Declarații ciudate: Despre cum a fost retrogradată Sănătatea de la prioritatea Zero la Prioritatea 1


Obișnuit cu limbajul de lemn al premierului tehnocrat (care resetează, restartează, reprioritizează și în final nu prea face nimic – vezi cazul legii unitare a salarizării sau eșecul absorbției fondurilor europene în 2016, sau adoptarea fără rezerve a efectelor dezastruoase oferite de BNR ca argumente pentru de ce e rea legea dării în plată, în timp ce domnul Isărescu, care știa în urmă cu două luni cât de rea este, acum nu mai are idee), nu am tresărit atunci când domnul Dacian Cioloș a scris pe facebook marți, 3 mai 2016, că:

,,Încă de la începutul mandatului am fixat Sănătatea ca prioritate zero în agenda mea și a Guvernului și îi asigur pe toți cetățenii că nu voi accepta jumătăți de măsură în acest domeniu vital.”

Două zile mai târziu, adică azi, domnul Cioloș îl mandatează pe fostul meu coleg, Dan Suciu, să afirme că Sănătatea este Prioritatea numărul UNU pentru tehnocrați:

,,Pentru a clarifica, menține și recâștiga încrederea în sectorul sanitar, premierul Dacian Cioloș va considera, din acest moment, sectorul de sănătate prioritatea numărul unu pentru următoarele luni”.

Întrucât din evoluția succesivă a declarațiilor este evident să sănătatea a fost retrogradată de la Prioritatea Zero la Prioritatea Unu, pentru mine este evident că altceva a devenit prioritatea ZERO.

Ce a devenit prioritatea ZERO?

Am opinat încă de ieri că:

În acest moment eficiența substanțelor este într-adevăr importantă. Dar nu mai importantă sau mai puțin importantă decât ieri sau decât mâine. În acest moment, ceea ce este cu adevărat important este devoalarea mecansimului de protecție activat pentru Dan Alexandru Condrea prin care, dacă substanța era diluată de până la 10 ori, prețul era plătit de până la 10 ori mai mult (sau chiar peste având în vedere externalizarea profiturilor în Cipru). Cine putea să îl introducă pe Condrea la majoritatea spitalelor, să îi asigure protecția la DNA, la Parchet, la DIICOT, și chiar și acum, la ministerul sănătății, care nu ne spune dacă rețeta/concentrația este cea pentru care am plătit din asigurările noastre de sănătate?

Întrucât sănătatea tocmai o fost retrogradată în lista de priorități a guvernului tehnocrat și nu ni s-a spus care a devenit prioritatea ZERO, îmi permit să speculez și să formulez judecata de opinie că prioritatea ZERO a devenit acoperirea neregulilor privind achizițiile publice din sectorul de sănătate, tocmai pentru a nu fi devoalat sistemul de protecție activat pentru Dan Alexandru Condrea, prin care, dacă substanța era diluată de până la 10 ori, prețul plătit era de până la 10 ori mai mare (sau mai mult). Și intoxicarea cu răspunsuri necredibile la întrebările: (i) cine putea să îl introducă pe Condrea în sute de spitale, (ii) cine putea să îi asigure până acum simultan și pe termen lung protecția la DNA, la Parchet, la DIICOT, și acum la Ministerul Sănătății?.  Cred că asta a devenit prioritatea numărul Zero.

Un alt argument pentru această judecată este chiar declarația de ieri, de la Digi24, a lui Achimaș: ..Știu ce campanie s-a pregătit împotriva mea și ce va continua în zilele următoare”. Acest știu nu pot să îl interpretez decât într-un singur fel: domnul Achimaș ȘTIE în calitate de beneficiar legal de informații. Și atunci mă întreb, legitim, ce rol au avut cei de la care ȘTIE Achimaș în protecția oferită lui Dan Alexandru Condrea (pentru că rezultatul îl vedem în cvasi-monopolul dezinfectanților pentru Hexi Pharma în sectorul de stat)? Acea protecție care i-a făcut pe cei de la DNA să-și decline competența (în 2012), pe cei de la nu știu ce parchet de sector să claseze cazul fără să audieze pe nimeni de la Hexi Pharma și în trecut, chiar și pe cei de la DIICOT să ceară clarificări în locul auto-sesizării. Cei de la care ȘTIE Achimaș, ȘTIAU de această protecție? Cât de familiari erau cu ea?

Mai jos vedeți și declarațiile de retrogradare a sănătății de la prioritatea ZERO la prioritatea UNU. Mă tem că Dan Suciu are dreptate. Prioritatea ZERO a devenit cea de care vă spuneam mai sus…

Screen Shot 2016-05-05 at 20.32.10

Screen Shot 2016-05-05 at 20.38.34

Anunțuri


Categorii:Editoriale

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: