Dacă ar fi cuprins de remușcări că a instigat Parlamentul la blocarea urmăririi sale penale, Oprea și-ar fi dat de ieri demisia. Nu există nicio remușcare, ci doar un calcul perfid ale acestui om fără căptăi. Iată-le, împreună cu realitatea faptică pentru care refuză să își dea demisia.

1. Oprea știe că votul nu poate fi reluat. O reluare a votului ar face neprocedurală urmărirea sa penală și ar scoate urmărirea penală de pe traseul normal. Oprea ar putea câștiga chiar și la CEDO pentru acest lucru.
2. Miercuri, 3 februarie 2016, Oprea a cerut aceluiași Senat ridicarea imunității sale în dosarul Girofarul. Senatul a votat atunci ridicarea imunității pentru a fi urmărit penal în acest dosar. Luni, 19 septembrie 2016, la votul privind încuviințarea ridicării imunității pentru a fi urmărit penal în cazul uciderii din culpă a lui Bogdan Gigină, Oprea a cerut aceluiași Senat să nu îi fie ridicată imunitatea. Același Senat a votat împotriva începerii urmăririi penale.
3. Mulți s-au întrebat, poate pe bună dreptate, de ce Oprea a acționat diferit în cele 2 situații în care s-a cerut ridicarea imunității, argumentând chiar că vinovăția generalului aflat ,,pe bancheta din spate” nu este de natură să poată fi probată teminic de procurori și prin urmare, în opinia lor, instanțele ar putea să îl achite (sau cel mult o pedepsă cu suspendare). Întrebarea este legitimă. Răspunsurile sunt însă incorecte, majoritatea fiind centrate pe ideea că Oprea a fost naiv dacă nu chiar lipsit de inteligență, nărod sau tont în data de 19 septembrie 2016. În fapt Oprea a fost nărod în 3 februarie 2016 și nu în 19 septembrie 2016. Iată de ce:

1. La data de 3 februarie 2016, în opinia mea, Oprea era convins că are încă sprijinul instituțional al serviciilor de informații, care, în opinia mea, cel puțin au tolerat inventarea lui Gabriel Oprea. Ceea ce a fost lansat ieri în spațiul public, și nicicum infirmat de către SRI (sau SIE), și anume că în noaptea alegerilor din 2009, șeful operativ al SRI și șefa DNA (la acel moment procuror șef al României) au fost acasă la Gabriel Oprea, este de natură, în opinia mea, să îl fi făcut la momentul 3 februarie 2016, pe Gabriel Oprea să creadă, ca un nărod, că are sprijinul instituțional al SRI. Nu uitați că în dosarul Girofarul domnul Oprea și-a asigurat, în opinia domniei sale, un soi de imunitate, dând girofare spre exemplu și la Parchetul General. Doar că dacă domnul Coldea și doamna Kovesi nu vor simți nevoia să infirme informația că au fost acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009, sau să precizeze public motivul vizitei, vor putea oricând să susțină (necredibil), că supravegheau de aproape ,,infractorul”, fiind de fapt în misiune la el acasă.
2. Dezvoltarea evenimentelor după momentul 3 februarie 2016 (inclusiv solicitările de desecertizare a arhivei DIPI și punerea sub urmărire penală a lui Tobă, documente pentru care cei doi aveau garanția CSAT că nu pot fi desecretizate), l-au făcut pe generalul cu 4 stele Gabriel Oprea să își dea seama că este în curul gol. Dacă a avut protecție instituțională de la SRI/oameni din SRI până la un moment dat, acum această protecție a dispărut/s-a diminuat/ nu mai poate fi exercitată. Și Gabriel Oprea se vede de ceva timp în postura de privi la fostul sistem care l-a protejat cam așa: ,,eu privindu-l din pădure/ las aleanul să mă fure/ Și ascult de la răcoare/Pitpalacul”.
3. Perspectiva ascultării de la răcoare a pitapalacului l-a înfricoșat. De aceea a cerut Senatului (nu ca prostul) să se opună solicitării de înepere a urmăririi penală în cazul uciderii din culpă a lui Bogdan Gigină. Nu ca nărodul (cum a făcut în 3 februarie) ci strict în urma instinctului de auto-coservare, ca produs la unui sistem/oameni fără căpătâi, a căror protecție a pierdut-0. Definitiv.
4. Votul din 19 septembrie dovedește că Oprea nu mai are protecția instituțională dar are încă  protecția unor lichele/oameni fără căpătâi care indubitabil se află și în SRI sau SIE. Ca și în cazul Hexipharma, mă refer la persoane individuale și nu la servicii în sine, ca instituții. Povestea cu senatorii care au votat ,,sub imperiul emoției” nu mă face decât să mă tăvălesc pe jos râzând.

Motivele pentru care a pierdut definitiv această protecție le-am detaliat în articolul de mai jos:

Generalii de pe bancheta din spate.

Pierzând această protecție, ce mai poate să facă Gabriel Oprea? Instinctul de conservare îi spune să nu își dea demisia din Parlament, din trei motive:

1. Dacă își dă demisia, Oprea știe că a mai făcut și alte matrapazlâcuri despre care procurorii nu vor putea pretinde că nu trebuie să le investigheze. Generalul Oprea rămâne în curul gol în fața viitoarelor dosare, care în mod cert îl privesc.
2. Jocul de glezene cu reluarea votului (neprocedurală), dacă s-ar produce, îl îndreptățesc pe Oprea să întemeieze o viitoare acțiune la CEDO, cu șanse de câștig, pentru că vorbim de drepturi și libertăți fundamentale
3. Mizează că va invoca cumva ,,interesul național” și va beneficia de complicitatea amicilor ale căror mizerii le știe, pentru a ajunge cumva pe o listă electorală și să își păstreze imunitatea și după alegeri. Așa cum a arătat votul din 19 septembrie, Oprea beneficiază (încă) de sprijinul unor oameni susceptibili de a fi fără căptătâi.

Astea sunt, în opinia mea, calculele perfide ale lui Gabriel Oprea. Care, odată ce au fost demonstrate prin acest articol, din punctul meu de vedere, ar trebui să conducă la fapte raționale.

Ce ar fi rațional de făcut:

1. Gabriel Oprea să își dea ACUM demisia, și nu pentru că s-ar simți în vreun fel vinovat de moartea polițistului Bogdan Gigină (sunt convins că nu are nici cea mai ușoară urmă să se considere vinovat) – totuși și pentru Oprea funcționează prezumția de nevinovăție, ci pentru că a instigat Parlamentul la votul împotriva ridicării imunității, cu alte cuvinte, să se substragă urmăririi penale prin păstrarea imunității, ceea ce în sine reprezintă manifestarea faptului că nu toți cetățenii români sunt egali în fața legii.
2. Parlamentul să nu voteze SUB NICI O FORMĂ, încă o dată, solicitarea de ridicare a imunității. Ceea ce poate face Senatul, dacă vrea, este să se reunescă de urgență, chiar LUNI, și să voteze, cu mâinile la vedere, o declarație prin care să spună dacă consideră sau nu moral ca Oprea, cu prezumția de nevinovăție, să se pună singur la dispoziția organelor de urmărire penală. Dacă ar proceda așa, iar sprijinul oamenilor fără căpătâi nu ar mai exista, sunt convins că declarația ar fi aprobată.

Categorii:Editoriale

Etichete:comisie buget, Gabriel Oprea, general, ofiteri, protest, SIE, SRI, Traian Basescu