EXCLUSIV. Judecatorul Nicoleta Lavinia Coțofană, avertizor de integritate, în sensul legii. VIDEO.


Magistratul Nicoleta Lavinia Coțofană, exclus din magistratură pentru simplul motiv că a respectat întrutotul obligațiile legale de a sesiza Ministerul Public pentru verificarea indiciilor de infracțiuni de care a luat act în exercitarea funcției publice de judecător la Judecătoria Arad, a notificat autoritățile române în privința statutului de avertizor de integritate.

Prin notificarea transmisă luni, 3 iulie 2017, judecătorul Nicoleta Lavina Coțofană a notificat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Ministerul Justiției, Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Forumul Judecătorilor, în temeiul Legii 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și alte unități care semnalează încălcări ale legii, semnalarea faptelor de încălcare a legii pe care le-a descoperit în exercitarea funcției publice de judecător la Judecătoria Arad.

Notificarea este disponibilă AICI.

Totodată, Nicoleta Lavinia Coțofană a sesizat Comisiile pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții din Cadrul Camerei Deputaților și Senatului României care iau astfel la cunoștință motivele și faptele pentru care magistratul a notificat autorităților, faptele de încălcare a Legii pe care le-a descoperit în exercitarea funcției de judecător la Judecătoria Arad.

Realitatea factuală arată că magistratul Nicoleta Lavinia Coțofană a sesizat încă din urmă cu 16 luni (1 februarie 2016), toate instituțiile implicate sau cu atribuții în verificarea faptelor semnalate, respectiv Ministerul Justiției, CSM, conducerii Tribunalului Arad și ale Judecătoriei Arad, Uniunea Națională a Barourilor din România, Curtea de Conturi, cu privire la situația de care a luat la cunoștință în exercitarea funcției publice de judecător.

Concret, descoperind indiciile săvârșirii unor infracțiuni, unele infracțiuni fiind comise chiar în fața instanței condusă de domnia sa, Nicoleta Lavina Coțofană a sesizat, de îndată faptele semnalate, conform Legii, instituțiilor și autorităților cu atribuții de verificare a acestor indicii, faptele care au avut ca efect deturnarea de fonduri publice.

După cum ați putut citi în investigația în exclusivitate derulată de mine, Radu Soviani, respectarea întrutotul a legii de către magistratul Coțofană a avut ca efect pedepsirea domniei sale prin sancțiunea supremă a excluderii din magistratură, pentru că a sesizat ,,de îndată’’, CONFORM LEGII, aceste indicii.

Decizia a fost luată de către Consiliul Superior al Magistraturii (vechiul CSM) care a adoptat cu majoritate strânsă, un raport al Inspecției Judiciare, contestat de magistratul Coțofană ca fiind întocmit de un inspector incompatibil, pe motivul că a inspectorul Dantes Marcovici a fost admis în Baroul Tulcea, ca avocat, în baza unei legi abrogate, deci nelegal.

În acesr moment doamna Nicoleta Lavinia Coțofană este suspendată din magistratură, în urma deciziei CSM de excludere din magistratură, contestată de magistratul Coțofană la Înalta Curte de Casație și Justiție. O decizie finală este așteptată pentru toamna acestui an, în acest moment ICCJ stabilind deja o admisibilitate de principiu a contestației magistratului Coțofană.

Cazul Coțofană l-ați putut descifra, în exculusivitate, aici, pe www.soviani.com

Primele două episoade ale anchetei au fost de natură să demonstreze:

  • faptele ,,oamenilor de la Arad’’ (judecători în funcție, avocați, accesul avocaților la inspectori din cadrul Inspecției Judiciare);
  • faptele ,,oamenilor de la București’’, care arată că după ce magistratul Coțofană a sesizat CSM și Inspecția Judiciară că se urmărește ,,acuzarea mea și obținerea eventuală a unei sancțiuni discipinare, în speranța de a acoperi realele probleme sesizate de mine’’. efectul a fost de acoperire a problemelor reale sesizate de Lavinia Coțofană și de sancționare disciplinară a sa.

În opinia mea, documentată, nu numai că oamenii de la București s-au dovedit o prelungire a ,,oamenilor de la Arad’’, dar pentru că a continuat să sesizeze faptele care fac obiectul infracțiunilor prevăzute de Codul Penal, și acționând întocmai ca un avertizor de integritate începând cu 1 februarie 2016, magistratul Coțofană a fost pedepsit pentru devoalarea acestei rețele, cu excluderea din magistratură.

Primele două episode le găsiți aici:

În curând, voi publica pe www.soviani.com legături mai profunde între inspectori ai inspecției judiciare și magistrați de la Arad, (Episodul III) de natură să ateste modul în care au fost manipulate datele și faptele în cazul Coțofană pentru obținerea deciziei de excludere din magistratură.

Pe lângă acțiunile conforme în totalitate cu cele de avertizor de integritate, în sensul legii, în 11 iulie 2016, Lavina Coțofană își depune candidatura la CSM, În numai 4 zile după depunerea candidaturii la CSM, Inspecția Judiciară deturnează concluzia proprie a inspectorului, de clasare, și, prin oameni din inspecție, începe demersul care va avea ca finalitate excluderea din magistratură a Laviniei Coțofană.

Episodul 3 al investigației, pe care îl voi publica în curând, va releva CUM a fost exclusă din magistratură Lavinia Coțofană după turnura pe care a luat-o cercetarea disciplinară în numai 4 zile, în iulie 2016. Cum au fost formate completele, cum s-au schimbat completele, rapiditatea fără precedent a (noului) complet de excludere (doar 2 ședințe), sancțiunea fără precedent. Totul susținut de documente, întrebări și răspunsuri. În curând.

În notificarea transmisă ieri, Nicoleta Lavinia Coțofană arată fără echivoc:

,,Când magistrații, fie ei judecători sau inspectori ai Inspecției Judiciare, își plasează loialitatea deasupra obligației de a respecta legea și pentru protejarea celor care contribuie la operațiuni decriminalitate financiară fiind astfel subminată puterea judecătorească și deturnat banul public, legea îi face responsabili pe ei înșiși de această conduită. În contextul actual, în care România dorește să iasă de sub Mecanismul de Cooperare și Verificare este critică respectarea legii de către magistrați, pentru a face dovada întăririi statului de drept, inclusiv prin sancționarea celor care nu respectă legea și rigorile Constituționale’’

și că:

,,Conduita mea a fost de natură să declanșeze o reacție în lanț fără precedent a unora din cei sesizați care, prin manipularea datelor și faptelor, în locul unei investigări reale a faptelor semnalate și dovedite, au procedat, printr-o acțiune și coordonare fără precedent la nivelul Inspecției Judiciare, autoritate a statului de drept care veghează la integritatea sistemului judiciar din România, printr-un inspector-magistraț-avocat (care a obținut prin fraudă la lege și statutul de avocat). Această reacție a fost aptă să antreneze dolosiv mecanisme instituționale, acționându-se decisiv pentru excluderea mea din magistratură ca formă de presiune împotriva conduitei de avertizor în interes public pe care am manifestat-o și o manifest începând cu 1 februarie 2016. Motivul excluderii a fost ,,graba’’ cu care am sesizat Ministerul Public, conform legii, pentru verificarea indiciilor de infracțiuni de care am luat la cunoștință în exercitarea funcției publice de judecător, pe care așa cum am arătat, le-am învederat tuturor celor responsabili, conform legii.’’.

De aceea, magistratul Lavinia Coțofană solicită imperios celor notificați:

,,Vă solicit să demonstrați totodată că avertizorii în interes public sunt în mod real protejați de lege, având în vedere că în acest caz, acțiunile unor inspectori din cadrul Inspecției Judiciare au găsit în mod inexplicabil dar profund represiv la adresa mea, înțelegerea și aportul decisiv al unor magistrați membri ai fostului CSM care nu au ezitat să folosească pârghiile represive rezultate din manipularea datelor, faptelor și acțiunilor grupului sesizat Inspecției Judiciare și sprijinit de funcționari ai Inspecției Judiciare, astfel încât, conduita mea legală, protejată de Legea 571/2004, a ajuns să fie pedepsită printr-o sancțiune fără precedent în privința unui judecător care a respectat legea și nu a ocolit-o, respectiv excluderea mea din magistratură.

Având în vedere această acțiune coordonată, fără precedent în justiția din România, de pedepsire a mea care am acționat întrutotul conform legii, solicit protecția mea în sensul art. 5 din Legea 571/2004, întrucât încă din 1 februarie 2016 am semnalat încălcările legii, tuturor celor responsabili.

Luarea la cunoștință de prezenta notificare permite totodată, în sensul legii, demonstrarea că protecția reală și legală de care ar trebui să beneficize avertizorul de integritate de interes public nu este doar una iluzorie și teoretică, astfel încât, de acum încolo, oricare persoană din cadrul autorităților publice, instituțiilor publice și din alte entități care semnalează încălcări ale legii, să fie în mod real protejată și nu inhibată în a-și îndeplini obligația de a respecta legile și Constituția, prin atitudini represive, care încalcă drepturi fundamentale ale omului.’’.

Urmărirea declarațiilor publice făcute în vara anului 2016 de către magistratul Nicoleta Lavinia Coțofană, în emisiunea TV la care am participat, sunt de natură să arate și presiunea publică fără precedent demarată prin mecanisme documentate și documentabile, în momentul în care magistratul Lavinia Coțofană a ,,îndrăznit’’ să candideze la un loc în Consiliul Superior al Magistraturii, poziție din care ar fi putut contribui cu celeritate la o justiție mai curată și independentă, lucru demonstrat prin conduita anterioară, în care, respectând legea întrutotul, a sesizat toate autoritățile cu rol de control în verificarea indiciilor de infracțiuni sesizate de domnia sa, în exercitarea funcției publice de Judecător la Judecătoria ARAD.



Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , , , , , , ,

5 răspunsuri

    • Andi, daca inregistrarile care au fost facute publice au fost modificate, acel lucru cred ca e o infractiune. Eu personal ma bucur si voi detalia intr-un articol ulterior, de aparitia acestora inregistrari. Dar din motive diferite decat cele urmarite de cei care le-au dat la Romania TV. Cazul este exceptional, de interes public.

  1. Coruptia trebuie starpita. In orice mod care asigura rezultate. IJ este cea mai corupta institutie a statului pe care am intalnit-o. Cu aproape 100% clasari ale sesizarilor justitiabililor cu motivarea clasica, recitata de toti inspectorii: „IJ nu poate interveni schimband o hotarare judecatoreasca”. Desi nimeni nu cere schimbarea hotararilor, ci in mod explicit, fara dubii, DOAR sanctionarea magistratilor care au gresit in vederea revizuirii hotararii eronate in baza sanctiunii aplicate. Nu ma surprinde povestea. Au o putere enorma si sunt stat in stat. Pot schimba sefi de parchete- vezi verificarile de la DNA, Kovesi poate fi demisa ca urmare a unui raport interesat al IJ; interesul e pe modificarea legii de catre PSD astfel incat sa li se permita mai multe mandate inspectorilor, etc- sefi de instante, etc. Nimeni nu-i poate opri, nici chiar CSM, ai carui membri pot fi anchetati de IJ. Nimeni nu e fara greseala si e f usor pt IJ sa obtina excluderi, amenintand cu anchete pe oricare dintre ceilalti membri CSM care nu sunt vizati imediat, impotriva celui anchetat.

Trackback-uri

  1. Un judecător din vest acuză noi abuzuri din sistemul judiciar românesc !
  2. „Dragnea – un rău care cade mereu în picioare”. | Ziare Prahova

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.