Cum arăta actualul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, în 1975, la 10 ani de la emigrarea din România.


,,Am emigrat din România și am rămas în Italia, la Roma,  pentru următoarele 9 luni, în timp ce părinții mei au căutat să găsească de lucru în Statele Unite. Tatălui meu i s-a oferit în cele din urmă o poziție de Profesor Asistent de Medicină la Yale Medical School. Sosind în New Heaven, Connecticut, în mai 1966, am început să trăim visul american. Părinții mei au lucrat ca medici iar eu m-am înscris în clasa a III-a și am început să învăț engleza”, spunea Adrian Zuckerman în 20 iunie 2019, în fața Comisiei Senatoriale pentru Afaceri Externe

,,Românii nu au prieteni mai buni decât americanii”, a spus astăzi 17 decembrie 2019, același Adrian Zukerman, devenit noul Ambasador al SUA în România.

Comunicatul Ambasadei SUA nu precizează dacă domnul Zuckerman i s-a adresat lui Klaus Iohannis în limba română sau în limba engleză. Eram curios având în vedere faptul că Ambasadorul este născut în România, de unde a emigrat la vârsta de aproape 10 ani. De asemenea, sunt curios dacă Ambasadorul mai are încă cetățenia română, respectiv dacă este un româno-american.

Ambasadorul și-a preluat îndatoririle în România încă din 14 decembrie 2019, (biografia oficială este disponibilă AICI) iar azi a fost făcut ultimul pas, formal, prin înmânarea scrisorilor de acreditare lui Klaus Iohannis. Așadar Adrian Zuckerman a devenit ambasador extraordinar și plenipotențiar al SUA în România, în urma unei nominalizări a Președintelui Trump din august 2018 și  în urma unei proceduri care a debutat în 16 ianuarie 2019,

Emil Zuckerman (tatăl ambasadorului) a fost academician senior și cercetator al Universității București, obținând rezultate recunoste internațional pentru cercetarea epilepsiei, potrivit ambsadorului.

Aura Zuckerman (mama ambasadorului) a fost cercetător în domeniul endocrinologiei.

În declarația făcută în fața comitetului pentru relații externe, Ambasadorul Zuckerman a amintit cum, la foarte puțin timp după ce s-a născut, Emil și Aura au decis că singurul lor copil (Adrian) trebuie să aibă șansa unei vieți mai bune ,,conștienți fiind de lipsurile brutale ale sistemului comunist”. Din succinta declarație în fața Comisiei Senatoriale, înțeleg că era pe vremea lui Gheorghiu Dej. Prin urmare, au făcut o cerere de emigra din România, ceea ce a condus la ,,încheierea pozițiilor lor academice de elită” (undeva în 1963-1965). ,,Au început o viață nouă, la limita sărăciei”, mai spunea Ambasadorul.

Și totuși, când micul Adrian avea 9 ani, familiei Zuckerman i s-a permis emigrarea. Deduc din prezentarea ambasadorului (nu nominalizează momentul) că asta se întâmpla în August 1965, când părinții și Adrian au plecat spre Roma, cu hainele de pe ei și cu două salamuri în bagaj. ,,Părinții au urmat sfaturile prietenilor și au luat două salamuri care putea fi să fie mâncate fie să fie vândute când ajungeau la Roma. Nu ni s-a permis să luăm cu noi nimic de valoare sau bani”.

În 1975, Adrian Zuckerman devine absolvent al Hamden Hall Country Day School, astăzi școala de pe Whitney Avenue din Hamden, Connecticut, cu o vechime de peste 100 de ani, mândrindu-se cu el.

Ulterior devine dublu licențiat al Massachusets Institute of Technology (în științele vieții și în management) și devine licențiat în drept al New York Law School, fiind admis în baroul New York în 1984.

Adrian Zuckerman a fost nominalizat de către Donald Trump ca viitor ambasador in România, la aproximativ un an după vizita istorică pe care Klaus Iohannis a avut-o la Washington și unde s-a întâlnit cu Donald Trump (iunie 2017). Despre asta, am scris aici:

Momentul istoric al vizitei lui Iohannis la Casa Albă. Da, este GAME OVER.

și aici:

Iohannis meets Trump. A historical moment for Romania in the operation Game Over.



Categories: Stiri

Tags: , , , , ,

1 reply

Trackbacks

  1. Dnul Ambasador – iDEEA IRINEi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: