Transportatorii vin miercuri cu sute de camioane în Piața Victoriei din București și pe centura Capitalei. Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 solicită prin protest oprirea de îndată a abuzurilor ANAF.


Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) organizează miercuri, 29 septembrie 2021, în Piața Victoriei, cel mai amplu protest al transportatorilor rutieri din acest an.

APTE 2002 (care reprezintă mai mult de 1400 de companii de transport și operează peste 12.800 de camioane) alături de toate celelalte 6 asociații patronale relevante din transportul rutier românesc a primit aprobarea Primăriei Municipiului București de a desfășura protestul cu 100 de camioane, în Piața Victoriei. Organizarea protestului este aprobată pentru intervalul orar 6.00 – 16.00. Patronatele din transporturi au solicitat pentru miercuri aprobarea unei acțiuni cu 5000 de camioane însă, din cauza condițiilor pandemice, municipalitatea a aprobat o prezență mult mai mică.

Conform protocolului de organizare a acțiunii publice 100 de camioane vor intra în București în intervalul 6.00 – 9.00 și vor fi parcate în Piața Victoriei, unde se desfășoară protestul. Alte câteva sute de conducători de camioane vor veni din țară pentru a se solidariza cu protestul din Piața Victoriei și vor circula cu viteză redusă pe centura Bucureștiului. Simultan vor avea loc proteste similare la Oradea și în Arad.

Protestele sunt îndreptate împotriva ,,recalificării’’ intempestive a diurnelor conducătorilor de camioane din firmele românești drept ,,venituri salariale’’, contrar legislației europene, ceea ce înseamnă de facto eșecul autorității de administrare fiscală din România. De la momentul aprobării protestului (8 septembrie 2021) transportatorii români se confruntă și cu problema eșecului de supraveghere a unei alte autorități naționale, Autoritatea de Supraveghere Financiară în urma căruia tarifele de primă RCA anunțate de asigurători înregistrează creșteri de până la 70%.

APTE 2002 susține și cererea transportatorilor naționali care lucrează în România, în sensul eliminării discriminării manifestate în sectorul privat față de cel public în ceea ce privește indemnizațiile de cazare. APTE 2002 cere ca și transportatorilor care operează în România să li se aplice exact același regim al indemnizației ca și în cazul funcționarilor statului român, respectiv o sumă forfetară de 230 de lei/zi, fără documente justificative.

Urmare a eșecului de administrare fiscală al ANAF, prin impozite inventate în locul unei veritabile și legale administrări a veniturilor naționale, transportatorii români sunt supuși ad-hoc unei impozitări retroactive pentru ultimii 5 ani, în condițiile în care același ANAF a stabilit an de an, în urma controalelor fiscale, că transportatorii nu datorează acest impozit. Pe lângă impozitele retroactive ANAF vrea acum să aplice și majorări de întârziere care depășesc de multe ori dublul cifrei de afaceri anuale și sunt echivalentele cu profiturile obținute de companiile românești cele mai bine administrate (care au o marjă de profit de 2-3%) pentru o perioadă mai mare de zece ani.

,,Am venit în București pentru a rezolva situația impozitării abuzive decise de ANAF, cu efecte adverse asupra întregii industrii românești de transport rutier, service-uri, piese de schimb și în piața financiară, abuzuri ce afectează peste 300.000 de locuri de muncă. Este nevoie acum de un set important de măsuri, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Pe termen scurt vorbim despre intrarea în legalitate a ANAF în ceea ce privește pârghia stabilirii discreționare a impozitelor. Întrucât unele decizii de impunere pentru zeci de milioane de Euro sunt deja emise, ele au deja efecte, prin sechestrul pus pe companiile de transport. Soluția este ca autoritățile să recunoască interpretarea abuzivă și să corecteze, prin Parlament greșelile ANAF prin anularea sumelor impuse suplimentar transportatorilor pe păreri (așa numita ,,recalificare a diurnelor ca venit salarial) și nu cu bază legală’’, a declarat Dorin Jurjuț, vicepreședinte APTE 2002.

,,Pe termen lung, soluția este împiedicarea unor astfel de abuzuri pentru totdeauna, prin Cod Fiscal. Respectiv astfel de interpretări, conform cărora diurnele conducătorilor de camioane ale companiilor românești trebuie să facă excepție de la toată legislația Uniunii Europene și să fie impozitate, trebuie să nu mai apară niciodată. E important de spus că o astfel de tentativă de falimentare a companiilor românești, prin aceeași interpretare abuzivă a apărut și în urmă cu 5 ani, dar atunci Parlamentul a decis că interpretările ANAF sunt abuzive și a fost nevoit să găsească soluția amnistiei pentru corectarea exceselor ANAF. Chiar nu putem funcționa dacă din 5 în 5 ani suntem amenințați cu falimentul și cu naționalizarea patrimoniului companiilor românești. Treaba noastră este să facem transport eficient și facem asta: suntem pe al treilea loc în Uniunea Europeană ca sector de transport național și contribuim cu miliarde de Euro la PIB-ul național. Treaba noastră nu este să stăm prin tribunale. Lăsați-ne să ne facem treaba și încetați să mai lucrați spre folosul altor economii concurente’’, a adăugat Dorin Jurjuț.

,,Soluția pe termen lung trebuie de asemenea aplicată imediat’’, susține Adrian Pop, Președinte APTE 2002. ,,Atragem totodată atenția, că în cazul în care autoritățile nu elimină o dată pentru totdeauna astfel de abuzuri, prin cod fiscal, chiar și în situația puțin probabilă în care companiile de transport românești mutilate în prezent de politica discreționară a ANAF vor reuși să supraviețuiască, costurile de operare urmare a impozitării diurnelor ca salarii vor conduce imediat la o scumpire cu 15%. Asta înseamnă scumpire generalizată a bunurilor și serviciilor din România și simultan diminuarea competitivității sectorului de transport rutier național, falimente și pierderi definitive de locuri de muncă și încasări la bugetul public’, a adăugat Adrian Pop.’

APTE 2002 este co-organizator al protestului din 29 septembrie 2021 alături de alte organizații ce reprezintă interesele transportatorilor români: ARTRI, Apulum Alba Iulia, ATMB, COTAR, FORT si UNTRR. Peste 98% din capitalul companiilor din industrie este capital românesc.

Anterior acțiunii din 29 septembrie 2021, APTE 2002 a sprijinit revendicările transportatorilor din Patronat prin protestele companiilor din Arad, Timișoara și Oradea care s-au derulat în 3 septembrie 2021. 400 de conducători de camioane au protestat pe centurile municipiilor Arad și Oradea. De asemenea, APTE 2002 a sprijinit în 17 septembrie 2021 protestul cu 150 de camioane al companiilor din Alba, Hunedoara și Sibiu organizat de APULUM Alba Iulia prin circularea cu viteză redusă în zona Sibiului.

APTE 2002, ca Asociație Patronală reprezintă mai mult de 1.400 de companii de transport rutier care operează peste 12.800 de camioane. Sectorul transportului rutier generează peste 300.000 de locuri de muncă în România și contribuie direct și indirect la formarea a mai mult de 10% din Produsul Intern Brut. Mai multe detalii sunt disponibile pe web-site-ul Asociației Patronale a Transportatorilor Europa 2002 – http://www.apte2002.ro.



Categorii:COMUNICATE, Stiri

Etichete:, , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: