Cu lipsa de modestie reafirm căa am fost primul jurnalist care am ridicat semnele de întrebare legate de creditul doamnei Udrea, în condițiile în care nu dovedea veniturile legale necesare acordării credituui. Articolul a fost publicat în 29 decembrie 2008, în Curierul Național (îl public un pic mai jos).
Demonstram în urmă cu 6 ani că veniturile anuale obținute de doamna Udrea (31.500 de Euro în anul 2007) îi permiteau doar un credit, cu scadența peste 2 ani, de doar 35.000 de Euro. Domania sa a reușit atunci să convingă BRD-ul să îi acorde de 91 de ori mai mult.
Spuneam în 2008: ,,Şi atunci, mă întreb, pe ce criterii a primit doamna Udrea creditul pe doi ani, în valoare de 3.287.000 de euro? Nu mă întreb întâmplător, pentru că ştiu exact cum este tratat un client obişnuit de către o bancă. Când se duce să ceară un credit, dintotdeauna, clientului i s-a cerut ca pe baza trecutului să poată dovedi că poate face faţă viitorului. Adică, certificarea veniturilor trecute, fiscalizate, să poată asigura perspectiva plăţilor viitoare. Şi, întrucât cred că doamna Udrea este un om normal, mi se pare logic ca banca să o trateze că pe un om normal. Şi să îi facă un calcul: cât poate plăti rată lunară? Acest calcul l-am făcut şi eu puţin mai devreme. Şi, excluzând veniturile din dividende, mi-au ieşit 1.820 de euro. Prea departe de cei 150.000 cât ar trebui să fie rata lunară.
,,Prin urmare, mai m-am uitat o dată la declaraţia de avere a doamnei Udrea. Poate am pierdut pe undeva vreun venit. Şi am privit dividendele, văzând că măcar o parte dintre acestea, dacă nu în totalitate, sunt pe numele soţului. Prin urmare, cele pe numele soţului nu ar trebui privite ca venituri ale doamnei Udrea. Cel puţin, nu de către bancă. Sigur, suma dividendelor este impresionantă – două milioane de lei, adică vreo 600.000 de euro. Dar, repet, din declaraţia de avere, înţeleg că o parte sunt ale soţului. Dacă însă declaraţia de avere este scrisă eronat, şi cele 600.000 de euro reprezintă dividendele cuvenite doamnei Udrea, ele ar fi ajuns pentru plata a cel mult 4 rate la bancă în anul 2007. Patru din 12. Şi atunci, mă întreb, pe ce criterii a primit doamna Udrea creditul pe doi ani, în valoare de 3.287.000 de euro?”
Și mai spuneam: ,,O să îmi spuneţi că poate doamna Udrea a garantat cu veniturile soţului. Încă o dată, aceasta este o cogaranţie. Banca nu îţi acordă bani dacă nu dovedeşti că ai de unde plăti, pe lângă garanţiile solide.
Sau, poate, doamna Udrea a completat greşit declaraţia de avere, şi creditul nu este luat de domnia sa, ca persoană fizică. Şi atunci, a trebuit să gireze cu alte venituri. Şi atunci, îmi cer eu scuze pentru această analiză, generată doar de o greşeală a doamnei Udrea. Dar nici asta nu cred. Şi încă o dată: în cazul unui singur titular de credit, banca nu ia în considerare alte venituri decât ale acelui titular de credit. Iar dacă creditul ar fi pentru domnul Cocoş (soţul doamnei Udrea), plătit din banii domnului Cocoş, de ce nu s-ar fi împrumutat chiar domnul Cocoş?”
Am republicat articolul, aici, pe blog, în decembrie 2013. De atunci a trecut doar un an. La link-ul de mai jos găsiți demonstrația mea: https://soviani.com/2013/12/11/cazul-udrea-un-articol-publicat-in-urma-cu-5-ani/
Iar articolul publicat în 29 decembrie 2008 atât în Curierul Național cât și în Gazeta de Sud, îl gasiti aici: http://www.curierulnational.ro/Opinii/2008-12-29/Cazul+Udrea
și aici: http://www.gds.ro/Opinii/2008-12-29/Cazul+Udrea/
Afirmatiile DNA, citate de Mediafax pe surse aici: http://www.mediafax.ro/politic/elena-udrea-dusa-cu-mandat-la-dna-este-acuzata-de-spalare-de-bani-si-fals-in-declaratii-de-avere-in-dosarul-microsoft-13792380.
Iar pasajul urmator imi spune si care este incadrarea penala a ceea ce sesizam eu, în premieră, în decembrie 2008 (extras din stirea Mediafax):
Categorii:Stiri
Domnule Soviani, va felicit,
Dumneavoastra ati facut calcule matematice si ati demonstrat clar ca sunt venituri sau alte garantii nedeclarate public pentru ca altfel, intr-adevar, nicio banca nu ar da un asemenea credit pe veniturile din declaratia doamnei EU.
Eu imi permit sa spun ca, daca se doreste devoalarea afacerilor oneroase ale acestei doamne, sunt nenumarate posibilitati. Sumele traficate de aceasta Famiglie sunt uriase si presa toaca la acest subiect de aproape 10 ani.
Ar fi necesar sa se recupereze acesti bani dar mi-e teama ca nu se va intampla acest lucru.
Ce ma intriga insa si mai mult, este tupeul si aroganta fara margini de care da dovada si in conditiile in care are catuse la maini. Revoltator.