Despre demisia premeditata a domnului Ioan Rus (care urmează după plecarea lui Robert Cazanciuc la UNPR)


Îl cunosc pe domnul Ioan Rus de când era ministru de interne în guvernul Adrian Năstase. Îl cunosc de suficient de mult timp astfel încât să îmi dau seama că este un tip inteligent. La ce își folosește această inteligență, este o întrebare la care nu îmi propun să dau un răspuns acum.

L-am intervievat de două ori pe domnul Ioan Rus (când nu mai era ministru de interne). Mi-am dat seama că este un tip care își alege cu mare atenție cuvintele când este în spațiul public și știe întotdeauna să delimiteze spațiul public de cel privat. De aceea nu cred că declarația făcută ieri seară la Digi24 a fost un accident, ci mai degrabă o declarație făcută cu premeditare, în scopul de a ieși din guvernul Victor Ponta. Voi detalia imediat, dar mai întâi declarația:

România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate.

Trebuie de la început să separăm ce a spus Ioan Rus și cum a spus Ioan Rus

Ce a spus Ioan Rus:

Sensul declarației este clar: pentru că românii pleacă să muncească în străinătate, familiile lor se destramă. Nimic mai  neadevărat: lipsa cel puțin a unui părinte de acasă limitează șansele de dezvoltare normală a copiilor. Ceea ce pe termen lung reprezintă o tragedie națională. Am spus acest lucru într-un interviu acordat în 2009, publicației The New York Times (detalii aici: http://www.nytimes.com/2009/02/15/world/europe/15romania.html?pagewanted=all&_r=0), care avea ca subtitlul 2 cuvinte concluzive excepționale: ,,Orfanii căpșunarilor”. Articolul descria pe larg destrămarea familiilor românești (pornind de la cazuri concrete și sinucideri ale unor copii care aveau ambii părinți plecați în străinătate). Am fost bucuros că autorul articolului (Dan Bilefski) a ales pentru acest interviu, ca și concluzie exact ceea ce i-am declarat: “The short-term economic gains of migration will not justify the long-term costs,” said Radu Soviani, a leading economist. “It is a national tragedy.”. Este evident că spusele domnului Rus erau în acest sens – al destrămării familiilor. Modul în care a spus domnul Rus acest lucru este însă impardonabil. Iar domnul Rus, în opinia mea, știa acest lucru înainte de a își programa să facă această declarație, cu scopul de a părăsi Guvernul Ponta. Detaliez imediat. Dar până atunci…

Cum a spus Ioan Rus

,,De banii ăștia copiii se fac golani acasă și nevasta curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate”. Astfel de declarații impardonabile sunt specifice unor mediocrii mai celebri – spre exemplu Traian Băsescu care declara, în timp ce afirma că educația este o prioritate națională (de vreo 5 ani) a domniei sale, că ,,școala românească scoate tâmpiți” sau că ,,poporul este neperformant”. Domnul Rus este ceva mai inteligent decât Traian Băsescu și cu memorie lungă (să nu își fi amintit el că Baconschi a trebuit să plece atunci când a denumit protestatarii de la Universitate ,,mahalaua violentă și ineptă” (sumă de tâmpiți)? Ba și-a amintit, iar în scenariul pe care îl conturez, afirm că domnul Rus și-a premeditat demisia prin această declarație, și ieșirea din Guvernul Pnta. Următoarea întrebare care se naște este…

În ce scop a făcut Ioan Rus aceste declarații?

Am amintit că, în opinia mea, domnul Rus a făcut aceste declarații pentru a se cere dat afară din guvern. Motivul? Domnul Ioan Rus a conștientizat ccea ce am constatat săptămâna trecută, că, spre exemplu, demararea procedurilor pentru începerea urmăririi penale de către DNA în cazul Ponta, reprezintă materializarea dispariției unei anumite protecții (detalii aici: https://soviani.com/2015/06/07/ce-inseamna-urmarirea-penala-a-domnului-ponta-disparitia-unei-anumite-protectii/). Văzând că DNA este serios în cazul Ponta, văzând ca Dragnea a devenit condamnat, văzând că Vâlcov este în pușcărie, văzând că pentru spălarea lui Șova Parlamentul este în stare să se substituie instanțelor de judecată și să ignore separația puterilor în stat, domnul Rus a avut capacitatea de viziunea a ceea ce va urma: dispariția unei anumite protecții îi va trimite pe mulți pușcăriabili acolo unde le este locul. Și domnul Ioan Rus nu vrea să stea alături de Mitrea, Vâlcov, Udrea, Cocoș, etc. Și de aceea a provacat, în opinia mea, această demisie. Din frică de pușcărie, sau mai corect spus, dintr-o prețuire maximală a libertății.

Cum a ajuns ministru al transporturilor domnul Rus?

Probabil mulți dintre dumneavoastră s-au întrebat, la fel ca și mine, ce caută domnul Rus în poziția de ministru al transporturilor (percepția despre dânsul fiind ca ar fi fost, în general, un bun ministru de interne). Explicația pe care mi-am dat-o atunci a fost că, predecesorul domniei sale, Dan Șova, care nu era capabil nici să găsească contractul cu Bechtel a ajuns să îi încurce în primul rând pe cei ale căror interese (mai mult sau mai puțin legitime) fusese pus să le implementeze ca ministru al transporturilor. Adică conștientizarea că domnul Dan Șova este un tiriplici (conform definiției, o persoană fără însemnătate), pus să facă lucruri, dar care nu înțelege efectiv acest lucru. (îmi aduc aminte despre discuția în care Viorel Hrebenciuc îl vedea șef la PSD pe Șova :)). Și așa a ajuns ministru al transporturilor domnul Ioan Rus.

Are tinichele domnul Rus?

Nu știu. Dar știu că a făcut parte din Guvernul Ponta atunci când acesta a încercat să legifereze și să legitimeze hoția de la Comarnic Brașov (costuri de 8 miliarde de Euro pentru 50 de kilometri) prin tentativa bagabonțească ca ,,întreaga clasă politică, printr-un pact pentru infrastructură, să fie de acord cu acest lucru”. Pactul pentru infrastructură nu i-a ieșit domnului Ponta. Dar încăpățânarea de a face Comarnic Brașov pe alte fonduri decât cele europene (controlate și supra-controlate), mie îmi este suspectă. Încăpâțănarea de a lasa la coada cozilor autostrada Pitești-Sibiu, iarași îmi pare suspectă. Dacă aș fi fost eu vreun grup de interese nelegitim care aș fi putut să îl susțin pe domnul Ioan Rus ca ministru al transporturilor (nu ca ministru de interne), aș fi avut în vedere tocmai să îl fac să semneze proiecte de autostrăzi pe fantasmagorice, în scopul sifonării banului public. O chestiune pe care domnul Șova era incapabil să o facă (eu bănuiesc că operațiuni mai simple, gen legatul la șireturi, sunt prea complicate pentru domnul Șova). În cele din urmă, domnul Ioan Rus nu a semnat asemenea bazaconii. Dar este deja de notorietate faptul că a desemnat o fostă prezentatoare TV să se ocupe de masterplanul de autostrăzi și drumuri din România. Detalii aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20191846-cine-pus-ioan-rus-ocupe-proiectul-crucial-masterplanului-pentru-autostrazi-drumuri-din-romania-fosta-prezentatoare-stiri.htm

În opinia mea, domnul Ioan Rus este suficient de deștept ca să realizeze că, în contextul dispariției unei anumite protecții, chiar dacă pui pe altcineva să semneze la dictare ceea ce tu nu vrei să asumi, asta nu înseamnă derogare de responsabilitate. Poți să derogi sarcini, dar nu poți să derogi responsabilități. 

Și, concluzionez că, observând ferm această dispariție a unei anumite protecții la nivel extrem de înalt (chiar și prim-ministru), domnul Ioan Rus a ajuns să prețuiască mai mult decât orice – libertatea. Și de aceea, în acest context, opinez că și-a premeditat demisia.

Dealtfel, domnul Ioan Rus este specialist în demisii în momente critice, în care diferența de care parte a gratiilor stai este făcută doar de o semnătură. Mai țineți minte că domnul Rus a fost ministru de interne și în primul Guvern Ponta (cel care a succedat căderii prim moțiune a guvernării MRU)? Mai țineți minte că și de acolo și-a dat domnul Rus demisia? Mai țineți minte care a fost motivul? Dacă nu, vă reamintesc – a acuzat presiuni din partea unui Președinte suspendat (Traian Băsescu) și din partea lui Crin Antonescu.

Asupra mea si asupra MAI s-au exercitat nenumarate presiuni, discutii, aprecieri de catre politcienii romani, incepand cu Traian Basescu si terminand cu Crin Antonescu. Acest lucru este inacceptabil, eu sunt un politican corect si limitele demnitatii mele mi le stabilesc singur. Nu pot fi partas la nimic din ce inseamna nerespectarea legii in Romania. Astazi mi-am inaintat demisia.

Demisia domnului Ioan Rus era în contextul în care dezbaterile publice asupra suspendării lui Traian Băsescu se centralizau pe diminuarea numărului de români cu drept de vot, ceea ce ar fi condus la posibilitatea ca Traian Băsescu să fie demis cu mai puțin de 50%+1 din numărul total al alegătorilor cu drept de vot. Atunci, domnul Rus a prețuit libertatea mai mult decât eventualele sugestii și a demisionat. În opinia mea, și acum, în contextul dispariției unei anumite protecții, domnul Rus prețuiște mai mult decât orice libertatea. Și, opinez că și-a premeditat demisia (s-a cerut afară). Flerul nu l-a înșelat: Liviu Dragnea este în buza pușcăriei pentru că nu a înțeles asta (condamnat la 1 an cu suspendare).

P.S. Un alt ministru care refuză să semneze probabil tot din cauză că prețuiește mai mult libertatea în contextul dispariției unei anumite protecții, este Robert Cazanciuc. Acesta și-a păstrat ieri mandatul de ministru al justiției (contestat din interior chiar de PSD, deși domnul Cazanciuc este căsătorit chiar cu o verișoară a președintelui PSD), trecând la UNPR. În felul acesta, domunl Cazanciuc a refuzat demisia și a căutat sprijin la unul dintre cei mai tineri generali fără nici o zi de front, pensionat la mai puțin de 50 de ani, domnul Gabriel Oprea. Acesta a fost exitul pe care l-a găsit Cazanciuc, în opinia mea, pentru a nu face lucruri ilegale la solicitarea fermă a partidului. Rus a preferat să își premediteze demisia.

 

 



Categorii:Editoriale, Stiri

Etichete:, , , ,

7 răspunsuri

  1. cam mult beletristică… Ioan Rus e din sistemul de bine de la Cluj.

    Klaus se bucură de aura de președinte ales pe baza diasporei care l-a votat în număr de sute de mii deși bietul ghinion s-a trezit cu mai mult de 6 milioane de voturi.

    Diaspora a fost subiectul de campanie „de dreapta” născocit de securiști și pus în practică de securiștii de la ambasade și consulate în primul tur, când au încurcat voit procesul electoral.

    Acum, Ioan Rus a pus diaspora în capul guvernului, Gioni diasporeanul neștiind că Rus e pe felie cu sistemul securist al lui băs.

    Eu pot să citesc răbdător născocirile astea cu inteligența lui Rus, dar urmărindu-l pe el… nu mai înțeleg textul. 😀

    P.S. Dacă ar fi vrut să se dea lovit, ar fi demisionat în direct la TV, însă ”inteligentul” avea altă strategie, lipirea declarației lui de fruntea lui… Ponta, motiv pentru care a spus că nu știe dacă își va da… demisia. Deci, Rus a premeditat o nouă ”treabă” împotriva guvernului, după coincidențele securiștilor de la DNA, după îngânările lui mutulică, înaintea moțiunii ”de dreapta”. Securitatea portocalie e cât se poate de transpartinică, iar la bază, roșu-sângerie.

  2. n-ar trebui sa fie „Nimic mai adevărat”?
    Rus pare baiat istet, care stie de unde bate vantul.

    • Moțiunea a căzut, Rus e pa, SRI are un ministru mai puțin în guvernul Ponta.

      Una e să pari, alta e să fii.

      A fost o strategie ciobănească de frustrare a popularilor, val de nemulțumire pe care ar fi urmat să revină securisto-comuniștii de dreapta la guvernare.

      Cu Blaga, Predoiu, MRU, Videanu, Berceanu, Boagiu, Anastase, Turcan, Săftoiu etc. în opoziție, nu există alternativă la pesedeu. 😀 Securitatea trebuie să curețe mai întâi… opoziția. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: