Comunicat de Presă RST MEDIA. Practicile funcționarilor din ASF care au determinat majorarea nesustenabilă a tarifelor RCA. Documente.


În urma interesului arătat de mass-media în privința instrumentelor folosite de Autoritatea de Supraveghere Financiară și care au oferit pretexte pentru majorarea semnificativă a tarifelor RCA, dar și al interesului manifestat de către liderii partidelor parlamentare, de către Comisiile de Specialitate din Parlamentul României și de către Guvernul României, RST MEDIA pune la dispoziția tuturor celor interesați memoriul depus de către noi în data de 20.01.2015 la Camera Deputaților și la Senatul României privind abuzurile semnalate în ASF, cu consecințe directe asupra majorării nivelului de primă RCA încă din ianuarie 2015.

Credem că informațiile pe care le veți găsi în acest document sunt de natură să lămurească mijloacele prin care funcționari din ASF au contribuit, dincolo de lege, la majorarea nesustenabilă a tarifului RCA. Punerea la dispoziție a acestei sesizări vine în continuarea interesului arătat de către mass-media și de către publicul general în urma prezentării memoriului în data de 04.09.2016 la postul de televiziune B1TV și pentru a oferi instrumente utile manifestării inclusiv față de noi a interesului legitim al Comisiei De Buget Finanțe din Camera Deputaților și al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților.

Faptele reclamate în sesizarea atașată s-au desfășurat în perioada în care dl. Radu Soviani se afla sub contract cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca purtător de cuvânt, iar urmările faptelor sesizate produc efecte și în prezent, aspect ce ne obligă să acționăm în continuare în favoarea interesului public prin punerea la dispoziție a sesizării.

Regretăm că încă în România, abuzurile unor persoane din autoritățile publice își produc efecte, prejudiciază și nu sunt sancționate în termen rezonabil. Este de datoria fiecărei părți ca atunci când sesizează o conduită abuzivă și nelegală, să utilizeze toate pârghiile legale pentru sancționarea și corectarea derapajelor legale a unor persoane care, în exercitarea funcției publice, abuzează de prerogativele și protecția oferită pentru a își crea avantaje proprii sau de grup, în detrimentul interesului public sau al persoanei.

Facem precizarea că RST MEDIA a sesizat și organele de urmărire penală față de persoane din cadrul ASF, care, cel puțin prin modalitatea comisivă prin omisiune, împreună cu alte persoane din afara instituției, se fac responsabile și au urmărit prejudicierea și vătămarea intereselor patrimoniale ale RST MEDIA și ale domnului Radu Soviani, ca urmare a neachesării domnului Radu Soviani la instigarea de a dezinforma prin omisiune subiecții beneficiari ai poziției și funcției de purtător de cuvânt al ASF.

Opinăm că o astfel de conduită a fost de natură să atragă pedepsirea societății RST MEDIA, care nu a achesat la pozițiile publice, personale, ale Președintelui ASF, în sensul majorării cu orice preț a tarifelor RCA, domnul Negrițoiu oferind încă de la numirea sa în această calitate (mai 2014), argumentele și pretextele publice de care unele societăți de asigurare aveau nevoie pentru a scumpi RCA și prin urmare au fost favorizate să scumpească polițele RCA. Efectele acestei conduie se manifestă încă.

Reiterăm că RST MEDIA și dl. Radu Soviani nu vor precupeți nici pe viitor vreun efort astfel încât practicile abuzive să înceteze și să fie sancționate, conduită pe care am abordat-o cu bună credință permanent, preferând să semnalăm abuzurile îndreptate împotriva interesului public chiar dacă aceasta conduită ne-a adus și ne aduce prejudicii în ceea ce privește interesul nostru privat, prin pedepsirea societății RST MEDIA de către persoane care fac obiectul sesizării organelor de urmărire penală.

Atragem atenția public asupra faptului că prin mijlocul folosirii unei ordonanțe de urgență pentru plafonarea RCA, fără a umbla la cauzele creșterii exacerbate a tarifelor prin favorizarea produsă de mesajele publice (și nu numai) ale Președintelui ASF dar și de falimentarea unor societăți românești de asigurare prin modul în care și-au exercitat funcțiile publice persoane din ASF, grupurile de interese acționează în continuare după metode documentate, care au funcționat în trecut, dar care nu mai sunt compatibile cu statutul de stat membru NATO și UE. Lipsa de compatiblitate în prezent este demonstrată și de decizia Direcției Naționale Anticorupție care a blocat declararea falimentului Carpatica ASIG de către ASF și Mișu Negrițoiu, faliment pe care ASF a încercat să îl declare înainte ca DNA să finalizeze investigațiile penale și să recupereze prejudiciile.

Similar s-a întâmplat și la Astra Asigurări, acolo unde, cei care aveau interesul financiar de a acorda timpul necesar pentru sifonarea fondurilor din societate astfel încât acestea să intre în posesia persoanelor care au orchestrat schimbarea din funcție a domnului Dan Radu Rușanu și substituirea lui cu domnul Mișu Negrițoiu, au acordat 2 ani societății ASTRA astfel încât să fie imposibilă recuperarea prejudiciului de către societate și de către statul român.

Valoarea prejudiciului în cazul ASTRA a ajuns, potrivit estimărilor DNA, la circa 795 milioane lei (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7161), semnificativ peste necesarul de capital identificat pentru societate la momentul intrării în administrare specială, iar valoarea prejudiciului în cazul Carpatica ASIG, a ajuns, potrivit investigațiilor DIICOT, la circa 70 de milioane de lei (http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/1700-comunicat-de-presa-02-03-2016).

In concluzie, opinăm că societatea RST MEDIA a fost pedepsită și pentru că a transmis corect datele și informațiile privind societățile în cauză (încă din urmă cu 2 ani), într-o manieră corectă și completă, ceea ce a îngreunat eforturile celor care aveau interesul nerecuperării prejudiciilor (și amplificării lor prin continuarea manoperelor prejudicioase, chiar dacă societățile se aflau în administrare specială, așa cum relevă și comunicările DIICOT ȘI DNA). Așa cum demonstrează și sesizarea pe care o punem la dispoziție mai jos, motive suplimentare și concurente de pedepsire a RST MEDIA au fost reprezentate de atitudinea noastră fermă de a nu ne asocia vreunui derapaj peste prerogativele legale ale Președintelui ASF, atâta timp cât domnul Radu Soviani a fost purtătorul de cuvânt al instituției ASF, și nu al domnului Negrițoiu.

Memoriul la care facem referire, la care Comisiile pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaților și Senat au avut acces încă din 20.01.2015, și care, dacă ar fi fost tratat cu seriozitate și responsabilitate ar fi oferit instrumentele necesare pentru a nu se mai ajunge la situația majorării nesuportabile a tarifelor RCA, îl regăsiți mai jos:

https://soviani.files.wordpress.com/2016/09/memoriu-rst-media-camera-deputatior-20-ian-151.pdf

Anunțuri


Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , ,

1 răspuns

  1. Buna ziua domnule Soviani,
    Ma numesc Razvan Gaita si va urmaresc permanent articolele si aparitiile pentru ca va consider un formator de opinie si o sursa de informare pentru cei interesati de viata economica si politica din Romania.
    Ma adresez dumneavostra pentru ca aveti deschiderea si audienta pentru a putea incerca un demers in favoarea respectarii legii si in general, al bunului simt, in aceasta tara unde lipseste complet AUTORITATEA.
    Este vorba despre conexiunea intre problema RCA, inmatricularile in Bulgaria si, mai nou dar la o scara ingrijorator de mare, a inmatricularilor de autoturisme cu volanul pe partea dreapta, aduse din Anglia.
    Poate ca ati remarcat si dumneavostra si cred ca merita sa se faca publica aceasta problema care imbina problem de asigurare cu cele de legislatie rutiera cu impact in siguranta traficului si a participantlior la acesta.
    Personal am facut demersuri catre Ministerul Administratiei si Internelor, precum si la RAR cu speranta ca cineva va constientiza pericolul pe care il adauga drumurilor si asa distruse si insuficiente, prin inmatricularea acestor vehicule care, cu siguranta nu sunt adaptate regulilor de circulatie din Romania – adica circulatia pe partea dreapta si volanul pe partea stanga.
    Raspunsul MAI a fost – adresati-va RAR, iar RAR mi-a raspuns ca ei verifica doar starea tehnica a masinilor si ca masinile se accepta in virtutea liberei circulatii a marfurilor in UE.
    Ce se poate spune mai mult – ca incompetenta, birocratia si lipsa de raspundere ucid pe drumuri si blocheaza dreptul la despagubiri corecte. Imaginati-va ca va loveste o masina cu volanul pe dreapta si inmatriculata in Bulgaria. Ce RCA este disponibil pentru aceasta varianta si ce service auto repara masina sperand sa isi recupereze banii din Bulgaria????
    Ma rog, asta este pe scurt.
    VA ROG, daca si dumneavoastra considerati ca meritam sa circulam si sa traim mai bine, sa faceti publica aceasta problema si sa solicitati, prin pozitia si prestanta dumneavoastra, explicatii si solutii din partea autoritatilor.
    Personal va sustin in orice demers ati face in acest sens.
    Va multumesc anticipat si va stau oricand la dispozitie.
    Cu stima,
    Razvan Gaita
    0740102134 / rgaita@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: