Acesta este genul de știre de care avem nevoie: un nou tratament ar putea vindeca în 6 zile. Donald Trump indică spre acest tratament.


,,Hydroxychloroquine & Azihromycin, luate împreună, au o șansă reală să fie una dintre cele mai mari idei din istoria medicinii. FDA (Food & Drug Administration a muntat munții – Mulțumesc! Sperăm că amândouă (H funcționează mai bine cu A, International Journal of Antimicrobial Agents)… vor fi folosite IMEDIAT. Oamenii mor, mișcați-vă repede și Dumnezeu să binecuvânteze pe toată lumea”, a scris Donald Trump pe twitter, în 21 martie 2020.

Tratamentul cu cele două medicamente generice, care există pe piață de foarte mult timp și sunt foarte ieftine a fost avansat de profesorul francez Didier Raoult. Acesta a folosit Plaquenil, un medicament ce conține hidroxiclorochină și folosit pentru prevenirea și tratarea malariei, pentru 24 de pacienți, printre primii infectați în sud-estul Franței. Pacienții care nu au primit hidroxiclorochină (Plaquenil) erau încă contagioși după șase zile, în timpe ce doar 25% dintre cei care au primit tratamentul mai erau contagioși. Față de pacienții netratați astfel, studiul arată că după 6 zile, cei care au primit combinația de medicamente, doar 5% mai erau purtători ai virusului.

Detalii despre studiu, în VIDEO, mai jos.

Mai multe detalii aici despre rezultatele încurajatoare ale studiului, aici.

Detalii despre studiu le găsiți AICI.



Categorii:Stiri, The Money Show

Etichete:, , , , , ,

1 răspuns

  1. În SUA s-au jucat cu epidemia. E tardiv ce spune Trump (americanii erau aproape de nu știu ce descoperire). De fapt aflăm că au descoperit interviul lui Didier Raoult care e public de o lună și ceva.
    Patetic!

    P.S. Demonstrarea capacității reale a sistemului medical american este doar vârful aisbergului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: