909.html

  100. Psihologul este in primul rand UN OM – adica propria sa victima – si abia in ultimul rand este UN ANIMAL = UN PRADATOR !

    Asta este un episod din serialul: ” Consultanta intre PSIHO_PATI ” ????

    http://www.money.ro/europarlamentarii-usl-solicita-comisiei-europene-o-pozitie-despre-anchetele-privind-referendumul_1226562.html

  101. Comisia Europeana n-are nici macar CONSTITUTIE PROPRIE, si voi va duceti:

    – la o ticnita = zmucita = dez_axata = ALIENATA –

    1) ca sa-i cereti SFATUL ?
    2) si sa-i mai si platiti CONSULTA(N)TIA ….. „expertiza” ?

  102. Fostul meu coleg Mike Tappe cu care am lucrat la Ambasada Germana vreo 3-4 ani, mi-a spus o singura data o treaba, pe care insa n-a repetat-o:

    1) de teama ca nu cumva sa para o jignire; ci sa para doar o simpla constatare;

    2) si (pentru ca el stia ca repetitia este mama invataturii”) mai ales de teama ca nu cumva invatatura asta sa se prinda si de mine, si anume:

    ” Stii ce nu-mi place la voi romanii, Dorule ?

    Ca sunteti SLUGARNICI ! Ca va ingramaditi sa SERVITI ! „

  103. Urmasi ai lui Decebal !

    Voi n-ati vazt ca lui „Napoleon” = Nicolae Ceausescu – cat era el de mic – nu-i era frica:

    1) nici de NEMTI ?
    2) nici de RUSI ?
    3) nici de AMERICANI ?

    Si ca daca NICIO MARE PUTERE nu-l ajuta sa razbeasca prin lume:

    1) nici el NU SERVEA NICIODATA PE NIMENI ????

    2) ci doar SE AUTO_SERVEA ????

  104. Nici macar generalii lui Alexandru Macedon, n-aveau toti la un loc BOASELE pe care doar el le purta in SCROTUL supra_numit MENINGE !

  105. Pentru restul lumii conteaza foarte putin CINE ESTI TU CU ADEVARAT, si conteaza mai mult CINE CREZI TU CA ESTI !

  106. Un „virus”, tocmai pentru ca este EXTREM DE MIC = APROAPE IM_PERCEPTIBIL:

    1) nu doar ca el singur ar putea supravietui aproape in orice conditii;

    2) ci ar putea deveni chiar si FOARTE SIGNIFIANT – extrem de important – PENTRU INTREAGA LUME !

  107. Alo, domnu` Ahmadinejad:

    1) dujmanu` islamului NU ESTE DOLARUL AMERICAN;

    2) ci este MONEDA EURO care:

    – un ACTIV FICTIV = ILUZORIU = HALUCINANT fiind –

    VA VA SABOTA = SPULBERA = IROSI = EPUIZA (cat de curand):

    2.1) atat TOATE ECONOMIILE VALUTAR-MONETARE;

    2.2) cat si REZERVELE DE PETROL CARE LE-AU CREAT !

  108. Asa ca lumea araba sa fie mai bine atenta, ca sa nu fie pacalita de Zona Euro la fel cum a fost pacalita si China !

  109. Familia Borgia n-a uneltit si nu unelteste impotriva islamului tocmai de peste ocean

    – asa cum a uneltit INITIAL = PRIM_ORDIAL inclusiv impotriva bastinasilor = indigenilor din ambele Americi –

    ci il dez_coase de undeva cu mult mai aproape de casa.

  110. Domnu` Ahmadinejad,

    Tot petrolul pe care l-ati extras si vandut in ultimii 3-4 ani contra Euro:

    L-ATI DAT PUR SI SIMPLU DE POMANA – cadou – ZONEI EURO !

  111. …. tot asa cum si rusii i-au facut Zonei Euro cadou: REZERVELE DE GAZE !

  112. Domnu` Ahmadinejad,

    Oricum, cei mai pacaliti au fost cei care SI-AU VANDUT REZERVELE DE AUR contra Euro, deoarece:

    1) multi Euro au primit – intradevar – pe uncia de aur;

    2) dar mai multi Euro au pagubit, decat daca ar fi vandut aurul contra DOLARI SUA !

  113. Domnu` Ahmadinejad,

    Nu mai vorbeswc despre fraierii de romani:

    1) au exportat 90% din resursele lor naturale si de munca in Zona Euro;

    2) de le-au crescut astfel doar: ECONOMILE = REZERVELE – valutare – INTER_NATIONALE NEGATIVE !

    • Domnu` Ahmadinejad,

      Mata chiar crezi ca GRECII OR FI NISTE FRAIERI, pentru ca incearca din ras_puteri ca sa scape de niste:

      DATORII FICTIVE = EXTREM DE SCUMPE, catre Euro-Zona ???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: