Unde e transparența? Ieri, 25 ianuarie 2021, Miniserul Finanțelor trebuia să publice execuția bugetară pentru anul 2020.
Adică să vedem deficitul și cheltuielile.
Ghiciți ce: nu l-au publicat.
Ghiciți de ce: nu le iese totalul.
Adică, cei de la ministerul de finanțe nu știu cum să vopsească cifrele și să ascundă cheltuielile reale astfel încât să le iasă un deficit bugetar sub 10%.
Da, ați citit bine: 10% din PIB. De aceea avem până azi 26 ianuarie 2021, doar datele pe noiembrie:
Cel mai mare deficit bugetar vreodată, din istorie, în condițiile în care de banii ăștia au făcut #nimicpentrupopulație.
Peste 100 de miliarde de lei datorie nouă pusă în 2020 peste datoria veche. Vă spuneam încă din 1 noiembrie (articol mai jos) că în 11 luni România a făcut mai multă datorie publică decât în primii 19 ani de la Revoluție. Iar în noiembrie și decembrie dezmățul (fără raționalizare) a continuat și de aceea, în mod real, deficitul bugetar al României a depășit 10% din PIB în 2020, indiferent dacă ei vor raporta cu întârziere 9,7 sau 9,8.
Și vă mai spuneam ceva în acel articol: că în 2025, România va ajunge la datorie publică de 108% din PIB. La două luni după și Comisia Europeană a confirmat ceea că va anunțam eu în premieră. Iar bugetul pentru 2021 încă nu este gata ceea ce este INACCEPTABIL. Și știți de ce? Pentru că nu le iese totalul.
Articolul din 1 noiembrie 2020 îl găsiți aici:
În 11 luni, guvernul României a făcut datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție.
,,Am predat mandatul unui profesionist”, spunea actualul premier Florin Cîțu după ce a plecat de la ministerul finanțelor ca să se facă premier, și a încercat pasarea patei imensă a îndatorării României în 11 luni mai mult decât s-a îndatorat în primii 19 ani de la Revoluție. ,,Profesionistul” venit în locul lui Florin, a uitat însă să publice ieri datele privind execuția bugetară pentru anul 2020, care va arăta un deficit de peste 10% din PIB. Și știți de ce a uitat? Pentru că vrea să îl declare undeva la 9,7%-9.8% din PIB, pentru că 10% sună urât. Și pentru că nu îi iese totalul.
Foto Agerpres:
Ar putea să vă fie util:
Categorii:Editoriale, Stiri
Lasă un răspuns