Remarcile economice ale unui marinar de geniu din sanctuarul în care nu a fost


”Mă aflu aici, într-un sanctuar al economiei românești, la sediul Băncii Naționale”, a declarat astăzi președintele țării, aflat la aniversarea a 15 ani de la înființarea bursei de valori București. Este drept, aniversarea s-a petrecut în clădirea BNR, dar știe președintele ce spune și unde a fost?

În primul rând, BNR nu este un sanctuar al economiei românești. Nu neapărat pentru că în ultimii 20 de ani a făcut foarte multe greșeli, compensate doar parțial de lucrurile bune făcute după declanșarea crizei, dar, dacă vreți, pentru simplul motiv că însăși prezența domnului Băsescu în sala Mitiță Constantinescu dovedeșe că BNR nu este un sanctuar.

Potrivit definiției, sanctuarul este :”parte a bisericii, declarată sfântă, unde accesul profanilor este interzis. Păi dacă este interzis, ce căuta acolo profanul economic Traian Băsescu?

Potrivit definiției, adjectivul profan, adesea substantivat, reprezintă ”ignorantul, nepriceputul, necredinciosul, ageamiul”. Nu doar o singură declarație v-a dovedit calitatea de ageamiu din punct de vedere economic (”această criză nu ne va atinge, nu vom tăia salariile și pensiile, nu vom majora TVA, ministrul Pogea mi-a ascuns lucruri”), dar comportamentul dumneavoastră precedent crizei și mai ales cel din timpul ei, ar trebui să vă propulseze fotografia în dicționarul explicativ ilustrat, în dreptul expresiei ”profan economic”.

Deci nu ați fost în nici un sanctuar economic pentru simplul motiv că ați fi fost primit acolo, nici măcar în calitate de marinar de geniu. Ați fost în sala Mitiță Constantinescu și atât.

Acum, că am lămurit unde ați fost, să vedem ce ați spus :

”De aici lansez un mesaj către politicieni, un mesaj de ultim apel, pentru că la anul s-ar putea să fie prea târziu: fiți responsabil!”. Acum, domnule Președinte, dacă v-ați fi uitat în oglindă la acest mesaj, mesajul ar fi fost justitificat. Dar cui îl transmiteți? Inclusiv guvernului incompetent despre care ați afirmat încă o dată astăzi (nu în sanctuar 🙂 ) că îl susțineți?

Ați observat mesajul guvernatorului, de lângă dumneavoastră, dânsul arăta cu degetul asupra Parlamentului, care s-a jucat cu fiscalitatea de 4 ori în 2 săptămâni. De fapt, de 4 ori în 6 săptămâni, dar rămâne joaca. Printre cei care au propus tăierea cotei de impozit pe venit la 10%, se numără doi miniștri pe care îi îmbrățișați: Igaș și Ariton. Păi dacă ăștia sunt iresponsabili, din punct de vedere economic, dar simultan spuneți că sunt buni, cine naibii să fie responsabil? Constiuționalistul Boc?  ”Îl asigur pe premier că are toată susținerea Președintelui”. Chiar dacă și-a ales miniștri iresponsabili sau incompetenți? Hmmm… de fapt, la care premier vă referiți?

”Cred că va trebui să fac un ultim efort în încercarea de a convinge clasa politică la acel celebru moratoriu sa lase guvernului o lună și jumătate să aplice o terapie de modernizare a statului”. În primul rând că acel moratoriu nu există, nu este celebru ci doar o tâmpenie, eventual celebră pe viitor: o rugăminte a președintelui țării către opoziție să nu mai fie opoziție. Un pas mic petnru președinte, un pas mare pentru dictatură. Pentru care guvern, pentru ăla de iresponsabili?

”Un stat neperformant nu poate să aibă o economie performantă”. Să vă reamintesc faptul că de șase ani conduceți acest stat devenit neperformant și de doi ani îi dictați sută la sută, accentuând neperormanța? Domnule Președinte,  probleme de memorie?

”Singurul lucru care i-a dus capul pe politicieni a fost să dubleze salariile, pensiile… ”. Vă reaminesc că de 6 ani ați fost acolo. Vă reamintesc că ați promulgat fără nici un fel de fiță toate aceste majorări iresponsabile. Vă reamintesc că girați, susțineți și dictați unei majorități politice despre care The Economist spune: ”Cum să nu conduci o țară”. Despre care șeful FMI a spus că ”în România, încetarea de plăți este iminentă”.

Dar cel mai aiuristic leit-motiv al discursului președintelui este atacul asupra justiției. Despre care spune că face legi și nu aplică legi. Adică, președintele tocmai arată că este nu numai marinar de geniu, dar și judecător suprem. Deciziile care nu îi convin, nu sunt atacate legal ci înfierate, trimise în ”penibil”, conturate ”împotriva interesului național”. Președintele se referea la modul în care justiția a înțeles să judece dacă este corect sau nu modul în care guvernul României, la dictarea domnului Președinte, a tăiat salariile cu 25%.

În România și oriunde, un proces are etape de genul: fond, apel, rescurs. La noi, apare și decizia judecătorului suprem. Domule Președinte, pe când veți înfiera tratatul de la Maastricht, care spune să menținem deficitul sub 3% din PIB? Acesta când va deveni penibil? Când va deveni penibilă procedura deficit excesiv deschisă împotriva ROmâniei?  Criteriul de menționere a datoriei publice sub 60% din PIB când va deveni penibil? În 2014, la finalul mandatului dumneavoastră, când veți fi umplut tolba de datorii?

V-aș pune multe domnule Președinte și dragă Traiane, dar m-am plictisit. Pentru că deși înțelegeți relativ ușor, aveți idei relativ fixe. Ceea ce trebuie să rețineți, după acest articol, este măcar faptul că astăzi nu ați fost în nici un sanctuar. Pentru simplul motiv că accesul profanilor în sanctuar este interzis.

Dacă doriți totuși să aprofundați, citiți și ”Traian Băsescu: Problema mea este țara, iar țara trebuie stabilizată. Dar dacă e invers?

Anunțuri


Categorii:Editoriale

Etichete:, , , , ,

2 răspunsuri

  1. Imi place ca-si incheie sacoul la ambii nasturi…”Consilierii” sai nu l-au invatat macar atat?

  2. Foarte bun articolul. Este o oglinda a economiei ultimilor 6 ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: