Domnu’ Premier, cum rămâne cu nu se majorează prețul carburanților din cauza accizelor?


Ionuț Mișa l-a făcut încă o dată de râs pe premierul Mihai Tudose. Acum deja nu mai este o problemă doar de Mișa, ci chiar de Tudose. Știți cum zice americanul: fool me once, shame on you, fool me twice, shame on me. Mișa i-a dat asigurări lui Tudose că s-a înțeles subterean și neconcurențial cu companiile petroliere astfel încât acestea să nu scumpeacă carburanții cu cei 16 bani pe litru (supra-acciza I introdusă de la 15 septembrie 2017). Într-un fel, Mișa a avut dreptate: companiile petroliere nu au scumpit cu 16 bani litrul, ci cu 18 bani.

Domnu’ Premier, priviți tabela asta de prețuri. Este cea de astăzi. La Petrom, un litru de benzină costă 4,89 lei, cu 18 bani mai mult decât în 1 septembrie (când a fost anunțată prima supra-acciză de 16 bani) iar unul de motorină 4,81 lei, cu 14 bani mai mult decât la 1 septembrie 2017.

Preturi carburanti 15 septembrie 2017

Preturi carburanti 1 septembrie 2017

Domnu’ Premier, dacă nu mă credeți că de la ordonanța dumneavoastră că supra-acciza (cand suspectul de analfabetism economic Mișa a anuntat, nestiind sa citească ce are pe foie, că acciza se majorează de la 15 septembrie 2017 cu 0,16 bani pe litru în loc de 0,16 lei pe litru), faceti dumneavoastră calculul să vedeți dacă vă iese sau nu 0,18 lei pe litru pentru benzină. Priviți prețurile din 1 septembrie 2017 si calculati dumneavoastră (nu îl puneți pe Mișa!) cât fac 4,89-4,71. Fac sau nu fac 18 bani?

În al doilea rând, Domnu’ Premier, suspiciunea mea rezonabilă este chiar mai gravă: cu sau fără știința dumneavoastră, domnu’ Mișa s-a înțeles cu companiile petroliere, creând un avantaj patrimonial acestora, ca să scumpească pe șest carburanții încă înainte de 15 septembrie 2017, data la care companiile aveau tot dreptul din lume ca majorarea administrativă de accize să o transmită integral în preț, pentru că altfel ar fi încălcat legea Concurenței.

Domnu’ Premier, dacă nu mă credeți, priviți imaginile. Litrul de benzină a pornit de la 4,71 lei pe litru în 1 septembrie 2017, s-a dus cu 4 bani în sus în 5 septembrie 2017 (fără supra-acciză în vigoare), iar până în 12 septembrie ajunsese mai fusese pus un ban. În total 5 bani înainte de intrarea în vigoare a majorării accizei. Iar azi noapte, cel puțin Petrom (care dă tonul prețului carburanților) a mai pus încă 13 bani, așa că litrul de benzină a ajuns acum să coste 4,89 lei, cu 18 bani mai mult decât atunci când ai anunțat matale că nu se va scumpi carburantul în urma majorării accizei cu 16 bani de la 15 septembrie. Domnu’ Premier, ai mințit!

Ceea ce mă îndreptățește să spun: Domnu’ Premier, cum rămâne cu nu se majorează prețul carburanților de la 15 septembrie 2017? A fost un fel de șmen? Sau un soi de bișniță pe seama puterii de cumpărare a populației și companiilor, favorizând companiile petroliere prin crearea de avantaje materiale, pentru că nu-i așa, tot matale ziceai că atunci când a dispărut supra-acciza de la 1 ianuarie 2017, companiile nu au redus prețul. Dacă ar fi să te cred, domnu’ Premier, din negocierea asta dură, românii au ajuns să plătească deja de 2 ori supra-acciza (și pe aia veche și pe asta nouă, din moment ce acum se regăsesște de 2 ori în preț, matale faci pe Gigi Duru’ și în fapt tolerezi (i) înțelegerea anti-concurențială între companiile petroliere care nu ar fi redus prețurile de la 1 ianuarie 2017; (ii) demersul abuziv, cu știința matale, prin care supra-acciza a fost transmisă parțial în preț înainte de intrarea în vigoare și ulterior, mai mult decât integral.

Domnu’ Premier, a mai fost unu’ care a zis că preferă să aibă capul tăiat decât să îi mintă pe români. Și s-a dovedit că i-a mințit în fiecare zi a mandatului său. Mai țineți minte domnu’ Premier despre cine e vorba?

Domnule Presedinte, cum ramane cu capul taiat?

Iar dacă totuși vreți să învățați (măcar prin demiterea lui Mișa) ce înseamnă responsabilitatea în funcția publică, ar fi bine să citiți asta:

Despre organele tăiate – Varoufakis (,,mai bine îmi tai o mână) și Băsescu (,,mai bine îmi tai capul)

Am avut sau nu am avut dreptate când spuneam că acela care v-a dat asigurări imbecile că nu se vor scumpi carburanții din cauza supra-accizei este analfabet economic?

Ca să răspundeți la întrebare, e necesar să porniți de la prețurile de vânzare afișate azi (4,89 lei pentru benzină și 4,81 lei pentru motorină), priviți imaginile cu majorările anterioare intrării în vigoare a accizelor, din 5 septembrie 2017 și din 12 septembrie 2017, în comparație cu cea de mai sus – prețurile de azi, 15 septembrie 2017 față de cele din 1 septembrie 2017.

Preturi carburanti 12 septembrie 2017

Preturi carburanti 5 septembrie 2017

 



Categorii:Stiri

Etichete:, , , , , , ,

2 răspunsuri

  1. Aveti dreptate, dar DOAR partial. Daca ne raportam la pretul petrolului WTI, acesta a cunoscut (probabil pe seama fenomenelor meteo) o crestere de circa 7% in ultimele 2 saptamani. Cum, din cate stiu, pretul petrolului in pretul final al carburantilor are o pondere de circa 40-45% (in functie de accize si alte „biruri”), s-ar traduce intr-o crestere a pretului de circa 2,5-3%. Or 4,70 * 1,02 =~ 4,899 lei/litru. Poate calculul este grosier, dar reflecta realitatea.
    Sa nu se inteleaga ca as fi partizanul sau avocatul acestor habarnisti care ne conduc de aproape un an, ci doar incerc sa fiu cat se poate de obiectiv. De aceea nu consider ca acciza se „vede” (INCA) in pretul carburantilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: