Raspunsul Euroins la documentele publicate de Libertatea privind CUM au fost transferate activele în Bulgaria, sub ochii larg închiși ai lui Nicu Marcu de la ASF.


Trecând astăzi pe lângă Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), în drum spre SRI, unde doream să le fac niște poze la sediu, de pe spațiul public, cineva s-a apropiat de mine și mi-a pus întrebarea: ,,domnul Soviani, de ce simte nevoia Euroins să îl prezinte pe Președintele ASF ca fiind cam tărtăcuță?” Personal, cred că Euroins îl prezintă mai degrabă de Marcu drept o persoană de încredere, sau cel puțin, de sprijin, un biet indus în eroare.

M-a intrigat întrebarea pentru că în mod evident, patronul Euroins a garantat și garantează și acum pentru Nicu Marcu.

Chiar Assen Christov mi-a declarat într-un interviu despre Nicu Marcu faptul că îl consideră ,,persoană înțeleaptă”, ,,nu se grăbește”, ,,pare a fi un bun manager” (certificarea pe care patronul Euroins o face lui Nicu Marcu o găsiți de la minutul 33.24 la 36.00. Din informațiile mele, Nicu Marcu a stenografiat deja interviul și intenționează să pună recomandările lui Christov în CV, atunci când își va căuta noul loc de muncă repartizat tot la stat, curând, după ce nu va mai fi Președinte ASF.

Ieri Libertatea a publicat documentele care atestă cum a golit Euroins de active societatea din România, sub ochii ASF și a Președintelui ASF Nicu Marcu – ,,persoană înțeleaptă” care ,,nu se grăbește” și ,,pare a fi un bun manager”. Articolul, AICI.

Astăzi Eurohold, compania mamă a Euroins, a transmis mass-media un comunicat, sub forma unui drept la replică la articolul din Libertatea (integral, AICI), în care confirmă că Nicu Marcu este persoană de încredere, care, bietul de el, a fost indus în eroare…

Dreptul la replică susține că documentele publicate ieri nu sunt interne (cred că și în Bulgaria, ca și în România, se publică deciziile Adunării Generale ale Acționarilor) și că ,,documentele la care se referă Libertatea și care sunt prezentate ca fiind interne au fost furnizate anterior tuturor autorităților și instituțiilor de reglementare relevante, inclusiv ASF”.

Cu alte cuvinte, Euroins sugerează că ASF a transmis jurnaliștilor de la Libertatea niște documente care în esență sunt publice. Foarte bine dacă ASF a făcut așa! Pentru că aceste documente nu demonstrează decât lipsa de supravegherea reală a conducerii ASF față de compania Euroins.

ASF să mai dea astfel de documente, și mai ales  minuta ședinței de Consiliului ASF din 2021, prin care, conducerea ASF, cu știința de către Nicu Marcu a extrasului de cont falsificat de la City Insurance, au mai permis companiei infractoare City Insurance să emită polițe de asigurare RCA încă șase luni, inclusiv polițe de garanții, majorând astfel dimensiunea fraudei asiguraților cu încă până la 800 de milioane de lei.

Altceva m-a frapat însă în comunicat și anume 2 altceva:

  • Eurohold garantează încă o dată pentru Nicu Marcu, cel care le-a permis ca gaura de la societate să se majoreze de la 400-600 de milioane de lei în Martie 2021, până la peste 2 miliarde de lei în 17 Martie 2023 și care ,,ar fi fost indus în eroare pentru revocarea licenței”. Ce? Nicu Marcu și ,,ceilalți membri ai consiliului de administrație al autorității române de reglmenetare, sunt ,,tărtăcuță”?” Exclus! Ei, cu știință au favorizat majorarea fraudei de la City Insurance (permițându-le să emită polițe RCA cu știința de către Nicu Marcu a extrasului de cont falsificat), și cu știință au favorizat majorarea gaurei de la Euroins, de la 400-600 de milioane de lei, până la 2,17 miliarde lei. În cazul City Insurance și a majorării găurii declarate de ei la Euroins, în mod categoric nu vorbim de ,,tărtăcuță”. Ci de complicitate a conducerii ASF cu acționarii City Insurance la uz de fals (astfel încât City Insurance, nerespectând obligațiile legale de solvabilitate, să mai emită polițe RCA” și de co-autorat în cazul găurii de la Euroins.

Iar al doilea altceva este că Eurohold și EIG spune că ,,își rezervă dreptul pentru a furniza dovezi cu privire la abuzurile comise de angajații ASF în zilele următoare.

Abia aștept. Până acum Eurohold doar a vorbit despre dovezi. Inclusiv despre un prezumtiv angajat SRI, Gabriel Cojocaru, care le-ar fi făcut nasoale. Eu sunt convins că nu le-a făcut nasoale.

Declarația despre prezumtivul angajat SRI, și despre care eu cred că nu le-a făcut nasoale, o găsiți AICI, unde vă puteți și abona la canalul meu de YouTube.

Legat de finalul intervenției lui Christov din conferința de presă din 20 martie 2023, respectiv la ,,domnișoara mică și drăguță…”, eu spun doar atât: mică o fi…



Categorii:COMUNICATE, Editoriale, Stiri

Etichete:, , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: