5 lucruri care m-au enervat săptămâna trecută


Puține săptămâni au fost atât de pline în fapte anti-economice, comparativ cu săptămâna trecută. Este o altă săptămână care ar putea să îi îndreptățească din nou pe cei de la The Economist să publice un articol de genul ”România: cum să nu conduci o țară”. Să le luăm de rând:

1. Taxa de mediu. Titular Laszlo Borbely. Pentru că România încalcă legislația europeană prin taxa auto, care a pornit de la a fi numită ”taxa specială de prima înmatriculare” și s-a transformat într-o bazaconie, Comisia Europeană a decis că taxa este ilegală. Cum s-a gândit Borbely să intre în legalitate cu o taxă nelegală? Introducând o nouă taxă. Pentru cei care au deja mașinile înmatriculate și care ar trebui să fie plătită atunci când vor vinde respectivele mașini. Asta arta mentalitatea de primitivi a guvernanților care ne conduc. P-R-I-M-I-T-I-V-I.

2. Creditul Elenei Udrea. Titular Elena Udrea. Cu declarația ei că cineva i-a luat și creditul și terenul. Declarațiile ei din România Liberă sunt de manieră să facă Agenția Națională de Integritate să se sesize din oficiu, iar modul în care spunea Udrea că a făcut tranzacții, o trimit fix în evidențele Oficiului pentru Combatarea și Prevenirea Spălării Banilor. Voi reveni cu acest subiect curând.

3. Constituția lui nea Traian. Titular Traian Băsescu. Sunt două prevederi cel puțin semi-cretine dacă nu tembele de-a dreptul: cea în care prezumtiv ești ticălos și hoț, prezumție pe care Băsescu vrea să o introducă prin eliminarea din Constituție a prezumției de căpătare licită a averii. Adică, dacă vreun imbecil pus de vreun alt imbecil are chef să te bage în bucluc, îți confiscă averea după care stai tu să demonstrezi că ai câștigat-o cinstit. Asta arată mentalitatea de hoți a celor care propun aceste modificări. A doua prevedere semi-cretină se referă la ”instanțele nu fac politică fiscală”. De fapt, prevederea asta e cretină de-a dreptul. Instanțele nu au făcut niciodată politică fiscală. Ele au decis daca anumite legi încalcă alte legi sau nu. Nici o instanță nu s-a pronunțat vreodată dacă e oportună o majorare de TVA sau nu, sau o tăiere de salarii sau nu. Ci doar dacă legea a fost încălcată sau nu. Voi reveni și asupra acestui subiect.

4. Normele de hrană ale lui Igaș și polițiștii. Titular Traian Igaș. Igaș arată că este la fel de primitiv ca și guvernul din care face parte, recunoscând că a adus Ministerul de Interne în incapacitate de plată (capacitatea lui intelectuală este extrem de discutabilă, iar cea managerială nu este pusă în discuție pentru acest tip care și-a luat bacalaureatul la 25 de ani). M-au enervat și polițiștii pentru că au dovedit că sunt niște molâi, care nu știu să își susțină drepturile. Și probabil se gândesc că și le vor recupera ei din altă parte.

5. Numirea lui Sebastian Lăzăroiu la conducerea Ministerului Muncii. Titluar Traian Băsescu. Asta arată încă o dată că singurele criterii de selecție pentru Traian Băsescu sunt cantiatea de frustrare a unui om(maximă), calitatea umană discutabilă, și lipsa de pricepre pentru coordonarea unui anumit domeniu. Lăzăroiu este, în opinia mea, unul dintre cei care pun cărămidă peste cărămidă la ceea ce poate deveni Traian Băsescu într-o măsură din ce în ce mai mare – rupt de realitate.



Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , ,

7 răspunsuri

  1. Drept e! Si s-ar mai gasi cate ceva….

  2. Nu cred ca mai exista tara care presupune prin constitutie ca averea a fost dobandita pe cale licita. Asa practic la noi orice s-ar intampla, daca ai facut rost de bani, ai tai sunt, chiar daca ai falimentat de exemplu un FNI, o banca, sau pur si simplu ai luat spaga. Proprietatea trebuie garantata prin constitutie, dar asta nu presupune ca orice avere este dobandita pe cale licita.

  3. Referitor la afacerile imobiliare ale Elenei Udrea.
    Conform declaratiei din „Gandul” de anul trecut: „Când am mers la notar, la vânzarea primului apartament din acest bloc, notăriţa a fost foarte mirată pentru că eram primul caz de persoană fizică ce se declara plătitoare de TVA” ministrul Elena Udrea este inregistrata ca platitor de TVA .
    Terenul vandut este in intravilan si conform codului fiscal vanzarea se face cu TVA.
    Am vaga banuiala ca vanzarea terenului s-a facut fara incasarea TV.
    Daca pretul de vanzare a fost de 3.297.000 d-na ministru trebuia sa achite TVA de cca 791.000 euro, iar restul de pret nu acoperea creditul de la banca. Pentru a putea sa achite creditul (incluzand TVA si impozitul), pretul de vanzare trebuia sa fie peste 4 milioane euro, foarte putin probabil tinand cont de preturile de tranzactionare din zona (2-300 euro/mp).
    Oricum, intrebarea ramana,
    A platit Elena Udrea TVA pentru vanzarea terenului ?
    Ce credeti d-nule Soviani ?

  4. Eu zic sa iti pastrezi nervii. O sa mai vezi multe imbecilitati de la gasca aceasta de incompetenti.

    In fond, toti stim ca singurul lucru la care se pricep e furtul, minciuna si mita electorala.

  5. @Darael.
    Cred ca eludarea legii prin neplata TVA este in primul rand infractiune.

  6. Oare care sunt aia buni care pe deasupra mai si fac politica?

  7. Noua taxa din 2012 ma dispera. A folosit un calculator taxa auto 2012, http://calculatortaxaauto.info , taxa depaseste orice limita .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: