România, în recesiune deplină


Acest articol l-am publicat în data de 2 februarie 2010, în revista Money Express. Vă invit să-l citiți, este extrem de intersant.

A mai fost devoalată o minciună – cea potrivit căreia, prin politici înțelepte, monetare și fiscale, la care se adaugă finanțarea FMI, ratele de dobândă vor scădea, iar creditul va ajunge din nou economia. Avem datele pentru 2009.

Creditul neguvernamental (pentru persoane fizice și juridice) a fost mai mare la 31 decembrie 2009 față de 31 decembrie 2008 cu 0,9%. Paradoxal, nu e vorba de o creștere. Aparentul salt vine din deprecierea leului. Dacă ne uităm la creditul în lei, acesta a scăzut cu 4,7%; dacă ne uităm la cel în valută, acesta a crescut cu 5% în 2009. În fapt, euro s‑a scumpit de la 3,9852 până la 4,2282. Adică, după un an, euro a fost mai scump cu 6%. Prin urmare, creșterea soldului creditului neguvernamental acordat în valută, dar calculat în lei, se datorează strict deprecierii leului. În realitate, băncile au dat mai puțin credit în valută. Soldul a scăzut cu –3,6% în termeni reali.

În vara lui 2008 ritmurile anuale de creștere pentru creditul neguvernamental în valută pentru populație erau de 131%; ritmul actual de creștere (motivat doar de deprecierea leului) este de 5,4%, adică de 24 de ori mai mic. Asta nu poate să nu atragă dezechilibre masive. Nu ai credit, nu cumperi, iar prețul activelor se corectează. Scăderea averii nete a populației inhibă înclinația spre consum și pune presiune pe scăderea economică. Exact asta s‑a întâmplat. Creditul n‑a mai uns mecanismul economic, iar consumul s‑a prăbușit.

Însă nu și la nivel guvernamental. Băncile, nedoritoare să împrumute un sector privat cu riscuri din ce în ce mai mari, au găsit robinetul cu bani la statul român. Confruntat cu prognoze de venituri nerealiste, bazate pe o creștere economică ce nu a existat, statul a făcut cam ceea ce a făcut din 2005 și până acum: a tăiat din cheltuielile care ar fi contribuit la creșterea economică (investiții) și, simultan, a majorat deficitul bugetar. Din ce l‑a acoperit? Din datorii. Prin urmare, numai în primele 11 luni ale anului, cheltuielile cu dobânzile au fost de 5,6 mld. lei (1,3 mld. euro). Doar pentru acoperirea dobânzilor pentru cheltuielile curente ale statului, fiecare român – inclusiv sugarii – a contribuit cu 60 euro. Pentru că datoria guvernamentală a fost mare și în creștere.

În 2009, banii aspirați de Guvern din piață, în dauna sectorului privat, aproape s‑au triplat. Creditul guvernamental s‑a majorat cu 172,1%, până la 11 mld. euro. Dacă ne uităm la soldul creditului neguvernamental, vedem că, din fiecare 5 euro care au reprezentat creditul total din economie, unul s‑a dus la stat. Sau a fost „reținut“ departe de sectorul privat. Încă un motiv pentru care creditul nu a uns economia și a amplificat recesiunea.

Am scăpat de recesiune? Nu. Dacă ne uităm la definirea etapelor ei, cum face strategul‑șef pentru investiții al Standard&Poor’s, Sam Stovall, vom identifica patru etape. Prima – recesiunea timpurie, pe care România a învățat‑o în T4 al anului 2008, când Guvernul spunea că economia duduie și că în 4 ani vom fi a 7‑a putere economică a UE. În fapt, economia reală experimenta recesiunea timpurie: sentimentul consumatorilor oscila între frică și teroare, producția industrială se prăbușea, iar șomajul începea să crească rapid. Cred că România a ieșit din recesiunea timpurie undeva la sfârșitul T2 al anului trecut, când am intrat în următoarea etapă: recesiunea deplină, în care – potrivit lui Stovall – PIB‑ul continuă să se prăbușească, ratele de dobândă continuă să scadă, iar șomajul continuă să crească. Asta s‑a întâmplat în T3, T4 și continuu să cred că va fi vorba de același lucru și în primele nouă luni ale acestui an (adică un semestru plus încă un trimestru). Din perspectiva dobânzilor, a căror tendință de scădere trebuie să continue, și din cea a șomajului, care va continua să crească. Până în T3 vom fi tot în recesiune deplină. După care avem șansa de a intra în cea de‑a treia etapă: recuperarea timpurie, în care se îmbunătățește sentimentul consumatorilor, producția industrială începe să crească, ratele de dobândă ajung la minime, ratele de șomaj ajung la vârf și încep să scadă ușor. Aici cred că avem șanse, dar nu certitudini, să ajungem abia în T4. Problema e că, fără politici înțelepte și cu derapaje, de aici poți cădea ușor înapoi în recesiune deplină, în loc să mergi la a patra etapă: recuperarea. Stovall caracterizează această etapă prin reînceperea creșterii ratelor de dobândă, pe măsură ce banca centrală încearcă să lupte cu inflația, sentimentul consumatorilor se calmează, iar producția industrială este plată. Șansele noastre pentru recuperare se duc bine în 2011.

Andreas Treichl, președintele Erste Group, spune că președintele și Guvernul au șansa să ridice România în clasamentul european. Dacă 2010 și 2011 nu funcționează, România nu mai are șanse să recupereze ce a pierdut în acești doi ani. Pentru că, între timp, alte state vor fi decolat. Și atunci adio flexibilitate, adio înțelegere, adio tot de la FMI și de la oricine.

Anunțuri


Categorii:Diverse

Etichete:, ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. De ce România este încă în recesiune « Soviani's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: