Domnule Presedinte, cum ramane cu capul taiat?


Faptul că guvernul are puţină capacitate spre deloc în a gestiona economia României, nu este un lucru nou. Au dovedit-o cu prisosinţă. Din 2005 până în 2008, guvernul României nu a ştiut să gestioneze boom-ul economic, iar din 2008 până în 2010, nu a avut habar să gestioneze criza. Nu mă miră. Mă intrigă.

Mă intrigă faptul că aceeaşi nepăsare, minciună şi incompetenţă se repetă, deşi, actualul guvern ştie că a greşit identic în urmă cu un an. Şi nu doar atât. În septembrie 2008, preşedintele României spunea : „criza din Statele Unite nu ne va atinge. Creşterea economică în 2009 va fi de 5-7%”. Acum spune că mai bine ar avea capul tăiat decât să îi mintă pe Români. Înţeleg că această criză nu ne-a atins? Sau că preşedintele are capul tăiat?

În ianuarie anul trecut, spuneau că nu avem nevoie de Fondul Monetar Internaţional. În martie, dădeau fuga la FMI, cu o prognoză imbecilă, tocmai legiferată prin buget (creştere economică de 1,3%). Soluţia de ultimă instanţă, FMI, s-a dovedit soluţia de unică instanţă. După care, a apărut… Fondul. Minciuna a continuat. După ce în noiembrie 2008, preşedintele îşi „menţinea” prognoza, de această dată, de 4%, în martie 2009, acelaşi preşedinte, prezidenţiabil din nou, pentru că urmau alegerile, o comitea din nou : „îmi menţin estimarea anterioară. Pronosticul meu este că în anul 2009 vom avea creştere economică de 1,5-2%”. România era deja în recesiune, din trimestrul III al anului 2008. Cum rămâne cu capul tăiat?

Eu nu sunt supărat că Preşedintele a greşit atât de mult. Nu se pricepe, deşi pare să aibă pretenţia. Dânsul a fost doar un bun căpitan de navă şi este un conducător de ţară cu rezultate jalnice. Dar, mă întreb, în ce lume trăieşte din moment ce spune că „mai bine ar avea capul tăiat” decât să nu îi avertizeze pe români… Greşeala preşedintelului este că a auzit doar ceea ce vroia să audă. Şi că a transmis populaţiei mesaje false, fără nici un fel de acoperire. Vă reamintesc faptul că economia României a scăzut cu 7,1% în anul 2009. Si caderea continua. Când dezideratele preşedintelului şi ale unui guvern incompetent s-au dovedit doar petarde, România a apelat la ceea ce devenit soluţia de unică instanţă.

Acordul cu FMI, Uniunea Europeană şi alţii a sporit datoria naţională cu minimum 20 de miliarde de Euro – în fiecare an se mai adaugă câte un miliard la datoria naţională reprezentând costurile cu dobânzile. De la FMI am luat deja 10,73 miliarde de EURO. Vom mai lua luna viitoare încă 900 de milioane de EURO. Ce am făcut cu banii? Nimic. Doar am sporit datoria naţională. Iar ceea ce mă enervează este că, fără teama alegerilor prezidenţiale peste câteva luni, cum a fost cazul anului 2009, actuala administraţie continuă să facă ceea ce ştie mai bine : nimic. Acordul cu Fondul de anul trecut nu a fost nici o centură de siguranţă. A fost colacul de salvare al unei naţiuni îndatorate orbeşte, cu o pondere enormă a datoriei pe termen scurt, a cărei neonorare ar fi trimis ţara în incapacitate de plată.

Ce a făcut România după ce a primit acel colac? A continuat să facă… nimic. Preocupările de anul trecut s-au concretizat doar în 60 de enunţuri de măsuri anti-criză. Rezultatul acestora : scădere economică de 7,1%. Cu colacul de salvare în jurul burţii, guvernul s-a relaxat prematur. Nu ne înecăm? Atunci, hai să ne jucăm. În locul unei preocupări reale de a absorbi fondurile europene, băieţii se jucau cu fiscalitatea ţării. Ţineţi minte forfetarul? Ce a făcut el? A grăbit falimentul unor firme. A fost prezentat drept soluţie salvatoare. La fel ca şi taxa Robin-hood, care apare cu o anumită regularitate.

Guvernul, echipat cu colac de salvare, a continuat să se bălăcească. Doar că joaca s-a terminat. Îmi aduc aminte, când propuneam, anul trecut, pe 4 august, în Business Standard – a 3-a cale – 10 zile de vacanţă forţată pentru bugetari. Mi-am luat mii de înjurături. De la „să ne-o s… Soviani 10 zile” până la trimiteri la familie. Preşedintele… nici dânsul nu o credea. Iată ce declara, în 13 august 2009, la Tulcea : „Vă atenţionez că asta înseamnă să îi plătiţi mai prost şi pe cei ineficienţi, şi pe cei foarte buni, şi cei foarte buni s-ar putea să plece în condiţiile astea”. Nu credea în salarii tăiate pentru toată lumea, dar a propus un trimestru de muncă fără plată pentru bugetari. Cum rămâne cu capul tăiat?

Fostul premier, Theodor Stolojan, spunea încă de anul trecut, că prin acordul cu FMI, România a cumpărat timp. Dar ce a făcut cu timpul? Nimic. L-a irosit pe prostii. Forfetar, fond de garantare, de contragarantare, garanţii a la Rafo, bani la Ionuţi Popeşti, Sebastieni Vlădeşti sau Bogdani Drogoi. Acum, Preşedintele şi Guvernul lui, au cumpărat timp din nou. Preţul? TVA majorat la 24% şi taierea salariilor pentru bugetari, cu 25%. Ar fi tăiat şi pensiile dacă ar fi fost constituţional. Timpul ăsta este chiar mai scump decât cel cumpărat anterior. Pentru că, uşor uşor, sub comanda dibace a cârmaciului, România rămâne fără instrumente.

Uite aici o exclusivitate : la anul, vom încheia un nou acord cu FMI. Cum poate returna România 13 miliarde de EURO, în condiţiile în care, o datorie mai mică, acumulată pe vremea lui Ceauşescu, din care s-a făcut ceva (industrializarea) a rezultat în beneficii din privatizare mai mici de 3 miliarde de EURO? Cu cele 13 miliarde, România nu a făcut nimic. Nu a investit în ceva care ar crea premizele ca, din randamente viitoare, să conducă la achitarea datoriei. Nu. Aşa că, România va trebui să plătească împrumutul acesta şi pe următorul, doar din ceea ce s-a construit până în 1989, şi ceva construcţii private de după.

Pregitiţi-vă de taxare din ce în ce mai mare şi de lipsa creşterii economice rezonabile pentru mulţi ani de acum încolo. Dacă acordul cu FMI a reprezentat colacul de salvare, măsurile disperate de tăiere a salariilor bugetarilor şi de majorare a TVA-ului reprezintă un fel de colăcei, din aceia pe care îi poartă copii, la ambele braţe. Au mai puţin aer şi sunt mai puţin eficiente decât un colac. Asta trebuie să înţeleagă guvernul şi nu o face. Pentru că, altfel, cum vă explicaţi măsurile de genul „colectaţi bonuri fiscale că poate, cândva, vă vom da un premiu, care nu ştim cât va fi?”. Sau, impozitul pe avere? Sau, poate majorăm TVA-ul la 25%? Sau altele de gen?

Sunt echivalentul forfetarului de anul trecut, sau a garantării şi contra-garantării de anul trecut sau ale garanţiilor RAFO. Efectul? Negativ. Efecte perverse. Domnule Preşedinte, nu vă faceţi că nu vedeţi toate astea. Pentru că, la anul, vă voi întreba din nou : Cum rămâne cu capul tăiat?

Reclame


Categorii:Diverse

3 răspunsuri

  1. …. capul ce se pleacă, sabia nu-l taie! 🙂 😛 .

Trackback-uri

  1. Ajustarea primitivă, primitivii care ajustează și ideile Voodoo « Soviani's Blog
  2. Despre organele tăiate – Varoufakis (,,mai bine îmi tai o mână) și Băsescu (,,mai bine îmi tai capul) | Blogul lui Radu Soviani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: