Despre realegerea lui Mugur Isarescu. Update dupa decizia de azi – Basescu = turnatorul Securitatii Petrov


In urma cu 2 luni, riscam o predictie: actiunea in constatare a CNSAS privind politia politica facuta de turnatorul Securitatiii Traian Basescu, va fi admisa. Si spuneam si cine va urma si cum:

Puneam in scris, pe 4 iulie 2019, pentru psnews, urmatoarele:

Experiența documentelor cu turnătoriile lui Traian Băsescu, dovedit ca fiind sursa Petrov a Securității așa cum și Isărescu a fost sursa Manole demonstrează în opinia mea că, după aproape 30 de ani, paiațele vechii Securități aflate încă în funcție publică au început să fie cu foarte multă greutate lustrate și că SRI, serviciu NATO, nu mai poate pretinde că nu știe cine este Isărescu, Băsescu, sau cum a fost și de către cine luată, din disperare, perspectiva amânării lustrării lui Isărescu și substituită prin decizia unui nou mandat.

Cititi intreg articolul, aici:

În lumina deciziei de astazi a Curții de Apel București, care l-a declarat pe Băsescu colaborator al Securității (poliție politică), merită să recitiți și articolul meu din urmă cu 3 ani și jumătate (20 februarie 2016).

Poziția mea la atacul furibund al lui Mugur C. Isărescu. Și un telefon de la Washington.



Categorii:Stiri

Etichete:, , , , ,

3 răspunsuri

  1. Felicitări !
    Am recitit cu mare, foarte mare plăcere acest material.
    Aveți perfectă dreptate: „ISĂRESCU ESTE CEA MAI MARE CHELTUIALĂ, FĂCUTĂ VREODATĂ DE STATUL ROMÂN”.
    Numai falimentul premeditato-fraudulos al Băncii Internaționale a Religiilor, s-a soldat cu un prejudiciu de 400.000.000 $SUA, prejudiciu recunoscut oficial de către DNA prin Ordonanța sa din 04.02.2008. La solicitarea dvs. vă putem pune la dispoziție o copie a acestui înscris.
    Domnul TĂRICEANU și doamna DĂNCILĂ refuză să răspundă la întrebarea pe care le-am adresat-o public. „CINE ȘI DE CE A DISTRUS SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ?”. La solicitarea dvs. vă putem pune la dispoziție o copie a acestui demers.
    Domnul Mugur ISĂRESCU refuză cu obstinație să dea curs obligației care îi este impusă de Codul de procedură penală (art. 291), respectiv să sesizeze organul de urmărire penală asupra ilegalităților săvârșite de BNR pentru a facilita falimentul Băncii Internaționale a Religiilor. La solicitarea dvs. vă putem pune la dispoziție o fișă documentară privind aceste ilegalități.
    Recent am publicat lucrarea-document „ROMÂNIA – ȚARA FĂRĂ BĂNCI ROMÂNEȘTI”. În caz că sunteți interesat, vă rog să vă bizuiți pe disponibilitatea mea de mă întâlni cu dvs. pentru a v-o înmâna.
    Aștept cu mare interes răspunsul dvs.
    Vă mulțumesc !

  2. Dle Șoviani, ce ziceți, are dreptate Radu Crăciun?

    Referința: „Va creste BNR dobanzile in … viitoarea recesiune?” ( http://www.raducraciun.ro/va-creste-bnr-dobanzile-in-viitoarea-recesiune )

  3. În anul 2004, la depunerea candidaturii pentru alegerile pentru Preşedintele României, Traian Băsescu a depus o declaraţie autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent ori colaborator al organelor de securitate, conform art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004. În anul 2009, la depunerea candidaturii pentru alegerile pentru Preşedintele României, Traian Băsescu a depus o declaraţie pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, conform art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004.
    Conform dispoziţiilor legale şi a practicii judiciare în materie a instanţei supreme, trebuie stabilită răspunderea penală a lui Traian Băsescu, făptuitor a cărui declaraţie neconformă cu realitatea a produs consecinţe juridice, urmărind acel scop pentru sine, dar mai ales tragerea la răspundere civilă delictuală a lui Traian Băsescu potrivit legii civile cu obligarea sa la plata prejudiciului cauzat echivalent cu veniturile ȋncasate ȋn calitate de Preşedinte al României ȋn perioada 21.12.2004-21.12.2014.
    Probabil că este o justă şi promptă despăgubire a din partea lui Traian Băsescu pentru numeroasele acte și fapte de încălcare a Constituției şi nu numai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: