Într-un efort continuu de a minți populația, în timp ce decidenții fiscali se alătură celor monetari în a induce populați în eroare, ei, într-un mod maradonist, ascund faptul că în mod real, nu fac nimic pentru populație, la scutul stării de urgență.

După ce fostul turnător al Securității, Manole, a anunțat public faptul că ,,am depășit criza COVID pe plan financiar, monetar și bancar”, premierul desemnat fugar, Florin, se îmbată criță: ,,Execuția bugetară demonstrează: am acționat corect și la timp”. Pe principiul când ți se comandă ,,sari”, răspunzi ferm: cât de sus?

Fac precizarea că potrivit informațiilor mele, lui Florin i s-ar fi promis, că dacă va continua să mintă populația și să nu facă nimic pentru populație, poate aspira la funcția de prim-viceguvernator BNR.

Ceea ce nu știe Florin este că aceasta este o ,,promisiune de nisip” pentru că, în esență, funcția promisă va rămâne liberă , într-adevăr, dar doar atunci când Manole nu va mai fi Guvernator BNR iar Banca Națională va aplica principiul upgrade-ului – second in command – first in command). Iar atunci, Florin va fi fost demult găsit țap ispășitor pentru că nu a făcut nimic pentru populație.

Fac precizarea că execuția bugetară pentru luna martie reflectă criza economică în care ne aflăm într-o proporție cam de 10 la sută. Cu atât mai grav este să minți populația spunând că ,,ai acționat corect și la timp”.

În luna martie nu a fost luată nicio măsură pentru populație, nici o măsură pentru companiile mici, care reprezintă coloana economiei. În principal măsurile au fost țintite către clienții politici.

Dar chiar și așa, să vedem ce ne arată luna martie:

1. Deficitul bugetar într-o singură lună a fost de 10 miliarde de lei (peste 2 miliarde de Euro). Niciodată, dar niciodată nu s-a întâmplat acest lucru (nici măcar în criza din 2009);
2. Deficitul bugetar în trei luni (ianuarie-martie 2020) a fost de 18 miliarde de lei (peste 3,7 miliarde de Euro). Niciodată, dar nicioadată nu s-a întâmplat acest lucru în primele 3 luni ale anului;
3. Deficitul bugetar în 5 luni (noiembrie 2019-martie 2020) a fost de 38 de miliarde de lei (aproape 8 miliarde de Euro). Niciodată, dar niciodată nu s-a mai întâmplat acest lucru, ceea ce, din punctul meu de vedere, arată falimentul intelectual al administratorilor economiei care au preluat administrarea începând cu luna noiembrie 2019. El se alătură falimentului intelectual al celor care au gestionat economia până în noiembrie 2019. Falimentul ăsta, pe principiul ,,din rău în mai rău”, este chiar mai nociv, pentru că vine deja pe un fundament viciat de blambecii de dinaintea hyper-blambecilor post-noiembriști.

Din cele 5 luni analizate, în esență, am avut doar între 4 zile și 14 zile de criză. În luna martie nu a fost plătit niciun leu șomaj tehnic.

Ceea ce arată că martie 2020, deși este o lună neagră privind execuția bugetară, ne relevă pe deplin că  administrația nu a acționat/funcționat nici corect și nici la timp (țineți minte că în ianuarie-februarie-martie se ocupau de privatizarea profiturilor casei de sănătate, spălarea prin buget a sumelor fraudate de la buget de BCR – banca pentru locuințe și Raiffeisen – banca pentru locuințe) sau alimentarea clienților politici, este un extrem de bun indicator pentru ceea ce va urma. Mai țineți minte că în 7 martie, Florin Cîțu mințea populația spunând în esență că această criză nu ne va afecta: ,,vom consolida creșterea economică”.

Să explic mai pe larg:

• luna martie arată într-o proporție de cel mult 16% (în fapt mai apropiat de 5%) efectele crizei economice. În luna martie nu a fost achitată nicio sumă privind șomajul tehnic. Este mai degrabă un indicator de avertizare pentru ceea ce va urma, indicator pe care decidenții îl iau în bășcălie.
• în luna martie, companiile au mai avut încă resurse din activitatea neafectată de pandemie și de măsuri economice guvernamentale și ale BNR de speculare a pandemiei în favoarea grupurilor de interese (și în defavoarea populației). Cu aceste resurse, ele încă au plătit. Prin urmare, impozitele pe salarii (pentru lunile ianuarie-martie) au fost cu 8,5% mai mari decât în anul similar. Asta arată buna credință a companiilor care au achitat obligațiile curente, cât timp au mai avut resurse.
• Șomajul tehnic, în mod real, a afectat luna martie într-o proporție de 4 până la 7 zile. Milionul de șomeri în timp record din România (care practic șterge locurile de muncă create în România începând cu anul 2003 și este mai grav decât în precedenta criză), se va vedea în luna aprilie și mult pe parcursul anului 2020. Șomajul generat de criza COVID nu este ca o minge pe care o trântești puternic de pământ și apoi sare cel puțin la același nivel.

Dar ne mai arată ceva luna martie 2020:

• dacă în ianuarie, cheltuielile cu finanțarea datoriei publice scădeau cu -35,9% față de ianuarie 2019, situația costurilor finanțării deficitelor create în noiembrie 2019 – martie 2020 este dramatică: (i) în februarie, cheltuielile cu dobânzile se majorau cu 6% față de februarie 2019 (așa numitul ,,delta” dintre prima lună și primele 2 luni este de +42% – creșterea costului lunar al finanțării datoriei publice); (ii) în martie, cheltuielile cu dobânzile creșteau dublu față de februarie: + 12%. Delta se majorează la aproape 50%.

Asta au făcut Cîțu și BNR în luna martie: au transferat venituri (deficitare, adică din împrumuturi la costuri din ce în ce mai mari) ale bugetului de stat către bilanțurile băncilor comerciale, prin nereducerea dobânzilor. Băncile să trăiască, populația și companiile non-partid – să moară, prin creșterea poverii non-bancare!

Am exemplificat în intervențiile mele publice de ieri (Antena 3 – Răzvan Dumitrescu și TVR1 – Ionuț Cristache) cum BNR, în loc să țintească populația, țintește, prin menținerea dobânzilor ridicate pentru populație, companii și stat, să conserve profiturile acționarilor băncilor comerciale, în dauna populației, companiilor și a bugetului de stat.

Iată unul dintre graficele prezentate:

• În România, dobânzile la credite (pe medie) sunt de 7%. În zona Euro sunt de 1,41%. Adică românii, pentru că BNR nu reduce rata de dobândă cheie spre 1%, plătesc dobânzi de 5 (cinci) ori mai mari decât în Zona Euro. Asta vulnerabilizează populația și micile companii. Nereducând dobânda spre 1 la sută, BNR favorizează acționarii băncilor comerciale să păstreze marjele cămătărești între dobânzile la depozite și cele la credite. Dacă în Zona Euro, marja de 1,05% (asta înseamnă la sume atrase de bănci prin depozite, pentru un credit de 50.000 de Euro, băncile plătesc la depozite, pe an, 525 de Euro și plasează sumele obținute pentru 525 de Euro cu un profit din activitatea de creditare de 705 Euro, deci câștigă anual 180 de Euro dintr-o sumă atrasă de 50.000 de Euro, în România, băncile plătesc 1000 de Euro ca să atragă 50.000 de Euro, și le plasează pentru 3.500 de Euro;
• La aceeași sumă atrasă (50.000 de Euro) băncile din Zona Euro câștigă 180 de Euro. În România – 2.500 de Euro. Adică de 14 ori mai mult. Aici vedeți și motivele constante ale anti-europeanismului fostului turnător – opoziția de a a trece cât mai repede la Zona Euro. Pare mai degrabă să își servească propriile obligații decât obligațiile de guvernator al unei Bănci Naționale.

Iată un al doilea grafic prezentat ieri, în cele două emisiuni:

Banca Centrală a Poloniei, care nu este condusă de un fost turnător al Securității ci de un opozant al Securității și comunismului (fost membru Solidaritatea) a redus în două rânduri dobânda cheie, la 0,5%, dincolo cu mult de minimul istoric. Știți cât erau dobânzile pe medie în Polonia la credite? 3,49% (mai puțin decât jumătate față de România). Știți la cât arată calculul matematic că vor scădea după ce banca centrală a Poloniei a țintit populația (spre deosebire de BNR și Banca Centrală a Rusiei)? Spre 2,5%. Haideți să vedem ce înseamnă acest lucru pentru populație, în al treilea grafic prezentat ieri:

Calculele arată că, prin menținerea dobânzilor sus (și favorizarea marjelor cămătărești) BNR extrage din economie bani de la populație în loc să țintească reducerea poverii bancare. Adică se îndreaptă, în criză, fix împotriva populației și împotriva micilor companii, în favoarea acționarilor băncilor comerciale.

Plătim pentru un credit de 50.000 de Euro cu 2.795 de Euro anual mai mult decât cei din Zona Euro, cu 1.755 de Euro anual mai mult decât polonezii. Prin măsurile de reducere de dobândă în Polonia (care, subliniez, nu este condusă de un fost turnător – deci nu e de presupus că favorizează rețelele ,,democratice” ale fostei Securități), mai vine un stimul (pe fondul reducerii prin mecansime de piață și a nu eliminării profitabilității sistemului bancar) – încă aproape 500 de Euro pe an.

În loc de concluzie: dacă lui Mugur Isărescu și lui Klaus Iohannis nu le place de Statele Unite (ei luând mai degrabă măsuri ca la Moscova), de ce nu se uită la Polonia? Sau la Zona Euro?

De ce fac #nimicpentrupopulație?

De ce fac #nimicpentrucompanii?

De ce speculează scumpirea creditelor pentru statul român? De ce îndreaptă România, deliberat, spre ,,junk” făcând bugete pe cifre inventate?

Pe scurt, de ce #speculeazăpandemia în favoarea grupurilor de interese?

Categorii:Editoriale, Stiri

Etichete:#nimicpentrupopulatie, corruption, dobanzi, grafice, Polonia, Romania, washington post