Despre cum a reusit Ciuca printr-o masura de 50 de bani sa ieftineasca petrolul pe plan international. Parerea lui.


Romania a avut mai multi premieri care nu au avut simtul penibilului. II uneste faptul ca sunt hoti de cuvinte. Printre ei, Victor Ponta, care sustinea ca prin masurile luate de el a scazut prima de risc de tara (nu avea nicio legătură cu masurile economice din Romania ci cu o tendinta globala). Am scris despre asta, in martie 2013, AICI.

Azi, un alt hot de cuvinte, Nicolae Ciuca, semnalizeaza ca este penibil si chiar lipsit de inteligenta, cand sustine ca prin masurile luate de guvern a reusit sa stabilizeze si chiar sa scada pretul carburanților. Haide bre! Cand s-a introdus masura de reducere a pretului carburantilor cu 50 de bani pe litru, am aratat imediat ca de fapt era o alta masura tâmpită, de subventionare a profiturilor (pretul petrolului deja scadea iar in alte tari reducerea ERA deja mai mare decat echivalentul a 50 de bani pe litru).

Astazi, penibilul Ciuca vine si ne spune cum a stabilizat si el pretul carburanților… La prosteala. Daca ne uitam pe grafic, pretul petrolului la 1 iulie era de 108,43 dolari pe baril. Acum, 82,4 dolari pe baril.

Adica o ieftinire a petrolului pe plan international de 26 de dolari/baril (cu 24%). Deci, fie Ciuca prin masura de subventionare a profiturilor de specula ale Producatorilor/distribuitorilor de petrol, a reusit sa dea o mare lovitura finantei internationale si a ieftinit petrolul la nivel mondial, fie este total lipsit de inteligenta. Iata si graficul:



Categorii:Editoriale

Etichete:, , , , , , ,

2 răspunsuri

  1. Au fost mai multe tari care au precedat la caderea pretului la pompa prin suport propriu printre care si Ro.Guvernul a dat cel mai putin

  2. Salut Radu,
    Traind departe de tara vad lucrurile un pic mai detasat si mai clar.
    1) Te rog spune-i lui Ciuca sa ii intrebe pe israelieni daca steel dome opreste rachetetele hipersonice. Daca NU de ce Romania sa dea bani pe junk-uri. Am vazut aici teste in timp real si cu toate investiile enorme nu functionau corespunzator.
    2) Spunei te rog lui MANOLE sa aduca aurul in tara. Securistul mason merita castrat si apoi decapital in piata publica incepand de fapt cu fie-sa, Arse viile si daramat conacul.
    Aici cumparam argint si aur pentru ca atunci cand City of London cade, se alege praful de tot. Oricum va fii foamete mare.
    Salutari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: