Sunt unul dintre cei surprinsi de rezultatul referendumului din Marea Britanie, pentru simplul motiv ca, în scenariul meu care presupunea rămânarea în Uniune, au fost preponderente rationamentele economice pe termen scurt. Conform acestora decizia vine in defavoarea Marii Britanii si ma asteptam ca votul sa aiba mai degraba in vedere efectele pe termen scurt si mediu. M-am inselat. Britanicii au votat cu gandul la teremenul lung. Si conștientizând  suma de esecuri a Uniunii vizibile pregnant de la Marea Recesiune încoace și subsumate inexistenței unui leadership politic.

Sa si explic. Pe termen scurt, este evident ca britanicii pierd, chiar daca, european vorbind, nimic nu se schimba in componenta UE-28 in urmatorii 2 ani. O scădere cu 10% a lirei sterline față de dolar, într-o singură zi,  în condițiile unor importuri anuale de peste 800 de miliarde de dolari, înseamnă că englezii plătesc cu 10% mai mult pentru importuri. Simplist, o scumpire de 80 de miliarde de dolari. Scăderea sterlinei înseamnă diminuarea averii nete a englezilor, care, scriptic, devin mai puțin bogați. O lovitură grea, pe teremen scurt pentru a doua economie a Uniunii Europene și a 5-a a lumii, care reprezintă 4% din PIB-ul mondial. Guy Verhofstadt, Președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, face chiar un calcul al pierderilor primelor 8 ore de după referendum: pierderi de 350 de miliarde de dolari (cam 12,3% din PIB), mai mari decât toate contribuțiile UK la bugetul Uniunii din ultimii 15 ani:

Categoric însă, votul reprezintă un moment de rascruce pentru Uniunea Europeană, care trebuie să ia decizia suverană a Marii Britanii exact așa cum este. Declarațiile lui Barack Obama și ale lui Christine Lagarde sunt grăitoare în acest sens:

,,Poporul Regatului Unit a vorbit, și respectăm decizia lui. Relația specială dintre SUA și Marea Britanie este de durată, iar apartenența Marii Britanii la NATO rămâne un punct vital al politicii exterena a SUA, de securitate și al politicii economice. La fel este și relația noastră cu Uniunea Europeană, care a făcut atât de mult pentru a promova stabilitatea, a stimula creșterea economică și a favoriza răspândirea valorilor democratice și idealurilor atât pe continentul european cât și dincolo de el. Marea Britanie și UE rămân parteneri indispensabili ai SUA chiar dacă încep negocierea continuării relațiilor pentru a asigura stabilitatea, securitatea  și prosperitatea Europei, Marii Britanii și Irlandei, și a lumii”, a declarat Barack Obama.

Șefa FMI, Christine Lagarde, a reacționat în aceeași notă:

,,Am luat act de decizia poporului Marii Britanii. Cerem autorităților din UK și Europa să lucreze împreună pentru a asigura o tranziție lină spre o nouă relație economică între UK și EU, inclusiv prin clarificarea procedurilor și obiectivelor care vor ghida acest proces. Sprijinim cu tărie angajamentele Băncii Angliei și BCE de a oferi lichiditate sistemului bancar și de a limita volatilitatea în exces. Continuăm să monitorizăm cu atenție dezvoltarea evenimentelor și suntem gata să ne sprijinim membri, la nevoie”.

Aceste declarații arată luciditate și responsabilitate. Nu același lucru văd în ceea ce privește declarațiile oficialilor români. Am râs când am văzut astăzi că Iohannis i-a chemat la consultări pe Dragnea, Gorghiu și Blaga, alături de venerabilul Mugur Isărescu, pentru a discuta ce va face România după Brexit.

Am râs, pentru că îmi și închipui discuțiile dintre ei, oricum post-factum și fără valoare, ci doar pentru presă (ca să pară preocupați). O preocupare reală ar fi însemnat o asemenea întâlnire cu două scenarii bine aplicate, înainte de referendum.

Am râs deasemenea când Iohannis, în loc să înceapă cu relatarea convorbirilor cu liderii europeni, a început să ne zică ce i-a zis Mugur Isărescu despre leu. Desigur, relatarea convorbirilor cu liderii europeni nu a fost scoasă în prim plan, pentru că, proababil aceste convorbiri nu au existat. În timp ce Merkel se vede cu Hollande, Matteo Renzi și Donald Tusk săptămâna viitoare, Iohannis probabil că o va arde din nou cu îngrijorarea, la Consiliul European, ca Băsescu pe bordură. Doar 2 fraze rețin din declarațiile lui Iohannis:

Primo: ,,Am avut o întâlnire foarte bună care tocmai s-a încheiat. La această întâlnire au participat, în afară de mine, Prim-ministrul, Guvernatorul Băncii Naţionale şi liderii partidelor politice parlamentare.” Partea asta cu ,,în afară de mine” probabil ține locul lipsei convorbirilor cu liderii europeni. Pentru că altfel, e stupidă. La fel de stupid cum e să îl chemi pe Dragnea, condamnat definitiv căruia îi cereai demisia, să stabilești ,,calea europeană” a României. Ba nu, mai stupid. Era cineva care se aștepta ca domnul Iohannis să nu participe la întrunirea convocată de el? Să citească minuta acestei întâlniri și să se considere informat?

Secundo: ,,Am solicitat și primit informații de la Guvernatorul Băncii Naționale că impactul asupra monedei naționale este mic și gestionabil. Leul nostru nu va avea probleme, ne-a asigurat Guvernatorul Băncii Naționale, domnul Isărescu.”.

Această a doua frază spune și mai multe: Isărescu l-a păcălit și pe Iohannis, dar, Iohannis, învățând de la Băsescu, a avut o sclipire generată de altceva decât faptul că cineva i-a aprins un reflector în ureche, așa că a băgat declarația cu leul în gura Guvernatorului, atribuindu-i sursa.

Remarc faptul că nucleul așezării economiei pe calea europeană și al schimbării paradigmei, strâns ieri la Cotroceni,  face abstracție de dolar. Chiar dacă leul s-a depreciat ușor față de Euro (de ce s-ar fi depreciat mult?), față de dolar, deprecierea a fost de peste 4% în cursul ședinței de vineri (prețul dolarului a oscilat pe interbancar între 3,95 și 4,15 lei, înainte ca BNR să comunice la ora 13 cursul de 4,0766 lei. Enorm, pentru o singură zi, fuga de sterlină spre dolar  fiind și prima din seria de evoluții șoc manifestate după ce piața a realizat că estimările de REMAIN au fost depășite de realitatea LEAVE.

A face abstracție de întărirea dolarului și a te limita la ,,leul nostru nu va avea probleme” mă face să întreb: domnule Guvernator, cum rămâne cu deprecierea față de dolar?

Am avut ieri aceeași senzație ca în 2008, când lumea fierbea, iar domnul Isărescu ne spunea că ,,România crește economic cu 5% pe an de 10 ani și va crește cu 5% pe an încă următorii 10 ani”. Și ,,mai ușor cu criza pe scări”. Și ,,nu avem nevoie de FMI”. Aceeași gargară care îl determina și pe Băsescu, după consultările cu dl. Isărescu, să spună că ,,această criză nu ne va   atinge”. Iar pe Tăriceanu să ne trimită să cumpărm case în SUA.

Dacă consultările de vineri ar fi fost oneste, ar fi trebuit remarcate în primul rând, vulnerabilitățile economice proprii ale României, în contextul Brexit. Iar acestea sunt legate de veniturile bugetare, care, vor antrena în cele din urmă, propria nouă criză a României, în contextul votului Marii Britanie dar nu determinată de Brexit: criza bugetară. La fel ca și în 2008, când România se înfigea spre propria criză de balanță de plăți, sub ochii lui Isărescu, Tăriceanu & Băsescu, criză de balanță de plăți care s-ar fi întâmplat oricum, indiferent de  criza economică mondială. Dar ce a fost onest în întâlnirea de la Cotroceni?

,,Pot să îi asigur pe români că această criză, fiindcă asta este, numită Brexit, are în ea oportunități importante pentru România şi împreună cu toată clasa politică vom avea grijă ca România şi Uniunea Europeană să iasă întărite din această criză.”, a zis Iohannis.

Un alt fel de a spune că ,,această criză nu ne va atinge” și o convingere a domnului Iohannis că va trata ,,oportunitățile” Brexit cu aceiași actori care nu au văzut Marea Recesiune. Și probabil în același fel.

Deja împrumuturile făcute de România în dolari necesită plata mai multor lei pentru achitarea dobânzilor. La fel și pentru împrumuturile Euro (nu e nimic neglijabil la o țară care a ajuns la o datorie publică de 40% din PIB să plătească cu un leu depreciat, datorii în Euro – în fapt mai mulți lei pentru plata datoriilor. Iar asta se adaugă datoriei publice, întrucât, în perioada de creștere economică, România crește și datoria publică (paradoxal). Am mai arătat că Guvernul Ponta a crescut datoria publică în mandatul său cu 9 miliarde de Euro. Bani care sunt mai scumpi de returnat acum. România nu își restrânge datoria publică în perioadă de creștere economică ci o majorează.

Iar când dobânzile vor începe să crească…. o să îl vedem pe dragul de Klaus și pe longevivul Isărescu cum o să o dea pe Brexit și se vor piti în declarații pentru a ascunde ignorarea propriilor dezechilibre, în contextul unor evoluții internaționale seculare.

Paradoxal totuși să susții că ,,Pentru toată lumea este clar că Europa, Uniunea Europeană are mult de lucru. Trebuie să redefinim proiectul european. Trebuie să-l facem mai bun, mai uşor de înţeles pentru cetăţeanul de rând, mai performant.”. Domnul Iohannis, care în timp ce Cioloș era invitat la Washington o ardea pe la Vilnius, redefinește împreună cu Dragnea poriectul european. Nimic surprinzător pentru domnul Iohannis care, atunci când primește o informare, o citește, și se consideră informat… Dar atât despre ai noștri. Acum, pe scurt, despre Brexit.

Pe scurt, despre Brexit

Imaginea de mai sus spune totul despre ce a decis referendumul de joi, 23 iunie. Uniunea Europeană nu mai merge înainte, ci o cotește fie stânga, fie dreapta, ca rezultat al referendumului. Ce ar fi putut să îi împingă pe britanici să renunțe la UE, în condițiile în care de 4 ani consecutiv au cel mai mare ritm de creștere anual din statele G7, în condițiile în care rata ocupării forței muncă este la maximul ultimei perioade (74,2% din forța de muncă de 34,2 milioane este ocupată iar rata șomajului este în jur de 5%, respectiv cam 1,67 milioane șomeri)? Cred că suma de eșecuri care a condus la o constatare banală, la îndemână, și de bun simț. Simplist spus, britanicii au constatat că 28 de lideri politici ai Uniunii nu găsesc un răspuns comun la întrebarea: ce culoare are o portocală.

Un pic mai detaliat, dar tot pe înțeles, întârzierea recunoașterii și gestionării Marii Recesiuni din 2008, politica oscilantă a Băncii Centrale Europene din timpul crizei (reduceri de dobândă întârziate, majorare inexplicabilă de dobândă înainte de plecarea lui Trichet și în final coboârarea ratei de dobândă la granița zero) dar mai ales bâlbâielile liderilor europeni în cazul Greciei și în criza imigranților, au arătat englezilor că pentru o economie ca a lor (a doua din UE), este prea riscant să lași destinul economic și nivelul de trai în mâinile celor 28 care nu agrează o culoare comună pentru portocale.

Un pic mai tehnic, Uniunea Europeană ar trebui să aibă 4 instrumente de guvernare, din care funcționează unul și un pic: uniunea monetară (există – prin Zona Euro), Uniunea Bancară (politica bancară comună s-a blocat la jumătate), guvernanța fiscală comună (care eșuează în a  sancționa din timp derapajele membrilor – cum este cazul și României) și nu în ultimul rând, un leadership politic.

În loc de 4 piloni fermi, funcționează unul și trei sferturi. Ori, pentru a doua economie a Uniunii Europene și a 5-a a lumii, este prea riscant să lași propria bunăstare pe un soclu cu un picior și 3 sferturi. Iar bunul simț al celor 51,7% dintre britanici care au votat pentru părăsirea Uniunii Europene a fost, înclin să cred, determinat de o gândire asemănătoare celor care aleg să își dea în plată în România, locuințele: pe termen scurt, le va fi mai rău, dar pe termen mediu și lung, va exista o normalizare. Și așa îmi explic și reacțiile citate mai sus, ale Președintelui SUA și ale șefei FMI.

Repet, aceste argumente sunt valabile pentru a doua economie a Uniunii Europene (UK) și resping ferm pe cei care ar putea să spună (și vor spune) că și românii ar trebui să priveasă atent la englezi.

Argumentele mele pentru respingere se subsumează ideii că fără România în Uniunea Europeană, Uniunii i-ar fi ceva mai bine, dar nouă, categoric, mult mai rău. România nu are pe termen scurt nici măcar un picior din cele 4 (cursul de schimb este acolo unde vrea Isărescu, +/- 30% pentru că nici Isărescu nu mai e ce a fost). Și râd când aud vocile din BNR care vopsesc realitatea și spun că prețul leului a fost stabil din 2008 și până în prezent (în condițiile în care deprecierea a fost în plaja 3.5 lei august 2008 până la 4.55 lei în prezent). Politica fiscală este ad-hoc, supravegherea bancară a lăsat de dorit atât în perioada de boom economic cât și în perioada crizei (când, în loc ca băncile să aducă capital, ele au fost capitalizate indirect de la buget, prin împrumuturi accesate de la sistemul bancar la dobânzi de 11-19% pe an în loc de restructurare), iar leadership-ul politic este subsumat faptului că Iohannis (care  privește cu atenție leul  care ,,nu va avea probleme” în timp ce încasează chirii în Euro) stabilește viitorul european al României împreună cu Dragnea. Și cu Isărescu.

Vineri, 24 martie, în condiițiile în care piețele internaționale au fost șocate de o volatilitate săptămânală fără precedent, noi constatăm că ,,leul nostru nu va avea probleme” (a spus-o Guvernatorul). Desigur, o astfel de apreciere limitativă nu poate fi decât rezultatul unei gândiri primitive și unor politici economice interne rudimentare, de genul ,,iei de la Gheorghe ca să îl plătești pe Ion”. În condițiile unei creșteri economice mondiale anemice și unei vîlvătăi economice nesustanabile în România. Și în condițiile în care deținerile de cash ale fondurilor de investiții la nivel mondial au ajuns la maximul ultimilor 15 ani (5,7% din total portofolii sunt cash), iar băncile din România stau pe munți de cash și nu vor/nu pot să îi plaseze în economia reală.

Asta arată că investitorii știu că banul cash le oferă rezistența în vremuri turbulente și capacitatea de a reacțina rapid și de aceea investitorii și-au schimbat în ultima perioada tactica de la a fi investitori activi în a fi investitori tactici. O tactică rezonabilă având în vedere că în acest moment, UE trece prin prima criză instituțională de la formare. Dar ,,leul nostru nu va avea probleme”.

Spun că semnul de circulație de mai sus exprimă, în opinia mea, viitorul Uniunii Europene. Nu va fi înapoi. Dar va fi un viraj brusc fie la stânga, fie la dreapta. Puneți dumneavoastră ce vreți în stânga sau în dreapta dintre următoarele 2 opțiuni: leadership politic real sau actuala opțiune, în care 28 de membri ai Uniunii nu se înțeleg asupra culorii unei portocale. În curând 27. Și tot așa.

Criza Greciei a fost un avertizor timpuriu pentru această criză instituțională. În criza Greciei (de la care a trecut fix un an), fostul șef al FMI, briliantul Dominique Strauss-Kahn avertiza: ,,Sunt greșeli pe care Europa le-a experimentat de prea multe ori în existența sa încât să le repete. Adresându-mă astfel, le spun insistent foștilor mei colegi și prietenilor să nu continue pe aceeași cale, care îmi pare un drum închis”.

Evoluția din ultimele 12 luni, a arătat că prietenii și colegii lui Strauss-Kahn au continuat pe aceeași cale, și au ajuns la un drum închis. Din care pot vira fie la stânga (leadership politic real), fie la dreapta, pierzând membru după membru. Ceea ce avertiza Dominique Strauss-Kahn au înțeles cei 51,7% din englezii care au votat joi.

La final, vă reamintesc încă două declarații din urmă cu un an, referitoare la tehnocrații europeni. Lucruri care au trecut, dar care care cumva cred că au cântărit mult în conștiința britanicilor care au votat joi.

Întâi, fostul ministru de finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis:

,,Ceea ce Bruxelles-ul și Troika vor astăzi este un vot DA, astfel încât să umilească poporul grec.  De ce ne-au forțat să închidem băncile?  Pentru a instala frica în populație. Iar răspândirea fricii se numește terorism”

Și mai ales, Paul Krugman:

,,Campania de forțare – încercarea de a îi terifia pe greci prin tăierea finanțării bancare și amenințarea unui haos general – totul cu un scop aproape declarat, de a îi face pe politicienii de stânga din Grecia să își piardă mandatul, este un moment rușinos al Europei care pretinde că are credință în principiile democratice. Dacă această campanie avea succes, ar fi condus la un precedent teribil, chiar dacă, creditorii aveau dreptate. Ceea ce e cel mai important, creditorii NU AVEAU DREPTATE.  Adevărul este că tehnocrații europeni sunt ca doctorii mediavali, care insistă ,,să ia sânge”, iar când tratamentul lor îi face pe pacienți mai bolnavi, ei vor o sângerare chiar și mai amplă. Un vot DA ar fi condamnat țara la mai mulți ani de suferință în urma unor politici care nu au funcționat, și care nu au cum să funcționeze: austeritatea probabil că reduce economia mai rapid decât se reduce datoria, așa că toată această suferință nu are niciun sens. Victoria celor care au spus NU cel puțin oferă o șansă de a ieși din această capcană”.

Parafrazandu-l în final pe Krugman, zic și eu: victoria celor care au spus LEAVE cel puțin oferă o șansă de a ieși din distorsiunile create de cei 28 care nu se înțeleg asupra culorii unei portocale. Un moment istoric. Care trebuie tratat mai puțin pueril decât ,,leul nostru nu va avea probleme”.

Categorii:Editoriale, Stiri

Etichete:blaga, brexit, cameron, ciolos, IMF, isarescu, Lagarde, Obama, Soviani, USA