Non-exuberanta irationala


M-a intrigat cea mai recenta definire a nihilismului promovat de televiziuni, făcută de primul ministru Emil Boc. Ceea ce spune dânsul, legat de teama de consum, are o anumită raționalitate. Ceea ce dovedește că a auzit undeva ideea asta, cel mai probabil la întâlnirea de joi de la BNR, la care o fi luat masa cu Mugur Isărescu, Traian Băsescu și cu ministrul de finanțe. Cum că a economisi pe timp de criză, nu e bine. Ceea ce a înțeles însă Emil Boc arată doar superficialitatea domniei sale și graba de a da vina pe oricine alcineva, mai puțin pe politicile economice eșuate ale guvernului domniei sale.

Despre asta voi scrie în articolul următor, dar până atunci, vă invit să recitiți articolul publicat de mine în revista Money Express, în urmă cu aproape 2 ani, în 10 martie 2009. Vorbeam acolo despre non-exuberanța irațională și despre efectele perverse pe care le naște ea. Probabil că la BNR, Emil Boc nu a înțeles raționamentul, și de aceea ce ciripit și el ceva. În primul rând pentru cititorii mei, dar și pentru Emil Boc, reiau acel articol care explică exact cum apare teama de consum, cum trebuie ea gestionată și mai ales că nu e nimic nou în comportamentul consumatorilor. Nou este însă că prin politici economice greșite, ei au fost împinși de guvernele României de după 2008 spre non-exuberanță irațională, cu efecte dramatice pentru economie.

Iată articolul din 10 martie 2009: Non-exuberanța irațională

Comportamentul irational naste efecte perverse. Efecte care apar, insa, si in cazul unui comportament rational, ce ne dicteaza sa fim ”solventi”. Indiferent de situatie, Keynes are dreptate: ”Pietele pot fi irationale mai mult timp decat putem fi noi solventi”.

Comportamentul guvernamental de pana in 2008 a fost irational. In perioada de avans economic, cand bunul-simt si rationalitatea spun la unison „fa-ti rezerve“, ne-am comportat irational. Sectorul privat, in schimb, si-a ajustat consumul inca din a doua jumatate a anului trecut. Adica a actionat rational, restrangand cheltuielile si punand bani deoparte. Ce se intampla insa acum, cand criza incepe sa ne afecteze din ce in ce mai mult? Raspunsul il gasim tot la Keynes – paradoxul economisirii. Pe scurt, Keynes spunea asa: daca o persoana economiseste, e un lucru bun, daca toata lumea economiseste, este o catastrofa. Economic, lucrurile se prezinta astfel: daca toata lumea economiseste mai mult in perioada de recesiune, cererea agregata va scadea, atragand dupa ea scaderea economisirii totale a populatiei, din cauza reducerii consumului si a cresterii economice. Dupa ce am trait cu totii „exuberanta irationala“ a banilor ieftini, riscam sa declansam „nonexuberanta irationala“?

Aparent da. Cifra de crestere economica pe trimestrul IV (2,9%) ascunde in fapt o franare puternica a consumului (de la o rata anuala in trimestrul III de 15% la o rata anuala negativa, in trimestrul IV, de –4%), care nu are decat una din doua explicatii: eroare de calcul sau „nonexuberanta irationala“. Lumea se teme sa mai consume.

Venitul disponibil se diminueaza si se comuta automat in stare de „nonexuberanta“. Ceea ce ne introduce in pradoxul lui Keynes. Al economisirii. De altfel, vedem sporul de economisire pe fondul cresterii ratelor de dobanda platite de catre banci, pentru depozite. Efectele? Scaderea cererii agregate (cererea totala pentru bunuri si servicii la un moment dat si la un anumit nivel de pret). Reducerea consumului cred ca este evidenta pentru fiecare dintre noi. Nici acest antonim al exuberantei irationale nu este de dorit. Acum. Cat de bine sta Romania? 2,9% crestere economica in trimestrul patru fata de 9,1% crestere in trimestrul trei ne arata o franare brusca. Ea este insotita sau generata, intr-o oarecare masura, de limitarea creditarii, prin scumpirea ei. Pe termen scurt, categoric nu se pune problema de lichiditate. Bancile au bani – cea mai buna dovada fiind suprasubscrierea ofertei de titluri de stat ale Ministerului Finantelor (cand ministerul cere un miliard de lei, bancile vin extrem de repede cu trei miliarde). Disponibilul exista. De ce nu plaseaza bancile? Pentru ca suntem in plin credit crunch. Bancile se tem de inrautatirea portofoliului lor si apare teama de a imprumuta. Se trateaza majorand dobanzile. Doar ca privesc viitorul cu incertitudine. Si prefera sa plaseze doar statului excesul de lichiditate, pe termen scurt. Bancile stau pe cash.

In 23 septembrie 2008, dupa caderea Lehman Brothers, scriam de la Londra articolul „In God we trust. The others pay cash“, spunand ca „banii sunt cea mai pretioasa marfa in momentul de fata. Poti sa ai 158 de ani, sa fii cea mai mare banca sau cel mai mare asigurator. Daca nu prezinti garantii ca ai cash, ai dat de bucluc. Cash is King sau Liquidity is Queen. In momente de criza, dolarul vorbeste“. Atunci, raportul euro/dolar era de 147 de centi pentru un euro, iar un dolar valora 2,4812 lei. Acum, dupa mai putin de sase luni, un euro valoreaza 125 de centi. O intarire de 15% a dolarului fata de euro. Fata de leu, pe fondul deprecierii monedei nationale, dolarul este mai scump cu 38% (3,4257 lei). „In God we trust, all others pay cash“ este expresia la ordinea zilei in America – scrie celebrul investitor Warren Buffett, oracolul din Omaha, in scrisoarea adresata saptamana trecuta investitorilor Berkshire Hathaway. Intarirea dolarului are o explicatie: este moneda cea mai putin rea dintre toate. Dolarul vorbeste, iar investitorii cauta cash-ul. Economisesc, pentru ca, atunci cand activele vor deveni suficient de ieftine, sa le cumpere. Pana atunci, imprumuta statul american. Iar pentru asta e nevoie de dolari. Pe termen scurt. Va mai dura sase luni? Poate.

Paradoxul economisirii incepe sa se manifeste si in America (o tara traditional risipitoare, cu apetit spre consum, impotriva economisirii). In Romania, cu atat mai mult, economia fiind ingusta si putin adanca. Orice ban economisit este un ban luat din economie. Iar momentan iau bani din economie atat investitorii straini al caror apetit fata de risc s-a diminuat, cat si statul, ce concureaza pe resurse cu sectorul privat, contribuind la scumpirea banilor. Consumatorii pur si simplu consuma strictul necesar; isi amana consumul. Este rational. Doar ca suma rationalitatilor poate genera acea „nonexuberanta irationala“.

Anunțuri


Categorii:Editoriale, Macro

13 răspunsuri

  1. Banii economisiti sunt bani luati din economie? Cineva a lipsit de la lectia de „common sense”.

    Nici exuberanta de dinainte de 2008 nu a fost irationala, nici non-exuberanta de azi nu este. Doar banii sunt scumpi sau ieftini, iar consumatorul este rational.

    In momentul de fata unul din motivele pentru care sunt scumpi este ca foarte multi oameni inghit pe nemestecate ideile keynesiene – printre care cea ca statul este cel care trebuie sa actioneze pentru limitarea exuberantei sau a non-exuberantei prin stimularea consumului.

    Eu unul m-am saturat sa mi se spuna ca o entitate abstracta, ineficienta prin definitie si pe deasupra si corupta (statul) poate folosi banii mei ca sa imi maximizeze fericirea pentru ca eu nu stiu ce vreau sau produc efecte perverse economisind ca si ceilalti oameni normali la cap.

    D-le Soviani, a economisi pe timp de criza e bine pentru MINE. Cine incearca sa imi demonstreze contrariul e fie naiv, fie hot (statul).

  2. Recomand cu caldura

    http://www.logec.ro/2010/11/17/testul-economistului-destept-stimulam-sau-nu-consumul/

    Sper sa rezoneze cu instinctele dvs. de consumator, si nu cu dogmele asimilate la doctoratele dambovitene.

  3. Keynes a fost un idiot. Nu există nici un paradox al economisirii. Ce economisesc eu este capital pentru altul.
    Problema de fapt în România este că economisim puțin și avem foarte puțin capital, iar datoriile noastre cresc. Păi în această situație e o prostie să insiști asupra consumului, care te îndatorează și mai mult.
    Cum zice și Horea, o problemă a datoriilor nu poate fi rezolvată cu noi datorii.

  4. citesc cu atentie articolele tale indiferent daca sunt sau nu de acord cu opinia ta. singura „critica” – daca imi permiti sa o numesc asa – consta in faptul ca articolele sunt prea lungi si incarcate de informatii astfel incit ar trebui sa il citesc cu creionul in mina.

    blogul ar trebui sa fie ceva usor de citit indiferent de subiectul ales.

    in rest, sunt abonat . bafta.

    • Multumesc. Imi insusesc critica. Vreau sa iti spun ca si eu citesc unele carti de economie cu creionul in mana. Si este mai temeinic asa. Pentru ca te poti intoarce oricand asupra a ceea ce nu ai inteles de prima data… Bine ai venit pe blog! 🙂

  5. ai dreptate insa cititorii la care te adresezi – presupun – sunt cei cu educatie superioara, cu functii importante si deci putin timp ptr „creionat” un articol. cel putin eu asta sunt. Iar acasa imi este imposibil sa ma intorc pe blogul tau din lipsa de timp – copii, caine, treburi casnice, etc etc

    si atunci singura ta sansa de a fi citit usor (cred ca sunt studii care precizeaza ca se sta pe un blog in medie 2-3 minute) este sa simplifici articolele ca lungime si continut fara sa distrugi calitatea analizei.

    stiu ca ai multe de spus, vad asta si la TMC, si doresti sa comunici toate informatiile in timpul alocat emisiunii insa nu vei putea niciodata sa spui tot ce vrei intr-un timp scurt. Sau poate o sa scrii o carte si atunci rezolvi problema.

    cum spuneam, iti citesc blogul de mult timp asa ca mesajul meu este un fel de feedback de la un „consumator” 🙂

  6. „americanii rezolva problema datoriilor cu noi datorii” asta pentru ca au dolarul ! pentru altii in frunte cu romania nu cred ca se aplica metoda !

    • Raspunsul meu se referea la ”Cum zice și Horea, o problemă a datoriilor nu poate fi rezolvată cu noi datorii.”…. Ba da. Chiar si la noi, o problema a datoriilor poate fi rezolvata prin o reasezare a datoriilor, pe baze destepte…

      • Si cine sa reaseze datoriile? Statul? Sau statul impreuna cu bancile? Sau cineva care crede ca stie mai bine decat mine cum sa imi cheltui banii?
        Si ce sanse au datoriile sa se reaseze in Romania intr-un mod destept, cand este evident ca majoritatea banilor se duc in exterior?

        Mike, pana si in SUA balul s-a cam terminat, mai ales ca teoretic nu au voie sa finanteze deficitul decat emitand datorie. Acum multi ani, in SUA nu existau cretini care credeau ca poti emite moneda/lichiditate la nesfarsit fara sa existe consecinte. Bine, cred ca nici cei de acum, care inunda piata cu lichiditati, nu sunt cretini complet, ci doar ca au gresit scenariul. Prin urmare, inflatia pe care incearca cu disperare sa o exporte peste tot in lume nu se va intampla. Si chiar daca se va intampla, somajul ridicat se va dovedi extrem de persistent. Iar atunci vor veni si mai multi oameni care, la fel ca d-l Soviani, ne vor spune ca trebuie sa ne indatoram ca sa consumam mai mult.

    • dolarul si o armata puternica (care le-a facut rostul de niste petrol, da?)

  7. „o problemă a datoriilor nu poate fi rezolvată cu noi datorii” sigur ca este adevarat. O problema a datoriilor poate fi doar:

    1. amanata prin reesalonarea datoriilor
    2. partial rezolvata prin taierea a unei anumite parti din datorie (selective bankruptcy, debt haircut)
    3. partial rezolvata prin deprecierea monedei in care se afla datoria
    4. partial rezolvata prin inflatie, deci scaderea valorii absolute a datoriei
    5. complet rezolvata prin o combinatie de 2,3,4.

    sau

    6. mascata prin scaderea dobanzilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: