După cum știți și după cum este din ce în ce mai evident din dosarele penale instrumentate din ce în ce mai mult de o perioadă, marile averi din România s-au făcut în principal prin țepe. De aceea am refuzat întotdeauna să îi numesc pe indivizi de genul Patriciu sau Cocoș – oameni de afaceri. Am preferat folosirea teremnului ,,afaceriști” termen derivat dintr-o expresie folosită în urmă cu 10 ani, la B1TV, de Ion Țiriac în emisiunea pe care o realizam atunci: ,,Economia în 60 de minute”). În anul 2005, în acea emisiune, domnul Țiriac îmi spunea: ,,România nu are oameni bogați, are bogătași”. Am înțeles din acea afirmație că diferența rezidă în special din două lucruri: modul în care se acumulează o anumită bogăție și modul în care este administrată acea bogăție. Și chiar din modul în care se pierde acea bogăție. Oamenii bogați folosesc averea cel puțin pentru a rămâne la fel de bogați. Pentru bogatași, banul acumulat peste noapte, prin manopere frauduloase este excluiv o sursă de finanțare pentru al treilea yacht, al patrulea avion, al cincilea Bugatti, și pentru a își afișa bogăția. Și nu o sursă pentru dezvoltare viitoare.
Era realitatea anului 2005. O postare pe blogul personal a omului de afaceri Emi Gal, fondatorul și CEO-ul Brainient (pe care o găsiți aici: http://emigal.com/post/118272040269/nu-toate-milioanele-sunt-egale), îmi confirmă că dacă domnul Ion Țiriac avea 99% dreptate la nivelul anului 2005, în prezent, proporția dreptății domnului Țiriac a scăzut, chiar dacă nu semnificativ. Felicitari lui Emi Gal pentru modul în care și-a prezentat, cu modestie și onestitate, propria bogăție.
Începând cu anul 2003 (anul în care a debutat Top 300 Capital), a existat o adevărată frenezie a bogătașilor din România de a-și afișa averile. Nu mai erau suficiente Porsche-urile, Bentley-urile, Rolls-urile sau Rolex-urile. Topurile de avere (fie că a fost Capital, fie că a fost Forbes Romania) a reprezentat o oportunitate pentru – așa cum i-am numit întotdeauna – capitaliști de ordonanță sau capitaliști de privilegii să se dea mari. Am mai scris despre asta, dar reamintesc: în astfel de topuri sunt 2 tipuri de persoane dispuse să plătească bani: cei care doresc să apară (capitaliștii de privilegii) și cei care nu doresc să apară (pentru a nu fi luați la întrebări în privința modului fraudulos în care și-au obținut averea). Există și un al treilea tip, al veritabilului om de afaceri, care apare într-un astfel de clasament: cel care realmente și-a obținut averea corect. El nu plătește. El este inclus automat în astfel de topuri, tocmai pentru a oferi credibilitate primilor.
CITIȚI ARTICOLUL CAPITALISMUL DE PRIVILEGII
Personal, întotdeauna când m-a întrebat cineva să dau un exemplu de un om de afaceri veritabil, primul răspuns a fost Radu Georgescu – GECAD (pe care l-am cunoscut după ce a realizat tranzacția cu Microsoft, dar, recunosc, nu am informații despre începuturile business-ului său, care par mai degrabă asociate (prin numele GECAD) cu arhitectura asistată de computer decât cu programele antivirus). Cred că începând de astăzi, mai am un al doilea nume pe listă – Emi Gal. Spun cred pentru că, necunoscându-l, îmi fac o primă impresie exclusiv pe baza modului în care a fost mediatizat de către presă, dar mai ales pe baza modului în care Emi Gal a comentat percepțiile favorabile și suprafavorabile apărute în presă: Emi Gal a simțit nevoia să dezmintă faptul că e milionar și să explice publicului de fapt care este bogația lui (,,nu toate milioanele sunt egale”):
A doua idee vehiculata este, pentru mine, chiar amuzanta: cateva milioane de lire s-ar afla, chipurile, si prin conturile personale ale subsemnatului. Acest fapt este, pur si simplu, neadevarat. Sa va explic: pentru a construi un startup, un fondator sau mai multi pornesc de la o idee. Pentru a transforma ideea intr-un business, acestia iau bani de la investitori, care primesc, la schimb, un numar de actiuni in cadrul companiei. Toti banii sunt investiti in companie pentru a o dezvolta, iar singurul moment in care fondatorii primesc bani (in afara de salariu) este acela in care compania este vanduta (ceea ce inca nu s-a intamplat pentru Brainient). Ideea ca as fi milionar mi se pare cu adevarat amuzanta pentru ca realitatea este cum nu se poate mai diferita: de cand am fondat Brainient, in primul an nu am primit salariu deloc, in urmatorii doi ani am fost platit cat sa imi pot acoperi costurile in Londra, iar in momentul de fata sunt probabil unul dintre cei mai prost platiti CEOs din tot sectorul de tehnologie din Marea Britanie. Nu am o problema cu asta, pentru ca interesele mele materiale nu au fost niciodată motorul dorinței de a porni un business. Acestea fiind spuse, nu pot sa nu zambesc la ideea ca as fi un tanar milionar, in conditiile in care, din fericire, nu sunt decat un tanar antreprenor.
Revin la ideea apariției bogătașilor în topurile de avere, din motive total diferite față de cele ale adevăraților anterprenori. Practic, prin demersurile de apariție în aceste topuri, afaceriștii care au făcut avere într-un mod necinstit, au simțit nevoia recunoașterii statutului de bogătaș, prin apariția în topuri, și să își câștige astfel, întâi prin intermediul unei notorietăți, o anumită onorabilitate. Unde este acum cel mai bogat român (domnul Ioan Nicolae)? Și pentru ce motive a fost dânsul încarcerat? (în dosarul ,,Mită la PSD”). Ulterior, toți bogătașii care au făcut bani în special prin ordonanțe guvernamentale (,,naționalizarea pierderilor și privatizarea profiturilor”), au simțit nevoia într-o primă fază să spună câte locuri de muncă crează domniile lor (în fapt, câte locuri de muncă s-au pierdut prin manevre frauduloase?), după care să afirme sus și tare că sunt obiectul unei conspirații internaționale menită să distrugă capitalul autohton. Yeah, right…
Singurii care distrug acest capital autohton sunt chiar dânșii. Pe de-o parte pentru că ajung să uite modul în care și-au făcut averile (prin manopere), iar acest mod de a își face averile conduce el însuși la distrugerea capitalului autohton prin distrugerea condițiilor de business pentru alții. Emi Gal a trebuit să își pună în aplicare ideea de afaceri la Londra, și să crească acolo ca antreprenor și CEO. Și a ajuns să își refuze titulatura de milionar de acolo, în timp ce alții, chiar și de după gratii, și-o susțin cu încăpățânare, ca merit personal.
Iată ce declara Emi Gal, în 2012, pentru Protv
Emi Gal a creat compania Brainient, specializata in tehnologie pentru piata de video advertising. La scurt timp si-a dat seama ca ideea lui n-are prea multe sanse in tara, asa ca a decis sa plece. Intai la Londra, apoi la New York. „In Marea Britanie si in Statele Unite ale Americii sunt multi bani si multi clienti. In Romania sunt putini bani si putini clienti. I rest my case. (n.r. In Romania) piata pentru startup-uri, nu prea. Talent, o gramada”, spune Emi Gal.
Iată ce declara, pentru studenții din Cluj Napoca, spre exemplu, domnul Dinu Patriciu: ,,dacă sunt lăsat gol în piața publică, într-un an îmi refac averea”. Acum, după trecerea în neființă, îl aleargă toți creditorii pentru business-urile care le-a creat și le-a falimentat sau le-a adus în insolvențo, atunci când era printre noi (cel mai de notorietate mic.ro, Adevărul, etc).
Am scris despre modul în care creadeam că Dinu Patriciu va putea să își exploateze nuditatea astfel încât să redevină ,,miliardar”, în articolul ,,Patriciu, Pamela, Paris”, pe care îl puteți citi aici: https://soviani.com/2012/10/29/pamela-patriciu-paris-ce-sfat-nu-a-ascultat-dinu-patriciu/
Dar despre cei dispăruți, numai de bine și să le fie țărâna ușoară. Așa cum ar trebui să fie țărâna ușoară și pentru capitalismul de ordonanță. Iar pe această țărână să poate crește business-uri adevărate, create de anterprenori competenți, precum Radu Georgescu, sau, mai nou, Emi Gal.
Categorii:Editoriale
Blogul lui Radu Soviani 
Lasă un răspuns