(I) Despre cum vrea ASF să scumpească (nelegal) asigurările RCA și să ia astfel până la 1 miliard de lei pe an de la populație și companii. Consiliul Concurenței să se sesizeze. Procurorii DNA să strângă probe.


Pe scurt, piața asigurărilor RCA (obligatorii) din România are o valoare anuală de circa 4 miliarde de lei. Autoritatea de Supraveghere FInanciară (care printre altele ar trebui să se asigure că asigurătorii nu practică prețuri abuzive) devine brațul nelegitim al companiilor de asigurări rău-platnice, dorind, prin ordonanță de urgență, să scumpească asigurările cu până la 20%.

Asta înseamnă până la un miliard de lei în plus luat de la populație și companii, pentru că ASF s-a plictisit de petiții din partea unor asigurători pe care îi mângâie pe creștet, care sunt protejați, prin acțiuni și inacțiuni în exercitarea funcției publice chiar de către persoane din ASF. Ele s-au plictisit să fie supraveghetori, deși șefii încasează peste 15.000 de Euro pe lună, tocmai ca să supravegheze, și nu să distorsioneze piața.

Soluția pentru a le da bani ,,prin ordonanță de urgență” asigurătorilor mângâiați pe creștet, este promovată de un fost semnatar de protocol secret, Nicu Marcu, fost contabil șef la păduri și ajuns în urma unui troc politic la salariul de 15.000 de Euro, care și-a adus ca director de cabinet un general SRI, adjunct al directorului SRI din perioada în care ASF se subordona, prin protocol secret cu SRI, unui serviciu de informații. Perioada Coldea.

Inițiativa se numește decontare directă obligatorie (în prezent este facultativă și nu are niciun succes) și este menită să ia până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, și să îi dea acționarilor privați ai societăților de asigurare. Pentru ca aceștia să nu aducă capital pentru neperformanța lor, și eventual să continue să sifoneze sume către companiile mamă. Ca la BNR.

Nici măcar un copil prost nu ar fi motivat public în halul în care a încercat să justifice urgența ordonanței decontării directe (care nu reprezintă o activitate de asigurare ci doar un serviciu auxiliar). Mai rău a făcut-o fostul contabil șef de la păduri, Nicu Marcu, ajuns Președinte ASF în urma unui troc politic menit să îl pună pe socrul lui Victor Ponta șef la Curtea de Contrui.

Pe scurt Nicu Marcu transmite lipsit de dibăcie că pe el îl deranjează petițiile de la asigurați (deși ar trebui să le încurajeze, că să afle problemele din piață, întrucât nu trimite control on-site la asigurători), și, ca să nu îl mai deranjeze, o să impună mai mulți bani chiar de la cei care fac petițiile pentru a îi face cadou  acționarilor privați ai societăților de asigurare.

În loc să oblige (are pârghiile) ca societățile rău platnice să își îndeplinească obligația legală (în sarcina supravegherii ASF), obligație care există în lege, și care este de achitare în termen de zece zile de la finalizarea dosarului de daună, Nicu Marcu vrea să cartelizeze piața, profund neconcurențial, prin scumpirea generalizată a polițelor RCA

Pârghille legale ale ASF sunt clare: dacă o societate de asigurări nu își îndeplinește obligațiile în raport cu asigurații (cu alte cuvinte nu plătește integral și la timp), poate să impună administrarea specială a asigurătorului (să preia managementul companiei de asigurare) sau chiar poate suspenda licența de emitere de polițe RCA. Să emită cei care plătesc.

În loc să își îndeplinească însă obligațiile legale, prin acțiuni și inacțiuni în exercitarea funcției publice, Nicu Marcu de la ASF vrea să scumpească polițele RCA, în medie, cu 20%, prin transformarea unei clauze facultative (pentru un serviciu auxiliar) și fără niciun fel de succes (decontarea directă) în obligatorie.

Să privim piața asigurărilor RCA: ea este de circa 4 miliarde de lei anual (aproape trei miliarde de lei, respectiv 2,94 miliarde lei în primele 9 luni, potrivit datelor publice ale ASF, sau 3,1 miliarde lei în ceea ce privește întreaga clasa de asigurări A10.

Graficul arată și că sunt 9,18 milioane de contracte încheiate (pentru circa 6 milioane de autovehicule), întrucât asigurarea poate fi anuală, semi-anuală, lunară, deci un proprietar poate încheia mai mult de un contract.

Să privim acum și cât interes au creat clauzele (facultative) de decontare directă, în primele 9 luni ale anului, din cele 9,18 milioane de contracte: 162.469 din 9.182.175 (1,7% din total).

Adică 98,3% din totalul celor care au încheiat contracte de asigurare RCA nu au ales clauza de decontare directă, pentru că le oferă NIMIC. Sau, le oferă ceea ce oricum ASF are obligația să se asigure, și fără clauza de decontare directă (facultativă sau obligatorie): că asigurătorul va plăti.

Dacă ASF ar supraveghea piața în mod real (și nu ar mângâia pe creștet asigurătorii), nu ar fi nevoie nici măcar de clauza de decontare directă facultativă. 

Pentru că dacă cineva vrea ca asigurătorul lui (și nu al celui care a provocat accidentul), are la dispoziție un alt instrument facultativ, care se numește CASCO. 

În total, din cele 162.469 de clauze de decontare directă (facultativă), asigurătorii au încasat  doar 16,1 milioane de lei – adică 0,5% din valoarea contractelor RCA.

ASF, prin decontarea directă OBLIGATORIE (care face sens doar pentru asigurătorii care vor scumpirea nejustificată a polițelor), încearcă să transforme un serviciu financiar AUXILIAR și facultativ de decontare de la propriul asigurător, în ceva OBLIGATORIU.

De fapt, ASF vrea să le ofere companiilor de asigurare până la un miliard de lei pe an, pe care să îii ia obligatoriu de la populație și companii, în plină criză, în condițiile în care acum nu încasează nici 17 milioane de lei, pentru că nu există interes.

Dealtfel, chiar ASF constată că  acesta nu este un serviciu cerut de către piață, în propriul raport, fiind accesată clauza doar în cazul a 1,7% din totalul celor peste 9 milioane de polițe RCA încheiate. 98,3% din cei care încheie contracte RCA obligatorii, nu consideră utilă clauza.

Prețul acestui serviciu financiar auxiliar (care nu ține de activitatea de bază de asigurare (preluarea riscului), motiv pentru care ASF nu are voie să se implice făcând un astfel de serviciu facultativ obligatoriu, este SUBSTANȚIAL, tot potrivit datelor ASF: 112 lei pe contract, în condițiile în care prima medie pentru populație este de 626 de lei. Adică aproape 20%

Multiplicați cu 9.1 milioane de contracte (sau cu 6 dacă vreți sau 4, câte vreți), și ajungeți la o estimare de până la un miliard de lei pe an, în fiecare an, pe care ASF vrea să îi ia de la asigurați (populație și companii) pentru un serviciu auxiliar și FACULTATIV, pentru că nu are chef să suprvegheze piața și nu are chef de petiții. 

Cat este prima medie RCA în primele 9 luni? Pe medie, 626 de lei, așa cum arată raportul ASF. Vor să o scumpească spre 750 de lei. În fiecare an.

Din raportul ASF rezultă multe lucruri clare:

  • după ce Mișu Negrițoiu a fost dat afară de la ASF de către Parlament (mai 2017) pentru că generat dezordine socială prin majorarea nejustificată a tarifelor de primă RCA, asigurătorii nu s-au mai simțit protejați de către ,,lupul” paznic la oi (vâzându-l dat afară) și au scăzut tarifele de primă RCA; Asigurarea medie costa cu 28% mai mult pe vremea lui Mișu Negrițoiu, când societățile de asiguare se cartelizau, neconcrențial, la scutul lui Mișu Negrițoiu.
  • Prima medie RCA (populație și companii) este de 626 de lei.
  • Prima medie RCA pentru populație este de 468 de lei, ceea ce înseamnă cu la un preț mediu de 112  lei, asigurărările RCA, obligatorii, pentru populație se vor scumpi cu 24%. ASF nu prezintă date defalcat din nesemnificativele ,,decontări directe faculative (17 miliaone de lei) încheiate sunt pentru persoane fizice și persoane juridice.
  • Prima medie RCA pentru companii a scăzut de la 1.719 lei în mandatul cartel al lui Mișu Negrițoiu, la 1.188 de lei, ceea ce înseamnă că, prin cartelizare (dovedită de Consiliul Concurenței), companiile plăteacu 45% la mai mult decât în prezent, ca asigurare RCA.
  • La nivelul primei medii RCA de 626 de lei, prețul clauzei facultative de decontare directă reprezintă aproape 20% din valoarea poliței RCA fără decontare directă.

Astfel, obligativitatea introducerii drept obligatorie a serviciului facultativ de decontare directă, poate conduce la o scumpire a polițelor RCA de până la 20%.

Raportat la o piață anuală de peste 4 miliarde de lei, măsura neconcurențială pe crea vrea să o impună ASF, ca să ia bani de la populație și companii și să îi transfere către acționarii privați ai societăților de asigurare urcă până la un miliarde de lei în fiecare an.

În plină criză.

De aceea, arat că toți factorii decizionali ar trebui să frângă încă din start această inițiativă neconcurențială și îndreptată împotriva populației și companiilor, în plină criză, de a jumuli până la un miliard de lei în fiecare an, de la populație și companii, printr-o clauză INVENTATĂ, dar obligatorie. Astfel:

  • Este un motiv suficient pentru ca Președintele ASF, care prin această inițiativă (Ordonanță de Urgență) vrea să sară Parlamentul, să fie de urgență convocat de către Parlament. Și revocat.
  • Este un motiv suficient pentru ca în mod real, Consiliul Concurenței să nu își dea avizul pentru o astfel de clauză obligatorie și să împingă în matca de supraveghere ASF, și nu de sifonare a banilor asiguraților către companiile rău-platnice, pe care se presupune că ASF ar trebui să le supravegheze;
  • Este un motiv suficient ca șeful Guvenrului, Florin Cîțu, să înțeleagă că o astfel de inițiativă, în plină criză, vine împotriva statului de drept (în fapt, prin aceste scumpiri se încearcă, într-un mod ticălos întrucât vine chiar de la o autoritate a statului, ca societăților de asigurare amendate de Consiliului Concurenței pentru că au umflat prețul asigurărilor RCA, să primească banii pentru amendă tot de la populație, prin cârdășia ASF). După ce înțelege, Florin trebuie să respingă acest proiect de Ordonanță de Urgență, să îl evalueze pe Alexandra Nazare, ministru al finanțelor publice prin care a fost vârât proiectul, și dacă consideră că de prost a făcut acest proiect de Ordnanță de Urgență, să infirme caracterul de urgent la Ordonanței și să trimită proiectul de lege, spre respingere, în Parlament.

În mod evident, Președintele ASF, Nicu Marcu îl ia drept prost și pe premierul României, prin fundamentarea ,,urgenței”: 

i) pe de-o parte, pentru că nu mai au chef de petiți, iar pe de altă parte cică

ii) Brexit-ul impune această Ordonanță de Urgență și încălcarea ordinii de drept.

În privința motivării că ASF nu mai are de petiții și nici să supravegheze, ea rezultă clar de aici:

i) verbal, prin interviuri abracadabrante, Președintele ASF folosește motivări de copil prost, așa cum rezultă din interviul acordat de acesta AGERPRES. Întregul interviu este o mostră de necunoaștere a principiilor de bază ale pieței asigurărilor (nici măcar ce înseamnă constatul amiabil (,,urmează să îl reglementeze ulterior”), habar nu are nici despre indicatorii în funcție de care se verifică soliditatea unei societăți de asigurare, deși se presupune că le supraveghează).

O prestație cu motivare și mai de copil prost a avut Președintele Nicu Marcu într-un interviu alifie luat de Bogdan Chireac, pentru DCNews (poate îl voi detalia cu alte ocazii).

Dar iată ce zice Nicu Marcu în interviul Agerpres, ascunzând cauza reală, respectiv că el personal nu spraveghează în mod real piața asigurărilor.

Dacă ar fi supravegheat-o, deja cel puțin una dintre cele 2 societăți de asigurare nu ar mai fi avut voie să emită RCA (dacă nu plătesc) sau ar fi fost deja în administrare specială:

ii) Motivarea în scris a ordonanței de urgență, și a ,,urgenței” îl ia efectiv de prost pe ministrul de finanțe care și-a asumat, Alexandru Nazare, dar și pe premier. Nicu Marcu vrea să ia până la un miliard de lei de la populație pe motiv de (?!?) Brexit:

III) Absolventul Colegiului Național de Apărare, al Institutului Diplomatic Român și contabil șef la păduri fără studii superioare la acel moment, Nicu Marcu, acum Președinte ASF, ia în derâdere întreaga piață, susținând că activitatea de cartelizare demonstrată de o scumpire generalizată a asigurărilor RCA, nu necesită avizul Consilului Concurenței. Poate la păduri, în niciun caz în piața financiară:

Observând cum estimează Nicu Marcu (fost contabil șef la păduri) și Alexandru Nazare (fără școală economică), impactul acestei ticăloșii, orice economist de bun simț realizează că acești oameni au un scop ticălos și că nu înțeleg o boabă de economie. Vor să vă jumulească de bani.

 

  1. În mod evident, OUG-ul are impact macroeconomic, luând până la un miliard de lei de la populație printr-un serviciu financiare care se vrea obligatoriu (din consumul lor și din investiții), și dându-l spre acționarii privați ai companiilor de asigurare, fără o contraprestație reală, întrucât societățile de asigurare AU ȘI ACUM OBLIGAȚIA SĂ PLĂTEASCĂ. Cu alte cuvinte, vor să adauge la obligația de plată, încă o obligație de plată, transformând un serviciu auxiliar și facultativ, drept oblgiatoriu.
  2. În mod evident, OUG are impact supra mediului concurențial, întrucât facilitatează înțelegerea asigurătorilor de a scumpi toți, produsul obligatoriu RCA. Cartelizarea pe piața asigurărilor, prin înțelegerea la preț pentru majorarea tarifelor de primă RCA a fost demonstrată în 2018, deja, de Consiliul Concurenței.
  3. În mod evident există și un impact asupra mediului de afaceri: În loc ca ASF să facă supravegherea reală, el permite externalizarea veniturilor încaste de companii precum Euroins către firma mamă, în timp ce ASF tolerează neplata obligațiilor și vrea să faciliteze sifonările, prin scumpiri.
  4. În mod evident are efect și asupra întreprinderilor mici și mijlocii, întrucât multe au în patrimoniu autovehicule, a căror asigurare se va scumpi;
  5. Alte informați: ,, nu este cazul” susțin la unison ASF și Ministerul Finanțelor Publice. Eu consider că este cazul de alte informații și anume cum a ajuns acest ordonanță care vrea să jumulească până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, SCRISĂ DE UN ASIGURĂTOR, să fie promovată de un fost contabil șef la păduri și de un ministru al finanțelor publice fără școală economică. Același care se pregătește să încalce legile Uniunii Europene pentru că vrea să dea deductibilitate fiscală pentru investițiile turce, deși Uniunea Europeană i-a pus pe lista gri: fără deductibilitate.

Legate de ,,alte informații’‘, voi reveni în al doilea episod. Până atunci consider că toți cei responsabili de economie din România trebuie să se autosesizeze (Consiliul Concurenței, Parchet, Guvern, etc) și să împiedice tentativa lui Nicu Marcu de a transfera până la un miliard de lei în fiecare an, de la populație și companii, spre acționarii privați ai companiilor de asigurare rău platnice.

Până atunci, arăt doar atât:

Prin inițiativa de cartelizare împotriva populației și companiilor, Nicu marcu acționează întocmia ca fostul lucrător în comerțul exterior, Mișu Negrițoiu, demis de către Parlament, în mai 2017, după ce a cartelizat piața asigurărilor și a incitat, la majorarea tarifelor RCA, cu până la 50%

Ulterior, Consiliul Concurenței a amendat 9 companii de asigurări și organizația profesională a acestora (UNSAR), cu 53 de milioane de Euro pentru că s-au cartelizat, așa cum le-a sugerat Mișu Negrițoiu prin protocol, și umflat primele RCA.

Acum, Nicu Marcu, a cărui primă măsură în ASF a fost să îl aducă drept șef de cabinet pe George Voinescu, adjunctul directorului SRI din perioada Florian Coldea și lucrător al Securității înainte de 1989, vrea să facă exact ca Mișu Negrițoiu: să jumulească bani de la populație și companii și să îi dea acționarilor privați ai societăților de asigurare. Pe Geoerge Voinescu, Eduard Hellwig l-a trecut în rezerva iar la nicio lună, hop la ASF.

Mișu Negrițoiu a fost între timp revocat, iar piața și-a revenit după revocarea lui. Urmează mai multe informații despre cum a ajuns Nicu Marcu, semnatar de protocol secret în perioada Coldea și Predoiu, ca Președinte ASF acum, cu un director de cabinet fost adjunct la SRI, să încerce același lucru ca și Mișu Negrițoiu: să jumulească populația.

Este exact același gen de explicații ticăloase pe care le dădea Adrian Vasilescu  pus de turnătorul Securității Manole, că de vină pentru cele mai mari dobânzi la credite din Uniunea Europeană sunt tot românii, că au credite neperformante. Nu ei de la BNR, pentru că au tolerat și acoperit mulți ani rețelele mafiote de creditare din bănci, gen creditul Elenei Udrea, al lui Remus Truică sau al altor derbedei care, în timp ce erau venerați de BNR, fraudau bugeul de stat. Sau care au tolerat externalizarea creditelor ,,neperformante” la 5% din valoare, în frauda bugetului de stat.



Categorii:Editoriale, Stiri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 răspunsuri

  1. @ Dacă sunteți de părere că despre calitatea actuală presei se poate spune că reflectă faptul că au fost vremuri când nu se găsea hârtie igienică , hârtie de împachetat , alte oferte de hârtie, chiar pe toate drumurile, articole precum cele ale lui Eugen Barbu, Fănuș Neagu, Ioan Chirilă, Adrian Păunescu, CV Tudor, PM Băcanu, nemaifiind în presa actuală, aceasta, presa actuală, culegând, probabil , “beneficiile” felului cum era folosită anterior presa scrisă după ce era citită, “beneficii” obținute însă cu o ofertă mai diversificată însă de o calitate probabil sub cea din vremurile când scriau cei anterior amintiți, ?

  2. & Ion și Gheorghe frații lui Păcală și personaje ale altor bancuri au reuși în capitalismul românesc, integrat capitalismului internațional, să fie lideri de succes ai capitalismului românesc și personaje cu influență internațională, cu recunoaștere și apreciați în lumea afacerilor internaționale , ? Deci ați remarcat români că Ion Și Gheorghe, personaje ale poveștilor cu Păcală și personaje de bancuri, au avut nevoie doar de niște condiții concurențiale egale cu alți competitori pentru a se face remarcați și a ajunge printre liderii de succes ai capitalismului internațional, ? Probabil că vă imaginați și că acest personaje, secundare oarecum, din poveștile despre Păcală și din bancuri ar putea fi și Ion Țiriac și Gheorghe Becali, ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: