Cel mai bine plătit secretar de stat de la Finanțe: 8.500 de EURO/lună din AGA şi CA. Probabil este Bogdan Drăgoi, fiul lui Dan Drăgoi


Cel mai bine plătit secretar de stat din ministerul de finanţe a încasat, în luna aprilie, pe lângă venitul din salariu, încă 35.758 de lei (8.513 EURO).

Al doilea cel mai bine plătit secretar de stat din ministerul de finanţe a încasat, în luna aprilie, 18.698 de lei (4451 EURO), din consilii de administraţie/adunări generale ale acţionarilor.

Al treilea cel mai bine plătit secretar de stat din ministerul finanţelor, preşedintele ANAF, a încasat, potrivit documentului publicat de ministerul de finanţe, 18.698 de lei (4451 EURO), în luna aprilie, din consilii de administraţie/AGA. Este vorba de Sorin Blejnar.

Cel mai bine plătit subsecretar de stat este unul dintre vicepreşedinţii ANAF, care a încasat, pe lângă salariu, în luna aprilie, 17.085 de lei (4067 de EURO).

Pus în faţa publicării veniturilor obţinute, secretarul de stat, care a încasat în aprilie 8500 de EURO din Consilii de Administraţie sau AGA, s-a angajat să doneze suma către bugetul de stat.

Pus în faţa publicării veniturilor, preşedintele ANAF a donat cei 4.451 de EURO bugetului de stat, pentru diminuarea efectelor crizei.

Datele cu cei mai bine plătiți funcționari de la finanțe le găsiți AICI.

Suspiciunea mea este că Bogdan Drăgoi este cel mai bine plătit secretar de stat din Ministerul Finanţelor Publice. Cât încasa domnul Bogdan Dragoi ca să spună că suma plătită din bugetul public drept comision pentru aranjorii emisiunii de Eurobonduri pentru România este confidenţială? În aprilie, cînd făcea această declaraţie, dacă suspiciunea mea este corectă, dânsul încasa pe lângă cei 1100 de EURO salariu, ca secretar de stat, încă 8500 de EURO. Aşadar, dacă veniturile domnului Drăgoi sunt cele de 8500 de EURO în luna aprilie, dânsul a încasat de la diverse instituţii ale statului, peste 9600 de EURO în luna aprilie, adică echivalentul a 57 de pensii medii. Despre asta nu poate spune ca este „confidențial”.

Conform declaraţiilor proprii, pe lângă calitatea de secretar de stat la ministerul de finanţe, domnul Bogdan Drăgoi încasa lunar de la EXIMBANK, ca preşedinte CIFGA, aproape 2800 de EURO lunar. De la Fondul Proprietatea, ca membru al Comisiei de Selecţie, mai încasa încă 2800 de EURO lunar. Diferenţa până la 8500 – dacă dânsul este cel mai bine plătit funcţionar din ministerul de finanţe – a făcut-o din alte Consilii de Administraţie sau adunări generale ale acţionarilor

Aveţi aici mai multe detalii despre Bogdan Dragoi, care nu poate fi invidios decât pe Ionuţ Popescu, cel care obişnuia să încaseze de la diverse instituţii ale statului aproape 20.000 de EURO pe lună. Iar pe amandoi ar putea fi invidios domnul Sebastian Vladescu. Dansul a castigat, intr-un an, de la stat, doar 405.650. Ca medie lunara sub  Dragoi si mult sub Popescu.

Anunțuri


Categorii:Diverse

3 răspunsuri

  1. In toate institutiile publice (ministere, agentii sau ce-or mai fi ele) există astfel de situaţii ca cea prezentată de dumneavoastrăa (subalternul are venituri mai mari decat şeful). Toate aceste situatii, pe care presa le prezinta de luni bune si coroborate cu tacerea care se aşterne din partea instituţiilor in cauza, tot de atâta vreme mă determina să cred ca exista o anumita complicitate, care aşa dupa cum o văd eu ar putea urma doua direcţii:
    A) Subalternul cu venitul supradimensionat il imparte la sfârşitul lunii cu şeful său;
    B) Subalternul cu venitul supradimensionat depune mare parte din ceea ce depaseste venitul şefului său la caseria partidului care a avut grijă să-l propulseze intr-o astfel de poziţie;
    Ambele situaţii sunt după părerea mea avantajoase subalternului fiindcă lăsând deoparte poveştile de adormit copii ale lui Boc, referitoare la recalcularea pensiilor speciale după principiul contributivităţii, celelalte pensii au la bază incă acest principiu, deci cel puţin scriptic, omul contribuie, deci la pensie vor conta mult aceste venituri si uite aşa toată lumea este mulţumită.
    Există o categorie ”specială” a căror pensie este calculată ca un procent foarte mare din venitul ultimei luni lucrate anterioar depunerii cererii de pensionare. Se baga atunci tot: concediul de odihna, fel si fel de sporuri, stimulente, prime, bonusuri sau cum s-or mai numi ele. Respectivul aspirant la titlul de pensionar nici nu-si doreste foarte mult acesti bani in totalitatea lor- îi lasă poate cadou şefilor nu ştiu – presupun; interesul lui ca in momentul pensionării să aibă in venit supradimensionat astfel incât procentul despre care vă spuneam mai devreme să se aplice pe o sumă cât mai mare. Omul şi-a asigurat o bătrâneţe linistită ……. pe spinarea …….. fraierilor……. ca să nu fiu mai direct……..

Trackback-uri

  1. 11 lecții după protestul de la Ministerul Finanțelor « Soviani's Blog
  2. ”Am stabilizat economia…”. Yeah, right! | Marea provocare stiri – istorie – cultura – economie – politica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: