Ceva e putred rau de tot in privinta imprumuturilor. Nu in privinta celui de ieri, care reprezinta, in opinia mea, o performanta exceptionala a celor care gestioneaza finantele romanesti: atragerea a 750 de milioane de EURO, pentru 6 ani, pentru un cupon de 5,1% pe an.

Eu unul nu imi aduc aminte vreun imprumut de pe piata la o dobanda atat de mica. Sigur, au fost smecherelile alea de club-loan-uri in care BNR elibera rezerva valutara bancilor comerciale pentru care platea o dobanda de 1%, iar bancile comerciale plasau aceasta eliberare cu dedicatie ministerului de finante, cu o dobanda de 5 ori mai mare. Doar ca ala nu era testul pietei. Din contra: era o atitudine nociva care obisnuia un minister de finante puturos, cautiona un stat predispus la smenuri si niste llideri care doar mimau lupta cu crizar. Dovada este ca dupa 18 luni de astfel de smecherii, finantele au intrat din nou in criza iar in iulie 2010 au fost nevoite sa taie salariile cu 25% si sa majoreze TVA-ul de la 19% la 24%. Ca sa impiedice un default de facto, generat de proasta gestiune a finantelor publice.

Ieri insa, ministerul de finante a aplicat testul pietei: nu s-a imprumutat la CEC sau EXIMBANK, nu a apelat la club-loan-uri ci pur si simplu a gasit o fereastra de oportunitate care a condus la un pret minim istoric de emisiune pentru Eurobondurile Romanesti. Este o mega performanta care impune cercetarea istoricului.

Nu este niciun secret ca increderea investitorilor in Romania a fost zdruncinata de evenimentele politice din ultima perioada. Nu exista investitor serios sau neserios care sa nu isi fi adus aminte in timpul deranjului din iulie ca este extrem de important sa poti ”intra” usor intr-o economie dar mai important este sa iesi la fel de usor, nepenalizat. De aici pana la „izolarea” pe care ne-o zicea ieri domnul Basescu sunt multe nuante de clarificat. Dar privind istoric, avem urmatoarea situatie.

* In februarie 2012 – nu era criza politica, nu a fost facuta tandari nici doamna Anastase, nici domnul Blaga, nici Presedintele suspendat. Avocatul poporului nu a fost revocat, in vocabularul prescolarilor nu intrasera inca numele proprii Aspazia sau Zegrean, si totusi, cum s-a imprumutat atunci statul roman? Pe scurt, descrierea este asa: mult, scump si prost. Finantele Romaniei, gestionate atunci de un actual consilier de Preşedinte, fiu de om de afaceri (prieten bun cu socrul mare de la nunta asta din week-end), reuseau contra-performanta sa atraga de pe piata externa  de capital  1,5 miliarde de dolari, platind un cupon de aproape 7%. In Euro, acelasi imprumut inseamna un cost anual de 8%, in conditiile in care Cehia se imprumuta de 2 miliarde de EURO la un randament de 4%. Dincolo de asta, a fost cel mai prost moment pentru o emisiune in dolari: de atunci dolarul s-a intarit puternic (un dolar era atunci 3,28 lei acum este 3,58 lei). Adică leul s-a depreciat cu circa 9% față de dolar de la momentul respectiv. Și nu din cauza crizei politice ci ca urmare a intaririi dolarului față de majoritatea valutelor. Și cum ministerul de finanțe plătește împrumuturile cu dolari răscumpărați cu leii din taxe și impozite, ajungem la un cost anual al împrumutului echivalent lei de peste 15%. Wow! Adică vorbim despre o proastă programare a împrumutului, din punct de vedere al monedei, al dobânzii, al momentului. Și fără criză politică. O lectie de manual din lectia ”cum sa nu te imprumuti vreodata”. Sau, din perspectiva finantorilor, aceasta lectie se numeste ”Unge mecanismul – arde-i pe fraieri!”

* in septembrie 2012 – cu ecourile crizei politice, cu Anastase si Blaga inca facuţi ţăndări, cu Preşedintele Băsescu întors cu mesajul „suntem izolaţi”, s-a pierdut încrederea, bla bla bla, Ministerul Finanţelor se împrumută la 5,1%. Să nu fi auzit pieţele ce s-a întâmplat în România? Greu de crezut aşa ceva. Mai degrabă cred că este vorba despre o limitare a uzufructarilor şi uzufructului celor care fost la butoane atunci când România a făcut imprumutul din februarie.

Matematic, trebuie să găsim relaţia dintre următoarele două componente

Februarie 2012: Risc politic scăzut + stat nefăcut ţăndări + Interese indigene divergente  interesului finanțelor publice= 6,95%

Septembrie 2012: Risc politic ridicat + stat făcut țăndări – Interese indigene divergente interesului finanțelor publice= 5,1%

Cum primele două componente din prima ecuație depășesc semnificativ în termeni de dobândă primii doi termeni din a doua ecuație, ne-am aștepta ca 6,95% să fie mai mic decât 5,1%.

Dar cum matematica ne învață că 6,95% este întotdeauna mai mare decât 5,1%, din sistemul de două ecuații cu 3 necunoscute, rezultă că în februarie 2012 interesele indigene divergente au fost mult mai scumpe și cu o pondere mult mai mare în costul de 6,95% decât au fost în septembrie 2012, când primele 2 componente, nu-i așa, au maximizat costul împrumutului.

Rezolvarea acestui sistem nu ne face decât să ne întărim ideea că mixul dintre incompetență și interese divergente finanțelor publice a fost enorm în februarie 2012 și a fost limitat la maxim în septembrie 2012.

Iar conculzia acestui sistem ne arată înclinația către naționalizare a pierderilor și privatizare a profiturilor în februarie 2012 (atunci când mesajul Președintelui către Ministrul de Finanțe era că ”nu ne mai permitem traiul pe datorie” chiar în ziua în care se materializa acest împrumut) și certitudinea unei mai buni gestiuni a finanțelor publice în septembrie 2012. Dacă este evident că ceea ce se întâmplă în septembrie 2012 trebuie întărit și continuat, este la fel de evident că ceea ce s-a întâmplat în februarie 2012 trebuie cercetat și amputat.

Categorii:Editoriale

Etichete:dna, Dragoi, eurobond, finante publice, imprumut, Romania