La motiunea de cenzură, ,,opoziția” joacă la fel ca în cazul revocării lui Mișu Negrițoiu. Ce ne spune nouă asta.


Atitudinea ,,opoziției” respectiv PNL și USR în cazul moțiunii de cenzură este similară până la identitate cu atitudinea ,,opoziției” în cazul revocării fostului lucrător în  fostele ICE-uri comuniste, și diplomat, Mișu Negrițoiu. Pe scurt, o atitudine de puslama.

Exista vreo tara în lume asta în care opoziția să nu vrea să dărâme guvernul puterii, în afara de România? Din cercetările mele, nu, și de fapt aceasta este premiera mondială înregistrată zilele acestea în România: nu că partidul de guvernământ depune moțiune de cenzură împotriva porpriului guvern. Din momentul în care Grindeanu a defectat și i-a fost retrasă susținerea politică, simultan cu demisia miniștrilor din cabinet, zvonul că ,,PSD depune moțiune de cenzură împotriva propriului guvern” a devenit #fakenews. Grindeanu, Ponta și băiatul acela de la comunicații, nu sunt guvernul PSD, ci mai degrabă un soi de pirați, de răzvrătiți.

Ceea ce nu este însă #fakenews și este premieră mondială este că opoziția din România nu va vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului care a fost desemnat de părtea adeversă și al cărui sprijin a fost retras.

În acest fel, opoziția își manifestă  explicit susținerea pentru un premier care nu este al său, devenind și ea tot un soi de pirat. Ceea ce piratează ei este însuși sensul de ,,opoziție”.

Ceea ce în sine generează o altă știre: Grindeanu, care a defectat, nu mai este în mod cert al PSD (în cazul în care a fost vreodată).

Despre ,,opoziția” PNL 

Ca jurnalist, voi considera întotdeauna cele mai grăitoare reacții, cele de la cald. O astfel de reacție a avut ,,noul” președinte al PNL, Ludovic Orban, ieri seară, la Rareș Bogdan în emisiune:

,,Am hotarat sa fim prezenti la dezbaterea motiunii, dar sa nu votam (…) E o procedura parlamentara la care vom participa, dar niciunul dintre liberali nu se va duce sa ia bilele pentru a vota”. Intrebat daca vor fi exclusi din partid cei care vor dori sa voteze, Orban a raspuns: “Sigur, asta e clar”. El a reafirmat insa ca are “incredere in toti parlamentarii PNL”, pentru ca “altfel nu vor mai fi parlamentari ai PNL”, a mai spus Orban.

Această declarație este grăitoare în sine pentru ce fel de opoziție reprezintă PNL, care își amenință prin ,,noua” conducere parlamentarii care vor vota pentru căderea unui guvern aparent al părții adverse, adică pentru parlamentarii care vor acționa efectiv ca opoziție.

Această declarație este realmente breaking news din încă două motive:

a) cei care controlează PNL acum, prin Ludovic Orban, și-au data seama de percepția de opoziție capturată și de lider vopsit pe care o crează declarația lui Orban pentru orice cancelarie occidentală. Prin urmare, 12 ore mai târziu, Orban vine cu o nuanță, în line cu prima, deci tot tâmpită: ,,PNL se va opune trocului făcut de clanul Dragnea. Îi cer demisia de conștiință premierului”. Declarația este tâmpită în primul rând pentru că ,,demisia de conștiință” nu există (presupune sentimentul responsabilității morale față de propria conduită sau intuiție pe care persoana o are despre propria existență” și doi pentru că Orban a afirmat că ,,astfel ar putea fi împiedicat trocul făcut de Liviu Dragnea cu UDMR”. Pe scurt, i-ar fi fost la îndemână ,,opoziției” PNL ca prin votarea moțiunii, fundamentată de această dată pe un sentiment real al responsabilității morale, să împiedice ,,trocul” (care oricum nu s-a mai făcut). Doar că Orban a persistat în faptul că PNL nu va vota moțiunea. Cu Orban a fost ușor, pentru că ne-a conturat ce opoziție va fi el ca Președinte al PNL, din prima zi de mandat. Orban ne-a transmis că dacă PNL ar vota moțiunea, PNL ar răspunde jocului lui Liviu Dragnea, ceea ce nu va face (cu riscul ,,trocului” PSD-UDMR). Din nou, Liviu Dragnea s-a dovedit cel responsabil prin anularea acestui troc, și nu opoziția, cu riscul de a își limita șansele ca moțiunea să fie votată. Ludovic Orban se dovedește însă ,,neprețuit” în contextul în care atât de mulți pedelisto-liberali tocmai l-au prețuit atât de mult încât l-au făcut Președinte PNL… Pentru mine noul Președinte al PNL a devenit de azi un fel de Brătianu-Cartof.

b) declarația ,,noii” conduceri PNL este similară până la identitate cu cea a ,,vechii” conduceri PNL, în cazul Mișu Negrițoiu. Concret, despre Mișu Negrițoiu, Raluca Turcan afirma că ar trebui să plece pentru nasoalele făcute, dar că PNL nu îl vrea plecat, pentru că îl vrea Dragnea plecat. Această afirmație tâmpită a sunat în felul următor: ,,PSD nu îl dă jos pe Mișu Negrițoiu pentru că a făcut prostii una după alta, a politizat o instituție, a blocat-o și a făcut-o să funcționeze împotriva cetățenilor. PSD îl dă jos pe Mișu Negrițoiu pentru că l-a călcat pe coadă pe domnul Dragnea. În acest context, PNL nu va răspunde jocului domnului Dragnea”. Adică PNL ca să nu îi facă jocul domnului Dragnea, îl va fi menținut pe Negrițoiu la ASF. Neprețuită doamna Turcan!

Despre ,,opoziția” USR.

Aici e puțin de spus. USR a anunțat sec că nu va vota moțiunea de cenzură, încă de la început. Deasemenea, de noaptea minții din moment ce Sorin Grindeanu a fost premierul care a trecut prin ordonanță de urgență OUG 13, noaptea ca hoții. Deci ne-am lămurit și cu ,,opoziția” USR, care, cu sau fără Nicușor Dan, #rezistă. După ce a rezistat să îl dea jos pe Grindeanu, acum rezistă să îl susțină pe Grindeanu.

Ceea ce vreau să subliniez în acest articol este similaritatea până la identitate cu definiția de blat și non-opoziție pe care o au cumulat PNL și USR în scopul menținerii în funcția de premier fantomă a guvernului pirat născut din revolta  Grindeanu-Ponta, acționând în același sens ca pentru susținerea lui Mișu Negrițoiu în condițiile în care acesta pirata poziția de Președinte ASF, inclusiv după adoptarea raportului de revocare în toamna anului trecut.

În 9 mai 2017, fostul diplomat Mișu Negrițoiu scăpa ca prin urechile acului de revocarea din poziția în care a fost plasat, de Președinte ASF. Plenul Parlamentului fusese convocat pentru a vota un raport vechi de 6 luni, raport de revocare, pentru modul în care Mișu Negrițoiu a gestionat (și provocat) criza asigurărilor și mișcările sociale generate de scumpirea insuportabilă a asigurărilor RCA.

Este important de evidențiat modul în care a scăpat Mișu Negrițoiu de revocarea din 9 mai : ,,opoziția” PNL, care nu vroia să îi facă ,,jocul lui Dragnea”,  a chiulit pentru a nu fi cvorum și pentru a nu vota revocarea. Totuși, două zile mai târziu ,,opoziția” PNl a acceptat să ,,îi facă jocul lui Dragnea” și chiar să facă ,,troc” cu Dragnea în condițiile în care vechiul camarad Tăriceanu nu il voia revocat pe Negrițoiu, PNL primind poziția de viceguvernator BNR.

,,Opoziția” USR a inventat un penibil scandal ,,rozeta” cu un anume parlamentar Bacalbașa, și a părăsit programt plenul înainte ca pe ordinea de zi să se ajungă la revocarea lui Mișu Negrițoiu. Pentru mine a fost clar încă de atunci că scandalul cu Bacalbașa a fost inventat, tocmai pentru ca USR să chiulească și să văduvească plenul de cvorum. Cu alte cuvinte, pentru a nu fi opoziție și pentru a nu vota revocarea.

Similar până la identitate cu situația din 9 mai, de la revocarea lui Mișu Negrițoiu (care s-a produs în cele din urmă în 11 mai), se întâmplă acum, în cazul moțiunii de cenzură. ,,Opoziția” PNL și USR nu votează pentru îndepărtarea guvernului ,,puterii”.

Deci nu votează acum pentru ,,revocarea” lui Sorin Grindeanu (aici nu mai poate fi vorba de facto despre demiterea unui întreg guvern, care e deja demis), după aceiași rețetă și cu aceleași argumente pe care le-au folosit pentru a nu vota revocarea lui Mișu Negrițoiu, asigurându-i astfel pe cei care îi acordă protecție că Mișu Negrițoiu va rămâne în funcție.

Întrucât Sorin Grindeanu nu a fost lucrător în comerțul exterior ca și Mișu Negrițoiu, probabil că trăsătura comună a celor doi, care conduce la decizii similare ale ,,opoziției” este că au fost reciclați.

Mișu Negrițoiu a fost recuperat după ce nu a mai putut desfășura vreo activitate lucrativă, după 1989, în niciunul dintre statele membre NATO (nefiind compatibil), în absența unei vize de lucru într-un stat membru NATO fiind vopsit bancher local, de mare anvergură.

Sorin Grindeanu la rândul lui a fost reciclat și vopsit premier după ce în calitate de ministru al comunicațiilor nu a oferit nicio garanție că ar acționa după propria judecată (spre exemplu în legile Big Brother), ci mai degrabă urma recalificării (care e un soi de reciclare) la Academia SRI.

Într-un articol anterior, am scris ieri, aici: ,,Am urmărit cu atenție după 11 decembrie 2016 dacă Liviu Dragnea și-a pus acțiunile acolo unde și-a pus și vorbele, și concluzia mea este că da:

  • un prim pas a fost fermitatea cu care nu l-a mai lăsat pe Mișu Negrițoiu să scape încă o dată, nerevocat de la șefia ASF;
  • un pas nuclear a fost fermitatea cu care l-a susținut pe Tudorel Toader în cazul SIPA, respectiv desecretizarea arhivei SIPA.”

Adaug acum că în scandalul NN Pensii, Grindeanu a încercat să pună batista pe țambal, în locul atitudinii ferme de revocare a lui Mișu Negrițoiu.

Cu alte cuvinte a acționat camaraderesc, tovărășesc, doar acțiunea fermă a lui Dragnea fiind cea care a condus în cele din urmă la adoptarea în plen a raportului privind activitatea lui Negrițoiu și la purificarea poziției de Președinte ASF, prin lustrarea domnului Negrițoiu.

Nu e lipsit de importanță faptul că Negrițoiu a fost plasat Președinte ASF, tot camaraderesc, prin avizul pozitiv al camaradului Manole (zis academicianul Mugur Isărescu), al actualului secretar general al guvernului, Victor Ponta, și desigur, al SRI, fiind neobișnuit în discursul domnului Negrițoiu invocarea obsesivă a ,,misiunii sale” la ASF, în fapt, cerșind protecția celor care l-au plasat acolo.

SRI pe de altă parte,  atunci când i-a dat lui Negrițoiu certificat ORNISS, a realizat o premieră mondială dând un astfel de certificat unei persoane care și-a pierdut funcția de bancher la ING Bank România după ce Departamentul de Stat al SUA a sancționat ING Bank România pentru operațiuni de criminalitate financiară, derulate în perioada în care Negrițoiu a deținut până la cea mai înaltă funcție de management în bancă.

Probabil că în evaluarea făcută la acordarea certificatului ORNISS, al doilea contributor NATO ca ,,intelligence” o fi dovedit că americanii, cât sunt ei de americani, mai și greșesc. Deși acest lucru este în contradicție cu afirmațiile din raportul SRI pentru anul 2014 (an în care Mișu Negrițoiu a devenit Președinte ASF, propus de Victor Ponta și garantat de Manole), care spunea negru pe alb: ,,Grupări de criminalitate organizată au reuşit penetrarea instituţiilor publice la nivel înalt, funcţionari publici sau demnitari fiind semnalaţi ca membri ori chiar coordonatori ai unor reţele de criminalitate organizată”

Ca și Negrițoiu, Grindeanu a fost evaluat de al doilea contributor NATO, SRI. Nu numai când a primit certificatul ORNISS, dar chiar înainte de momentul în care a Iohannis a semnat desemnarea sa, avizul negativ al SRI/SIE fiind cel care a blocat numirea în funcția de premier al lui Sevil Shhaideh și i-a netezit plasarea Grindeanului.

Glumeam atunci că Președintele Iohannis, leneș cum îl știm, nici nu a catadicsit să scrie el însuși un SMS ci i-a transmis direct avizul SRI prin SMS domnului Grindeanu, în felul următor: ,,Fwd: Felicitări domnule Prim-ministru”. Glumeam deasemenea că răspunsul lui Grindeanu a fost: ,,Multumesc. Am fost informat deja”. Dar oare glumeam?

Concluziv, întrucât PNL și USR joacă la fel în cazurile Negrițoiu (care s-a răzvrătit împotriva retragerii sprijinului politic pe baza căruia a fost numit) și Grindeanu (care s-a răzvrătit împotriva retragerii sprijinului politic în baza căruia a fost numit), nouă ne spune asta mai multe lucruri:

  • în primul rând cei doi au aceiași protectori;
  • în al doilea rând, protectorii lui Mișu Negrițoiu și ai lui Sorin Grindeanu în final nu vor da doi bani pe ei, pentru a își salva propria piele și a se vopsi în apărătorii statului de drept;
  • în al treila rând, este doar o chestiune de timp până când reflectoarele vor fi puse asupra celor care sunt beneficiarii reali ai acțiunilor și inacțiunilor celor doi;
  • și în al patrulea rând, lustrația a început. Acum, și în justiție. Pentru că dacă revocarea lui Mișu Negrițoiu a fost un semnal puternic de îngrijorare pentru lustrabili, acțiunea fermă a lui Dragnea de sprijnire a lui Tudorel Toader în demersul de desecretizare a arhivei SIPA, a fost ,,nucleara”. Lăsați fără perspectiva șantajului magistraților, protectorii comuni ai celor doi nu au avut altă variantă decât  să creeze revolta și episodul #ocupaipalatulvictoria.

Ceea ce face azi Grindeanu, secondat de Ponta, are un termen străvechi: în engleză el sună așa: ,,mutiny”. Traducerea în limba Română este ,,revoltă”, fiind un termen marinăresc și presupunea delictul preluării ostile a unei nave de la conducerea legitimă. Cu alte cuvinte, în filmul #ocupaipalatulvictoria, Grindeanu și Ponta sunt pirați. Situația aduce cu filmul celebru ,,Mutiny on the Bounty”, pe care l-aș traduce în contextul actual nu ,,Revolta de pe nava Bounty” ci ,,Revolta pentru recompensă”. În line cu ceea ce v-am dezvăluit ieri, în urma raționamentului alternativ dezvoltat pe baza teoriei jocurilor:

De ce l-a tradat Grindeanu pe Dragnea. Pentru ,,recompensa”, arata rationamentul bazat pe teoria jocurilor.

Și încă ceva:

Toți răzvrătiții de pe nava Bounty au sfârșit prin a se ucide între ei. Așa că, #gopuyemonta, #gosorinelpustiul, #goPNL, #goUSR.



Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: