EXCLUSIV! Premierul NU CONFIRMA cifra de deficit bugetar de 2,92% din PIB anuntata de Valcov. 7 concluzii.


Pe scurt: Viorica Dancila nu a confirmat deficitul bugetar (cash) anuntat de consilierul Darius Valcov in data de 31 decembrie 2018, ca fiind 2,92% din Produsul Intern Brut pentru anul 2018. Nu a confirmat nici retragerea avizului SRI pentru consilierul sau personal Darius Valcov si pentru ministrul sau de finante, Eugen Teodorovici (a carui diploma de absolvire oferita de SRI la un curs post-universitar la care nu a participat, dar l-a absolvit, a fost retrasă). Potrivit informațiilor mele, diploma i-a fost înmânată de un general, cu știința faptului că Teodorovici nu a participat.

O scurta cronologie:

  1. În data de 31 decembrie 2018, Darius Valcov, consilier personal al primului ministru (detalii AICI), anunță pe pagina sa de facebook, in 31 decembrie 2018, ca deficitul bugetar pentru anul 2018, cash, a fost de -2,92% din Produsul Intern Brut:

2. In data de 1 ianuarie 2019 ora 8.50 PM, personal, am solicitat premierului Dancila confirmarea acestei cifre de deficit si daca a existat vreun mandat pentru consilierul Valcov de a comunica aceasta cifra de deficit:

3. Am solicitat avand in vedere importanta acestui indicator macroeconomic pentru tot ceea ce inseamna economie, ca raspunsul, sa mi se ofere, in conformitate cu Legea 544/2001, in maximul 24 de ore.

4. În data de 2 ianuarie 2019, ora 18 (la aproape 24 de ore după solicitarea mea către primul ministru pentru confirmarea cifrelor anuntate de Valcov), Eugen Teodorovici, (referitor la informațiile privind falsificarea deficitului bugetar – scenariu avansat de senatorul liberal Florin Cîțu) declară pentru Agerpres:

,,Nu știu dacă presa este obligată prin lege să verifice înainte informațiile și pe urmă să le publice, și dacă nu există în lege, o să propun eu modificarea acesta, inclusiv o amendă (…) nu e corect sa dezinformezi populația”

După cum observați, reacția lui Teodorovici a fost la 24 de ore de la solicitarea mea de informații publice în privința deficitului bugetar, ignorând că o astfel de solicitare A EXISTAT, dar răspunsul NU A FOST TRANSMIS.

5. Până astăzi 14 ianuarie 2019, Primul ministru al României nu a confirmat deficitul bugetar de 2,92% din PIB pentru anul 2018 și nu a confirmat acordarea unui mandat consilierului Valcov pentru comunicarea (și probarea) unei astfel de cifre.

6. În data de 3 ianuarie 2019, Ionuț Mișa, președinte ANAF și fost ministru de finanțe a cărui soție este absolventă de Institut Diplomatic Român și este adusă de la Constanța la ASF este demis de către Viorica Dăncilă și o înlocuit cu o apropiată a consilierul Vâlcov. Demiterea lui Mișa (nicio pierdere), cel mai prost ministru de finanțe de până la Teodorovici, confirmă public problemele de venituri pentru anul 2018, și implicit, de deficit. Dacă colectările ar fi condus la încadrarea în deficit nu exista o rațiune ca Mișa să fie demis imediat după încheirea anului fiscal și înlocuit cu o tipă fără vreo experiență în colectarea de taxe, dar apropiată de apropiații lui Valcov..

7. Tot în interviul de la AGERPRES din 2 ianuarie 2019, Teodorovici menționează:

,,Cum își poate imagina cineva că ministrul de finanțe, fie el și din România, poate face așa ceva: să manipuleze datele oficiale. Eu nu sunt de ieri, de azi în sistem, sunt de o viață întreagă și nu m-am jucat cu datele niciodată. Când am spuse ceva, așa a fost”.

Nu este dincolo de imaginația falsificarea datelor de PIB și de deficit și propagarea de informații false de către un ministru de finanțe, fie el și din România. Am demonstrat încă din 2010 că România a mai avut  miniștrii de finanțe au falsificat datele de PIB și deficitul bugetar, fiind confirmată măsluirea PIB-ului, de către Eurostat și chiar demis de guvernul Ponta fostul șef al Institutului Național de statistică (Vergil Voineagu), ținut responsabil pentru umflarea PIB-ului cu 20 de miliard de lei. Sebastian Vlădescu chiar a admis că a mințit în declarații publice:

Eugen Teodorovici (47 de ani), absolvent al liceului Spiru Haret în 1990, și-a luat o pauză de 3 ani înainte de a continua facultatea la care a reușit să fie admis abia în 1993 dar a absolvit-o în 1997. Teodorovici a mai fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice între noiembrie 2007 – ianuarie 2009, fiind însărcinat cu ,,contractarea și gestionarea datoriei publice guvernamentale și operațiunile aferente’‘.

Scadențarea pe termen scurt a datoriei externe (proasta gestionare) în perioada 2007-2008 si deficitul bugetar dublu față de cel programat bugetar în anul 2008 (5,6% din PIB față de 2,9% din PIB în 2007 în condițiile unui deficit programat de 2,5% din PIB pentru 2008) au condus la majorarea datoriei publice de la 13,2% din PIB în 2008 la 37,3% din PIB în 2012. Eugen Teodorovici pare genul ,,hit and run”.

Totodată, sub mandatul de secretar de stat al lui Teodorovici, deficitul structural s-a dublat în 2008 față de 2007, la peste 10% din PIB în 2008.

Tot ca secretar de stat, Teodorovici se ocupa în 2007-2008 de ,,reglementarea creanțelor României”, activitate pentru care și-a tratat nostalgia dând o fugă în Cuba, pentru ,,a negocia” un fel de creanțe contra vaccin neautorizat în Europa și în SUA, cunoscut și sub numele de ,,apă chioară”.

Concluziv

Iată care sunt înterbările adresate de mine, în 1 ianuarie 2019, ora 8.50 PM, și la care primul ministru nu a răspuns până astăzi, 14 ianuarie 2019.

1. Daca Primul ministru al Romaniei, doamna Viorica Dancila, confirma si isi asuma cifra de deficit bugetar cash anuntata luni, 31 decembrie 2018, pentru anul 2018 de consilierul de stat Darius Valcov, respectiv 2,92% din PIB
2. Daca domnul Darius Valcov a avut mandat din partea primului ministru sa comunice aceasta cifra.
3. In cazul in care a avut mandat, va rugam se ne comunicati cu cine a fost verificata aceasta cifra de catre premier (persoana, nominal), inainte de confirmarea mandatului.
4. Daca domnul Darius Valcov a avut avizul SRI pentru pozitiile detinute de ministru al bugetului (August-Decembrie 2014) si ministrul al finantelor publice (Decembrie 2014-Martie 2015) si data cand i-a fost dat acest aviz.
5. Daca domnul Eugen Teodorovici, ministru al finantelor publice  a avut avizul SRI pentru pozitia detinuta de ministru al finantelor publice (martie 2015-noiembrie 2015) si data cand i-a fost dat acest aviz.
6. In cazul in care domnii Eugen Teodorovici si Darius Valcov NU au avut avizul SRI, va rog sa imi comunicati daca doamna Viorica Dancila isi mentine afirmatia ca acesta este primul guvern pentru ministrii caruia nu mai este solicitat avizul SRI.
7. Va rugam sa ne comunicati, integral, executia bugetara care a stat la baza cifrei comunicate de Darius Valcov si executia urmatoarelor capitole bugetare: cheltuieli de personal, cheltuieli cu dobanzi, transferuri, cheltuieli de capital.
Va rog sa imi comunicati informatiile si datele sollecitate pana miercuri, 2 ianuarie 2019, ora 18.00.
Concluzia mea este că Viorica Dăncilă nu poate răspunde în mod onest acestor întrebări, prin urmare, confirmă prin non-răspuns neîmbrățișarea cifrei de deficit bugetar anunțată de Vâlcov.
Și mai confirmă, astfel, ceva:
1. Premierul nu își asumă un mandat acordat lui Darius Vâlcov și implicit, nu își asumă cifra de deficit bugetar.
2. După verificările făcute nu rezultă că cifra anunțată de Vâlcov poate fi confirmată.
3. Darius Valcov a avut avizul SRI pentru poizțiile de ministru de ministru al bugetului (August-Decembrie 2014) și minstru al finanțelor publice (Decembrie 2014-Martie 2015).
4.  La scutul acestui aviz, Darius Vâlcov a comis faptele pentru care a fost condamnat în primă instanță (și pentru care a încercat un acord de recunoaștere a vinovăției);
5. Domnul Eugen Teodorovici a avut avizul SRI pentru poziția de ministru al finanțelor publice: martie 2015-noiembrie 2015. A avut și diplomă de la SRI
6. Primul ministru nu poate menține declarația, atâta timp cât în aparatul guvernamental se află Teodorovici și Vâlcov, că ,,acesta este primul guvern fără avizul SRI”
7. Necomunicand nici măcar parțial execuția bugetară (cheltuieli de personal, cheltuieli cu dobânzi) rezultă că inclusiv premierul are indicii, după verificare, privind deficitul bugetar FALSIFICAT comunicat de Valcov și, din vârful buzelor, ajustat de Teodorovici, așa cum am scris, aici:

 

 



Categorii:Stiri

Etichete:, , , , ,

3 răspunsuri

  1. Opinați că instituția Consiliului Concurențai ar trebui să intervină și pe piața cursului de schimb valutar pentru a verifica și stabili despre o eventuală coordonarea a comportamentului pe piaţa cursului de schimb valutar ?
    La ce nivel al cursului valutar opinați că ar putea fi propus bugetul pentru anul 2019 ?

  2. Nu prea cred că din funcția de secretar de stat Teodorovici a determinat, el personal, deficitul bugetar al României în 2008. Cred în schimb că rolul unui ziarist nu e de a se ciorovăi cu miniștrii ca să se vadă ce bărbat tare este. De genul ăsta de spectacol ne putem lipsi.
    O întrebare: bun, va să zică deficitul real pe 2018 ar fi fost 3,92% – după estimarea Soviani (!). Cum s-a făcut calculul? Sau e vorba doar de amorul propriu rănit al casandrelor economice care ne-au repetat un an de zile (ca și în 2017) că România merge spre pieire și acum se trezesc din nou că economia a crescut masiv, salariile la fel, deficitul e sub 3%, inflația rămâne modestă, iar datoria publică e în continuare invidiată de Germania? Spuneți-ne și nouă când vine odată catastrofa aia?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: