Dimensiunea economică a tunului de 145 de milioane de Euro dat patrimoniului public și bugetului general consolidat al României m-a determinat să urmăresc subiectul retrocedărilor Fermei Băneasa (și altor proprietăți) în dosarul Ferma Băneasa, încă din anul 2015.

Cu atât mai mult cu cât știu de la bunicul meu că în epoca respectivă, a fost de notorietate că instanțele au clarificat încă de atunci dimensiunea averii lui Carol al II-lea, după abdicare.

Pentru început, țineți minte acest lucru: De la momentul în care ,,Robert” Roșu a cunoscut că, potrivit unei hotărâri a ICCJ din 1941, Carol II nu deținea ferma Băneasa și pădurea Snagov, orice demers ca avocat, fie și în baza unui contract, nu e decât o simplă aderare/sprijinire/inițiere de grup infracțional organizat, în fapt achiesarea avocatului la demersul infracțional al obținerii de către ,,Prinți”și Truici a acelor bunuri.

Revenind la acoperirea subiectului în ultimii 5 ani de către mine, din momentul în care cercetarea penală a relevat dimensiunea fraudei la bugetul general consolidat al României, m-a frapat, și chiar revoltat dimenisiunea pretențiilor grupului infracțional organizat implicat în retrocedare.

Am arătat pe larg acest lucru, încă din urmă cu 5 ani, documentat (11 decembrie 2015), demonstrând că prejudiciul de 145 de milioane de Euro putea fi prevenit. Asta dacă BNR și-ar fi făcut treaba, dacă ar fi sesizat DNA-ul în legătură cu rețeaua bancherilor (aceeași în cazul Udrea și în cazul Truică-Lambrino-Roșu), și dacă rețeaua din dosarul Ferma Băneasa nu ar fi beneficiat de complicitate BNR-bănci-servicii de informații-judecători-avocați. Povestea, pe înțelesul tuturor, am descris-o tot în urmă cu 5 ani, aici.

Paradoxal (sau nu), niciunii dintre cei care iau acum apărarea avocatului infractor Robert Roșu, de la Casa de avocatură Țucă, Zbârcea și Asociații, nu s-au revoltat privind încrengătură mafiotă între falși moștenitori reprezentați în demersurilor lor nelegale de avocați deveniți infractori, cu sprijinul unor lichele ,,dintr-un alt (…) ” (serviciu de informații), și evident al unor judecători care nu dau doi bani pe lege (pentru că, în mod real, nu răspund, ei la rândul lor crezând că au ,,bilet” de la Dumnezeu). Având știință de demersurile infracționale ale clientului său, purtatorul de legitimatie de barou Robert Roșu a ales, conștient, să nu denunțe contractul de asistență juridică și să devină complice la fraudă. Nu victimă.

Prevederile Statutului Avocaților sunt clare, Art. 136, alin. (2): ,,Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau, după caz, va putea denunța contractul de asistență juridică”. 

Nedenunțând contractul, Robert Roșu a devenit complice al grupului infracțional organizat care a urmărit furtul a 145 de milioane de Euro și spălarea sumei.

Nu spune nimeni că Robert Roșu ar fi trebuit să sesizeze Parchetul, având știință de faptul că bunurile pe care clientul le solicita au fost retrocedate nelegal, așa cum reiese din Rechizitoriu (am publicat acest extras în urmă cu 5 ani). Dar achiesând la demersurile nelegale ale clientului (prin nedenunțarea contractului), a devenit parte a grupului infracțional organizat. E atat de simplu.

Rețelele se revoltă însă acum, și nu față de dimensiunea mega-fraudei, ci față de ,,biata săgeată”, Robert Roșu, care a devenit, cu știință complice și crezând că are ,,bilet” de la Dumnezeu impersonat de legitimația de la Barou, și prin urmare nu poate răspunde pentru faptele lor penale.

Decizia istorică a ICCJ pe care am salutat-o imediat (aici), demonstrează că nu este așa. În ciuda achitării din fond a lui Robert Roșu.

Citind motivarea achitării din fond a lui Robert Roșu nu pot decât să trag concluzia că aceasta este imbecilă. Ceea ce ar trebui să înțeleagă orice avocat de bun simț (și judecător) și anume că nicăieri în lume infracțiunea de spălare a banilor nu trebuie să aibă o infracțiune premisă, spălarea banilor fiind o infracțiune autonomă. Oricum, infractorul Robert Roșu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru constituire/aderare/sprijinire de grup infractional organizat si pentru complicitate la abuz in serviciu.

Comunicatul celor de la Țucă, Zbârcea și Asociații (în condamnarea deciziei ICCJ), în esență se bazează pe o achitare de către o instanță care în 2019 considera că infracțiunea de spălare a banilor trebuie să provină dintr-o infracțiune distinctă. Am arătat într-o postare anterioară și de ce comunicatul lui Țucă, cel care a confondat alături de Robert Roșu societatea în cauză este pur lipsit de inteligență.

Dar revenind la motivarea imbecilă a achitării din fond (infirmată definitiv de ICCJ), iată ce zicea judecătorul fondului: ,, Transmiterea de către inclupatul Al României Paul Phiilipe a proprietății Pădurii Snagov și Fermei Regale Băneasa către (…) dupe ce anterior promisese că va da aceste bunuri în schimbul folosirii influenței de către inculpatul Truică Remus, constituie acte materiale ale aceleiași infracțiuni de trafic de influență. Ele nu pot constitui, în același timp, și acte materiale ale infracțiunii de spălare a banilor, așa cum susține Parchetul, deoarce pentru existența acestei infracțiuni trebuie îndeplinită condiția situației premise ca bunurile ,,spălate” să provină din săvârșirea unei infracțiuni distincte, care s-a comis anterior”.

În drept, de peste 30 de ani nu se ,,leagă” existența infracțiuni de spălare de bani de o altă infracțiune premisă, pentru că infracțiunea de spălare de bani este autonomă.

Ați înțeles domnu’ judector de la fond absolvent de Valahia? Ați înțeles domnii avocați?

Judecătorul din fond, de la Valahia, l-a ,,scăpat” inițial în fond pe Roșu de ,,grupul infracțional” tăind (cu știința încălcării legii), legătura infracțională cu grupul, prin nerecunoașterea ca autonomă a unei infracțiuni.

O aberație mai mare decât ,,motivarea” judecătorului de la Valahia nu există. Iată cum l-a achitat în fond pe Robert Roșu:

,,Nu există probe că acești inculpați (printre care Robert Roșu) ar fi cunoscut săvârșirea de către inculpatul Truică Remus a infracțiunilor de corupție reținute în sarcina acestuia și nici că ar fi urmărit, prin faptele lor, înlesnirea în vreun fel a acestor infracțiuni. Acțiunile acestor inculpați s-au circumscris unor activități licite normale în cadrul unei societăți cu obiect de activitate ca cel al (…) Inculpatul Robert Roșu a desfășurat activități de asistență juridică în cadrul societății de avocatură care avea contracte de asistență juridică cu societatea. (…) Transmiterea de către inculpatul Al României Paul Phillipe a proprietății Pădurii Snagov către (?Reciplia?…) după ce anterior promisese că va da aceste bunuri în schimbul folosinței influenței de către inculpatul Truică Remus constituie acte materiale ale aceleiași infracțiuni de trafic de influență. Ele nu pot constitui în același timp și acte materiale ale infracțiunii de spălare a banilor, deoarece pentru existența acestei infracțiuni trebuie îndeplinită condiția situației premise ca bunurile ,,spălate” să provină din săvârșirea unei infracțiuni distincte, care s-a comis anterior”.

Dacă ar exista justiție în țara asta, DNA ar fi trebuit să se fi sesizat deja în privința completului care a pronunțat o asemenea motivare (și inclusiv acte de cercetare față de rudele de gradul I al judecătorului care a pronunțat o asemenea aberație).

Pentru că, spre deosbire de alți judecătorii audiați în dosar care au motivat că nu au dat doi bani pe lege pentru că ,,aveam o vârstă, acum aș da altă decizie” (prea bătrân) sau ,,eram la începutul carierei, poate nu e cea mai bună motivare” (prea tânăr), faptele domnului judecător de la Valahia nu sunt prescrise. În cazul unor astfel de judecători nu este suficientă decizia de incompetență definitivă pe care a primit-o prin decizia istorică a ICCJ din 17 decembrie 2020.

Subsecvent, comunicatul celor de la Țucă, Zbârcea și Asociații (în apărarea avocatului infractor Robert Roșu) se bazează pe o achitare de către o instanță care în 2019 considera că infracțiunea de spălare a banilor trebuie să provină dintr-o infracțiune distinctă!!!

Serios acum, orice avocat de bun simț înțelege că nicăieri în lume infracțiunea de spălare a banilor nu trebuie să aibă o infracțiune premisă, spălarea banilor fiind o infracțiune autonomă. Rămâne să evaluăm fiecare dintre noi cum a fost ,,prostit” judecătorul fondului să dea o astfel de motivare, pentru că infirmarea deciziei sale de achitare, de către ICCJ, arătă că judecătorul fondului, a fost ,,prostit”.

De la momentul în care ,,Robert” Roșu a cunoscut că, potrivit unei hotărâri a ICCJ din 1941, Carol II nu deținea ferma Băneasa și pădurea Snagov, orice demers ca avocat, fie și în baza unui contract, nu e decât o simplă aderare/sprijinire/inițiere de grup infracțional organizat, în fapt achiesarea avocatului la demersul infracțional al obținerii de către ,,Prinți”și Truici a acelor bunuri.

,,Între documentele ridicate de la precheziția domiciliară desfășurată la sediul firmei de avocați a fost descoperită această decizie din anul 1941 a ICCJ purtând mențiunea ,,a nu se folosi în niciun proces”, ceea ce dovedește reaua credință a inculpatului Roșu Robert în toate demersurile pe care le-a înterprins, inclusiv pentru punerea în posesie a pădurii Snagov, ascunzând instituțiilor/autorităților publice, inclusiv instanței de judecată, probe esențiale pentru lămurirea stării de fapt” (sursa- Ionel Stoica)

Retrocedările făcute pe rețele de avocați (și/sau magistrați) care stau în anticamerele puterii, cuprinzând (i) 46 de hectare din Pădurea Snagov și (ii) 28 de hectare din Ferma Băneasa au fost astfel anulate și se reîntorc de la grupul infracțional organizat căruia i s-a alăturat Robert Roșu, în patrimoniul public.

Tot Ionel Stoica (foto), mai pune și următoarea discuție de la dosar, referitoare la implicarea infractorului Robert Roșu, referitor la înștiințarea de către client (Truică), a lui Robert Roșu că va face actele de ascundere a fructului infracțional, printr-una dintre nevestele (notar) ale lui Tăriceanu (la acel moment premier)

Așa cum scriam în 2015 (aici) acesta a reprezentat începutul operațiunii de monetizare a retrocedării infracționale. Prima etapă a fost ascunderea indirectă a provenienței din retrocedare, prin operațiuni menite să creeeze aparența de bancabilitate. Cele două terenuri retrocedate sunt întâi alipite și apoi feliate (operațiune tipică de spălare de bani ,,slice and dice”) pentru a fi bancabile la BRD, prin îndepărtarea urmelor. În urma operațiunilor din 17 decembrie 2019, au rezultat 7 loturi (,,nou-nouțe”), deci bancabile. Ghiciți cu ce notar a lucrat Robert Roșu:

Cele 7 loturi nou-nouțe (disimulate astfel pentru a ascunde originea frauduloasă în analiza bancabilității) au devenit garanții bancare (BRD) pe numele a diverse persoane dubioase iar BRD le-a acordat credite (nerambursate) de câte 3 milioane de Euro, pe baza acestor garanții individual. Banii nu ua mai fost niciodată returnați, BRD și-a subțiat prin ,,provizioane” profitul, neplătit astfel impozitul aferent profitului aferent acestor ,,credite” și rezultând o nouă fraudă la bugetul de stat.

Majoritatea avocaților #jesuisRobert atacă justiția nu pentru amărâta de ,,săgeată” Robert Roșu ci de frică pentru ca ei să nu fie incriminați pentru o conduită similară ca lui Robert Roșu în cazul retrocedării unor falși moștenitori a ,,averii” lui Carol II. Dacă aș fi avocat și m-aș preface sau aș  pretinde că nu înțeleg că asta nu este asistență juridică, cea prin care consiliază calificat un infractor și sprijină realizarea rezoluției infracționale, mi-ar fi mare rușine.

Mă prinde mirarea că avocați celebri pentru ei (și pentru clienții lor), precum domnul Costel Gilcă, care nu are cum să nu cunoască prevederile statutului avocaților (domnia sa este avocat, nu economist ca mine) se ,,despart” ,,fundamental” de mine atunci când arăt că avocatul care nu denunță contractul de asistență juridică atunci când clientul le propune demersuri nelegale, devin complici și infractori, așa cum reiese și din Decizia istorică a ICCJ, definitivă, în privința avocatului infractor Robert Roșu.

Domnului avocat Gîlcă îi spun așa: statutul avocaților prevede confidențialitatea client/avocat și în mod evident NU puteti să sesizați parchetul, dar dacă nu denunțati contractul de asistență juridică în momentul în care constatați indiciile comiterii unori infracțiuni (demersuri nelegale), deveniți complice…

Avocații care consideră că atunci când constată indiciile infracționale ale clienților lor (și achiesează la el) trebuie să meargă mai departe cu ,,clientul” și să îi ajute în ascunderea/disimularea produsului infracțional nu pot decât să își asume decât o altă interpretare decât cea legală (și cointeresată, devenind parte a grupului infracțional) că trebuie să continue să adere la activitatea infracțională a persoanei CLIENT.

Poate și domnul Gîlcă ( ca și Robert Roșu) ar trebui să știe  că legea le interzice să săvârșească infracțiuni (percum aderarea la un grup infracțional organizat sau complicitatea la abuzul în serviciu pentru care a fost condamnat Roșu) inclusiv în condițiile în care au semnat un iluzoriu paravan judiciar – contractul cu infractorul care încearcă să spele activele rezultate în urma infracțiunii.

Dacă domnului Gîlcă (și altora) nu le place Art. 136 din statutul lor (,,Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecințe legale negative, acesta va atenția clientul cu privire la consecințe, sau, după caz, va putea denunța contractul de asistență juridică”), poate le place Art. 139 din statut, alin. 3:

Altfel, din avocați devin, pur și simplu, complici.

Pe de altă parte și domnul Gîlcă și alții (Robert Roșu a înțeles deja) ar trebui să cunoască că a fi reprezentantul unui paravan off-shore prin care tranzitează produsul infracțiunii, îi va trimite direct la beci pentru a bea o gamelă de apă plată cu alde Robert Roșu.

Spre deosebire de domnul Roșu, domnul Gîlcă și alții dovdesc, prin postările libere pe rețelele de socializare, că nu sunt infractori ci ,,băieți de zahăr”. Altfel, ca și Robert Roșu, și alți avocați ar avea decizie definitivă de condmnare.

Ceea ce mă miră însă este cum reușesc avocații #jesuisRobert și UNBR să terfelească profesia (ei având cel puțin obligația de a privi ca justă decizia istorică a ICCJ cel puțin până la publicarea motivării), apărând un infractor dovedit, ca Robert Roșu chiar dacă unii sau alții au băut cafele împreună sau, de ce nu, au împărtășit năzuințe cum că legitimația de barou este ,,bilet” de la Dumnezeu.

Și ei și alții, înainte de a îmi nega dreptul la opinie pentru că sunt economist și nu avocat (deși poate, în activitatea mea de jurnalist și economist am citit sute de motivări și am fost la sute de teremen în instnață), avocații #jesuisRobert ar trebui să înțeleagă că prejudiciul de 145 de milioane de Euro este un tun de dimensiuni considerabile dat banului public și bugetului general consolidat al României, pe care l-am disecat foarte serios înainte de a îmi disemina unghiul de vedere și concluziile.

Iar concluzia mea este simplă:

Retelele de avocati  care stau in anticamerele puterii, incluzand conducerea UNBR, sunt solidare cu Robert Rosu, avocatul infractor condamnat la 5 ani de executare pentru constituire/aderare/sprijinire de grup infractional organizat si pentru complicitate la abuz in serviciu (si NU pentru ca ar fi asistat un client).

Avocatul nu are prevedere specială pentru exonerarea de răspundere în cazul grupului infracțional organizat sau pentru spălarea banilor și toți avocații trebuie să înțeleagă faptul că nicăieri în lume, iar legitimația de la UNBR chiar nu este un ,,bilet” de la Dumnezeu în fața răspunderii penale.

Concluziile altora pot fi similare sau contrare, în funcție de cum răspund la întrebarea asta, și chiar vă invit să răspundeți: victimă sau complice?

Scopul acestui sondaj este acela de a lămuri dacă avocatul constituit conform legii române poate să aibă impunitate la încălcarea legii române atunci când o face împreună sau pentru un client. Și nu, nu mă refer la răspunderea de malpraxis care acoperă daunele față de client si nu exonereaza de la răspundere penală.

Categorii:Editoriale, Stiri

Etichete:avocat condamnat, decizie istorica, ICCJ, infractiune autonoma, judecatori ICCJ, Remus Truica, Robert Rosu, spalare de bani, Tuca Zbarcea si Asociatii