Întrebarea cheie este: ce va face banca centrală europeană. Va continua să alimenteze băncile grecești cu fonduri?
Pe scurt: Miniștrii de finanțe din zona Euro nu îi mai cred pe greci. După ce la începutul acestei săptămâni Grecia și partenerii UE bătuseră palma pentru modificări stucturale (dintre care cele mai însemnate în domeniul pensiilor), la prima oră a acestei dimineți (ora 1 A.M) premierul grec Alexis Tsiparas, anunță că nu el este cel care trebuie să bată palma cu creditorii, ci poporul grec. Prin urmare a anunțat un referendum pentru data de 5 iulie, în care, poporul grec să spună dacă este de acord cu măsurile de austeritate agreate de guvernul Tsiparas cu creditorii. Ceea ce i-a enervat pe miniștrii de finanțe din zona Euro a fost faptul că în această conferință, premierul grec a spus că recomandarea guvernulu său pentru vot este : NU unei înțelegeri cu creditorii.
Prin urmare, miniștrii de finanțe din Zona Euro au privit acest lucru tot ca pe un soi de bășcălie. Concret, asta însemna ca Banca Centrală Europeană să continue să alimenteze băncile grecești cu Euro (în condițiile în care grecii fac cozi la bancomate și magazine) cu o probabilitate destul de ridicată ca în 5 iulie, grecii să spună nu măsurilor de austeritate agreate și practic o reîntoarcere la situația de astăzi.
Probabil pentru a nu fi luați de fraieri, miniștrii de finanțe din zona Euro au spus că Grecia trebuie să plătească tranșa de împrumut către FMI (1,7 miliarde dolari), scadentă în 30 iunie. Câteva lucruri interesante:
1. Așa cum am mai spus, nu această tranșă este problema principală (pe care cred că grecii mai degrabă o vor plăti decât nu o vor plăti, în ciuda jocului de glezne pe care îl fac). Pe de altă parte, extinderea sau nu a termenului de plată pentru cele 1,7 miliarde de dolari este o decizie Fondului Monetar Internațional, nu exclusiv a Eurogrupului. Prin urmare, este de așteptat poziția FMI, și asta cât mai rapid.
2. Până la revizuirea acordului din 1 iulie (miercuri) pe care o face Banca Centrală Europeană, programul ELA al BCE (asistență de urgență în privința lichidității), este în vigoare. Așa că, exceptând o poziție rapidă a BCE, de sens contrar, și luni și marți, BCE va alimenta cu lichidități băncile grecești. Presupunând că nu au cele 1,7 miliarde de dolari pe care trebuie să le plătească FMI marți, 30 iunie, în opinia mea, nimic nu împiedică statul grec să se împrumute la băncile grecești fix din aceste fonduri, și să plătească marți fondului monetar internațional. Adică să plătească FMI-ului cu banii BCE-ului
3. Adevăratul termen final care ar anunța un default (intrare în incapacitate de plată) este data de 20 iulie, moment la care Grecia trebuie să ramburseze 4,2 miliarde de Euro Băncii Centrale Europene – programul ELA. Nerambursarea acestei sume ar repreznta, în opinia mea, secarea surselor de finanțare instuționale pentru Grecia, și din acele moment am putea vorbi despre un default.
4. Miniștrii de finanțe din statele membre Eurogrup sunt oameni numiți politic. Există o diferență între modul în care gândesc miniștrii de finanțe rezultați din alegerile naționale ale statelor din zona Euro și modul în care gândește Banca Centrală Europeană. În opinia mea, nu este exclus să asistăm la materializarea acestei diferențe.
5. Întreruperea negocierilor între miniștrii de finanțe din Eurogrup și Grecia este doar unul dintre cei 3 pași necesari pentru ca Grecia să intre în default (ceilalți 2 fiind decizia FMI de a extinde sau nu tranșa, care poate fi oricare până marți, iar cel mai important, decizia băncii centrale europene de a întrerupe sau continua programul ELA)
Așa cum am mai spus (https://soviani.com/2015/06/21/despre-grecia-de-ce-grecia-nu-va-iesi-niciodata-din-zona-euro-ce-urmeaza-in-aceasta-saptamana/) Grecia poate ieși din zona Euro doar din greșeală sau din accident, nimeni neavând interesul acesta (nici creditorii și mai ales – nu grecii). Tot așa cum am mai spus, intrarea Greciei în incapacitate de plată – care într-un fel sau în altul s-a întâmplat de zecid e ori în ultimii 200 de ani, nu ar trebui să conducă automat la ieșirea din zona Euro.
În plus, în economia zonei Euro, Grecia nu prea contează. Economia Greciei reprezintă doar 1,78% din zona Euro. În ultima lună, Euro s-a întărit față de dolar cu aproximativ 4% (ceea ce înseamnă, în opinia mea, credința piețelor financiare că Grecia nu va ieși din zona Euro)
Ce urmează:
* ceva volatilitate pe piețele valutare; după anunțul Eurogrup, Euro a pierdut circa 0,3% față de dolar. atingand nivelul de 1,115 dolari pentru un Euro
* potențial de volatilitate mai mare (în sensul deprecierii) pentru leu. Economia României reprezintă mai puțin decât cea a Greciei, România a derapat și oficial din acordul cu Fondul Monetar și Comisia Europeană, iar în special dacă pașii 2 și 3 vor urma în privința Greciei, aceasta arată intransigență față de orice atitudine mincinoasă constantă a unui guvern în raport cu creditorii instituționali.
Ori prin reducerea de TVA de la 24% la 19% începând cu 1 ianuarie, Guvernul român și-a încălcat propriile angajamente informale (și anume că a renunțat la reducerea de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie) – singurul motiv pentru care oficialii Comisiei și Fondului au fost săpătmâna aceasta la București, de unde au plecat.
Avertismentul indirect pe care ar trebui să îl perceapă România este că atitudinea de genul una spui și faci totul pe dos nu mai este tolerată. Din păcate, România nu este în situația Greciei (mă refer că PIB-ul pe cap de locuitor și bunăstarea populației reprezintă doar două treimi din cel/cea a grecilor). Iar creditorii instituționali ai României nu au nimic de pierdut, deci potențialul de a fi supra-binevoitori este limitat la maximum. Acesta este avertismentul indirect pe care ar trebui să îl perceapă România.
Cred că atitudinea ministrului de finanțe grec, Yanis Varoufakis, a fost cea care i-a determinat pe membrii Eurogrupului să înceteze discuțiile astăzi. Varoufakis s-a pronunțat împotriva unei evaluări la fiecare 4 săptămâni pe care membrii Eurogrup au cerut-o, pentru a vedea modul în care guvernul grec respectă eventuala înțelegere.
Wolfgang Schauble, ministrul de finanțe german de declarat: ,,nu mai avem nicio bază pentru a continua discuțiile” (după solicitarea de referendum din partea guvernului grec – care a inclus recomandarea ca populația elenă să voteze împotriva unei înțelegeri cu creditorii).
Și comunicatul Eurogrupului îl găsiți aici: 40802199986_en
Categorii:Stiri
Domnule Soviani,
Ce stiti despre capitalizarea bancilor grecesti din Romania? Exista vreun risc cu privire la un potential fenomen de bank run in Romania?
Cum considerati, avand in vedere climatul economic european actual ca ar trebui distribuite economiile (ca pondere EUR respectiv RON din suma totala)?
Momentan eu am continuat sa merg pe o distributie de 50%-50%, intrucat vreau sa ma protejez de volatilitatea cursului de schimb. Nu stiu insa care ar fi o abordare mai eficienta.
In ceea ce priveste paritatea RON-EUR, in jurul carei valori credeti ca se va stabiliza ca urmare a undelor de soc create de situatia Greciei?
Daca nu aveti nevoie imediata de lei, ganditi va sa economisiti in euro si dolari. Urmariti datele non farm payrolls de vinerea viitoare din SUA, sunt importante in alegerea dolarului ca valuta de pus la saltea.
1. Adevăratul avertisment pentru România este că n-are ce căuta în zona euro, în niciun caz pe baza criteriilor atinse de BNR prin manipulari si interventii.
2. Grecii au fost băgați în zona euro cu mânăriile Goldman Sachs, fostii angajatori ai lui… Mario Draghi.
3. Comisia Europeană nu poate negocia cu politicieni cu personalitate. Au nevoie de slugoi ca Traian Băsescu/Klaus Iohannis în colonii.
4. Spania/Podemos i-ar putea liniști pe ”creditori” decisiv. 😀
5. Yanis Varoufakis:
Democracy deserved a boost in euro-related matters. We just delivered it. Let the people decide. (Funny how radical this concept sounds!)
Friso Gosliga
@yanisvaroufakis I thought the ppl of Greece already elected you to represent them in these matters.
Yanis Varoufakis
@frisogosliga We received 36% of the vote. For a momentous decision of this nature we felt the need to secure 50%+1. Any objections?
Democrație? Urmează test de validare. 😀
P.S. Mai degrabă mă aștept ca panica bancară să-i sperie pe greci și să voteze pentru continuarea austerității. Dacă mai sunt peste 50% din greci care mai au ceva de pierdut… lucky Merkel. 🙂
Ceea ce se intampla este de fapt: Teatrul absurdului :
Explicatia: FED si BCE sa dea niște hartii proaspăt tipărite numite USD si EUR Grecilor si se termina rapid acest CIRC ! Oricum pot tipări cat doresc!
„Criza ” ( = bancile & co ) care tocmai s-a „terminat” , a luat totul oamenilor cinstiti sub pretextul ca nu mai sunt bani ( brusc ). Au ocupat poziții cheie , astfel- si au preluat tot ce au vrut in diferite tari, furand popoare nevinovate, folosind tertipuri si minciuni ambalate frumos de catre ” aleșii popoarelor” . Acum arunca din nou cu hartii prospat tiparite ( = bani ) in lume si nu mai stiu cum sa lamureasca oamenii sa le ia , pt ca peste încă câțiva ani , sa piardă iarasi totul ( omul) .
Asa ca , sa dea grecilor si altora care au nevoie , hartia tiparita recent si sa termine odată acest teatru absurd ! Bine fac grecii ! Sper sa se țină tari si ” buturuga mica sa rastoarne odată , carul mare ” ! Speram sincer in Calul Troian, reinventat si o natiune greaca ce va reconfirma genetica stramosilor , pentru care Democratia nu era ca astăzi : VORBA LIPSITA DE CONȚINUT !
Sau nu.
A tunat … si s-au adunat toti dereglatii pe aici..
Bine ai venit.