Este un fapt extrem de periculos. Un precedent periculos care arată modul în care actuala putere gândeşte că poate face ordine în economie. Mai comunist decât comuniştii. Mai stahanovişti decât însuşi Stahanov. Şi mai ales, cred că dincole de limita legii.

Evz.ro dezvăluie, cu titlul de exclusivitate scursa pe surse, că „şefii inspectoratelor judeţene sunt obligaţi, prin ordin al ministrului Igaş să meargă să negocieze cu reprezentanţii instituţiilor bancare reeşalonarea ori refinanţarea creditelor subatelternilor”.

Vă daţi seama cum sună asta? Nu vreau să spun că gaborii se duc peste bancheri să le explice ei cum ar trebui să dea credite. Dar vreau să spun că este un precedent extrem de periculos. Ministerul de Interne are cu totul alte atribuţii decât negocierea costurilor de finanţare ale angajaţilor.

Pentru că şefii de inspectorate judeţene nu sunt doar nişte oameni. Nu. Ei reprezintă legea şi mai ales aplicarea ei, câteodată chiar după bunul plac. Iar când se duc la bancheri să negocieze dobânzi sau reeşalonări, sunt percepuţi ca atare. Şi dacă un bancher spune nu unui poliţist care cere dobânzi mai mici? Şi dacă un bancher îi spune – dragă şef de inspectorat judeţean – te execut şi pe tine şi pe toată familia ta, pentru că eşti restant? Ce se poate aştepta bancherul? La ce îi expune un ordin de ministru idiot (de fapt, un ordin idiot de ministru), pe şefii de inspectorate judeţene (care deh… trebuie să asculte) sau pe bancheri?

Asta este ultimul mod de a negocia? Cu uniforma?

Şi dacă da, se va duce şi ministrul Funeriu să negocieze creditele profesorilor?

Şi dacă da, se va duce şi ministrul Cseke Atilla să negocieze creditele medicilor?

Şi dacă da, se va duce şi domnul Maior să negocieze creditele SRI-iştilor?

Si daca da, se va duce si domnul Ialomitianu sa negocieze creditele finantistilor?

Dar mie, cine îmi oferă facilităţi? Cine îmi oferă refinanţare? Avem din nou găşti şi grupuri de privilegiaţi?

Din păcate, am mai întâlnit o astfel de atitudine în urmă cu an, la Preşedintele Ţării. El împărţea atunci banii din rezerva valutară care s-ar fi eliberat în urma reducerii rezervelor minime obligatorii. Îi dădea cu prioritate la drumuri. Atunci, era ordonator principal de credite.

Iar când băncile au fost bănci şi au refuzat să crediteze la costuri rezonabâile o economie aflată în cădere şi marcată de incertitudine, au atras criticile Preşedintelui. Care le spunea şi la ce preţ să ofere credite. Curios, preşedintele se comporta ca acţionar, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Preşedinte al Comitetelui de credite. Nu avea nici una din calităţile astea. Doar vocaţie dictatorială.

Acum, ministrul nou de la Interne dă ordin ca băncile să fie convinse de poliţişti să reeşaloneze sau să dea credite cu dobânzi mai mici. .

Presupunând că băncile vor fi tembele (ceea ce nu sunt) şi vor accepta (în fapt vor mima acceptarea), cine plăteşte diferenţa pe care băncile nu o mai încasează? Este simplu : eu şi cu dumneavoastră. Pentru că băncile transferă întotdeauna rezultatele nefavorabile asupra clienţilor care pot încă plăti.

Nu este rolul şefilor de poliţii judeţene să negocieze dobânzi. Nu este rolul ministrului de interne. Rolului lui ca şi al celorlalţi miniştri din Guvernul României este să creeze condiţiile economice în care dobânzile să scadă. În care nu numai poliţiştii, dar şi medicii şi profesorii pot plăti costuri mai mici pentru împrumuturi.

Trimiterea celor cu epoleţi să negocieze dobânzi este, din punctul meu de vedere, o distorsiunea gravă a mediului economic. De ce nu se poate duce fiecare poliţist în parte, ca persoană fizică? Domnule Igaş, atunci când datornica Udrea Elena s-a dus să restructureze creditul record pentru un ministru al Guvernului României, în valoare de 3,2 milioane de EURO, l-a luat şi pe Traian Băsescu cu ea? Ca să îl roage frumos pe domnul Gelin să o păsuiască pe doamna Elena, pentru că i-a văzut dânsul garanţiie? Nu. Nu s-a dus.

Şi încă ceva : nu există nici o masă gratis. Dacă băncile vor achesa, ele vor transfera costul fie asupra împrumuturilor statului (care nu se împrumută acum mai ieftin de 7%), fie asupra persoanelor fizice, care se împrumută la dobânzi semnificativ mai mari.

Ceea ce trebuie să înţeleagă şi miniştrii şi şefii de inspectorate judeţene este că poliţiştii au ajuns în situaţia de a nu mai putea plăti credite din unul sau mai multe din următoarele 5 motive : guvernarea a agravat criza la nivel naţional, guvernarea a impus munca forţată pe 75% din salariu pentru bugetari, guvernare a scumpit viaţa prin majorarea TVA-ului, exuberanţa iraţională inclusiv a poliţiştilor care au luat credite cu grad de îndatorare maxim, mizând că veniturile nu vor scădea niciodată iar dobânzile vor scădea la nesfârşit, sau, pur şi simplu în urma unei conjuncturi nefavorabile.

Situaţia nu poate fi reparată prin ordonanţă de urgenţă sau prin trimiterea gaborilor şefi în uniforme pentru negocierea dobânzilor. Pentru că, dacă băncile nu vor face pe plac, ce urmează? Naţionalizarea? Scuzaţi-mi cuvântul gabor, dar un şef de interne sau un şef judeţean de interne care îşi foloseşte funcţia pentru a obţine avantaje pentru dânsul sau pentru un grup restrâns de tovarăşi nu este poliţist, ci gabor. Restul? Jos pălăria – sunt poliţişti

Categorii:Editoriale, Stiri

Etichete:basescu, comunisti, credite politisti, gabori, gasti, nationalizare, SRI