Update: În Austria, prețul carburanților a scăzut sub 1 Euro/litru. În București, un litru de motorină costă acum cu 19% mai mult


Pretul motorinei și benzinei în anumite zone din Austria a ajuns să coste mai puțin de un Euro pe litru (în România costă 1,19 Euro). Cititorul Ico mi-a semnalat aici, pe blog (multumesc), că știrea a fost publicată în presa austriacă. În urmă cu mai puțin de o săptămână am alimentat în Viena plătind 1,06 Euro/litru, în timp ce la București, ieri, litrul de motrină costa 1,19 Euro/litru (cu 12% mai mult).

Potrivit publicației Kurier, în anumite zone din Austria, prețul litrului de benzină a coborât la 0,999 Euro/litru, iar cel al motorinei la 0,998 Euro/litru. Ieri seară, prețul benzinei la stația Petrom de la Inter era de  1,13 Euro pe litru (+13% față de nivelul la care a ajuns în prețul în Austria), iar, prețul motorinei la benzinăria Petrom de la Inter era de 1,19 Euro/litru (+19% față de nivelul semnalat de kurier și +12% față de prețul plătit de mine în urmă cu 5 zile). Am semnalat acest lucru ieri, aici, pe blog: https://soviani.com/2015/01/15/de-ce-motorina-la-bucuresti-este-mai-scumpa-cu-12-decat-la-viena/

Spre comparație, dacă ieri la stația OMV-Petrom de la Inter prețul litrului de motorină era ieri de 1,19 Euro/litru, la stația OMV din Viena, Laaer Bergsstrasse 240, prețul era astăzi de 1,052 Euro/litru (+13% în București față de Viena).

Screen Shot 2015-01-15 at 12.02.14 PM

 

 

O primă concluzie: Austria a devenit (prin intermediul OMV) țară producătore de petrol și gaze abia după ce OMV a cumpărat Petrom (cu resursele aferente României). Fără Petrom, Austria este o țară irelevantă din punct de vedere al producției de petrol și gaze. Și atunci, cum este posibil ca prețul carburanților într-o țară fără resurse proprii să fie mult mai mic (cu 13%) față de prețul dintr-o țară în care petrolul este în subsol? Un prim răspuns: incompetență și corupție – de la politica de taxe, lipsită de inteligență în România până la condițiile în care a fost privatizată compania Petrom și mai ales modul în care statul român a reprezentat interesele mele și ale dumneavoastră, ca cetățeni, după privatizare. Cel mai recent argument în al doilea sens este faptul că domnul Ponta pare să spună că a uitat că în 31 decembrie 2014 expira înghețarea redevențelor stabilite în 2004 (la momentul privatizării Petrom) și prin urmare nu a fructificat dreptul și obligația (din punct de vedere a gestiunii banului public) a reașezării nivelului redevențelor la un nivel decent (este indecent de mic în momentul de față, în mod voit).

O primă clarificare: Majorarea redevențelor sigur că ar contribui matematic la scumpirea carburanților. Dar nu neapărat.  În condițiile actuale există semnificativ loc din marja de profit pentru ca o astfel de scumpire să fie internalizată. Dovadă faptul că OMV în Viena vinde litrul de motorină la 1,05 Euro pe litru, iar în România îl vinde cu 1,19 Euro pe litru. În plus, celelalte companii care vând carburanți în România nu plătesc redevențe și cumpără benzina și motorina (sau petrolul brut pe care îl rafinează în rafinăriile proprii) fie din intern fie din extern. Iar realitatea arată că prețul petrolului din extern, cu redevențe mai mari, poate conduce la un nivel mai mic de preț la pompă (cum este la Viena).Screen Shot 2015-01-15 at 12.06.15 PM

O scurtă istorie a prețului petrolului în ultimele 6 luni: maximul cotației Brent în ultimele 12 luni a fost de 111,26 dolari/baril (în data de 24 iunie 2014), iar la 31 decembrie 2014, prețul barilului era de 57,51 dolari (cu 49% mai mic decât maximul înregistrat în iunie). Astăzi prețul este de 47 de dolari pe baril (cu 17% mai mic decât la sfârșitul anului trecut) și cu  58% mai mic față de nivelul din iunie 2014. Mai trecut un nivel de referință: la data de 1 aprilie 2014, prețul petrolului era de circa 105 dolari pe baril. La  1 aprilie 2014 (momentul în care comercianții de carburanți au introdus în prețurile lor suprataxa de 7 eurocenți pe litrul de benzină și motorină), prețul internațional al petrolului era mai mare cu aproape 55%.

Cum s-a translatat ieftinirea de 55% a prețului țițeiului pe plan mondial în prețul carburanților din România de la 1 aprilie 2014 până în data de 15 ianuarie 2015

Am consemnat în luna aprilie nivelul prețurilor la diversele stații din București, după includerea în preț a suprataxei Ponta. La 1 aprilie 2014, la stația Petrom de la Intercontinental, un litru de benzină costa 6,32 lei/litru (1,41 Euro la cursul de atunci) iar un litru de motorină 6,47 lei (1,45 Euro la cursul de atunci). Acum, prețul unui litru de benzină este de 1,13 Euro (-28 de eurocenți) pe litru, adică o scădere de 25%, iar motorina costă 1,19 Euro pe litru (-26 de eurocenți), adică o scădere de 22%. Asta în condițiile în care prețul barilului de petrol s-a ieftinit cu 55%. 

Potrivit graficului următor, în Austria, la în aprilie 2014, dieselul costa 1,35 Euro pe litru, iar acum, pe medie, este undeva la 1,10 Euro/litru în Austria (față de 1,19 Euro în România).

Screen Shot 2015-01-15 at 12.03.31 PM

Deci în Austria o ieftinire a cotației internaționale a petrolului cu 55% a condus la o scădere a prețului la motorină de circa 19%, iar în România, la o scădere de 22%. Asta la nivel de medie. Dacă luăm prețul de astăzi de la OMV din Viena, de 1,05 Euro pe litru ajungem la o ieftinire de circa 22%. Din acest calcul sumar (și fără să ținem cont de diferențele de curs de schimb, de alte cotații ale țițeiului decât Brent, etc), putem concluziona că în linii mari, procentele de ieftinire în urma evoluției cotației petrolului au fost cam aceleași și în Austria și în România. Ba chiar procentele au fost puțin mai mari în România, ceea ce se explică prin intensificarea unei anumite concurențe (prețurile majorate inclusiv prin taxa Ponta au condus la o reducere a consumului de carburanți, pe care distribuitorii de combustibili au crezut de cuvință să o combată printr-o ieftinire puțin mai accentuată decât cea generată de cotația internațională a petrolului). Această atitudine arată că distribuitorii au de unde să reducă (ei cumpără carburanți rafinați pe baza unuui petrol redevențat mizerabil în România, includ în profit diferența dintre o redevență decentă și cea de facto, și din când în când, mai lase să picure un pic și prin ieftiniri la consumatori).

Un pic despre redevențe: în România, redevența este cuprinsă între 3 și 13%, dar în condițiile de privatizare Petrom, statul român a legat nivelul redevenței de o estimare potrivit căreia prețul petrolului ar rămâne 22 dolari pe baril timp de 10 ani. Deci, la un nivel de 3%, statul român încasează circa 60 de Eurocenți pentru un preț al barilului de petrol de 22 de dolari (pe care companiile petroliere îl valorifică cu 47-111 dolari pe litru), iar la un nivel de 47 de dolari, aplicând același procent de 3%, statul român încasează, să spunem, 1,4 dolari pentru fiecare baril extras din România. La un nivel de 111 dolari pe baril, statul român ar încasa în jur de 5 dolari (redevența este cuprinsă între 3 și 13%).

Calcule:

La un nivel de 22 de dolari pe baril, statul român încasează 60 de eurocenți (Petrom susține că prețul extracției este undeva la 19 dolari pe baril – iar la momentul privatizării era  de circa 10 dolari pe baril). Deci costul de extracție este (la nivelul de 22 de dolari pe baril) 50% din prețul de valorificare. Profit sută la sută. În aceste condiții, de ce nu ar fi păstrat statul român dreptul de extracție, și ar fi oferit petrolul brut, la prețul pieței, companiei cumpărătoare a Petrom? Răspunsul este mai complex: în primul rând pentru că managementul voit corupt al reprezentanților statului român ar fi produs categoric pagube mai mari (prin furt cert) decât în cazul privatizării (unde pagubele se măsoară la nivel de oportunitate – respectiv cât ar fi încasat statul român dacă nu ar fi privatizat, sau cât am fi încasat noi dacă ne-am fi păstrat participația de 40% din Petrom, pe care o aveam imediat după privatizare).  Mai menționez că la momentul privatizării Petrom (2004), deja barilul de petrol costa 35 de dolari (cu 60% mai mult decât nivelul fundamentat pentru o perioadă de 10 ani). Și mai menționez faptul că nepăstrând participația de 40% (și direcționând-o în mare parte spre Fondul Proprietatea), prin acest act, în fapt, același stat corupt, a direcționat banii publici spre indivizi precum Cocoș, Bica, etc, susceptibili în prezent de a fi încasat despăgubiri supraevaluate, nereale. Din nou corupție.

Revin. La un nivel de 47 de dolari pe baril, statul român încasează 1,4 dolari, iar compania beneficiară a concesiunii resurselor naturale ale României rămâne cu 25 de dolari în plus. Deci evoluția de la 22 la 47 de dolari pe baril aduce statului (noua) un plus de 80 de cenți, iar companiei un plus 24,2 dolari (de 30 de ori mai mult decât statului, proprietar al resurselor naturale). Diferența dintre costul de producție (19 dolari) și cel de valorificare (47 de dolari) asigură acum companiei un profit de 28 de dolari pentru fiecare baril extras, din segmentul de extracție. Deci în timp ce profitul din redevențe al statului pentru fiecare baril extras crește cu 75% (dar această creștere reprezintă 60 de eurocenți) profitul companiei crește cu circa 26 de dolari (diferența de la 47 de dolari la 19 dolari extracția + 60 de eurocenți plusul de redevență). Profitul din valorificarea  fiecărui baril extras crește de la 9 dolari în 2004, la 28 de dolari în 2015 (+ 311%). Adică evoluția  prețului țițeiului (permanent peste nivelul de 22 de dolari estimat) a asigurat un randament de 4 ori mai mare companiei care plătește redevențele mizerabile în raport cu prețurile internaționale stabilite de statul român.

La un nivel de 111 dolari (maximul ultimului an), statul român (noi) primim 5 dolari (+4,2 dolari față de nivelul de 22 de dolari pe baril), iar compania beneficiară a concesiunii rămâne cu un plus de 89 de dolari pe baril. Profitul companiei crește de la 12 la 89 de dolari pe baril (+741 la sută, ceea ce reprezintă cu 2119% mai mulți bani decât încasează efectiv statul român din evoluția prețului), iar al statului de la 60 de Eurocenți la 4,2 dolari.

Nu ar fi fost mai normal un nivel al redevenței legat direct de evoluția petrolui pe plan internațional, care să împartă în proporții echitabile și decente plusul de dolari provenit din evoluția ascendentă a prețului petrolului? Adică dacă Petrom obține din această evoluție a prețului (pe care nu o generează ci este generată de evoluția economiei și politicii mondiale), statul român să obțină într-o proporție măcar egală beneficii? Adică în loc de 1,4 dolari pe baril statul și 24,2 dolari OMV, statul să obțină măcar jumătate din profitul pe baril, din extracție, al OMV? Mă refer la stat în calitate de proprietar al resurselor.

Pentru că altfel, exact ca în situația fondurilor europene, ne aflăm în situația în care suntem contributori neți la bunăstarea Austriei. Iar bunăstarea lor se traduce și prin faptul că Austria, țară nedeținătoare de rezerve semnificative de petrol și gaze, dar cu un nivel semnficativ mai ridicat al nivelulu ide trai, poate să genereze prețuri pentru carburanți (atât pentru populație cât și pentru companii, deci pentru economie) mai mici decât cele pe care le generază politicile fiscale ad-hoc, susceptibile de corupție și incompetență ale diverșilor reprezentanți ai statului.

Vreau să fie clar pentru toată lumea: aici nici OMV nici Petrom nu au vreo vină. Ei manageriază situația așa cum statul român ar trebui să o facă. Cei care sunt de învinovățit sunt decidenții incompetenți. Ce legătură are alegerea președintelui cu sistemul de redevențe? Poate doar una în care compania Petrom i-ar fi convins dinainte de decidenți să nu majoreze redevențele la un nivel decent. Sau poate nici nu ar fi fost nevoie să îi convingă, pentru că distinct decidenții respectivi acționau iresponsabil.

Și pun această evoluție în legătură cu o afirmație celebră a domnului Adrian Năstase, la momentul privatizării Petrom: ,,cine controlează Petrom controlează economia iar cine controlează economia poate controla politicul”. Nemajorarea redevențelor de la 1 ianuarie 2015, nevalorificarea unor drepturi trecute în contractul de privatizare (acțiunea de aur), renunțarea pe diverse căi a pachetului încă deținut de stat (după momentul privatizării Petrom), care a coborât dinspre 40% spre 10% (deci renunțare la profiturile prezente și viitoare generate de un management mai profesionist al OMV decât al oricărui slujbas al statului), sunt de natură să ne ateste faptul că politicul este controlat voit, cu știrea lui, sau pur și simplu este rezultatul incompetenței, iresponsabilității și corupției mărunte?

 

 

Anunțuri


Categorii:Stiri

Etichete:, , , , ,

2 răspunsuri

  1. In Austria sunt mai multi imprumutati in franci deci nu pot da atat de mult ca romanii pe combustibil :))

  2. Mi se pare corect ca o tara ca AUSTRIA sa plateasca mai putin si sa traiasca mai bine din moment ce au niste prosti care le-au dat gratis cea mai importanta resursa energetica de pe planeta! Acesta este de fapt motivul pentru care tari ca Romania si Bulgaria au fost acceptate in UE si motivul pentru care vor mai trece 20-30 de ani pana cand est europenii vor fi parte din Schengen!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: