APTE 2002 salută adoptarea de către Senatul României a proiectului de lege pentru corectarea abuzurilor ANAF față de transportatorii rutieri. Fiscul să ia act de act de voința legislativului și să înceteze de îndată controalele abuzive prin care reîncadrează retroactiv diurnele ca venit salarial.


Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) atrage atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) că după adoptarea de către Senat în 25 noiembrie 2021 a propunerii legislative L455/2021 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, orice control ANAF privind impozitarea retroactivă a diurnelor trebuie să înceteze și să nu mai fie demarat niciun control nou.

,,Senatul României s-a pronunțat cu 121 de voturi pentru (niciun vot împotrivă) pentru adoptarea propunerii legislative, ceea ce demonstrează că Parlamentul a înțeles că stabilirea retroactivă a unor impozite pe ultimii 5 ani prin așa numita ,,recalificare a diurnelor’’ ca venit salarial de către funcționari ai ANAF este toxică pentru industria transportatorilor rutieri din România’’, a declarat Dorin Jurjuț, Vicepreședinte APTE 2002.

,,Această unanimitate care reprezintă voința politică a tuturor partidelor din noul arcguvernamental ne îndreptățește să credem că și în Camera Deputaților soluția va fi păstrată și chiar îmbunătățită, astfel încât să elimine și orice discriminare față de transportatorii care au fost abuzați ,,cu celeritate’’ de ANAF sau care nu au avut capacitatea de a se apăra în instanțe contra ANAF. Legea de corectare trebuie să producă efecte și în situația în care transportatorul s-a judecat deja cu ANAF. Concret solicităm public Camerei Deputaților să elimine și caracterul vădit discriminatoriu față de cei care deja s-au judecat, pentru că nu putem accepta, ca Asociație, ca acelora asupra cărora ANAF s-a îndreptat timpuriu și nu au avut capacitatea de a se apăra în instanțe, să li se ofere răspunsul ,,Asta e’’. Avem convingerea că și acest aspect, al discriminării, va fi corectat de Camera Deputaților pentru că legea trebuie să fie și echitabilă’’, a mai declarat Dorin Jurjuț.

ANAF să înceteze controalele, ținând cont de politica economică a Parlamentului României, exprimată de Senat.

,,În primul rând ANAF este cel care trebuie să înțeleagă votul de ieri din Senat. Să stopeze ce face încă în prezent în anumite județe și anume hărțuirea transportatorilor prin controale justificate de ,,recalificări’’ abuzive, simplu spus, prin inventarea de taxe noi. ANAF trebuie să înceteze de îndată aceste controale. Nu numai că Senatul s-a exprimat clar, dar această politică economică față de transportatori a fost confirmată și la nivelul noului Guvern care ieri în Parlament a transmis ferm mediului de afaceri principala sa preocupare: nicio taxă nouă. În esență, recalificarea diurnelor este ,,o taxă nouă’’ stabilită de funcționari pe interpretări bizare care nu există nicăieri în Uniune și nu prin lege’’, a mai spus Dorin Jurjuț.

Proiectul adoptat de Senat prevede expres că ,,se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii stabilite de organul fiscal (…) ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări (…)’’.

Cu alte cuvinte, Parlamentul a considerat necesar să corecteze prin lege abuzurile ANAF, care a hotărât intempestiv, deși nu este legiuitor, că transportatorii trebuie să plătească această taxă, retroactiv.

,,În lipsa acestui proiect de lege, industria transportatorilor rutieri din România ar fi fost împinsă spre faliment. Abuzurile ANAF ne-au creat deja mari probleme, pe care sperăm să le putem depăși. Impozitele inventate reprezentau cifra de afaceri a companiilor pe câțiva ani și profitul pentru o perioadă mai mare de 10 ani, fiind practic o invitație la distrugerea celui de-al treilea cel mai performant sector al industriei rutiere (naționale) la nivel european. Noi am urcat acest sector al economiei pe locul 3 în Uniunea Europeană, după Polonia și Lituania. Orice control care continuă acum sau orice control nou ar reprezenta doar o manifestare fățișă de rea-voință din partea unor funcționari ANAF care ignoră politica economică națională și demonstrează altfel că urmăresc alte interese, în beneficiul altor economii deranjate de faptul că reușim să ne menținem competitivi’’ a declarat Adrian Pop, Președinte APTE 2002.

APTE 2002 a promovat permanent că soluția legală pentru corectarea abuzurilor trebuie stabilită prin lege și nu prin ordonanță de urgență – cum susțineau alte asociații (ceea ce era fie imposibil fie conducea la favorizarea controalelor abuzive ale ANAF). APTE 2002 a reprezentat și reprezintă interesele industriei, nu ale unor birocrați. În conformitate cu așteptările APTE 2002 transmise public sectorului rutier, adoptarea vine la mai puțin de două luni după ce Asociația a obținut în urma discuțiilor directe cu Ministrul Finanțelor Publice promisiunea fermă a adoptării prin Parlament, în regim de urgență, a unui astfel de proiect legislativ, care să îndepărteze o dată pentru totdeauna, abuzurile ANAF.

,,APTE 2002 va continua să solicite claritate, transparență, nediscriminare și să nu mai fim hărțuiți. Treaba noastră este transportul rutier, nu procesele împotriva unor abuzuri. După ce și Camera Deputaților va adopta proiectul de lege și inclusiv până la promulgare, vom urmări materializarea consensului în ceea ce privește politica economică în domeniul transportului rutier, respectiv ca normele de aplicare să fie clare, ferme, fără loc de interpretări pe viitor din partea unor funcționari ai fiscului. Aceste abuzuri ale ANAF veneau peste probleme extrem de presante pentru a rămâne competitivi la nivelul întregii Uniuni Europene – precum prețurile la carburanți, criza transportatorilor profesioniști, inflația în contextul pandemic global sau a eșecurilor de piață din România, la care au fost adăugate, din cauze exclusiv interne, perturbări majore al pieței, precum scumpirea asigurărilor RCA, nejustificată decât de magnitudinea lipsei de supraveghere reală a societăților de asigurare și rezultată în mod real dintr-o înțelegere la preț între societățile de asigurare, la fel cum au făcut și în trecut. Consiliul Concurenței trebuie să se sesizeze în privința înțelegerilor la preț pe care noi le vedem acum în piața RCA, la fel cum a făcut Consiliul și în trecut’’ a mai declarat Vicepreședintele APTE 2002, Dorin Jurjuț.

APTE 2002, ca Asociație Patronală reprezintă mai mult de 1.400 de companii de transport rutier care operează peste 12.800 de camioane. Sectorul transportului rutier generează peste 300.000 de locuri de muncă în România și contribuie direct și indirect la formarea a mai mult de 10% din Produsul Intern Brut. Mai multe detalii sunt disponibile pe web-site-ul Asociației Patronale a Transportatorilor Europa 2002 – www.apte2002.ro.



Categorii:COMUNICATE, Stiri

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: