Impozitarea averilor mari în România: între oftică, populism şi complicitate


Când l-am auzit pe Gheorghe Ialomi(li)ţianu că vrea supraimpozitarea persoanelor cu venituri mari, nu am fost surprins. Este o altă sugestie a Fondului Monetar Internaţional care a reuşit includerea în a 7-a variantă de acord a unei sarcini asumate de România: urmărirea mai atentă a persoanelor cu averi. Urmărirea fiscală. Un lucru de lăudat atât din partea fiscului, cât şi din partea multimilionarilor României.

Multimilionarii nu au de ce să se teamă. Dacă averea lor a fost construită cinstit, para-verificarea(atâta timp cât nu este hărţuială sau abuz) este binevenită. Reprezintă o cerificare a faptului că au făcut banii cinstit. Spre exemplu, sunt convins că domnul Ionuţ Popesu, fost ziarist, fost ministru de finanţe, fost consilier al lui Emil Boc, fost director al Fondului Proprietatea şi actual deţinător a circa 1% din acţiunile Fondului Proprietaea(dacă nu le-a vândut între timp), ar găsi o variantă să îşi justifice averea, care, ar putea „bătea” dincolo de 10 milioane de Euro. E drept, din circa 20.000 de Euro pe lună, cât încasa la începutul acestui an de la Fondul Proprietatea+Eximbank+Fondul Român de Contragarantare, domnul Ionuţ Popescu nu ar puea justifica deţinerea a 1% din acţiunile Fondului (evaluate în scenariul pesimist la circa 4 milioane de EURO, iar în cel optimist la peste 12 milioane de Euro).

Eu aş fi curios dacă domnul Ionuţ Popescu a folosit informaţii privilegiate atunci când a cumpărat de pe piaţa gri (cu discount mare de la păgubiţii de drept) acţiuni ale Fondului Proprietatea, dânsul urmând să devină şef al Fondului. Sunt curios deasemenea, cum poate fi justificată în faţa fiscului situaţia în care domnul Ionuţ Popescu, care nu a fost în nici un fel abuzat de către regimul comunist prin naţionalizare, ajunge să primească despăgubiri de la Fondul Proprietatea(prin acţiunile purtătoare de dividende pe care le-a cumpărat de pe o piaţă netransparentă) înaintea unor proprietari abuzaţi „pe bune”, cum ar fi urmaşii familiei Mociorniţă. Sunt curios dacă o parte din averea domnului Dan Drăgoi, sau a fiului domniei sale, Bogdan Drăgoi, a fost făcută în urma diriguirii la un moment dat a pârghiilor privatizării româneşti (SIDEX) sau în urma folosirii unor informaţii confidenţiale. Sunt deasemenea doritor ca o anchetă a fiscului să spulbere orice urmă de îndoială privind eventualele beneficii materiale pe care domnul Bogdan Drăgoi le-ar fi putut dobândi în urma încredinţării calităţii de aranjori ai împrumuturilor obligatare ale României către diverse bănci. Mi-aş dori ca o anchetă a fiscului să spulbere orice dubiu legat de cea mai mică suspiciune că bănci cu reputaţie cunoscută de piaţă, ar fi putut „întoarce” ilegal beneficii de natură materială/morală sau orice alt tip, domnului Bogdan Drăgoi. Pentru că dânsul, prin ascunderea timp de 3 luni a comisionului plătit de România aranjorilor unui împrumut de Eurobonduri, mi-a creat suficient de multe suspiciuni.

Sunt deasemenea curios dacă domnul Cocoş şi-a dobândit legal averea. Dacă doamna Udrea a făcut bani numai din afaceri corecte, cinstite. Dacă doamna Graţiela Iordache a acţionat complet dezinteresată atunci când a facilitat neplata unor accize duble ca valoare faţă de economia pe care guvernul vrea să o facă prin înjumătăţirea perioadei de acordare a indemnizaţiilor de creştere a copiilor pentru aproape 200.000 de familii din România, bani pe care îi direcţionează spre construcţia unui stadion din Cluj. Sunt curios dacă firmele care construiesc acest stadion au fost sau nu privilegiate în urma licitaţiei.

Sunt curios dacă domnul Falcă şi-a făcut corect banii. Dacă Traian Igaş a ştiut să facă bani numai pe căi corecte. Sau dacă ministrul Berceanu a devenit aproape suspect de prejudicierea statului prin contracte dubioase dezinteresat sau pentru simplul motiv că atâta înţelege domnia sa. Aş vrea să văd un verdict pe afacerea bordura. Aş vrea să văd dacă fostul ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost remunerat în vreun fel de companiile producătoare de ţigări în scurtele perioade în care nu a fost decident, şi dacă a fost plătit, în ce fel a acţionat domnia sa vis-a-vis de industrie atunci când a devenit decident. Aş mai vrea să văd în ce mod compania domniei sale de software şi-a găsit clienţii.. Detaliile le poate găsi fostul subaltern al domnului Sebastian Vlădescu, respectiv Sorin Blejnar, şeful fiscului din România, aici: (http://www.puterea.ro/news10670/EXCLUSIVFosta-firma-a-lui-Sebastian-Vladescu-face-reconversie-in-gradinite-pe-bani-publici.htm).

Sunt nerăbdător să aflu dacă dânşii şi mulţi alţii şi-au făcut corect averea. Şi sunt convins că nici Vlădescu, nici Popescu, nici Drăgoi, nici Udrea, nici Pleşcoi, nici Falcă, nici Igaş nu au nimic împotriva unui control „pe bune” al averilor şi unui verdict corect, dacă sunt de bună credinţă. Şi dânşii vor să dovedească faptul că nu sunt noua nomenclatură.

Boc Emil şi Ialomiţianu Gheorghe au însă alte ţinte: „Pentru acele persoane fizice care nu îşi declară veniturile, adică sunt în situaţia în care să aibă venituri foarte mari şi impozite zero şi averi foarte mari dar fără să aibă venituri a căror impozitare să se fi făcut în mod legal, că nu pot să stea liniştiţi. Că cei care au yachturi, vile, că îşi petrec vacanţele în locurile în care tarifele sunt extrem de mari, iar ei nu pot să justifice prin veniturile declarate”, a declarat Ialomiţianu Gheorghe.

Dincolo de anlfabetismul acestor declaraţii(eu nu cred că există persoană în România care să plătească impozit zero, măcar prin plata impozitelor indirecte din benzină), ele pot ascunde una din cele 3 stări pe care le trăiesc respectivii indivizi, uitându-se la cei cu averi mari(din alte partide). Spre exemplu la Patriciu. Care probabil are mai mult de un yacht, dar yachtul a fost cumpărat pe perioada în care Preşedinte al României era Traian Băsescu. Are yacht şi poate a fost cumpărat exact atunci când ministru al finanţelor era domnul Ionuţ Popescu. Pentru că, mega-reeşalonarea datoriei Petromidia către stat(în fapt adevărata piatră de temelie a averii ulterioare a lui Patriciu) a fost iniţiată de guvernul Năstase, dar a fost promulgată de Preşedintele Băsescu (care ar fi putut să o întoarcă în Parlament, eventual chiar şi în urma unei sesizări a fostului ministru de finanţe, Ionuţ Popescu). Chiar, a verificat DNA-ul sau oricine relaţiile de natură patrimonială sau de altă natură între domnul Ionuţ Popescu şi domnul Dinu Patriciu? Şi dacă da, care a fost rezultatul? Poate fi făcută o astfel de verificare acum?

Şi acum cele 3 stări pe care le manifestă guvernarea actuală, una, două sau toate trei simultan.

Starea 1: oftica. Din declaraţiile lui Boc Emil şi Ialomiţianu Gheorghe, poate reieşi în fapt oftica. Sunt ofticoşi că unii au, îşi petrec concediile pe la Monaco, St. Tropez, Capes d’Antibes sau în Bora Bora, în timp ce Ialomiţianu şi Boc „fac foamea” prin diverse palate/vile ale RAPPS. Sau poate, dacă Elena Udrea va fi fotografiată la vânătoare de Vuittoane pe la Monaco, să aibă scuza că dânsa căuta evazionişti… 🙂

Starea 2: populismul. Adică nenorocităţii aia mănâncă „caviaruri” şi beau „freşuri”, în timp ce poporul mănâncă salam cu soia sau stă la coadă la ajutoare de la UE şi se bat pentru o găleată portocalie cu un „chil” de zahăr. Şi aici, avem de-a face cu un populism ieftin, al celor care promit „tragerea în ţeapă” a corupţilor, dar în fapt, se va dovedi că dânşii doar produc nişte ţepe pentru un ţel imaginar, pe care, metaforic vorbind, le vând la preţuri supra-evaluate statului, după care le fură şi pe astea… Populismul este a doua posibilă explicaţie a modului în care băieţii aştia vor să îi vâneze pe ceilalţi cu vile.

Starea 3: complicitatea. Atâta timp cât obiectul controlului nu îl face vreun Ionuţ Popescu, vreun Bogdan Drăgoi, vreun Sebastian Vlădescu, vreo Elena Udrea, vreun Gheorghe Falcă, vreun Traian Igaş, vreu Cocoş, vreun Căşuneanu, în fapt şi această iniţiatvă a verificării persoanelor cu averi mari ascunde în fapt complicitatea. Ai noştri sunt băieţii buni, acum ăilalţi ciocul mic şi arătaţi deconturile!

Iar forma în care a fost propusă iniţiativa supraimpozitării, adică averile nejustificate(provenite poate chiar din furt, trafic de influenţă, escrocherie) să fie impozitate cu 16%, guvernul amplifică în fapt complicitatea.

Pentru a fi mai bine înţeles, dau următorul exemplu ipotetic: Persoana „Trump” a primit şpagă 4 milioane de EURO de la nişte ipotetici acţionari ai ipoteticei companii ALLLLLRO. Faptă penală. Sau persoana „Zeus” a vândut flota ipoteticei ţări „Undeoricesepoate”, în dauna interesului naţional şi a luat şpagă, în beneficiul interesului personal. Faptă penală dar prescrisă. Ce face Boc după prescriere? Îi propune impozitarea şpăgii cu 16% în loc de puşcărie pe viaţă.

Într-un singur cuvânt, economiştii numesc o astfel de atitudine – TÂMPENIE. În două cuvinte, economiştii o numesc „hazard moral”. În mai multe cuvinte, asta înseamnă „ţi-am salvat fundul o dată, o voi face şi a doua oară”. Adică, dacă guvernul României acceptă o plată cu întârziere atât de mare a unor impozite pentru nişte sume provenite din infracţiuni (pentru că despre asta vorbim), atunci o va accepta şi a doua oară. Adică, este un îndemn informal la neplata sumelor datorate către stat. O perioadă de graţie continuă. Sau, o tâmpenie. Celor care îmi vor spune că aşa procedează şi alte state, îi voi ruga să se mai documenteze. Pentru că în niciunul din statele respective, numărul de corupţi nu este atât de mare ca în România. În niciunul din statele respective optimizările fiscale nu au fost alese pentru sume provenite din infracţiuni (şpagă, spălare de bani) ci pur şi simplu pentru neplata unor sume datorate pentru nişte bani obţinuţi fără nici un fel de dubiu. Impozitarea şpăgii nu se substituie puşcăriei aşa cum vrea Boc, Trump, Clopoţica and Co. Acolo confiscarea sumelor obţinute din infracţiuni este complementară puşcăriei. La noi, ăştia propun un impozit de 16% pentru orice. Chiar şi pentru şpagă.

Adică o invitaţie la şpagă şi la indisciplină fiscală perpetuă. Încep să mă gândesc foarte serios dacă nu cumva îşi pregătesc viaţa post-guverarnare. În urmă cu o săptămână suplimentau numărul de vizite conjugale în celulele penitenciarelor. Acum, vor impozitarea cu 16% a şpăgilor. Hmmm…. să fie băieţii ăştia direct interesaţi? Să aibă în sfârşit viziune?

Anunțuri


Categorii:Editoriale

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

16 răspunsuri

  1. ati uitat sa-i enumerati si pe remarcabilii fosti guvernanti ( acum in opozitie ) in frunte cu dl.Felix , Nastase , Mazare ( care n-are nimic pe numele sau mai mult saracul sta cu chirie intr-o vila de milioane de euro ) si nu in ultimul rand fratzii Negoitza … pe de alta parte tare ma tem ca in loc sa verifice faptele de mare coruptie asa zisii inspectori de la finantze o sa-i ia la puricat pe romanasii cu ceva bani deoparte ( capsunarii ) , mi-ar place ca rezultatul acestei megactiuni fiscale sa fie un „banc run” romanesc , sa vedem cum o sa se mai descurce bancile in cazul in care romanii isi scot banii si ii tin la saltea ( sau in afara )

    • 🙂 Probabil ca la momentul in care au facut anuntul… toti ai lor au transferat usor usor banii in strainatate… 🙂 Sesizarea este excelenta! Si nu am uitat opozitia… vedeti si comentariul de mai sus….

  2. Nu cred ca exista o formula mai lipsita de inspiratie, nu am inteles nimic din propunerile ce au fost expuse in afara de faptul ca au nevoie de bani cu orice pret;astept proiectul sa pricep si eu. Ai uitat sa mentionezi ca PV este executoriu si deci masura poate fi un „credit” din pusculita omului de rand, „averi mari” e un termen evaziv. Si sigur, ai uitat pe cei din opozitie 🙂 . Afacerile nu tin de culoarea politica.

    • Puterea de ieri este opozitia de astazi. Am amintit porcariile lor economice atunci cand au fost la putere… Si, pe de alta parte, nu crezi ca pe aceia nominalizati de mine, i-ai gasit la putere, si cu actuala opozitie? Oare domnul Ionut Popescu nu a fost membru PNL inainte de ajunge la PD? Oare Sebastian Vladescu nu a fost ministru de finante din partea PNL inainte de a fi ministru sustinut de PD? Nu ar trebui sa va mire daca maine/poimaine, din doctrina sau din dorinta de libertate ii veti regasi in PSD sau in PC… Cred ca dorinta de libertatea ii va mana acolo..

  3. PUTEREA PORTOCALIE E NECESARA ROMANIEI!!!!.Ea va duce actuala clasa politica la faliment impreuna cu toti votantii si cu toti aerienii care „nu ma duc la vot ca n-am cu cine vota”Pentru mine e mai clar ca apa .Cum la fel de clar imi e ca scriind cum scrie Soviani(lovind doar in actualii guvernanti,cand din 1990 incoace toti au fost la fel de hoti) nu mai are nici o sansa in viitoarea clasa politica.Asa ca domnule Soviani iti cheltuiesti energia degeaba daca pomenesti doar de PDL.Cosbuc domnule Soviani.Cosbuc!
    „Sa nu dea Dumnezeu cel sfant
    Sa vrem noi sange nu pamant”…….
    ………..
    Hristosi sa fiti,nu veti scapa
    Nici in mormant!

    • Stimate Domn, eu vreau sa informez populatia despre demagogia actualei puteri, care una spune, alta fumeaza. Pe fostii guvernanti i-am criticat cat au fost la putere. Acum decizia urmaririi/condamnarii daca e cazul este in mana justitiei si a actualei puteri. Cand puterea va inceta sa mai ”spele opozitia”, iar opozitia va incepe realmente sa fi opozitie, atunci lucrurile se vor schimba…

  4. Nu am urmarit prea mult pe tema asta deoarece nu ma incadrez in categoria vizata (si oricum sunt de parere ca tot de la sarantoci se vor colecta mai multe taxe). Dar intrebare: daca scap din buget in averea mea (prin diverse metode) sa zicem 5 mil €, si ma dau singur pe mana fiscului pentru impozitare de 16%, asta inseamna ca dupa control restul de 84% din bani devin legali?
    (ca imi suna a spalatorie la nivel inalt)

  5. Radu, ai dreptate. Dar numai partial.

    Oare nu e pacat sa spunem ca Ionut Popescu este un hot…dar de Dan Voiculescu sa nu spunem nimic? Sau de afacerile lui Tariceanu cu statul(cu Romtelecomul inainte de a fi privatizat), sau de milioanele lui Mazare sau Doru Ioan Taracila?

    • Perfect de acord ca toata lumea sa fie tratata similar. Diferenta dintre cei mentionati de tine si cei mentionati de mine este ca acestia din urma nu sunt la butoane. Asemnarea dintre ei consta in faptul ca au fost colegi la un moment dat. Tratament egal. Faptul ca nu i-am mentionat nu inseamna ca ei nu pot fi suspectati ca sunt „mai putin penali”. Este treab organelor de ancheta si in cazul lor, si in cazul actualei opozitii…. Doar ca actuala putere, care a avut un puternic discurs sablonard anti-coruptie, a acoperit faptele predecesorilor. De aceea predecesorii nu semnaleaza aceste smenuri, pentru simplul motiv ca nu le convine. Maine, ar putea fi dansii din nou acuzati de smen.

  6. mai mult … se pare ca si postul TV , Money Channel merge pe aceeasi linie „de partid” ca posturile iRealitatea si Antena3 ale lui Felix Motanul tov. Voiculescu , oare de ce ?

      • nu am un exemplu concret , eu ce am observat este atmosfera creeata in diverse discutii , reportaje etc atunci cand toti se plang de salarii scazute , preturi mari mergandu-se pe tendinta de a arunca toata vina pe guvernanti. Mai rau , nimeni nu explica , de fapt ca tot ce se intampla este o „intoarcere la realitate” , mai exact acolo unde ne este locul ca nivel de trai si asta se intampla din ceea ce a fost „realizat” in romania de fostii guvernanti chiar inainte de 2009

  7. Radu si cei despre care vorbesc eu sunt la butoane. Sau au fost in alte perioade recente. Si vor veni iarasi la butoane.

    Dar Radu, oare Dan Voiculescu are o avere de 10 ori mai mare decat toti cei mentionati de dvs mai sus?

    Dupa mine e imposibil sa faci averi de zeci de milioane de dolari in doar 3-4-5 ani, intr-un mod cinstit. Ori toate partidele au avut milionarii lor.
    Pana si fostul PSM l-a avut pe Ierbasu :).

    PS : In privinta PD-ului….da – ei se fac de doua ori vinovati. O data pentru furt(dar repet nu intr-o masura mai mare decat altii de la alte partide) si a doua oara pentru motivul ca au promovat cel mai mult in campaniile elecotorale tema anticoruptie.
    Mai tineti minte brichetele PD_ului cu „Arde-i pe corupti!”

  8. La multi ani! Un an nou cat mai fericit!

  9. Eu ma gandesc ca banii se castiga corect, se fac in mod necinstit insa. Adica cei care au multi bani in perioade scurte de timp sunt necinstiti. De la o vreme , eu nu mai sunt atat de pornit impotriva lor. Ce doresc, asta vor primi !

  10. Radu este doar cea mai usoara forma de a pune in legalitate ilegalitatiile facute sau urmatoare.
    Gindeste ca orice produs finit contine TVA fie el si numai 19% pe care cineva la dedus.
    Averi de miliarde sunt acum evaluate la pretul pietei adica 20% fata de pretul initial.
    Mai te uiti la TV si te ia groaza cum „reinventeaza romini o roata tipic romaneasca”.
    Al Capone in 31 a fost arestat pe dovezi de la fisc. Dece noi nu luam un exemplu functional de exact 80 de ani de modalitate de combatere a evaziunii?. De ce sau bagat casele de marcat fiscale?
    Unde iti deduci bonurile luate de la vinzatori?.
    Asta e solutia una relativ la indemina DAR chiar chrezi casta vor? sa nu poata primi spaga 1 leu pentru ca cineva l-a declarat sau ca tu trebuie sa il declari ca altfel platesti cit nu face 1 leu nedeclarat? (nedeclararea de venituri = evaziune = dosar penal).
    Astep ziua cind cineva va pune cele de mai sus pe micrul ecran si in fata celor in masura sa ia o decizie. Chiar si a noastra a tuturor pentru ca inca cred ca mai avem putere sa facem ceva in sensul asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: