”Domnul Vulpescu sa vorbeasca mai putin si sa explice mai mult. Daca nu, poate gasim un alt sef la OPSPI”


… sau ce a invatat Victor Ponta de la Ion Iliescu. Declaratia de mai sus ii apartine lui Victor Ponta si a fost facuta in fata presei, la debutul sedintei de guvern de astazi. Nimic surprinzator, avand in vedere ca Victor Ponta s-a distantat inca de ieri de principalul artizan al esecului privatizarii Oltchim – Remus Vulpescu.

Doar ca distantarea de Vulpescu (la fel cum a facut-o si fata de consultant), nu diminueaza propriul esec, al dansului personal, al ministerului economiei si al OPSPI in privinta strategiei de privatizare a Oltchim. Asa cum am scris si in primul articol mai amplu pe aceasta tema, strategia de privatizare a fost modificata in sensul castigului de capital electoral si desemnarii netransparente a unui castigator secundar (domnul Stefan Vuza si cei din spatele lui), de catre cei priceputi mai degraba in insolvente decat in privatizare.

Am spus-o si o repet: domnul Vulpescu ar fi trebuit dat afara si investigat inca din clipa in care a trimis Hidroelectricai in insloventa (aflandu-se si in conflict de interese pentru ca era in acelasi timp si sef la Hidroelectrica, si propriul sau superior (sef la OPSPI). Pentru porcaria in care a bagat Hidroelectrica, domnul Vulpescu (de la OPSPI) ar fi trebuit sa se dea singur afara (de la Hidroelectrica) si sa fie dat afara (de la OPSPI) de seful sau direct ministrul economiei. Pentru ca nu s-a intamplat asa, un premier responsabil ar fi trebuit sa renunte la amandoi: si la ministrul economiei si la seful OPSPI.

Revenind la declaratia domnului Ponta, imi aminteste de ceea ce chiar dansul a incasat, atunci cand nu era in stare sa ii convinga pe cei de la PNL despre faptul ca PSD ar trebui sa isi impuna candidatul la Buzau: ”daca nu te intelegi cu Crin Antonescu, vin eu sa discut cu el. Este o pretentie aberanta a celor de la PNL. Daca va fi nevoie ma voi implica personal in aceste discutii”, spunea in februarie 2012, Ion Iliescu.

Cred ca asa i s-a spus si acum domnului Ponta, mai exact ieri: du-te si fa decalaratii, ca daca nu ne implicam noi. Iar domnul Ponta, ca si curea de transmisie nu face decat sa ii repete lui Vulpescu ceea ce i s-a spus si lui. Pentru ca, ieri, domnul Ponta nu a facut decat sa vorbeasca extrem de mult, si sa explice extrem de putin. Am scris despre asta aici:

https://soviani.com/2012/09/25/cateva-lucruri-corecte-si-cateva-lucruri-mai-putin-corecte-din-justificarea-domnului-ponta-in-privinta-oltchim/

 

Intre timp, Diaconescu continua sa isi maximizeze valoarea celor 200.000 de Euro garantie (pe care ii va pierde daca nu vine cu banii pana luni): se plimba prin fata camerelor de filmat de parca ar fi  Papa de la Roma. Iar presa, sta dupa fundul lui

Anunțuri


Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , ,

2 răspunsuri

  1. O pierde DD ceva bani, dar va intra in parlament cu partidul lui cu tot. Sumele vehiculate de el sint spaga oferita fratelui USL pentru diverse foloase ulterioare de dupa alegeri. Caracatita politica romaneasca lucreaza! Altfel nu va obtine pragul necesar intrari in parlament cu partidul sau si va fi la cheremul ANAF in orice clipa.

    Despre functionarii publici ce sa zic? Sint buni cit timp nu deranjeaza sefii directi sau indirecti. Daca au calcat strimb si banii nu sint suficienti sa le spele pacatele in fata superiorilor, nu le ramine decit sa dispara in neant, asa cum au si venit.
    De aceea eu nu inteleg de ce cei de la FMI vazind cum se duc grosul banilor luati cu imprumut in buzunarele bugetarilor comunisti nu sisteaza imprumuturile? Cui ii foloseste o tara cu un teritoriu pustiit si oameni care se sfisie de foame intre ei?
    Atunci membrii FMI-iului, obisnuiti sa traiasca din dobinzile la imprumuturile facute, din ce vor mai exista?

  2. TUDOR POPESCU
    am facut o analiza pe lege a smecheriei cu HIDROELECTRICA unde concluzia mea ma indreapta probabil spre surpriza ca „o sa ne distram” cu cel mai rasunator hold-up din istorie.
    Daca te intereseaza ce am reusit sa compun suna-ma sau dami un reply ca sa ti-l transmit.
    Am observat cum DANIEL DAIANU INCOLTIT DE TINE PE DEZASTRUL HIDROELECTRICA A PATINAT LAMENTABIL PE PROPRIA SA IGNORANTA IN MATERIE .
    tp

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: