Despre audierea mea de astazi în Comisia parlamentara de control SRI.


Pe scurt. Am avut sentimentul ca membrii comisiei nu au fost foarte interesati de aspectele de forma a documentului, cele pe care le-am indicat în articolul de vineri și prin care am susținut că pagina 17 (și eventual 18) publicate pe site-ul oficial al SRI sunt altceva decât originalul, prezentând indicii de fals.

Am avut sentimentul că membrii comisiei au urmărit să constate dacă există schimbări pe fond, o parte destul de importantă din discuție canalizându-se pe diferența de formatare sesizată de mine vineri între paginile 1-16 pe de-o parte și pagina 17 pe de altă parte.

Am avut sentimentul că îngrijorarea membrilor comisiei legată de formatarea diferită a paginii 17 va avea ca urmare consultarea exemplarului 1 al SRI, în original, ceea ce înțeleg că se va întâmpla, comisia solicitând probabil SRI să prezinte ORIGINALUL.

Am fost invitat astăzi, 4 aprilie 2018 la Comisia de Control SRI în urma articolului publicat de mine pe blog vineri, 30 martie 2018:

 

Protocolul publicat azi de SRI, falsificat? CSAT ar trebui să se sesizeze.

Sâmbătă 31 martie, mai multe surse de presă au preluat subiectul, directorul SRI dispunând, prin purtătorul de cuvânt, să apară public o nouă pagină 17, diferită ca formă de cea prezentată oficial pe site-ul SRI și admițând practic această diferență. Duminica 1 aprilie, am fost invitat în direct la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, la Antena 3, pentru a detalia ceea ce am publicat pe blog. În emisiune a fost invitat și Claudiu Manda care a afirmat că elementele prezentate de mine vor face obiectul analizei Comisiei de Control SRI, cel mai probabil miercuri. Am spus în acel dialog că, dacă sunt neclarități, pot veni la Comisie pentru a fi lămurite. Nu am primit un răspuns. Luni, 2 aprilie 2018, în timp ce participam la emisiunea Romania9 la TVR1, am primit un SMS de la domnul Claudiu Manda (nu aveam numărul său de telefon). După emisiune, am sunat înapoi, și am fost întrebat dacă pot să particip la ședința Comisiei de Control SRI de azi, 4 aprilie 2018. Am spus da.

Având în vedere solicitările CSM de astăzi de documentare a întinderii în timp și efectelor nefaste pe care aceste protocoale le-au avut asupra ordinii de drept și asupra cetățeanului pentru o lungă perioadă de timp, urmează să documentez în perioada urmtăoare geneza acestor protocoale iar ca aspect preliminar vă pot spune că măcar un fost șef de stat (Președintele Traian Băsescu) cunoaștea atât protocolul din 2009 cât și pe cele dinainte, inclusiv geneza protocoalelor succesive încheiate între SRI și Înalta Curte de Casație și Justiție/Curtea Supremă de Justiție.

Mirarea provine din faptul că pentru o perioadă lungă de timp, fostul Președinte Traian Băsescu nu numai că nu a încercat să le desecretizeze dar a utilizat aceste pârghii pentru a promova în funcții de conducere în instituții semnatare ale protocoalelor persoane subordonate inițiatorilor acestui tip de protocol.

Adresez o întrebare publică lui Traian Băsescu dacă știa că procurorii transmit altora decât șefilor ierarhici informații din dosare penale, în baza unor protocoale. Deasemenea să răspundă fostul Președinte dacă în exercitarea mandatului prezidențial a avut vreo inițiativă de verificare a acestor practici.

Declarațiile publice ale Comisiei le găsiți pe agenția MEDIAFAX:

http://www.mediafax.ro/politic/divergente-in-comisia-de-control-al-sri-deputat-usr-manda-si-soviani-au-transformat-sedinta-intr-un-circ-ieftin-pentru-tv-manda-textul-protocolului-sri-parchet-nu-difera-de-ce-avem-la-comisie-17119944

 

Anunțuri


Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , ,

10 răspunsuri

  1. Bineinteles ca SRI, recte Securitata cu nume schimbat, a masluit la greu Protocolul prezentat publicului larg si bineinteles Comisiei Parlamentare de Control SRI. De aceea cel mai bine ar fi ca SRI-lui sa i se reduca personalul si bugetul cu 50% iar toti ofiterii implicati in semnarea si punerea in lucru a acestui Protocol sa fie degradati si trimisi in judecata. Avand in vedere ca prin Politia Politica pe care au instrumentat-o ofiterii dar si procurorii au trimis oameni nevinovati la inchisoare acestia trebuie sa raspunda pentru faptele lor de grup de crima organizata care a substituit puterea Parlamentului facand practic pipi pe voturile ceratnilor. Asa ca Coldea, Dumbrava, Kodrula la PUSCARIE.

    • Este bine ca inca mai sunt oameni in presa care sunt atenti la detalii care scapa publicului. Doar asa mai putem avea o sansa sa ne aparam de sistemul asta…

      • Clar atentie la detalii… Cum ar fi ca proprietarul blogului asta, domnul Soviani, s-a gandit el sa se uite dupa chestii de forma, nu de fond, asa cum s-au uitat ceilalti. De obicei, domnul Soviani face analize de profunzime, dar acum a stat sa se uite la numerotarea paginilor…

  2. Ce opinie aveți domnule Soviani despre evoluția veniturilor bugetare și a cheltuielilor bugetare, chestiune care nu ține de protocolul dintre SRI și Parchetul General ?

  3. Observatia este foarte interesanta dar uneori e posibil sa nu mai vedem padurea din cauza copacilor. Este foarte bine ca d-l Soviani a sesizat diferentele existente la pagina 17 a respectivului protocol dar e greu de crezut ca in Romania mileniului al III-lea, o institutie a statului sa isi permita sa furnizeze unei comisii parlamentare un document in fals. Adica … cat de inconstient sa fii, ca in plin scandal mediatic, in calitate de director al SRI, sa aprobi sau sa dispui falsificarea unui document oficial? Rmane sa ne convingem in ce masura domnul Hellvig putea sa faca asa ceva. Daca totusi astfel de lucruri s-au petrecut si se va dovedi ca SRI a frunizat un document contrafacut, atunci cred ca nici macar demisia directorului nu mai poate rezolva problema.

  4. Adica domnul Soviani, prieten bun cu Dan Radu rusanu, se leaga fix de sistemul care l-a pus cu botul pe labe pe fostul director de la ASF. Ce-i drept, şi Ruşanu a fost achitat, cu o decizie la fel de irevocabila ca cea prin care domnul Soviani e bun de plata la ASF (Misu Negritoiu stie de ce).

  5. Clar atentie la detalii… Cum ar fi ca proprietarul blogului asta, domnul Soviani, s-a gandit el sa se uite dupa chestii de forma, nu de fond, asa cum s-au uitat ceilalti. De obicei, domnul Soviani face analize de profunzime, dar acum a stat sa se uite la numerotarea paginilor.

    • D-l Soviani, scuze pt comentariul dublat, dar am crezut ca mi-ati sters comentariul initial si vroiam sa imi fac parerea auzita. Multumesc pt obiectivitate.

  6. Pagina 18 contine in mod clar ceva ilegal. Sunt convins ca se lucreaza de zor sa o modifice si sa ii puna toate stampilele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: