Încă un fost Președinte al Camerei Deputaților a fost condamnat la închisoare cu executare. În primă instanță, Valeriu Zgonea a luat 3 ani.


Valeriu ,,Zorro” Zgonea, fost Președinte al Camerei Deputaților, completează (și nu încheie) lista foștilor Președinți ai Camerei Deputaților condamnați cu executare. Instanța îi confiscă și suma de 62.143 lei – foloase necuvenite.

Alți foști președinți ai Camerei Deputaților au fost condamnați în trecut la închisoare cu executare (nu pentru fapte săvârșite în calitate de Președinți ai Camerei):

  • Adrian Năstase
  • Bogdan Olteanu
  • Liviu Dragnea

Doi dintre ei au fost și Președinți PSD.

Marcel Ciolacu, Președinte PSD și Președinte al Camerei Deputaților, te simți bine? Vom vedea la rezultatul moțiunii, pe care oricum ai depus-o cam la mișto, după ce a devenit evident că îți convine Guvernarea Orban (atunci când nu ai depus moțiune pe ticăloasa asumare a bugetului)

,,La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu-Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu-Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale” susțineau procurorii DNA în rechizitoriul care a condus la condamnarea de azi.

În primă instanță, astăzi, Valeriu Zgonea a luat 3 ani cu executare. Iată decizia instanței:

,,In baza dispozițiilor art.291 al.1 C.Pen. rap. la art.7 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.5 al.1 C.Pen. , condamnă pe inculpatul ZGONEA VALERIU STEFAN, (cu date),pentru savirsirea infracţiunii de trafic de influentă, la o pedeapsă de 3 (trei)ani de închisoare, cu executare. In baza dispozițiilor art.67 C.Pen. aplică inc. ZGONEA VALERIU STEFAN pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a , b şi k C.Pen. pe o perioadă de 4 ani. In baza dispozițiilor art.65 .C.Pen. aplică inc. ZGONEA VALERIU STEFAN pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a , b şi k C.Pen. În baza dispoziţiilor art.330 C.Pr.Pen. menţine măsura asiguratorie privind contul bancar deschis la Banc Post – Sucursala Dolj, nr.(xxx),cod IBAN (xxx), aparţinând inculpatului ZGONEA VALERIU STEFAN,până la concurenţa sumei de 62.143 lei, măsură dispusă prin Ordonanţa din data de 28.12.2017 de DNA- Serviciul Teritorial Ploieşti în dosarul nr.161/P/2015. In baza dispoziţiilor art.291 al.2 C.Pen dispune confiscarea specială de la inc. ZGONEA VALERIU STEFAN a sumei de 62.143 lei ,reprezentând foloase necuvenite primite de la Dobrică Dumitru. In baza art.274 al. 1 C.Pr.Pen. obligă pe inculpatul ZGONEA VALERIU STEFAN la plata sumei de 4000 lei (3000 lei în cursul urmăririi penale şi 1000 lei în cursul judecă?ii) reprezentând cheltuieli judiciare către stat ,beneficiar Tribunalul Bucureşti . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror şi inc. ZGONEA VALERIU STEFAN. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,03.02.2020. Document: Hotarâre  126/2020  03.02.2020”

Fotografia care ilustrează articolul a fost publicată chiar de Valeriu Zgonea, pe facebook, în 10 mai 2016, împreună cu următorul comentariu: ,,Dragi prieteni, mulţumesc mult pentru telefoane şi mesaje online. Cel mai mult m-a distrat poza de mai jos, primită azi de la un prieten E important să facem în viaţă ce considerăm necesar pentru victoria binelui, deci…. reforma rezistă! Cele bune, al vostru, Valeriu Z”.

Din decizia de astăzi a instanței (nedefinitivă), coroborată cu textul deghizării în ,,Zorro” înțeleg că în opinia  lui Valeriu Zgonea este necesar ca pentru Victoria Binelui să primești foloase necuvenite de 62.143 de lei. Și că Zgonea nu a înțeles vreodată că ,,Securistu’ te ajută și apoi te execută”. Ce pot să spun Zorro? La mai mare, în definitivă!



Categories: Editoriale

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: