”Prăbușirea din 2009 a forțat România să caute un ajutor de 20 de miliarde de Euro la FMI. Acest lucru a creat cel puțin o binevenită cămașă de forță externă pentru politicieni cu înclinație spre a intra în belea, agitați nedecisiv și incerți”.
Este un fragment din articolul ”Dezamăgitoarea Românie”, publicat în The Economist în data de 9 decembrie 2010. Întreg articolul îl aveți aici.
Cinci zile mai târziu. Conferință de presă anunțată la Cotroceni, fără un motiv anume. Mi-a fost simplu să înțeleg totuși că necesitatea continuării acordului cu FMI va fi una dintre teme, drept pentru care m-am și dus la conferință. Și întrucât nu am găsit nici cea mai mică urmă de subiectivitate în articolul publicat din The Economist, m-am hotărât să îi dau Președintelui ocazia să răspundă la această temă lansată internațional.
”După un an și jumătate de la încheierea acordului cu FMI, acesta s-a dovedit mai degrabă o centură de siguranță sau o cămașă de forță?”. Așa a sunat întrebarea mea către domnul Președinte, respectând unghiul celor de la The Economist.
Acum, răspunsul domnului Președinte mi-a dovedit fie că dânsul și consilierii lui citesc doar Click și CanCan, fie că dânșii sunt mai preocupați de ce a făcut Bianca lui Bote decât de cum este privită țara, și asta într-un moment critic (după cum recunoaște chiar Președintele), în privința acordului cu FMI. Președintele a ales cea mai nepricepută variantă de răspuns, dovedind, ca să păstrez folosirea termenilor din The Economist, că nu este decât unul dintre acei politicieni ”cu înclinație spre a intra în belea, cu o stare permanentă de agitație nedecisivă, fără rost”. Iată și răspunsul Președintelui:
”Domnule Soviani, diferența dintre noi doi este că dumneavoastră vă puteți permite o cămașă de forță, eu doar o centură de siguranță. M-ați întrebat, vă răspund. Folosiți termeni, îi utilizez în dialogul cu dumneavoastră exact pe aceea pe care îi utilizați și dumneavoastră. Dacă nu vă place, nu îi folosiți”.
Ca să folosesc și eu formularea Președintelui, eu cred că diferența dintre dânsul și mine este de câteva miloane de EURO (unde e flota? ce ați făcut cu casa din Mihăileanu? cât mai plătește ALRO pe Mwh?). Dar nu asta era esența întrebării, ci dacă Preșdintele este conștient de modul în care este privită România, acum, când dânsul spune că deraparea din acordul cu FMI ar conduce la ”o explozie a dobânzilor pentru România”, care ne-ar forța să ne împrumutăm scump de la investitori. Ori investitori ăștia citesc The Economist și nu Can-Can-ul.
Acum, să vedem ce este acordul cu FMI. Sigur că formularea ”centură de siguranță” a fost lansată chiar de domnul Președinte, și frustrarea că acordul cu FMI este mai mult decât atât îl face furios. Acordul cu FMI era o centură de siguranță atunci când, citez din domnul Președinte: ”Această criză nu ne va atinge”, sau, în mai 2009 când ”România va crește economic cu 3%” (în fapt scădere de peste 7%), sau când spunea în toamna trecută că ”nici un român nu va avea pensia tăiată sau salariul tăiat, nu se majorează TVA”, sau, când spunea în ianuarie 2010, în fața Camerei de Comerț Româno-Germane că ”în 2010, nu vom relaxa fiscalitatea, o vom face mai convenabilă”. Majorarea TVA de pe-o zi pe alta, supraimpozitarea proprietăților și a altor active, supraimpozitarea veniturilor din muncă, pot fi privite drept convenabile doar de un furios.
Ce a rămas din centura de siguranță? Este simplu: privind acordul cu FMI, vedem că în fapt, el a reprezentat o sumă de centuri de siguranță. Mai exact 6:
Prima centură a venit în aprilie 2009, atunci când a fost semnat acordul inițial. Imediat după semnarea acordului, bugetul a fost rectificat, de la viziunea furioasă inițială de creștere de 1,3%, cu deficit de 2,7% spre deficit bugetar de 4%. Asta a fost prima centură și poartă data de 24 aprilie 2009
A doua centură, a reprezentat-o modificarea acordului inițial, consemnată prin scrisoarea de intenție din 8 septembrie 2009. Pentru că guvernul nu a reușit nici să crească veniturile nici să reducă cheltuielile, a fost nevoie de o nouă centură. Printre alte măsuri asumate, cea propusă de Business Standard – ”10 zile de vacanță forțată pentru bugetari”
A treia centură, a reprezentat-o acordul modificat în data de 5 februarie 2010. În care se consemna derapajul din precedenta formă a acordului (centura 2). Căderea economică a fost de peste 7% iar deficitul de peste 7%. Statul continua să facă datorii către sectorul privat, arierate.
A patra centură, a reprezentat-o modificarea din 16 iunie 2010, a acordului inițial. Pentru că guvernul și politicienii nu au făcut nimic în prima parte a anului, acordul se modifică din nou: majorare instantanee de TVA, tăiere instantanee de salarii, etc. Noua prognoză: recesiune și în 2010.
A cincea centură, a reprezentat-o modificarea acordului din 29 iunie 2010, la mai puțin de două săptămâni de la precedenta centură.
A șasea centură, a reprezentat-o modificarea acordului din luna Septembrie. Scrisoarea a fost publicată în 30 septembrie.
Acum, închipuiți-vă un șofer care are șase centuri de siguranță în timp ce conduce. Din păcate pentru domnul Președinte, imaginea care reiese nu seamană decât cu o cămașă de forță. În fapt, cămașa de forță nu este decât o sumă de centuri de siguranță care limitează capacitatea furioșilor de a face prostii. Exact asta s-a întâmplat și în România. Centurile reprezintă în fapt condiționalități care limitează acțiunea irațională. Prin definiție cămașa de forță reprezintă: ”o cămașă specială, confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile”. Continuarea politicilor din 2008 și 2009 ar fi înseamnat o continuare a acțiunilor iresponsabile. Recunoscută de altfel și de furioșii din guvern prin prima scrisoare de intenție din luna iunie 2010 (centura 4, pentru că în iune am avut două centuri): ”fără măsuri suplimentare, deficitul bugetar ar ajunge de la limita prevăzută inițial, de 5,9% din PIB, la mai mult de 9% din PIB). Așa vorbeau despre propriul buget.
Acum, Traian Băsescu și Emil Boc pot privi acordul cu FMI ca pe un costum frumos sau o centură de siguranță. Dar cât timp acordul prevede condiționalități de la valoarea deficitului bugetar, la cât trebuie să plătească statul român și unde din plățile restante, la anvelopa salarială de cel mult 39 de miliarde de lei, la nivelul inflației, la nivelul rezervelor valutare(care nu pot varia oricât fără înștiințarea FMI), la cheltuielile bugetare ca limită maximă, la țintele de arierate, la legea responsabilității fiscale, la reforma adminstrației fiscale și multe altele, toate solicitate de FMI în vederea responsabilizării României, suma de centuri nu reprezintă decât o banală și binevenită cămașă de forță. Prin care au fost imobilizați temporar politicienii furioși pentru a nu comite acțiuni violente, iresponsabile.
Printre acestea, care au fost limitate de cămașa FMI, vă reamintesc reducerea din greșeală a TVA pentru alimentele de bază la 5% (cu votul miniștrilor Ialomițianu și Udrea), neimpozitarea din greșeală a pensiilor mai mici de 2000 de lei (ulterior majorându-se taxarea pensiilor prin introducerea mai multora dintre ele în baza de impozitare), votul fraudat privind legea pensiilor, votarea din greșeală a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%. Toatea astea au fost făcute cu largul concurs al coaliției de guvernare, creată și mânată de Traian Băsescu. Mai fac precizarea că utilitatea unei cămăși de forță este recunoscută de toată lumea, mai puțin de pacient.
”Eu nu îmi pot permite să pun poporului român o cămașă de forță. Dumneavoastră s-ar putea să vă permiteți”, mai mi-a răspuns Traian Băsescu. Yeah, right, domnule Președinte. In fapt, ceea ce ați pus dumneavoastră este doar un costum frumos, un frac. Nu-i așa?
Categorii:Editoriale
Blogul lui Radu Soviani 
dar oare v-ati gandit ca o camasa de forta , asa cum spuneti , este ceea ce are romania nevoie mai ales atunci cand guvernantii si opozitia din romania sunt niste gasti de coruptie si interese ? s-a dovedit inainte de criza cand am avut libertate ca n-am stiut ce sa facem cu ea si cum sa progresam ca tara asa ca acum poate binemeritat suntem la dispozitia altora
Eu nu am o parere diferita fata de cei de la FMI. Este singura solutie rationala. Cum ar fi aratat Romania fara camasa asta de forta? Ar fi picat mult mai mult si mult mai repede
Mă mir cum de nu-şi permite Băsescu o cămaşă de forţă. El, în general, îşi permite orice. Bine, nu-i exclus să primească_cadou una.
Înţeleg că un jurnalist trebuie să respecte funcţia, da’ ţăranu’ securistoid care o ocupă… nu?
Pe principiul…. ”Ciocu mic…. ”
Mie asta mi-a placut la nebunie:
„Domnule Soviani, diferența dintre noi doi este …”
La o intrebare de ordin general, de interes public, se raspunde cu o comparatie intre doi contribuabili… 😀
E adevarat unul la distanta mare de cateva milioane de € probabil. Guess who? 😉
Dar acum serios, la ce sa ne asteptam de la un cap sec precum base?
Pe blog sau in fata camerelor de luat vederi vad saptamanal ca aveti interventii.Problema e ca sunt aceleasi.Saptamana aceasta v-am auzit de vreo 4 ori cu „6 centuri” iar pe blog acelasi lucru.Incepeti sa semanati tot mai mult cu Ciutacu,Badaea si Gadea.Idei putine si fixe.Daca de la ei nu am prea mari asteptari,de la d-voastra ,ca economist astept mai mult.In loc sa va faceti o cariera in economie vad ca ati ales sa va faceti o cariera in politica(politica economica).In acest moment semanati mai mult cu studentul protestatar dintr-o nuvela a lui Caragiale.Sper ca timpul sa nu-mi dea dreptate.
Am vazut conferinta aia de presa in direct, la TV. Raspunsul lui Basescu a fost in stilul lui caracteristic. El nu este capabil sa inteleaga ca trebuie sa isi respecte cetatenii, si nu sa ii ia la misto. Cat despre FMI, consider ca Romania putea sa treaca peste momentele grele si fara ei, insa era nevoie de un management bun, nu de baietii astia care nu cauta decat sa se imbogateasca, furand tot ce le cade in mana. Chiar daca FMI era o ultima solutie a noastra, trebuia sa imprumutam mai putin si banii imprumutati trebuiau folositi pentru atragerea de fonduri europene. Nu erau asa multe probleme daca se fura mai putin si daca era putina vointa la nivel central. Asta e adevarul!